Solomon Marcus 90
Gabriela Pană Dindelegan

SOLOMON MARCUS ŞI ÎNCEPUTURILE LINGVISTICII MATEMATICE ÎN ROMÂNIA

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

 Dedicăm acest articol profesorului Solomon Marcus, evocând o perioadă de glorie a lingvisticii româneşti, când, grație, pe de o parte, şcolii de lingvistică structurală bucureşteană, patronată de profesorul Alexandru Rosetti, iar, pe de alta, studiilor de lingvistică matematică ale profesorului Solomon Marcus, lingvistica românească a traversat una dintre perioadele ei de glorie, ajungând printre primele şcoli de lingvistică din Europa. O întreagă generație de lingvişti, printre care mă număr şi eu, lingvişti aflați în ani 60-70 în plină formație ştiințifică, este recunoscătoare magiştrilor de atunci.
 
 
1. Într-o epocă derutantă şi într-o atmosferă apăsătoare şi constrângătoare (erau discutate, în lingvistica românească, tezele lui I. V. Stalin din Marxismul şi problemele lingvisticii şi lucrarea lui O. S. Ahmanova, Glossematica lui Louis Hjelmslev, ca manifestare a decadenței lingvisticii burgheze contemporane, 1953), Solomon Marcus este una dintre figurile luminoase ale acelei perioade şi a celei care va urma. 
Alături de o întreagă generație de lingvişti, cei mai mulți foarte tineri (Emanuel Vasiliu, Valeria Guțu Romalo, Sorin Stati, Maria Manoliu, Andrei Avram, Matilda Caragiu Marioțeanu, Ion Coteanu; nu trebuie uitată remarcabila figură a neuitatei Paula Diaconescu, care ulterior avea să devină soția profesorului Marcus), în anii ‚60−’70, lingvistica românească traversează o perioadă de deschidere teoretică şi metodologică spre tot ceea ce lingvistica ultimului secol produsese mai bun: curentele de orientare structuralistă. În ambianța ştiințifică de la Catedra de limba română, sub direcția protectoare a profesorului Al. Rosetti, şcoala românească de lingvistică se orientează în direcția investigării concepției şi a metodologiei structuraliste şi a aplicării structuralismului în descrierea sistematică a limbii române. O carte colectivă (Elemente de lingvistică structurală, EŞ, 1967), dar şi teze de doctorat (devenite cărți) remarcabile ale acelei perioade (Valeria Guțu Romalo, Morfologia structurală a limbii române, EARSR, 1968; Maria Manoliu, Sistematica substitutelor din româna contemporană, EARSR, 1968, Sorin Stati, Teorie şi metodă în sintaxă, EARSR, 1967; Paula Diaconescu, Structură şi evoluție în morfologia substantivului românesc, EARSR, 1970) vădesc această efervescență fără egal din lingvistica românească.
Paralel şi susținându-se reciproc, şcoala de structuralism a lingviştilor români se îngemănează cu direcția lingvisticii matematice, ultima, introduse în România şi slujite cu performanțe ştiințifice remarcabile de profesorul Solomon Marcus. Cercul de lingvistică matematică de la Facultatea de Filologie a Universității din Bucureşti (din anul 1960-1961) şi Cursul de Lingvistică matematică pentru studenții Facultății de Filologie din Bucureşti (din anul 1961-1962), al căror mentor a fost profesorul Marcus, strângea săptămânal elita lingviştilor şi a studenților din Facultatea de Litere. Ca tânără participantă la cele două evenimente (eram în anii II-III de studenție), îmi amintesc starea de euforie intelectuală a celor prezenți; fiecare venea cu lecturi fundamentale structuraliste / de lingvistică matematică, cu proprii întrebări şi incertitudini, iar maestrul, cu precizia şi claritatea bine cunoscute şi cu forța de a însufleți pe tinerii învățăcei, dădea celor prezenți încredere şi, în plus, construia suportul matematic pentru înțelegerea profundă a noii orientări lingvistice. Şcoala de LINGVISTICĂ MATEMATICĂ şi cea de LINGVISTICĂ STRUCTURALĂ, care se creau în acea perioadă, au ajuns, în scurt timp, unele dintre cele mai bune din Europa, cu realizări apreciate cu mult în afara granițelor României. Pentru a da un singur exemplu dintre multe altele, ne vom referi la lucrarea in 2 volume, totalizând aproape 1.300 de pagini, a lui W. Andries van Helden Case and Gender. Concept Formation between Morphology and Syntax. Amsterdam/Atlanta. Georgia, 1993, în care pe numeroase pagini sunt valorificate zeci de articole ale lui Solomon Marcus şi ale discipolilor săi în domeniul lingvisticii matematice.
„Îngemănarea” celor două direcții se materializează în cărți fundamentale precum S. Marcus, Introduction mathématique à la linguistrique structurale, Dunod, Paris, 1967, şi prin lucrări colective, rod al colaborării dintre profesorul S. Marcus şi câte un reprezentant al lingvisticii (vezi Solomon Marcus şi Sorin Stati, Informație şi redundanță în limbă, în „Elemente de lingvistică structurală”, EŞ, 1967; S. Marcus şi Em. Vasiliu, Matematică şi fonologie. Teoria grafelor şi consonantismul limbii române, în „Fonetică şi dialectologie”, III, 1961), sau prin studii de graniță, între lingvistică şi matematică, studii creatoare de disciplină în epoca respectivă (vezi Solomon Marcus, Lingvistica, ştiință pilot, în SCL, XX, 1969/3, sau Solomon Marcus, Aspecte matematice în studiul limbajului, în „Limbaj, logică, filozofie”, 1968). 
2. Ca întemeietor al şcolii de lingvistică matematică din România, profesorul Marcus a adus contribuții remarcabile în următoarele trei direcții, dependente una de cealaltă:
(a) direcția modelării în general şi a modelării matematice în special (tipologia modelelor, cu distincții semnificative precum: modele analitice vs. modele generative; modele sintagmatice vs. modele paradigmatice; modele formalizate matematic vs. formalizate logic etc.). Datorăm profesorului Marcus dezbateri asupra însemnătății modelării lingvistice, cu sublinierea, pe de o parte, a rolului teoretic pentru înțelegerea direcțiilor moderne de cercetare – structuraliste şi generative –, iar, pe de altă parte, a rolului aplicativ al modelării. În ce priveşte rolul aplicativ, s-a mers pe două direcții: (i) investigarea anumitor fapte de limbă (vezi articolele Un criteriu contextual de clasificare a cuvintelor (cu aplicație la adjectivele din limba română, în SCL, XIII, 1962/2; Le genre grammatical et son modèle logique, în CLTA, I, 1962); (ii) impulsul dat creării de limbi artificiale. 
Articolul Modelarea matematică a limbii (LR, 1963/5) şi cărțile Solomon Marcus, Lingvistică matematică, 1963, ed. a II-a 1966; S. Marcus, Ed. Nicolau, S. Stati, Introducere în lingvistica matematică, EŞ, 1966 au pus bazele lingvisticii matematice în România, fiind accesibile conceptual şi terminologic nu numai matematicienilor, ci şi lingviştilor. Sunt cărți în care se introduc concepte care au şi aplicabilitate lingvistică (precum: mulțimi, opoziții şi tipuri de opoziții, relații de echivalență şi clase de echivalență, dominare, congruență, distribuție şi clase de distribuție etc.). Conceptele care vor servi la investigarea structurii lingvistice şi au aplicabilitate imediată în fonologie şi în analiza morfematică, în teoria categoriilor gramaticale, în modelarea matematică a „părții de vorbire”, în modelarea matematică a grupurilor sintactice etc.
 
(b) direcția poeticii matematice; extinderea modelării matematice şi la alte domenii, la studiul literaturii (al poeziei şi al operei dramatice), la studiul folclorului, al artelor vizuale etc. Domenii considerate până la acea dată ca imposibil de modelat matematic (vezi domeniul poeticii), devin, grație contribuției profesorului Marcus, „deschise” noii direcții. Este semnificativă celebra carte Poetica matematică, Bucureşti, EARSR, 1970, dar şi studii de tipul Metode matematice în studiul dramei (în „Revista de istorie şi teorie literară”, 1969/4), în care noile domenii sunt supuse investigației din perspectiva lingvisticii matematice, probând posibilitatea aplicării metodei şi avantajele aplicării ei. 
În aceste lucrări, apare distincția dintre limbajul ştiințific, ca manifestare a „gradului stilistic „zero”, din care orice conotație este exclusă, şi limbajul poetic, ca manifestare a écart”-ului, a limbajului „deviant” (cu grade diferite de deviere) față de cel ştiințific. Găsim aici şi studiul figurilor poetice ca devieri de la limbajul pur denotativ.
– Creată într-o epocă de mare avânt al studiilor de stilistică şi poetică (vezi cărți fundamentale de felul Studii de poetică şi lingvistică, EPL, 1966), poetica matematică este una dintre direcțiile care vor fi repede îmbrățişate, prin posibilitatea ei de a formaliza convingător distincția „poetic” vs. „ştiințific”. Deşi contradicțiile dintre limbajul poetic şi cel matematic sunt numeroase, iar, pentru mulți cercetători, ireconciliabile, în cartea profesorului Marcus, găsim acest subtitlu incitant „Şi, totuşi, studiul matematic al poeziei este posibil!” (p. 17). Profesorul demonstrează pas cu pas că un asemenea demers este nu numai posibil, dar şi, ştiințific, profitabil.
 
(c) direcția semioticii
Cărțile profesorului S. Marcus Semiotica folclorului S. Marcus (red), 1975, Semne despre semne, EŞE, 1979 şi Semiotica matematică a artelor vizuale, EŞE, 1982, sunt creatoare de şcoală pentru noua direcție a semioticii. 
– 
– 3. Din studiile şi cărțile profesorului, toată generația mea a învățat lucrurile fundamentale despre modelarea lingvistică: de la definiție (ca metodă constând în folosirea, pe baza analogiei de structură, a unei construcții teoretice B ca model al obiectului de studiat A), la recunoaşterea teoretică a infinității de modele, cu posibilitatea evaluării şi a ierarhiei lor, şi, implicit, la perspectiva perfecționării continue a modelelor, chiar şi în cadrul aceluiaşi tip de model; a înțeles, de asemenea, ideea evaluării modelelor şi a alegerii modelului celui mai adecvat, în funcție de capacitatea lui descriptivă şi explicativă. Grație profesorului S. Marcus, a devenit un fapt banal acceptarea ideii de evoluție a modelelor generative, de la modelul gramaticii cu un număr finit de stări la modelul transformațional, de la modelul generativ standard la cel standard extins, de la modelul transformațional la teoria legării şi guvernării şi, apoi, la programul minimalist, cu diversele lui reprezentări succesive (vezi studiul lui S. Marcus Deux types nouveaux de grammaire génerative, în CLTA, VI, 1969). 
Nimeni din generația mea n-a mai fost surprins de recunoaşterea ideii de gramatici simultan posibile pentru aceeaşi limbă, fiecare ca rezultând din modelări de tip diferit şi oferind explicații pentru domenii mai restrânse sau mai extinse din structura şi funcționarea unei limbi. Nimeni din generația mea nu a mai fost surprins când, aproape simultan, s-au propus modele alternative pentru aceeaşi realitate lingvistică (vezi, de exemplu, cea a clasificării adjectivelor: modelul lui S; Marcus (Un criteriu contextual de clasificare a cuvintelor. Cu aplicație la adjectivele din limba română, în SCL, 1962, 2), modelul Mariei Manoliu (Schiță de clasificare structurală a adjectivelor din limba română, în „Elemente de lingvistică structurală”, 1967) sau modelul Valeriei Guțu Romalo din Morfologia structurală a limbii române, EARSR, 1967). 
 
4. Dincolo de noutățile teoretice (terminologie, tipologie, concepte, la fel de valabile şi pentru structuralism; şi pentru lingvistica matematică) pe care studiile şi cărțile profesorului le introduc, datorăm profesorului S. Marcus şi rezultate de amănunt prin aplicarea modelării matematice, cu mici diferențe față de cercetările lingvistice pure. 
E suficient să amintesc aplicarea lingvisticii matematice la clasificarea flexionară a adjectivelor (vezi supra, §3). Pe de o parte, noua metodă, a comportamentului contextual, se dovedeşte a fi compatibilă, în mare parte, cu rezultatele ulterioare ale metodologiei structuraliste, oferind, în plus, şi suportul teoretic pentru susținerea tipologiei, iar, pe de alta, îmbogățeşte şi detaliază clasele. Astfel, şapte dintre clasele stabilite de M. Manoliu şi V. Guțu Romalo, prin procedee structuraliste, apar deja în clasificarea profesorului Marcus. Dar, în plus, la Marcus apar două subclase necuprinse în clasificările lingviştilor: (i) subclasa caracterizată prin Mp = Fs = Fp ≠ Ms  şi (ii) subclasa caracterizată prin Mp = Fs = Fp ≠ Ms; prima este reprezentată printru-un adjectiv ca nou, în realizările lui flexionar-arhaice (nouă = nouă = nouă ≠ nou); iar a doua, printr-un unic adjectiv june, cuvânt cu utilizări duble, adjectivale şi substantivale (june = june ≠  juni ≠ june).
 
5. Am urmărit numai una dintre multiplele fațete ale omului de ştiință, creator de disciplină şi de şcoală, Solomon Marcus, direcția care m-a marcat pe mine în formația ca lingvist. Dar sunt nenumărate altele pentru care trebuie să fim recunoscători profesorului aici omagiat. 
În numele generației de lingvişti formați în anii 60’-70’, urez profesorului Marcus sănătate, viață lungă şi păstrarea spiritului tânăr, veşnic căutător şi descoperitor, pe care i-l cunoaştem din totdeauna.