Eseuri
Cornel Ungureanu

ÎNTRE OVIDIU COTRUŞ ŞI ARTHUR DAN: LUPTA CU LIMITELE

Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 1-2 / 2010

Arthur Dan, cu echipele de psihiatri pe care le antrenează la Săvârşin sau la Gătaia, aparține „mitologiilor culturale” din anii cincizeci. El organizează, dă sens uneia din acele grupări care fac ca discursul cultural să se împlinească liber. ”O voce jupiteriană – scrie unul dintre învățăceii lui, descriind momentul primei întâlniri – ne ura bun venit în împărăția sa. În mijlocul încăperii, un bărbat puternic, într-o cămaşă albă impecabilă, îmi dădea impresia unei statui fără soclu. Nu putea fi decât el, Dan Arthur, viu, cel adevărat, o jumătate de om într-un cărucior de invalid”. Autoritățile închid spitalul de la Săvârşin fiindcă programul cultural al medicului-mag, protector al foştilor deținuți politici, scandaliza. Mutat la Gătaia, Arthur Dan îşi continuă netulburat programul. Sau cum scrie acelaşi memorialist:
„Acorduri cutremurătoare din Stravinski, Şostakovici sau Messiaen se revărsau... noaptea, din odăile misterioase ale Pontifului. A doua zi se discutau texte (traduse de el şi distribuite în copii celorlalți) din Kurt Schneider, Kahn, Petrilovici, Jaspers”. (Radu Ricman, Un loc fără nume. O monografie a spitalului de psihiatrie din Gătaia, Ed. Mirton, 1997, pp.24-25)
Am încercat, în anii şaptezeci, după ce Ovidiu Cotruş îmi spunea că Arthur Dan ar fi fost „cel mai de seamă cerchist”, să adun mai multe mărturii despre eminentul prieten al celor din Cercul literar. Mărturiile erau numeroase şi uneori contradictorii. În septembrie 1977 Ovidiu Cotruş a încetat din viață, aşa că am abandonat dialogurile cu prietenii şi subalternii lui Arthur Dan până când a apărut volumul realizat de Ion Vartic, Mituri căzute (1999). A fost o surpriză, după cum surpriză a fost, într-un fel, cuvântul înainte a lui Ion Vianu:
„...Dan şi-a trăit destinul psihiatric până la capăt, şi... acesta i-a marcat în modul cel mai dureros existența. Am putea spune că, mergând mai departe ca mulți alții, el trage ultimele consecințe din profesia lui şi plăteşte cu propria-i persoană cutezanța de-a nu fi: om de litere sau om de ştiință, practician sau visător, mediocritate sau geniu. Această plată are şi ea o față dublă, ca a oricărei monezi, – o alternativă care se numeşte: psihiatru sau alienat”. Şi, cu maximă delicatețe, scrie medicul şi colegul Ion Vianu:
„Căci Dan, trebuie să o spunem aici, cu un adânc respect, fără umbra intenției de-a ne atinge de amintirea severei lui siluete morale, a făcut personal experiența nebuniei într-o formă lucidă, controlată şi autopunitivă.”
Şi încheie, la modul cel mai frumos cu putință, Ion Vianu:
„Putem să ne imaginăm ca un dialog interior acest Eritis sicut Deus: Pentru ce uzezi de morfină, am întrebat un toxicoman. – Pentru că, în felul acesta, asemenea lui Dumnezeu, pot suprima pentru o clipă existența ucigătoare a timpului, care mă îngrozeşte”.
Mărturisesc că m-a intimidat acest „Eritis sicut Deus”. Veți fi la fel ca şi Dumnezeu, vei fi asemenea Zeului, puterea ta va fi fără margini. Mi
s-a părut riscant să scriu acest capitol, în Istoria secretă a literaturii române, deşi el putea explica mai bine decât altele un şir de pagini (şi de atitudini) din opera lui Ion Barbu, Emil Botta, Mircea Eliade. Şi, desigur, şi a altora. Deşi acest capitol putea explica mai bine atât anii treizeci ai culturi române, cât şi subteranele anilor cincizeci. Deşi el este personaj în romanele unor scriitori care – de la Maria-Luiza Cristescu la Eginald Schlattner – au fost protejați, în diferite momente ale istoriilor personale, de Arthur Dan sau de învățăceii lui.
Ce notează, în aforismele sale din Mituri căzute, eminentul cărturar? Iată câteva dintre propozițiile de răscruce:
“Wer Wein verlangt, der keltre eifrig Trauben (Faust, II, 1,2) Are dreptate Goethe. Un haşişoman mi-a mărturisit că ar fi fericit doar când va avea o cultură întinsă de canabis indica”. Iată un Final identic: „Alcoolicul cochetează cu ideea de desăvârşire. Morfinomanul se îneacă în ea. Filosoful învață metodic să înoate. Dacă insistă prea mult, toți trei se întâlnesc la ospiciu”. Sau Fanteziile unui morfinoman: ”Noi suntem singura categorie de oameni care în societate părem normali, cu toate că suntem stăpâniți de cea mai sinistră nebunie, iar în ospiciu suntem considerați alienați, cu toate că lipsa totală a morfinei nu mai îndreptățeşte acest termen”. Sau, Variațiuni de longitudine geografică: „Mexicanii întrebuințează mescalina ca pe un auxiliar prețios în oficierea ceremoniilor magice. A fost suficient ca mescalina să fie importată în Europa, pentru ca să fie folosită ca simplu drog de experiență pentru halucinații”. Sau Halucinația halucinației: „În timpul unei crize halucinatorii pe care şi-a provocat-o cu peyotl, Quency notează că până şi obiectele reale din jur i se păreau halucinații. Dovada cea mai bună că, în mare parte, fenomenul halucinatoric e de natură pur psihică”.
Cele zece porunci ale psihiatrului, în viziunea lui Arthur Dan, încep cu:
„ 1) Începe prin asimilarea completă a teoriei medicale – şi numai după aceea citeşte psihologie, caracterologie, literatură. Dacă vei urma calea inversă, nu o să crezi un cuvânt din baza psihologică a psihiatriei, ceea ce o să facă din tine un bun teoretician şi un excelent observator, dar niciodată un mediocru medic 2) Citeşte multă neurologie. Numai în felul acesta te vei convinge de inutilitatea şi absurditatea aşa-zisei colaborări neuro-psihiatrice 3) Maeştrii tăi cei mari să fie Shakespeare, Dostoievski şi Nietzsche”.... Maeştrii cei mari l-au ținut lângă cerchiştii care, la începutul anilor şaizeci, erau încă nişte foşti deținuți. La Săvârşin, unde era directorul aşezământului psihiatric, Arthur Dan le-a asigurat o retragere şi poate chiar o supraviețuire fericită. Dar nu numai lor, ci şi unor scriitori clujeni care aveau nevoie de dialogurile cu el. Mituri căzute a apărut la Editura Apostrof în 1999, teza sa de doctorat n-a apărut încă.
În tratatul de Patologie obsesivă, Mircea Lăzărescu, tânărul său colaborator de la Săvârşin, aşezase un Capitol introductiv, semnat de eruditul psihiatru. Arthur Dan făcea un scurt istoric al problemei, alunecând mereu către literatură în subcapitole care ar putea fi de folos cercetătorului literar. În 1973, adică după ce, cu patru ani înainte, Arthur Dan (pe care Eduard Pamfil îl considera cel mai de seamă psihiatru român) îşi încheiase socotelile cu această lume.
Ar putea fi aşezat Artur Dan în seria cărturarilor români care au sfidat „porțile percepției”? Iată o întrebare căreia trebuie să-i descoperim, cu grijă, contextul necesar. Director al spitalului din Săvârşin, Arthur Dan îl va salva pe Ovidiu Cotruş de la moarte. Fiindcă Ovidiu Cotruş ieşise din închisoare cu diagnosticul limpede: e un om mort. Trăieşte în virtutea inerției. Celebră a devenit pățania lui Ovidiu Cotruş când, considerat mort, a fost aruncat în morga închisorii. Medicul de la Săvârşin l-a salvat pe Ovidiu Cotruş de finalul pronosticat de gardieni. Au devenit prieteni, iar dialogurile epistolare au subtexte ce merită lămuriri. Încercăm, în măsura posibilităților, să le facem.

Nu ştiu dacă Ovidiu Cotruş a început să se ocupe de psihiatrie după ce l-a cunoscut pe Arthur Dan. Notam în volumul de Dialoguri (Cartea Rom., 2000) că mi se pare surprinzătoare competența cu care Ovidiu Cotruş conversează cu ilustrul Eugene Minkovski. În perioada 1955-1965 Ovidiu Cotruş nu era nici profesor, nici student, nici intelectual, nici muncitor. Era într-o permanentă tranziție: între viață şi moarte, între „om liber” şi „prizonier politic”. Era un supraviețuitor care, alături de soție, de câțiva prieteni, exista într-un spațiu insular. Arthur Dan (şi soția) îi asigurau, pe spațiul insular numit Săvârşin, dreptul de a trăi mai departe. Trebuia, sub semnul acestei insule, să se recalifice ca psihiatru.
Ar mai trebui să spunem că între 1955-1965 Ovidiu Cotruş a scris – muncă de negru – lucrări de licență pentru absolvenții Facultății de medicină. Ar trebui dezgropate, fiindcă ele ar putea ilustra unitatea unui grup creator inițiat de un cerchist mai puțin cunoscut – Arthur Dan.
O călătorie spre această insulă salvatoare a Săvârşinului poate fi ilustrată de scrisorile către Ovidiu Cotruş şi Delia Giurgiu Cotruş. Reproducem câteva dintre scrisorile lui Arthur Dan şi ale soției sale, Sanda Dan.


Săvârşin 16 Decembrie 1959

Dragă Delia

Eri seara am sosit la Săvârşin. De o săptămână am expediat bagajele pe tren şi am aşteptat vreme bună pentru avionul sanitar. Cum nu a intervenit nici o înseninare, am fost siliți – în sfârşit – să venim tot cu maşina, ceea ce a fost deosebit de dureros pentru fragilele-mi oase. După trei ore de călătorie excelentă, de la Cluj la Ilia, pe asfalt, am venit tot trei ore de la Ilia la Săvârşin (treabă de 50 km) pe un drum de țară ca pe vremea lui Kossuth Lajos. Aceşti ultimi 50 de km m-au desființat. Azi încerc să mă remontez, ajutat şi de circumstanțele surprinzător de ospitaliere ale Săvârşinului.
Acum o rugăminte: noi suntem tare singuri de sărbători. Dacă nu e prea complicat pentru voi, Sanda şi cu mine am fi foarte fericiți să vă vedem la Săvârşin pentru câteva zile, când veți crede mai potrivit. Cu toate că stăm într-o cameră de două paturi, nu va fi problemă locuitul, pentru că sanatoriul se cam goleşte de sărbători sau putem găsi liberă o cameră de oaspeți (există şi noțiunea aceasta aici, pentru bidiganiile psihiatriei, nepopulate frecvent). Chiar şi dacă nu eşti liberă pentru mai multe zile, poate tot vei găsi trei–patru zile, iar Puiu – dacă doreşte, şi este de dorit să dorească – poate veni ceva mai curând, pentru ca să te primească cu Sanda la gară.
Nădăjduiesc că nu ne veți refuza, părăsindu-ne astfel ca pe doi copii săraci în preajma sărbătorilor. Sunt sigur că vă vom vedea, pricină pentru care nici nu vă mai scriu noutăți din Cluj (excursia Lianei la Cojocna, aventurile adulterine ale lui Gordon) sau Săvârşin, urmând să le povestim pe îndelete, la gura sobei (aşa romantică mi se pare soba de teracotă, după insipidele calorifere cu gaz din Cluj) la Crăciun sau Anul nou, când veți fi cu noi.
Vă îmbrățişez,
Moşu

Delia este soția lui Ovidiu Cotruş, Moşu este Arthur Dan. N-ar fi rău sa scriem că „instalarea pe insulă” are protocolul ei, divulgat de corespondența dintre cele două familii. Aristocrat al Imperiului, Arthur Dan formulează la Săvârşin reguli pe care musafirii le vor respecta cu strictețe, dând măsura întregii lor distincții: aici sunt nobili, trebuie să-şi respecte noblețea. Delia şi Ovidiu Cotruş, Dan şi Dan Arthur s-au cunoscut în Clujul universitar, aici se vor revedea: ca să dea sens sărbătorilor. (C.U.)


Săvîrşin 27 Mai 1960

Dragul meu,

Apreciez la justă valoare lecția primită. Mă bucur de supraviețuirea creştinismului, de vreme ce mai există oameni care la bombardamente fecaloide, răspund cu franchețea calmă a gentilomului din baroc. Îți reamintesc, totuşi, un argument încîlcit, în favoarea coprolaliei din ultima mea scrisoare: psihiatrii au totdeauna rațiuni suficiente pentru anumite comportamente pe care laicul nu are cum să le cunoască, necum înțeleagă. Împreună cu marele nostru critic literar Ion Negoițescu sunt de părere că nu există act gratuit; deci nu gratuit am fost scatolog, aproape, în misiva cu pricina. Meditați!
Ne este (eu, Vincent, Miți Miau şi Nuți) foarte dor de tine; avem cu toții nevoie de infuzii cuieşti: eu de discuții contradictorii în miez de noapte, Vincent de poezii din Hugo, Miți Miau de o intelectuală contrapondere a amanților ei cotidieni, iar Nuți de poezie, enorm de multă poezie, care să-i facă suportabilă proza contabilă.
A fost aici Rodica Țalic. Mi-a povestit mult din amintirile eu cu Alexis Rolland de Odeşteanu. Ce să fie? Afinități elective? Dl. Aurel Rău mi-a lăsat un volum cu dedicație pe care sunt dispus să ți-l cedez contra trei volume din moraliştii francezi: facem târgul?
Vă îmbrățişez,
Moşu

Moşu, adică ins care ajută moşirea, naşterea, un stăpân al ritualurilor cu care trebuie acompaniați cei care vin pe lume. Ar fi un termen născut şi edificat în Maramureş. La Săvârşin, Arthur Dan era „Moşu”.(C.U.).


Dragă Delia,

Puiu a sosit la Cluj şi după cum ți-am promis l-am luat sub tutela mea. Ideea tiraniei mele se pare că nu-l încântă prea tare. Cu toate astea sunt convinsă că va fi rezonabil şi mă va asculta. În fiecare zi vei primi câte o scrisoare. Bine?
Te îmbrățişez cu drag,
Sanda

Eu vindec cu vorba, deci nu mai am ce spune despre Ovidiu Sabin, care duce cu vorba.

Arthur Dan von Apschen

P.S. Dr. Adalbert Man nu-l mai vizitează pe Arthur Dan (gurile rele din Săvîrşin, Toc şi jur)

Oricât de nobil sunteți Béla Mánn,
îmi pare (spune lumea): „de şieu”
În van veți neglija un Dan
„von Apşa”, nobil sunt şi eu.

P.P.S. cele mai bune gânduri pentru Fam. Mureşan
Eşti agramat în heraldică şi istoriografie, tinere!
Diplomele din Maramureş sunt scrise pe piele de capră. Pe piele de bivol se scriau numai zilele de robot ale robilor din Haşag şi Ocna Sibiului.
Dna. Sanda – Snoaba şi-a cumpărat Istoria Literaturii de Călinescu şi acum îşi face o poliță specială pentru ca să-şi poată face cultura generală şi în pat.
Te îmbrățişez,
Moşu


Arhur Dan de Apşa sau von Apschen, cum va semna ironic (sau doar încercând a ridica nivelul dialogului epistolar, cu o partitură carnavalescă), fiu de ofițer K.u.K., face parte dintre familiile nobile ale Maramureşului. Din Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română de Alexandru Filipaşcu, Ediție îngrijită de Ion şi Livia Piso, Dacia, 2006, la paginile 65-66 aflăm că e vorba de o familie înscrisă în catastifele nobiliare la 1406.( Datorez informația dlui Ion Zubaşcu).P.s. Să mai adaug că Arthur Dan îşi respecta, cu umor, originile.(C. U.)


Săvîrşin 12 Martie 1960

Dragul meu,

Toate au sosit la timp (pălăria, mandatul) până şi scrisoarea ta. Mare lucru! Începi să fii ordonat. Sanda nu mai pleacă la Bucureşti pentru că
s-a anunțat că în viitoarele trei luni nu vor fi examene de specialist, aşa încât va merge numai prin Mai.
Tanti Tuți (alias Capra) pleacă la Ialta şi Odessa, într-o „crozerie” (cum îi spune ea) cu motonava Transilvania, între 1 şi 4 aprilie. La reîntoarcere se opreşte câteva zile la Sibiu, iar înainte de paşti, deci între 12 şi 17 aprilie (nu se ştie precis data) şi-a anunțat inspecția (zic „anunțat” pentru că nu-i „chemată” de nimeni; şi „inspecție” pentrucă nu-i „vizită”, de vreme ce nu-i „invitată”), la noi la Săvârşin. Sanda te roagă dacă nu ți-e prea greu să ne vizitezi cam în perioada aceasta de timp, pentru că, cum eu nu mă pot deplasa, eşti singurul care o poți însoți la gară s-o primiți pe capră cu flori, pită cu sare, şi fanfara ocolului silvic din Radna-Lipova.
M-am gândit să-l iau, pentru timpul cât stă înaltul oaspe la noi, pe Jimmy la mine în birou, iar Sanda să-l găzduiască, temporar, la ea în cameră pe Cuiu (cățelul nou al doctorului Babeş, cumpărat, după plecarea ta, de la popa catolic, care, la ora actuală, este închis în sufrageria Reginei, pentru aclimatizare cu noul stăpân).
Noi suntem binişor, chiar foarte binişor. Zilele acestea Sanda merge iar la Arad pentru procurarea unui al doilea divan. De ziua ei am hotărât să-i fac în dar un aparat de radio („Bucureşti 500”, „Enescu” sau „Concert”) care a şi fost comandat, în mare taină, de cei de la magazinul „Universal”, de la Arad, pentru că local sunt numai Operete şi Balade. Pe când vei veni iar la noi o să poți asculta muzică pe noul aparat care, sper, nu te va necăji ca cel neselectiv al sanatoriului.
Lui Pati nu i-am scris şi nici nu cred că-i voi scrie în curând. Trebuie să-mi analizez, pe îndelete, ce înseamnă această rezistență față de comerț social cu Alexis Roland.
Gordon pare a fi bine pentru că îmi trimite, acum, săptămânal „Tribuna” (m-am plâns soției lui că distribuirea presei e defectuoasă în Săvîrşin şi deci nu ajung să savurez capodoperele ilustrului ei soț).
Maître Fofelea a avut mari neplăceri cu Buşi. Cum reiese din scrisorile lui Lidia s-a ajuns chiar la anateme grave, din care bravul Victoraş de abia dacă şi-a putut salva pielea.
Moşu

Marile Familii. Retrase în insula lor, în bunkerele existenței cotidiene, încearcă să se împământenească, să-şi regăsească locurile, identitatea. Trăiesc, iată, „foarte binişor”. Stilul epistolar este adaptat noilor condiții de viață. Trebuie să supraviețuiască. Şi să se asigure că viața merge înainte. şi viața merge înainte, nu-i aşa? (C.U.)



MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
Sanatoriul pentru neuroze din Săvîrşin – Banat
nr 175 din 24 ianuarie 1963

Către
Ovidiu Sabin COTRUŞ
TIMIŞOARA
Strada Odobescu nr 7

Referitor la cererea D-voastră înregistrată sub numărul de sus, prin care solicitați un post de tehnician psiholog la sanatoriul nostru avem onoarea să vă aducem la cunoştință că pentru moment solicitarea nu a fost rezolvată în mod favorabil.


DIRECTOR ADMINISTRATOR
ss. Arthur Dan ss. Iosif Leş
L.S

Ovidiu Cotruş este, după ieşirea din închisoare, în căutare de „servici”. Prietenii (şi Directorul) cred că situația se poate rezolva. Stăpânirea e însă de veghe: nu se poate. Aşa că directorul (dar şi administratorul) trebuie să-l informeze pe fostul deținut că „pentru moment” cererea nu a fost rezolvată favorabil.(C.U.)


Săvârşin la 8 februarie 1962

Draga mea,

Cum soțul Tău tace de multă vreme – şi nici nu se arată prin vie făptură la Săvârşin (unde a promis că Te va aduce şi pe Tine), – suntem siliți să-ți urăm „La mulți ani” tot fără a ne fi văzut împreună la Săvârşin, – şi să ciocnim în sănătatea Ta simbolic, cu toate că Puiu nu ar fi mulțumit cu libațiuni „simbolice”.
Ultima oară am aflat despre voi de la dl profesor Popescu, care a venit cu chestiuni medicale la Săvârşin, spunându-ne că sunteți la Oradea.
Doinaş a scris că doamna lui nu se simte tocmai bine şi ar dori o internare la Săvârşin, bineînțeles dacă Domnia Sa va avea timp între o premieră de Sheherezadă şi un turneau în Uniune.
Sper că dacă familia Doinaş vine la Săvârşin (şi spun familie pentru că Doinaş scrie că o va însoți), nu o să Vă puteți să răbda să nu-i cercetați aici, profitând şi noi de această ocazie să vă vedem.
Despre Săvârşin nu pot să spun lui Puiu noutăți, doar că e aceeaşi muscărie de oameni cumsecade, peste care (în lipsă de director) sunt silit să mai împărățesc până în aprilie. Încă o dată „La mulți ani” şi multe îmbrățişări de la noi:
Sanda şi Moşu

*

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
SANATORIUL PENTRU NEUROZE
SĂVÎRŞIN – BANAT
20 februarie 1964

Dragul meu,

Îți dorim la mulți ani şi ne exprimăm regretele că nu putem să te vedem printre noi cu această ocazie pentru a ciocni un ODOBEŞTI GALBEN, ultima licoare cu ce s-a obişnuit Sanda să facă libații. Sanda nici nu e acasă, a plecat pentru două–trei zile la Cluj, în aranjamente de treburi gospodăreşti.
De cînd nu ne-am văzut, am voiajat la Bucureşti (în miez de iarnă) pentru buget, administrație, cumpărat de cai (uite să nu rîzi, dar e chiar aşa), şi alte chestii psihiatrice care țin de calvarul meu.
Ne pare rău că dl profesor Suhonyi a stat aşa de puțin aici; a fost o plăcută companie pentru Sanda şi un excelent profesor de engleză, tot pentru înalt Lenevoşenia Sa Regina Ciprului.
Ce-i cu Pisălogul? Un clarinetist din orchestra operei, internat aici pentru neuroză, dar suferind de Bacchită hiperacută, mi-a spus că nu are încă partituri pentru „Isteața”.
La mulți ani!
Moşu

*

Săvârşin, 21 Aprilie 1960

Dragul meu,

Pachetul a sosit azi după masă, în perfectă stare. Mulțumim frumos.
Odată liniştiți din furtuna lui Gordon (trebuie să recunosc că şi pentru un Nervenartz a fost cam prea cu frişcă) ne agităm la sosirea caprei. S-a anunțat pentru Sâmbătă seara. Vai de noi.
Pe Sanda am reuşit s-o capacitez să plece la Bucureşti în prima jumătate a lui Mai (şi nădăjduiesc să mă asculte) aşa încât caută să-ți distribui în aşa fel programul să mai ajungi la noi între capra (care ne stă câteva zile) şi plecarea Sandei, care va lipsi cel puțin două săptămâni (6 zile Bucureşti, aproximativ 10 Cluj, ş5 pentru Lidia, 5 pentru Vioricheț), în care timp eu voiu sta cu Mama.
În Mai vine, totuşi, dl. Rău la Săvârşin, pe care soția-i xantipă, s-a hotărât, megiş, să-l lase în vacanță. Sunt curios dacă şi el va da de-a berbeleacul sanatoriul, cu defunctul Gordon.
Vă îmbrățişez,
Moşu


*

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
11 Februar 1966
SANATORIUL PENTRU NEUROZE
SĂVÎRŞIN — BANAT

Dragă Delia

Mult bine şi noroc pentru ziua ta de naştere. Ne pare rău că nu putem să te vedem printre noi, pentru că – cum ne-am făcut cam bețivi în ultimul timp – am ciocni cu mare plăcere cîteva pahare.
Îmi pare rău (mie, Moşu) că nici cel puțin pe Puiu nu l-am văzut în ultimul timp pe la Săvîrşin, cu toate că meseria lui actuală i-ar fi permis să mai facă cîte o raită prin țară. Nădăjduiesc că „Familia” este cît de cît o familie pentru el, cu toate că nu am păreri prea bune despre orădeni.
Nu uita de noi atunci cînd te rătăceşti pe vreun drum care trece prin Săvîrşin.

La mulți ani !
Sanda şi Moşu


„Meseria lui actuală” este, deci, de redactor la revista „Familia”. Prietenul de la Timişoara are o identitate, are un servici, are un salar. Are o profesiune. Există. A supraviețuit tuturor încercărilor. Nu le rămâne supraveghetorilor decât să înregistreze conversațiile pe care Ovidiu Cotruş le poartă cu prietenii săi scriitorii. Iar informatorilor, care trebuie să fie (şi sunt) mai specializați, nu le rămâne decât să scrie o (altă) istorie a literaturii, aşa cum se vede ea dinspre Ovidiu Cotruş.

CORNEL UNGUREANU