Poeme
Gheorghe Simon

Părelnic sufletul

Articol publicat în ediția Viata Românească 6/2016

 
În memoria poetului Daniel Turcea


Sub pămîntul viu coboară Daniel
în cripta tăcerii după ce va fi văzut
zborul epifanic al sufletului
în văzduh la Înviere.

Toate ale sale pagini albe
brusc s-au schimbat în Cuvînt
de aducere aminte în făptura de semne
cîte i se vor fi arătat
înrîurind vederea celor nevăzute
pe cărăruia către Schitul Maicilor
cu lacrimi înmugurite a slavă
şi a prea măririi celui mai mic
dintre pămînteni într-o clipă
nemicşorată de ispită.

Într-o singură clipă
toate prind aripi şi prea aproape
ca pe o ființă raza răsfrîntă pe tipsia sinelui
ca pe o fructă a peregrinării din rodnicia firii
în euritmia iubirii
cum unda inundă pustiirea de sine
pînă se goleşte paharul plin de roua-ndurării.

În chip de eremit sălbăticit
aproape fără de trup
toate ale firii l-au părăsit
mai înainte de a i se fi arătat
sufletul nesmintit.
Nici timp să respire nu mai avea
cuvintele izvor de mir îi apăreau
împodobite porfire.

De pretutindeni el alerga spre niciunde
în miez de noapte
în amiezi curgînd în fîntîni de însetare
el era precum lespedea netedă
şlefuită de uitare
cu suflarea dintîi a lui Dumnezeu
peste țărîna care primeşte sămînța de grîu
a făgăduinței.

El era pe cînd noi nu ne născusem încă
şi ne aşteaptă şi acum în cuviința rostirii
fiind în stare de o cunoaştere fulguitoare
un fel de respirare a unei flori nemuritoare
a iubirii doar cerîndu-şi iertare.
El ne cucereşte prin asceza tăcerii
primenind cuvinte vechi străvechi
în duh de veghere anahoret.

El clipeşte acum şi-n chipul luminii
pare a fi strămutat atît de aproape
cum se îngînă geană cu geană
şi rug care arde înverzind toiagul de aramă.

El deschide uşa împărăției de semne
înviindu-le din preaplinul unui oftat de durere.
Tot ce atinge devine vedere
şi tot ce aude clipeşte a pace.
Daniel, Daniel
suflet răscolind amintirea vie
ca să ne fie nouă o nouă împărăție
de semne în figură.

Chipul dintîi al luminii e obrazul genunii
cum umbrită fiind de har e mama înțelepciunii
prin care Fiul dă viață Cuvîntului
şi Cuvîntul face să ne schimbăm la față
parcă într-o altă viață dincolo de moarte
care ne fură dincolo de tăcere
unde lumina exultă
cît încă poetul e viu.

Adeverire de sine e Verbu-n contemplare
în uimire cum se mistuie marea în sine
cum deşertul e nimicul fără de sine
cum tăcerea e lințoliu
înveliş de aer prin care tu mă culegi
reculegi
din mulțime de nume
roind ca litere de aur
în livezi de fructe anonime.
Nici fața nu se arată la față
decît celui naiv respirînd cuvîntul
ca pe o bună mireasmă.

El e focul Cuvîntului care nu arde
cum ne arde pe noi arşița uitării
cum se resoarbe o părere de viață
pe luciul înfiorării de sine
în oglindire şi în contemplare
pe cîmpia celestă a înțelesului.

Daniel culege litere şi le ține mănunchi
ca pe o torță a Harului
cînd se strămută în văzduh
şi cerurile se deschid
şi unul se împarte la unu
şi mulțimile din vidul anonim
se divid şi se desprind
ca nişte fructe
glife înrourate
din întunericul ființei.

Nu poți fi decît al tău
încîntat auz de glifon auster
ahasver al scrierii direct pe meninge
cum harul se răsfrînge în fractal
şi rune răsar ca o ramură verde.

Daniel în scădere nemicşorat şi subțiat
prin fanta luminii privit fiind
oglindindu-se pînă urma i se pierde
în tăcerea vie de pe tipsia ivirii sinelui din sine.

Smulse şi rupte semne
tot ce ar putea să-i împiedice
vederea
pînă devine el însuşi o fantă
o fructă din care se înfruptă tăcerea.

Daniel, Daniel
devreme prea devreme
prin semne cereşti
i s-a arătat ca nimeni
să nu se mai întrebe
de ce în văzduh raze se întrerup
de ce părăsindu-ne
biruim niciundele şi biciuim pustia
pretutindeni unde nimeni locuind
în numele nostru pe pămînt
cuib de rouă în gînd şi în suflet răsărire
ca din aproape prea aproape poposind.

Şi parcă nimeni nu l-ar fi zărit
vreodată
Daniel fiind în lumea cealaltă
prin carte vie ni se arată
acum citindu-l răsare
fără a-l pierde din vedere
cum fulger captiv irupe
ispititor din entropie
ca o fructă neculeasă pe tipsie
un suflet desăvîrşind epifanie.
(Mănăstirea Agapia, 15 Ianuarie 2015)