Solomon Marcus 90
Jean-Marie Klikenberg

CEL PURURI DE VEGHE, CARE NE DEŞTEAPTĂ

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

 Prima mea întâlnire cu Solomon Marcus se duce cândva, în trecut, în 1972. Cea mai recentă datează de acum aproape o lună!
În 1972, participam la Congresul mondial de Estetică, ce se ținea la Bucureşti. Şi, cu toate că publicasem Retorica generală, împreună cu Grupul µ, eram ceea ce în franceză se spune «blanc-bec» (boboc). Era prima mea participare la un mare congres. Şi, aşa cum se întâmplă cu avântul specific vârstei crude, în orice epocă, am propus atunci o comunicare în care schițam modelul unei opoziții globale între limbajul poetic şi cel prozastic.
Ei bine, exact această viziune ambițioasă şi insolită mi-a adus o mare surpriză: profesorul Solomon Marcus dorea să mă cunoască. Nu mai ştiu exact prin intermediul cui – fără îndoială însă că era vorba de Lucia Vaina, colaboratoarea sa, care era pe vremea aceea în contact cu unul dintre dintre colegii mei mai în vârstă din Grupul µ – mi-a transmis că auzise despre comunicarea mea şi că dorea să-mi vorbească. Întâlnirea a avut loc. Şi n-o voi uita niciodată. Şi acum, după patruzeci de ani, sunt încă sub imperiul emoției: că un savant celebru se interesa de lucrarea unui tânăr şi anonim cercetător străin, ba, chiar mai mult, îşi manifesta dorința de a-i vorbi. Lucru rar! Astfel că, am avut privilegiul de fi martor la un curs particular despre tezele binecunoscute ale lui Solomon Marcus, pe care le dezvoltase în Poetica matematică. Şi, pentru prima oară, descopeream acel gust de a explica – şi de a o face cu pasiune – care nu l-a părăsit niciodată pe profesorul Marcus; cum, tot aşa, pentru prima dată, descopeream o disponibilitate şi o generozitate intelectuală, de care recunosc că aveam să profit de multe ori de atunci.
Am revenit în țară cu brațele încărcate de cadouri, printre care, pour la bonne bouche, şi un exemplar din Poetica matematică. Carte asupra căreia m-am aplecat numaidecât, scriind un articol (apărut în 1973, în primul număr al revistei de semiotică Degrés) şi pe care m-am decis să o traduc (fiind format la filologia românească, fireşte că am urmat cursuri de limba română!). Dar, din păcate, niciun editor francez n-a acceptat să includă acest opus în cataloagele sale: din moment ce era la modă formalismul în studiile literare, e de la sine înțeles că nu putea fi acceptat cel matematic.
De atunci, şi în ciuda acestui eşec, am rămas în contact cu autorul. Profesorul Marcus mi?a trimis, adesea, textele sale. Şi, apoi, mi-au fost oferite numeroase ocazii de a-i reîntâlni vitalitatea intelectuală, uneori malițioasă, curiozitatea sa întotdeauna trează, franchețea sa, pe care unii o confundă cu răutatea; de a-l vedea mereu scormonind în căutarea noului, informându-se despre ce gândesc şi ce fac Cutare sau Cutare din domeniul său ori întrebându-se asupra temeiurilor unor noi idei sau inițiative; şi, mai ales, de a beneficia de părerile ce-i luminează tot timpul faptele şi conceptele cu o rază proaspătă şi piezişă. 
Acum câțiva ani, la sfârşitul anului 2009, mă aflam  la Liège, oraşul meu de baştină. Era cu ocazia unui colocviu pe care-l organizasem împreună cu Maria-Giulia Dondero şi Sémir Badir şi la care, alături de ei, participa o întreagă echipă internațională de semioticieni angajați în cercetarea domeniului imaginii ştiințifice. Colocviul avea ca titlu: Vizualizare şi matematizare. De la care, marele matematician şi semiotician Solomon Marcus, evident, nu putea să lipsească. Prin urmare, a fost primul invitat. Şi, aşa cum nutream speranța, a jucat rolul în care el excelează: acela al auditorului foarte atent. Cel mai activ în intervenții. Cu tonul cel mai critic. Tot timpul la pândă, pentru a repera ideile originale şi a le pune imediat la încercare. Pentru a încuraja bravura, temeritatea. Dar şi, de asemenea, pentru a sancționa – cu voie bună şi, uneori, cu ironie – banalitatea şi lipsa de rigoare, din păcate două defecte destul de întâlnite în lumea noastră academică. Tot timpul treaz şi oricând gata să ne învețe – astfel pot să-l caracterizez pe universitarul român Marcus. 
Astăzi, fostul boboc de care vorbeam la început a ajuns, şi el, savant. Şi are un singur vis: ca în douăzeci de ani de aici încolo să ajungă aidoma lui Solomon Marcus, întru eternitate. Cel pururi de veghe care ne deşteaptă.