Miscellanea
Monica Patriche

Solomon Marcus – Paradigme universale.

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2013

 Solomon Marcus – Paradigme universale. Volumul, apărut la Editura Paralela 45 în 2011, este o colecție ce conține texte publicate de autor în cărți anterioare, dar şi texte inedite. Lectura necesită o încordare răbdătoare a gândului. Pe măsură ce cartea este parcursă, îmbinarea fericită de teme şi armonia lor muzicală rămân în câmpul deschis al unei priviri receptive şi mereu întrebătoare. Abordarea din numeroase perspective, încercarea de a reconcilia şi de a reuni contrarii, de a crea punți între insule cognitive, într-o traiectorie imagistică ce îşi doreşte să dea mărturie despre unitatea lumii şi a cunoaşterii sunt o dovadă a întoarcerii spre starea mitică, de început de ev, a plinătății timpului.
Dacă autorul numeşte „Jocul cel mare” demersul prin care este descoperită ordinea ascunsă a lumii, atunci acest volum al convergențelor se suprapune strălucit peste blagiana față a înțelepciunii: „iubirea şi jocul meu e înțelepciunea”.  Şi jocul, şi iubirea sunt părți importante ale operei lui Solomon Marcus. În timp ce jocului i-a dedicat pagini întregi, iubirea este vectorul după care se deplasează întreaga sa activitate. Creativitatea este punerea laolaltă a unor lucruri disparate. Şi, pentru că doar iubirea poate sesiza afinitățile existente în lume şi poate aduna contrarii, subordonând gândirea care caută analogii şi metafore, putem foarte bine să conchidem aşezarea într-un loc sacru a lui Solomon Marcus.  Vom încerca să descifrăm amprentele vieții sale spirituale analizând tematica bogată a scrierii sale.
Segmentele de drum pe care călătorul le inventariază sub denumirea de Paradigme universale formează o hartă a memoriei deloc simplă. Iterații ale gândului aşază sub structura muzicală teme pe care autorul le clasează în capitole diferite astfel: prima carte, Paradigmele universului, se referă la Paradigme ale învățării, şcolii şi proprietății intelectuale, De la provincialism la modernitate şi de la modernitate la postmodernitate şi globalizare, Paradigme nu numai geografice, Paradigmele informației şi comunicării, Paradigme cuplate, în timp ce cartea a doua, Pornind de la un zâmbet, abordează subtitluri ca Paradigme semantice, Paradigme numerice, Paradigme ale impreciziei, Paradigme ale fundamentelor, Paradigme ale duratei sau Paradigme ale monitorizării ştiinței.
Între aceste teme, jocul a fost pus sub lupă (a se vedea primul capitol din a treia carte a acestui volum, Jocul).  Autorul subliniază că esența jocului este libertatea. Jocul ştiinței constă „în dreptul de a greşi, de a eşua în mod repetat”. Jocurile lecturii sunt şi ele aduse în discuție, vis-à-vis de identitatea fundamentală dintre joacă şi cercetare, considerată legitimă şi în ceea ce priveşte creația literar artistică.
Autorul încearcă un itinerar reuşit în lumea interesantă şi bogată a jocurilor, plecând de la cele ale hazardului, amintind de naşterea teoriei probabilităților, de jocurile de strategie, subliniind nume importante ca cele ale lui Nash şi von Neumann, străbătând apoi distanțe culturale până la jocurile de cuvinte, literare şi paradoxuri, jocuri sportive, jocurile de şah sau go. Startul şi destinația demersului cognitiv au aproape întotdeauna de a face cu matematica, ceea ce evidențiază capacitatea ei de a oferi un mesaj cultural profund, plin de nădejdea de a putea descifra rațional lumea.
A patra carte, Timpul, se referă la diverse tipuri de timp: timpul solar şi cel atomic, timpul relativist şi cel cuantic, timpul creşterii organice şi şi cel al lingvisticii istorice, timpul economic-social şi cel al dezvoltării globale, timpul logic şi logica temporală, timpul semiotic şi cel sistemic, relația timp-cauzalitate. Parcursul autorului prin temporalitate are o natură transdisciplinară.
   Timpul îmbrățişează totul, împlineşte şi susține, iar privirea optimistă a autorului pare că se desprinde de filosofia Ecclesiastului, îndreptată fiind spre infinit şi încercând să raporteze mereu cele discrete la cele continue, cele mărginite la cele nemărginite.
Varietatea tematică îl defineşte pe Solomon Marcus ca un spirit orientat spre sinteză, care ordonează, clarifică, arată coerența şi armonia lumii,  caracterul ei de cosmos, dar în acelaşi timp original şi cu buna îndrăzneală a abordării temelor moderne, a perspectivelor personale asupra lucrurilor, dovedind o mobilitate a gândului, o generozitate care nu exclude nimic din ordinea umanului, o capacitate de a hoinări prin varii domenii culturale, de a le influența şi desface din carapacea lor ideatică, spre nuntire. Spirit sintetic şi creativ, face parte din familia unor intelectuali ca Mircea Eliade sau Constantin Noica, relația lor de rudenie spirituală fiind definită şi prin numărul mare de discipoli, de şcoala pe care au creat-o, de drumurile deschise. Talentul de dascăl şi felul în care se apropie de tineri şi de problemele lor îl apropie de Tudor Vianu, iar preocuparea față de învățământul românesc duce mai departe tradiția unor personalități ca Gheorghe Lazăr sau Spiru Haret. O altă caracteristică este un Da spus culturii şi tradiției culturale româneşti, o afirmare rodnică şi o păşire fermă alături de spirite generoase care au căutat să înalțe pe alții. Preocuparea integrării culturii române în cultura universală este o constantă a gândirii lui Solomon Marcus.
În Cuvânt înainte la „Întâlnirea extremelor” (ultima colecție de scrieri din volumul de față), autorul se întreabă dacă „Nu cumva dezvăluirea unor analogii între literatură şi matematică, între literatură şi ştiință, poate contribui la o mai bună înțelegere atât a literaturii, cât şi a ştiinței?” O provocare ce ridică probleme culturale dintre cele mai diverse şi cu impact asupra revizuirii viziunii ce sprijină distincția artă-ştiință.
Efortului lecturii îi urmează, bine-înțeles, recompensa împrietenirii cu teme moderne ale gândirii, cu autori importanți, cu un limbaj cald, metaforic, în acelaşi timp riguros-ştiințific, care va modela mentalitatea omului nou, şi care, sub concretețea lui, va pregăti incubația unei culturi integratoare. Noblețea scopului autorului este evidentă, dar aparenta risipire în domenii diferite, urmată de tinderea spre acel nadir latent, de ridicarea însumării harfelor răsfirate, care se pierd in zbor invers, cum spune poetul drag autorului, necesită conştiința intelectualului de a fi preot al spiritului, care le aduce pe toate în templu, ca dar din dar.
Spectacolul de idei pe care Solomon Marcus ni-l propune în acest tom menit să releve complexitatea şi frumusețea lumii este, în acelaşi timp, o provocare şi o chemare spre o călătorie lungă şi promițătoare.