Miscellanea
Gabriel Pleşea

George Băjenaru resimte "Frigul înstrăinării".

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2014

 Este demn de remarcat faptul că, trăitor fiind, din 1982, în Statele Unite, George Băjenaru, poet, prozator, traducător, critic literar şi publicist, nu şi-a uitat chemarea şi şi-a continuat activitatea scriitoricească începută în țară la îndemnul Anei Blandiana. A dovedit-o cu serialul de scrisori din exil şi cu publicarea unor poezii în pagina Home Forum a prestigioasei publicații The Christian Science Monitor, precum şi în antologii americane („To Be A Man”, Jeremy P. Tarcher, California, 1991, „Beyond the Stars” şi „Best Poems of the 90’s”, The National Library of Poetry, 1995, „96 Inc”, revistă a scriitorilor din Boston, şi „21 Century”, revistă a tinerilor scriitori din Massachusetts). De asemenea, a colaborat cu eseuri critice, poezii şi comentarii în presa românească din SUA şi Canada (Lumea liberă românească, Origini, Meridianul românesc, Lumină Lină, Observatorul), dar şi din România (România literară, România liberă) şi din R. Moldova (Literatura şi arta, Limba română). George Băjenaru este şi autorul unor apreciate volume semnalate de critica literară din țară şi din exil —În umbra nimănui (poezii, fabule, proză), editura Libertatea, New York, 1988, Restless Planet - Tulburătoare lume (poezii), editura Moon Fall Press, USA, 1993, Între sublim şi tragic (eseuri literare, convorbiri, consemnări), editura Cerna, Bucureşti, 1998, O lumină - Poezii de la Dumnezeu, editura Cerna, Bucureşti, 1999, Cititor în exilul creator (eseuri literare), editura Danubius, Bucureşti, 2001, Evaziuni creatoare (eseuri literare), Fundația culturală Memoria, Bucureşti, 2004, Aceste bucurii trecătoare, editura Univers, USA, 2009. Recent a publicat Frigul înstrăinării, la editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2012, cu o a doua ediție apărută la Maple Red Publishing House, Toronto, 2013. Este un „roman cu amintiri” cu un titlu prevestitor de destăinuiri, în care George Băjenaru reuneşte însemnări ale propriilor trăiri, unele senine, altele umbrite, departe de țara natală. Prin această carte, scriitorul consideră că a ajuns la vârsta potrivită pentru a-şi dezvălui rostul pe lume. Un posibil punct de plecare al proiectului este enunțat în „Gânduri pentru aniversare”, un poem compus în întâmpinarea împlinirii a 75 de ani de viață. „Frumoasele poveri” sunt covârşitoare ca număr şi ca diversitate, amintirile pornind de la frageda copilărie, trecând prin anii şcolarizării, apoi prin cei ai educației superioare şi prin primii paşi în afirmarea profesională. Harul mare al povestitorului George Băjenaru constă în prezentarea etapelor din viață într-o manieră îmbietoare, sfătoasă, intens personalizată. Viața patriarhală, cu bucuriile şi necazurile ei este brutal întreruptă de venirea „elefanților roşii” şi impunerea unor noi şi rele diktate, contrare legilor naturale şi voinței lui Dumnezeu. Hectarele cu care a fost împroprietărit tatăl după întoarcerea de pe front în Primul Război Mondial, ca şi puțina avere agonisită, devin ținta activiştilor comunişti. Autorul, crescut din viță de țărani creştini, plugari şi crescători de vite şi educat în cele sfinte prin lecturile mamei din Scripturi, se împacă greu cu noua orânduire şi, cu toate că face toate eforturile de a se educa, de a se şcoli şi de a începe o activitate profesională, ca dascăl, apoi ca ziarist şi scriitor, se vede pus în situația de a se gândi tot mai des să-şi părăsească țara. Îl îndeamnă şi exemplul fratelui său, care, înaintea lui, se căsătoreşte cu o franțuzoiacă şi se stabileşte în Franța. Prima trăire a „frigului înstrăinării” o simte autorul cu ocazia interviului pe care îl are în februarie 1982 la Consulatul american din Frankfurt, pentru stabilirea eligibilității sale de a emigra spre „țara tuturor posibilităților”, America. Ajuns în postura de refugiat politic, candidatul la emigrare este conştient că trebuie să fie cât se poate de sincer şi de convingător în răspunsurile pe care le dă Consulului american. Motivul hotărârii sale de a evada din lagărul socialist trebuie să fie rațional şi credibil. Autorul este conştient de gravitatea pasului pe care îl face, de a-şi părăsi pentru totdeauna țara, dar nu are de ales. I-ar fi plăcut să creadă că „țara de unde vin n-ar mai fi fost transformată într-o închisoare iar eu nu aş mai fi simțit frigul înstrăinării, n-aş mai fi ştiut ce înseamnă aşteptarea de sute de zile şi nopți la porțile libertății mult visate…” Cu asemenea mărturii, reacția consulului american este promptă: „Very good!” Lui George Băjenaru i se acordă Alien Number-ul ce îi asigură intrarea în Statele Unite. Cu toată bucuria veştii că va porni spre Lumea Nouă, George Băjenaru nu poate să treacă cu vederea comportamentul unora dintre concetățenii săi români care se pretează la fapte nedemne doar ca să prindă un loc „mai în față” pentru obținerea mult râvnitei vize de intrare în Lumea liberă. Pentru cei stabiliți în exil, paginile dedicate încercărilor de adaptare la noua existență în diversele țări care le-au devenit a doua patrie sună ca un clopot de aducere aminte. „Primii paşi în America”, în seara zilei de 27 septembrie 1982, la New York, pentru Gheorghe Băjenaru, rămân o experiență de neuitat. O primă surpriză, notează autorul, este dispariția primei litere „h” din numele de botez! Gheorghe devine Georghe. Îl aşteaptă şi altele, mai brutale. Dar noul venit nu se pierde cu firea şi, înarmat cu înțelepciunea sfatului dat Sfântului Augustin de către episcopul Romei, ”Când eşti la Roma, poartă-te ca romanii”, azilantul acceptă să îndeplinească munci în afara pregătirii sale profesionale: salahor în Queens, „usher” (însoțitor de sală) pe Broadway, „nurse’s aide” (infirmier) la un sanatoriu, „cleaner” (om de serviciu) la sediul Bisericii Christian Science (Ştiința creştină), o religie care patronează, printre altele, prestigiosul ziar The Christian Science Monitor şi editura Mary Baker Eddy (numele este al fondatoarei religiei). Asocierea cu religia Christian Science, înfăptuită încă din tranzitul prin Germania, îl călăuzeşte pe calea ce-i va da mari satisfacții. Din „cleaner”, George Băjenaru ajunge să lucreze la redacția ziarului The Christian Science Monitor, apoi ca traducător la Departamentul de traduceri şi cercetător la Comitetul de publicații din cadrul Christian Science Center. În finalul cărții George Băjenaru ne oferă o interpretare sfâşietoare a existenței în exil. Concluzia sa poate fi însuşită de toți cei care au trecut pe sub furcile caudine ale înstrăinării. Scrie exilatul: „Ruperea de țară şi exilul le-am trăit ca pe o moarte îndelungată, o ieşire din ființă, ca pe o ieşire din sens. Încercând să-mi recuperez ființa, m-am izbit de zidul şi barierele care mă separă de alte ființe, într-o lume al cărei principiu e totul pentru mine, nimic pentru altul.” Rareori s-a văzut o descriere mai sinceră a ceea ce înseamnă cu adevărat exilul. O descriere cu atât mai valoroasă cu cât cel ce o face are o listă lungă de realizări remarcabile în domeniul său profesional şi al cărui ataşament față de țara în care s-a născut rămâne nealterat. Aceste mărturisiri sunt rare, aşa cum sunt şi oamenii al căror sânge apă nu se face, precum ne-o dovedeşte compatriotul George Băjenaru.