Ancheta VR
Marian Drăghici

BASARABIA, ÎNSPRE EUROPENITATE? (II)

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009

“Cleştele” rusesc

La prima secvență, din numărul trecut, au colaborat Liviu Antonesei, Gheorghe Grigurcu şi Simona Dăncilă. De față, în paginile următoare, publicăm opinii semnate de Vitalie Ciobanu, redactor-şef al revistei Contrafort, recunoscut ca unul dintre cei mai temeinici analişti ai geopoliticii transprutene, Tudor Cojocaru, student basarabean la Sociologia din Bucureşti, Igor Mocanu, critic literar „douămiist”, manager al Editurii Cartier, originar şi el de dincolo, Ion Lazu, poet şi prozator bucureştean din generația ‘60, de baştină neaoş „moldovenească”, autor între altele al romanului nenorocos la receptare, Veneticii, inspirat din drama familiei sale refugiate în 1940, şi Alecu Reniță, jurnalist, director al revistei Natura cu apariție la Chişinău. Sunt mărturii de bună credință, al căror realism uneori necruțător pare rupt din paginile lui Soljenițân. Pluteşte duhul GULAG-ului peste ele. Care, după toate semnele, va bântui mulți ani memoria încâlcită a locului, poate generații de-a rândul. Şi va reverbera incontinuu, vagant, şi dincoace de Prut, încuibat adânc în structuri psiho-mentale de care ne tot lovim, vrem-nu vrem.

Bunăoară, în numărul 10/2008 al VR, tatonând tema acestei anchete, instruindu-mă să zic aşa din mai multe surse, am reflectat între altele şi un interviu luat de Claudiu Târziu scriitorului Nicolae Dabija, compătimind febrice, eu, la drama acestuia din urmă, aşa cum era descrisă în Formula AS, credibil. Ulterior, la puțin timp după apariția numărului respectiv, am primit semnale pe e-mail, apoi au apărut şi în presă dezvăluiri despre o cu totul altă față a personalității lui Nicolae Dabija. Una complet diferită. Consternat, cu nodu-n gât, ce poți să spui. Îl scot din cauză pe junele Claudiu Târziu, reporter al cărui talent excepțional i-a făcut pare-se o figură urâtă. Cazul arată cu brutalitatea specifică spațiului acestuia, al nostru, post-concentraționar, cât de îndrăcit încurcată e istoria, prezentul şi, mă tem, viitorul, inclusiv al RM. European, cum să nu. Cu robinetul GAZPROMului, acum iarna, închis/deschis în coastă...

Cam aşa se pare că stau lucrurile într-un “cleşte” rusesc: spectrul GULAGului bântuie endemic, de sus, prin biografii şi destine, indiferent la anotimp, iar şantajul ga­zului, sezonier, încă şi mai perfid, amenință cu fiori de jos, din conductă. Direct în oase...

Curat unificatoare amenințarea asta, de minus nu ştiu câte grade, la Chişinău, Budapesta, Berlin...
La închiderea ediției, când numărul este deja în corectură, primim şi inserăm în cuprins (v.miscellanea), fără comentarii deocamdată, o Declarație a PEN Centrului din Moldova, de protest împotriva desființării PRO TV Chişinău de autoritățile comuniste.

Între corectură şi ozalid, ne ia prin surprindere vestea morții lui Gri­gore Vieru, în noaptea de 18 ianuarie, printr-un fatal accident de maşină. România literară mereu pe fază consacră tragicei dispariții două pagini de mijloc (nr. 3/29 ianuarie crt.) Scrie cu nudă amărăciune Alex. Ştefă­nescu: „Nu vreau să plâng la moartea lui. Am plâns de destule ori, cople­şit de emoție, citindu-i sau ascultându-i versurile. Vreau însă să deplâng modul nerespectuos în care societatea românească l-a tratat. Cea mai ma­re impolitețe față de el a constituit-o abandonarea de către România a Ba­sa­rabiei.” Câteva linii din portretul semnat de Gh. Grigurcu, memorabil: „Omul avea o înfățişare aparte. O față prelungită, stoarsă, sugerând o suferință ancestrală, plete romantice tot mai vestejite către bătrânețe, o frunte neverosimil de largă, selenară, buze subțiri, fin contractate, parcă în aşteptarea unei rostiri ce se amâna.” Cele două voci critice consună impresionant într-un bărbătesc omagiu înlăcrimat, cum din păcate numai la morți se mai întâmplă. Nu ne luăm aici rămas bun de la Grigore Vieru, vom reveni asupra importantului autor basarabean în episodul viitor…

Să notăm în treacăt şi o veste poate bună: într-un interviu la TVR 1, din 26 ianuarie, Traian Băsescu vorbeşte despre sprijinul promis de Preşedintele Sarcozy în susținerea aderării Republicii Moldova la UE. În­țe­le­gerea e bătută în cuie, asigură locatarul de la Cotroceni, contează cine va câştiga alegerile din aprilie. E de presupus că votul lui Nicolas Sarcozy ar putea re-face istoria zonei. Cert e că atmosfera pre-electorală se va încinge peste Prut, ceea ce – sperăm – va stimula şi un surplus de apă la moara anchetei noastre, pe firul ei tematic, tot mai eficace nuanțat, în numerele ce vin.

Aşteptăm în continuare opiniile dumneavoastră “la cestiune”, în marginea unui chestionar mai degrabă orientativ: 1.Care sunt atuurile Basarabiei de a ieşi din starea dilematică în care se află? 2. Ce tradiții/ instituții/personalități cu vocație europeană posedă? 3. Avem noi, cei din țara de dincoace, relații de colaborare/prietenie cu instituții de peste Prut şi personalități basarabene? Dar ei cu noi? 4. Ce cărți ale basarabenilor, nu doar de literatură, v-au reținut atenția în ultimii ani? Ce fapte/evenimente artistice din acel spațiu ar putea fi creditate drept „valoare europeană”? 5. Atitudinea mediilor româneşti şi a românilor în general față de soarta celor de peste Prut, cum vi se pare?

În fine, ar mai fi de spus că redacția VR dedică acest demers publicistic memoriei lui Cezar Baltag. De ce, mai pe larg, în numărul viitor.

MARIAN DRăGHICI