Solomon Marcus 90
Basarab Nicolescu

VEŞNICUL TÂNĂR SOLOMON MARCUS

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

 Am avut privilegiul să îl cunosc pe academicianul Solomon Marcus acum 50 de ani, prin voința destinului. În 1964, în timpul peregrinărilor mele prin anticariatele din Bucureşti am descoperit poemele Jocului Secund şi o pasiune mistuitoare şi devastatoare s-a născut instantaneu în mine, pasiune care nu s-a stins nici până astăzi. În 1965 are loc miraculoasa mea întâlnire cu Profesorul Alexandru Rosetti care avea să joace  un rol central în destinul meu. Prin lingvistul Boris Cazacu, Profesorul Alexandru Rosetti aflase despre preocupările mele barbiene şi a ținut să mă cunoască. Într-una dintre primele noastre întâlniri, Profesorul Alexandru Rosetti mi-a spus ca trebuie neapărat să îl cunosc pe tânărul Solomon Marcus, care nu este doar un strălucit matematician dar este, de asemenea, un bun cunoscător al poeziei lui Ion Barbu. Solomon avea pe atunci 40 de ani, iar eu – 23. Am fost impresionat de la prima discuție cu el, de extraordinara sa erudiție şi de imensa sa curiozitate intelectuală. Astfel s-a născut o statornică şi fidelă prietenie, care s-a aprofundat timp de o jumătate de secol în jurul preocupărilor noastre transdisciplinare.
Am plecat din țară în 1968, la câteva luni după publicarea cărții mele Ion Barbu – Cosmologia „Jocului Secund”. Primită cu un val de elogii de criticii literari, cartea a fost imediat ştearsă din memoria colectivă când s-a aflat decizia mea de a rămâne la Paris. Nu voi uita niciodată că nici Laurențiu Ulici nici profesorul Solomon Marcus şi nici alte câteva persoane nu s-au temut să citeze, în cărțile sau articolele lor dinainte de 1989, numele meu. 
La 13 octombrie 1971, primesc prima scrisoare de la Solomon Marcus, expediată din Toronto, în care îmi scrie: „Sunt convins că orice explicație, orice scuză ar fi mult prea mult insuficientă pentru a justifica tăcerea mea atât de îndelungată. [...] Dar nu cumva să credeți că în răstimpul de când nu ne-am văzut nu m-am gândit la Dv. O singură dovadă: în cartea mea Poetica matematică mă refer pe câteva pagini la splendida Dv. lucrare relativă la Ion Barbu, lucrare pe care, din păcate, literații sunt incapabili s-o înțeleagă.” La 30 decembrie 1971 mă anunță că pe 6 ianuarie 1972 va fi la Paris. Cina avută în compania soției mele Michelle, în apartamentul în care locuiam atunci, pe strada de la Huchette, lângă Théâtre de la Huchette unde se juca „Cântăreața cheală” de Ionesco, a rămas pentru totdeauna în memoria mea. 
Am avut o destul de bogată corespondență cu Solomon Marcus între 1971 şi până acum. Îl informam regulat despre activitățile mele în fizică şi în transdisciplinaritate, de care Solomon s-a arătat din ce în ce mai interesat, iar Solomon mă informa despre activitățile sale. Îi trimiteam cărțile si unele articole ale mele. A reacționat imediat la materialele primite de la mine în legătură cu colocviul internațional de la Veneția „Ştiința şi limitele cunoaşterii”, organizat între 3 şi 7 martie 1986 de UNESCO şi Fundația Cini şi m-am bucurat când am văzut că a publicat un articol în „Viața studențească” despre acest colocviu animat de mine.
Solomon Marcus era foarte interesat de filozofia lui Stéphane Lupasco şi m-am bucurat când, în cele din urmă, am putut mijloci o întâlnire între Stéphane Lupasco şi Solomon Marcus. Solomon Marcus s-a arătat, de asemenea, deosebit de interesat de revista „3e Millénaire”, în al cărui comitet de redacție eram şi eu şi Stéphane Lupasco. 
În 13 ianuarie 1990 am primit o extraordinară scrisoare de la Solomon în care îmi descria schimbările intervenite în țară: „În ceea ce mă priveşte, am trăit sub dictatură timp de 52 de ani (pentru că a început în februarie 1938); ieşirea din copilărie a însemnat pentru mine intrarea în dictatură, samavolnicie şi oprimare. Acum, când mă apropii de vârsta de 65 de ani, mă văd din nou liber. Nu-mi rămâne decât să aplic reflecția lui Noica: viața e o pregătire pentru bătrânețe. Dar atâta otravă a rămas în noi, încât vom avea nevoie de un lung tratament de dezintoxicare. Oamenii continuă să vorbească în şoaptă, reflexele formate nu pot fi uşor abandonate. [...] Acum, dragă Basarab, merită să vii în România...” Am mai aşteptat până să vin în România. Am revenit în iunie 1993, după 25 de ani de absență, împreună cu soția mea Michelle şi cei doi copii ai noştri, Daria şi Matthieu-Vlad. Am fost primiți în mod somptuos de Solomon Marcus şi soția sa Paula Diaconescu în apartamentul lor. Fericit desigur să îl revăd într-un climat de libertate şi speranță, am fost totuşi jenat gândindu-mă că a cheltuit probabil salariul său pe o lună pentru a ne oferi acel memorabil ospăț.
După 1989, Solomon Marcus se implică din ce în ce mai mult în activitățile transdisciplinare. Astfel, la congresul „Ştiință şi Tradiție – Perspective transdisciplinare. Deschideri spre secolul XXI”, care a avut loc la UNESCO între 2 şi 6 decembrie 1991, prezintă comunicarea „Spre o abordare transdisciplinară a timpului”.
În aprilie 1992 am fondat, cu acordul lui Federico Mayor, Director General al UNESCO, şi în colaborare cu René Berger, Grupul de Reflecție asupra Transdisciplinarității de pe lângă UNESCO. Solomon Marcus a fost membru al acestui grup, alături de Lima de Freitas, Michel Cazenave, André Chouraqui, Antoine Faivre, Roberto Juarroz, Ervin Laszlo, Edgar Morin, Yujiro Nakamura ?i Henry Stapp. A participat la reuniunea noastră de la Veneția în martie 1993.
 
Întâlnirile noastre de la Paris ?i Veneția au deschis calea spre primul Congres Mondial al Transdisciplinarității care a avut loc de la 2 la 6 noiembrie 1994 la Convento da Arrábida, în Portugalia. Solomon Marcus a fost membru al Comitetului Internațional de organizare şi a prezentat la congres comunicarea «Spre o tipologie a transdisciplinarității». 
Pentru mine, miracolul acestui prim congres mondial a fost de a vedea în splendida curte a mănăstirii, dominând oceanul, mari personalități ca pictorul portughez Lima de Freitas, maestrul francez al imaginarului Gilbert Durand, poetul argentinian Roberto Juarroz, sociologul francez Edgar Morin, filozoful portughez Carlos Silva, fizicianul francez Olivier Costa de Beauregard, matematicianul român Solomon Marcus, istoricul de artă elvețian René Berger, arhitectul spaniol Javier de Mesones, poetul francez Michel Camus, eseistul şi fotograful francez Michel Random ?i astrofizicianul italian Nicolo Dallaporta, membru al Academiei Pontificale de Ştiințe. 
În 2001, când am fost ales membru de onoare al Academiei Române, Solomon Marcus a fost primul care m-a anunțat buna veste. 
Tot în 2001, am constituit, în colaborare cu Magda Stavinschi, o rețea de dialog între ştiință şi religie, care a beneficiat de câteva granturi ale fundației americane John Templeton. Am organizat, cu ajutorul Academiei Române, un număr important de congrese internaționale. Am avut un companion extraordinar în România, Solomon Marcus, care devenise, între timp, membru al Centrului Internațional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare, pe care l-am înființat în 1987 la Paris. Solomon Marcus a fost foarte activ în acest domeniu. Astfel, la congresul „Ştiință şi Religie – Antagonism sau complementaritate?” (Academia Română, 8-11 noiembrie 2001), a prezentat comunicarea „Metafora, paradigmă comună ştiinței şi religiei”; la congresul „Ştiință şi Ortodoxie – Un dialog necesar” (Academia Română, 23-26 octombrie 2005) – comunicarea „Are oare ştiința o dimensiune spirituală?”; iar la congresul „Romania, as Laboratory of the Dialogue between Science and Spirituality in the Contemporary World” (Academia Română, 17-21 octombrie 2009) – comunicarea „Transcendență, Divinitate, Infinit şi Neant”. La acest din urmă congres, Mihai Şora a vorbit despre „Sensul ultim al realului”. Mihai Şora, Solomon Marcus şi eu facem parte din aceeaşi familie spirituală. 
La 28 noiembrie 2009, Luiza Palanciuc, Mihai Şora şi Solomon Marcus au prezentat la Salonul de Carte Gaudeamus cartea mea Ce este Realitatea?. A fost un moment de mare elevație filozofică şi spirituală şi de o mare semnificație pe plan simbolic. 
Ne-am regăsit toți trei la 12 noiembrie 2012 la „Simpozionul Aniversar Basarab Nicolescu – 70”, organizat de Institutul de Studii Transdisciplinare Ştiință, Spiritualitate, Societate (IT4S), în colaborare cu Academia Română, care a avut loc în Aula Magna a Academiei Române. Ascultând cuvântările lui Mihai Şora şi Solomon Marcus, m-am simțit mai puțin singur. Am fost plăcut surprins când Solomon Marcus a spus în încheierea omagiului său intitulat „Un român la Paris: Basarab Nicolescu”: „ [...] mi se pare clar că nici Academia Română, nici mulți dintre membrii ei, nu au o înțelegere clară a locului pe care Basarab ar trebui să-l aibă în această Academie, şi mă întreb dacă cultura românească este pregătită să-l primească.” Un diagnostic clar şi riguros, fără nici o coloratură polemică.
Am făcut multe alte acțiuni împreună cu Solomon Marcus. De exemplu, la 23 februarie 2006, am fost invitat de Profesorul Mircea Martin să vorbesc, în cadrul celebrelor conferințe «Cuvântul, despre „Reîncântarea lumii – de la fizica cuantică la transdisciplinaritate» şi Solomon Marcus şi Horia-Roman Patapievici au fost respondenții mei. Mihai Şora era aşezat în primul rând al sălii. Un alt exemplu: la 22 martie 2013 am moderat, la Salonul Cărții din Paris, masa rotundă «Culisele scriiturii – Principiul de incertitudine”, cu participarea lui Solomon Marcus, Houria Abdelouahed şi Bogdan Ghiu.
Am urmărit cu mare interes, în ultimii ani, ceea ce scrie şi face Solomon Marcus. Om al Renaşterii, curiozitatea sa este continuu în alertă, de la matematică la semiotică, literatură şi teatru. Iubeşte nemărginit limba română şi este pasionat de problemele educației. Este deseori prezent printre elevii de liceu. În ultima  vreme, nu a ezitat să se exprime chiar şi pe plan politic. Călătoreşte peste tot, de la micile oraşe din provincie la marile capitale ale lumii. Publică peste tot – în România, în Basarabia, în Franța, în Statele Unite.  Activitatea sa debordantă, care pare să se amplifice cu timpul, ne uimeşte pe toți. 
Are oare Solomon Marcus un secret elixir de veşnică tinerețe? În orice caz, trebuie să constat că, printre prietenii mei, câțiva ating, într-o maximă vitalitate pe plan intelectual, vârste de invidiat: Peter Brook, născut ca şi Solomon Marcus în martie 1925, are 90 de ani, Edgar Morin – 94 de ani, Mihai Şora, născut ca şi tatăl meu în 1916 – 99 de ani. Să fie oare activitatea intelectuală, însoțită pe plan psihic de o infinită bucurie de a fi, acest secret elixir? În cazul lui Solomon Marcus, rectitudinea sa morală este o explicație suplementară a vitalității sale. Ca şi Stéphane Lupasco, Solomon Marcus este incapabil de răutate. Prenumele său Solomon, este legat, din punct de vedere etimologic de cuvântul ebraic „Shalom”, însemnând „pace”. Solomon este un om al păcii. Extrema sa exigență pe plan intelectual şi moral nu îl împinge niciodată să fie nedrept. Dar cheia vitalității sale este, cred, mirarea. „Am fost, de mic, bolnav de mirare – spune Solomon Marcus într-un interviu recent. Mă miram tot timpul de ce se întâmplă. [...] Simplul fapt de a mă putea mişca şi de a putea contempla strada era pentru mine o răsplată extraordinară. Eram apoi obsedat de lucrurile care urmează, de lucrurile care se află „dincolo” de locul unde mă aflam.”
Închei cu o amintire din noiembrie 1993, când Solomon Marcus a fost invitat de Claude Lévi-Strauss la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. Am asistat la 5 noiembrie 1993 la conferința sa „Abordare transdisciplinară a temporalității”, ținută în cadrul seminarului „În jurul formulei canonice a mitului”. Claude Lévi-Strauss l-a prezentat în mod elogios pe Solomon Marcus. Văzându-i alături pe Solomon Marcus şi Claude Lévi-Strauss, un gând m-a străfulgerat: „Fericită este țara care are un om de cultură de talia lui Solomon Marcus!”. 
La mulți ani, Solomon!