Cronica literară
Călin Stănculescu

TOP 2OO8. CELE MAI BUNE FILME ROMÂNEŞTI DIN TOATE TIMPURILE

Articol publicat în ediția Viata Romaneasca 11 / 2008

Moda clasamentelor de film datează de mai bine de jumătate de secol, de când revista britanică Sight and Sound a inițiat publicarea unui palmares anual al celor mai bune zece filme din lume cu sprijinul a o sută de critici din Anglia şi de aiurea. De altfel, se poate spune că şi înființarea premiilor Oscar din urmă cu peste 80 de ani urmărea în fond tot ierarhizarea filmelor şi a autorilor, în plus recompensând şi toate compartimentele de creație ale industriei cinematografice.

Primul clasament al revistei britanice, cel din anul 1952, arăta aşa: 1. Hoții de biciclete, 2. Luminile oraşului, 3. Goana după aur, 4. Crucişătorul Potemkin, 5. Poveste din Louisiana, 6. Intoleranță, 8. Noaptea amintirilor, 9. Patimile Ioanei d Arc, 10. Scurtă întâlnire.

Trei ani mai târziu, la solicitarea ziarului Tempo-Italia, cei mai importanți critici italieni alcătuiau o listă a 20 de filme ce ar fi trebuit salvate de un viitor ipotetic potop. Iată-le: l. Goana după aur, 1925, Charles Chaplin, SUA, 2. Crucişătorul Potemkin, 1925, Seghei Eisenstein, URSS, 3. Hoții de biciclete, 1948, Vittorio De Sica, Italia, 4. Patimile Ioanei d’Arc, 1928, Carl Th. Dreyer, Franța, 5. Iluzia cea mare, 1937, Jean Renoir, Franța, 6. Aleluia, 1929, King Vidor, SUA, 7. Luminile oraşului,1930, Charles Chaplin, SUA, 8. Diligența, 1939, John Ford, SUA, 9. Henric al V-lea, 1944, Laurence Olivier, Anglia, 10. Roma, oraş deschis, 1945, Roberto Rossellini, Italia.
Celelalte zece titluri erau: Luminile rampei, Scurtă întâlnire, Omul din Aran, Chermeza eroică, Milionul, Mama, Femei nebune, Pământul se cutremură, Diavolul în corp şi Tabu.

În 1958, cu prilejul Expoziției Mondiale de la Bruxelles are loc un referendum ce stabileşte cele mai bune 12 titluri care sunt: Crucişătorul Potemkin, Goana după aur, Hoții de biciclete, Patimile Ioanei d’Arc, Iluzia cea mare, Rapacitate, Intoleranță, Mama, Cetățeanul Kane, Pământ, Ultimul dintre oameni, Cabinetul dr. Caligari.
În acelaşi an şi celebra revistă Cahiers du Cinema îşi realizează primul top care cuprinde Aurora, Regula jocului, Călătorie în Italia, Ivan cel Groaznic, Naşterea unei națiuni, Dosarul secret, Cuvântul, Povestirile lunii palide după ploaie, Atalanta, Marşul nupțial, Tropicul Capricornului, Domnul Verdoux.
Pentru o analiză comparativă iată şi clasamentul revistei Sight and Sound pentru anul 2002: Cetățeanul Kane, Vertigo, Regula jocului, Naşul 1 şi 2, Tokyo Story, 2001, o odisee spațială, Crucişătorul Potemkin, Sunrise, Opt şi jumătate, Cântând în ploaie.

Asociația Criticilor de Film din România, la inițiativa criticului şi istoricului de film Cristina Corciovescu a inițiat un sondaj menit să ierarhizeze cele mai bune filme de ficțiune româneşti de lungmetraj, realizate în intervalul de timp 1912-2007. La sondaj au participat 40 de cronicari, critici, istorici sau jurnalişti de film. Demersul a fost realizat cu următoarea regulă a jocului: se propun zece titluri de film, primul pe listă obținând 10 puncte, al doilea-9, al treilea-8 – şi aşa mai departe, ultimul titlu din listă urmând a obține un punct.
Departe de a sugera o aliniere la moda atât de efemeră, scuzați pleonasmul, a topurilor cu orice preț, demersul criticilor este cu atât mai important cu cât încearcă o primă şi serioasă ierarhizare a filmului de ficțiune românesc, prin prisma unor specialişti în film din cele mai diverse generații, fapt care se vede şi în palmaresul final. Totuşi nu diferențele de vârstă au sedimentat valorile ci înseşi valorile cinematografice, forța auctorială, prestigiul unor opere elaborate cu maximă autoexigență. Fără îndoială, cred că proteste se vor ivi mai ales din partea unor autori neobişnuiți cu figurația, dar foarte mândri de numărul de spectatori, când aceştia erau adunați cu cei de la filmele americane de mare succes. Nici măcar postura de candidat la Premiul Oscar nu mi se pare demnă de luat în seamă în asemenea situații.

Iată primele zece titluri l. Reconstituirea, Lucian Pintilie, 1969, 283 puncte, 2. Pădurea spânzuraților, Liviu Ciulei, 1964, 281, 3. Moartea domnului Lăzărescu, Cristi Puiu, 2006, 225, 4. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Cristian Mungiu, 2007, 206, 5. Secvențe, Alexandru Tatos, 1982, 130, 6. Nunta de piatră, Mircea Veroiu, Dan Pizza, 1971, 127, 7. La Moara cu noroc, Victor Iliu, 1956, 116, 8. A fost sau n-a fost ?, Corneliu Porumboiu, 2007, 108, 9. Proba de microfon, Mircea Daneliuc, 1980, 75, 10. Croaziera, Mircea Daneliuc, 1981, 69.
Echilibrul ierarhizărilor este dat de prezența a trei filme recente realizate de regizori ai prezentului, bine prizați de critica de specialitate, dar şi de prezența titlurilor clasice semnate de Victor Iliu sau Liviu Ciulei. Apoi curentul realist şi minimalist pe care nu toți tinerii cineaşti şi-l asumă se pare că este deplin consonant cu Secvențele lui Tatos, cu capodopera lui Pintilie, sau cu filmele lui Mircea Daneliuc. De altfel, în privința raporturilor cu publicul, criteriu nu totdeauna valabil în plan axiologic, două titluri sunt atipice şi din cauza unui destin ciudat de comun. Reconstituirea, filmul cenzurat tacit de regimul comunist, care a avut o carieră populară doar după 1990 şi Nunta de piatră, dublul debut al regizorilor Mircea Veroiu şi Dan Pița, care a strâns de abia un milion de spectatori, când media de audiență la titlurile româneşti se situa la 3-4 milioane de intrări.

Următoarele trei titluri după numărul 10, situate nu la mare distanță de puncte față de locul opt sunt Meandre, capodopera lui Manole Marcus, probabil prost plasată din ignorarea ei de către mulți tineri, apoi O noapte furtunoasă în regia lui Jean Georgescu, singurul film dinainte de inaugurarea cinematografiei comuniste şi Moromeții, exemplara ecranizare semnată de Stere Gulea după opera lui Marin Preda.

Clasamentul general cuprinde 59 de titluri, ultimele şapte primind câte un punct, adică aflându-se pe ultimul loc în preferințele a şapte critici. Iată acum şi celelalte locuri din topul celor 40 de critici români de film: Meandre, 63 voturi; O noapte furtunoasă, 52 ; Moromeții, 46 ; Concurs, 33 ; Felix şi Otilia, 32 ; E pericoloso sporgersi, 31; Filantropica, 30; Cursa, 25; Balanța, 18; Iacob, 16; California Dreamin’, 15; Hârtia va fi albastră, 15 ; De ce trag clopotele Mitică?, 12 ; 100 lei, 11 ; Lumina palidă a durerii, 11 ; Marfa şi banii, 10 ; O lacrimă de fată, 10 ; Pas în doi, 10 ; Nemuritorii, 8 ; O vară de neuitat, 8 ; Glissando 8 ; Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, 7 ; Cu mâinile curate, 7 ; Înainte de tăcere, 7 ; Directorul nostru, 7 ; Răutăciosul adolescent, 6 ; Capcana mercenarilor, 6 ; Pepe şi Fifi, 6 ; Mihai Viteazul, 6 ; Actorul şi sălbaticii, 6 ; Păcală, 5 ; Veronica, 5 ; Binecuvântată fii închisoare, 5 ; La capătul liniei, 4 ; Răscoala, 4 ; Niki Ardelean colonel în rezervă, 4 ; Cuibul de viespi, 4 ; Senatorul melcilor, 4 ; Visul unei nopti de iarnă, 4 ; Restul e tăcere, 4 ; Boogie, 3 ; Să mori rănit din dragoste de viață, 3 ; Faleze de nisip, 1; Operațiunea Monstrul, 1; Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, 1; Noiembrie, ultimul bal, 1; Falansterul, 1 ; Dacii, 1; De-aş fi Harap Alb,1.

Câlin Stănculescu