Memorii. Amintiri
Dumitru Tepeneag

LITERATURA ROMÂNĂ ÎN SCRISORI

Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 1-2 / 2010

SĂ NE PREȚUIM VECINII…

După căderea zidului de la Berlin, scriitorii din Est s-au năpustit cu toții să fie publicați în mult râvnitul Occident. Se uitau plini de speranță încoace, între ei nu se mai priveau. Oare chiar se disprețuiau? Din păcate aici, interesul pentru literatura Estului era încă şi mai scăzut decât înainte, în timpul comunismului, când măcar erau publicați cei câțiva scriitori aşa numiți disidenți, care aveau o valoare mai mult politică decât literară. Ce-i drept, ani şi ani de zile, scriitorii din țările « surori » s-au publicat între ei. Eu n-am avut parte… După câteva nuvele, traduse în anii 60, nimic din ce scriam n-a mai apărut în maghiară, sârbă, polonă, etc. Eram considerat un transfug, un trădător. Prima carte în franceză mi-a apărut încă din 1972, înainte de-a mi se reatrage cetățenia română (în 1975). Am avut norocul să găsesc un editor în Franța, dar nu şi în alte țări occidentale, căci atunci se căuta literatură disidentă, de tipul Soljenițin sau măcar Goma.
Aşa se face că nu eram câtuşi de puțin blazat. Când mi s-a propus să fiu tradus în sârbă, n-am ezitat, m-am bucurat. Şi mai bucuros am fost peste câțiva ani, când grație acestei traduceri făcute de Petru Cârdu, trăitor în Banatul sârbesc, literatura mea a fost descoperită de un editor american cu care colabora şi Ana Lucic, de origine sârbă. John O’Brien, directorul editurii Dalkey Archive Press, a povestit el însuşi cum s-a întâmplat, când a venit în România, dornic să cunoască şi alți scriitori români.
Nu mai țin minte exact cum l-am cunoscut pe Petru Cârdu. Oricum, la Bucureşti. Chiar în primul an de după « revoluție ». Atunci contactele între oameni se făceau uşor, relațiile se prelungeau, amicale. Incă se mai păstra câte ceva din euforia de la începuturi când scăpasem de dictatură şi încă nu intrasem în capitalismul « sălbatec ». Era frig, dar era bine…

Vârşeț, 16 mai 90

Dragă Domnule Țepeneag,

Mulțumesc pentru frumoasele rânduri din 3 mai. Acum sunt în focuri: pe 31 mai va avea loc festivitatea decernării premiului european pentru literatură KOV.
Aştept cu nerăbdre cărțile promise (plus o fotografie D.Ț.)

Vă îmbrățişez cu drag,
Al dv. Petru Cârdu

Paris, 29 iunie 1990
Dragă d-le Cârdu,

Cred că ați primit manuscrisul romanului în româneşte precum şi cele două cărți în franceză: Arpièges (adică versiunea franceză a romanului Zadarnică e arta fugii») şi Exercices d’attente (o culegere de nuvele).
I-am rugat pe cei din România să vă trimită volumul Aşteptare, ultima mea carte apărută acolo în 1972 (dar care n-a stat decât câteva zile într-o singură librărie – aceea a editurii « Cartea Românească », iar criticilor li s-a interzis să scrie despre ea !...). Poate găsiți o nuvelă care să vă placă şi o publicați ca un « aperitiv », înainte de publicarea romanului.
Vă trimit acum câteva din articolele apărute aici în marginea romanului (Arpièges) care s-a bucurat de oarecare succes : asta ca să vă faceți o părere …
În ce priveşte revista Nouveaux Cahiers de l’Est sunt mari şanse să apară la începutul anului viitor. Am şi început să lucrez la sumarul primului număr. Sugestiile dv. mi-ar fi de mare folos.
Tematica primului număr s-ar putea exprima astfel : culpabilitate şi țap ispăşitor. Şi aş vrea să încerc să explic de ce o colectivitate, în condițiile politice ale totalitarismului, ajunge să polarizeze culpabilitatea în loc să asume un fel de diluare a acesteia. Altfel spus, o colectivitate nu poate ispăşi, numai individul e ispăşitor. Individul sau o categorie etnică ori socială. Aici se poate ridica problema minorităților: evrei, țigani, în primul rând. A minorităților suficient de restrânse şi de omogene ca să fie tratate ca un singur individ. Tema e vastă, iar implicațiile (xenofobie, rasism, etc.) au fost deja dezbătute. Dar poate că nu toate, şi nu în ce priveşte Estul (după război).
Vor fi publicate articole teoretice sau de aplicare a temei la literatură. Dar şi literatură propriu-zisă având o legătură fie şi indirectă cu tema.
Ce părere aveți? Ați putea să mă ajutați cu sugestii referitoare la Iugoslavia? Ori dacă tema nu vă interesează, ne-ați putea pune în legătură cu cineva de-acolo care cunoaşte literatura iugoslavă şi problema acestei alunecări a culpabilității, mai precis a acestei polarizări a vinei? M-am gândit că ați putea obține un interviu pe această temă de la Pavic (care ar putea să se refere şi la anti-semitism ori la anti-țigănism, dacă e cazul).
Pe măsură ce proiectul nostru avansează vă voi ține la curent. Intenția mea e ca al doilea număr să aibă ca temă erotismul în literatura est-europeană. O să vă mai scriu. N-am uitat nici de Margueritte Duras, editorul ezită să-mi comunice adresa sub pretextul că scriitoarea e încă în convalescență după o lungă suferință. Voi mai insista.

Cu prietenie,
D. Țepeneag

Corespondența noastră a continuat destul de intens încă aproape doi ani după care nu ştiu ce s-a întâmplat… Aveam deja ordinator? Eu n-am mai păstrat ciornele, aşa că mai rămân doar scrisorile lui destul de laconice. A venit în schimb la Paris, de vreo două ori în perioada aceea. Pe urmă am vorbit la telefon.
În 1993 (sau 94) m-am dus eu la Vârşeț. Am trecut atunci granița cu piciorul. Taxiul care mă aducea de la Timişoara a trebuit să oprească la un kilometru de graniță. Nu aveam decât un paşaport francez. Cu valiza, zgribulit, eram un adevărat apatrid. Un fugar…
Petru Cârdu mă aştepta de partea cealaltă.
La Vârşeț, el era foarte ocupat şi cred că mai avea şi o mică muscă pe căciulă pentru că tot nu reuşea să-mi publice Zadarnică e arta fugii (care apăruse între timp în România, la editura Albatros) . A publicat romanul abia în 2003. De fapt l-a publicat la țanc… Poate că dacă îl publica mai devreme Ana Lucic n-ar fi dat de el, cred că încă nu lucra pentru Dalkey.

Vârşeț, 5 noiembrie 1990

Dragă Domnule Țepeneag,

Calde mulțumiri pentru Quinze poétes roumains. Vă admir pentru curaj! Duşmanii veni-vor din mai multe direcții.
Încă un premiu european KOV a făcut să se cutremure cerul de deasupra Vârşețului. Cel de-al cincelea laureat est poetul suedez: Tomas Tranströmer.
Interviul n-a apărut (încă). Mai aştept câteva zile. Evenimentele politice sunt (mult) prea multe şi revista, la care țin să apară, Politikin SVET (din Belgrad) nu le poate «înghiți» pe toate. Am promisiuni ferme că va apărea. În caz contrar, mă mut la revista «Intervju» (tot din Belgrad)

Vă îmbrățişez,
Al dv. Petru Cârdu

Belgrad, miercuri, 6 feb. 91

Dragă Domnule Țepeneag,

Ninge la Belgrad, ninge zadarnic, zănatec…
Am plăcerea să vă trimit un fragment din Zadarnică e arta fugii, apărut în cotidianul Dnevnik.
Cu prietenie, Petru Cârdu
P.S. În sfârşit, apare interviul!!! (în revista Intervju din Belgrad.)
Versiunea românească am publicat-o în revista Tribuna tineretului. Îl pun la poştă peste câteva zile.

Vârşeț, 7 martie 1991

Dragă Domnule Țepeneag,

Răspund cu întârziere scrisorii d-voastră. Am fost (foarte) bolnav : după o gripă puternică a urmat criza ulceroasă. Acum sînt bine. Peste câteva zile îmi voi relua « visele » !
Interviul nostru (versiunea sârbă) n-a apărut încă. Am promisiuni ferme că va apărea. E singurul meu interviu care aşteaptă, aşteaptă…O ş…ț (indescifrabil) versiune românească a apărut în revista Tribuna tineretului (în română, în Iugoslavia).
Vă trimit o consemnare (Romanul lui Țepeneag), apărută ieri în cotidianul Dnevnik. Am consemnat apariția romanului Zadarnică e arta fugii la Bucureşti şi am anunțat apariția cărții la Belgrad. Am (mai ) scris şi despre faptul că 150 de scriitori au semnat o petiție pentru ca statul român să vă restituie cetățenia.

Vă îmbrățişez cu drag,
Petru Cârdu

19 septembrie 1991
Dragă Domnule Țepeneag,

Astăzi am vorbit la Radio Belgrad despre admirabilele Les Cahiers de l’Est. Săptămâna viitoare voi prezenta revista la TV Novi Sad.
Vă trimit cartea despre Pavic. Vă trimit deasemenea un grupaj de poeme pentru Les Cahiers de l’Est, în speranța veți găsi un traducător din română (Alain Paruit sau dv.)
Peste câteva zile vă trimit contractul pentru Zadarnică e arta fugii.

Vă îmbrățişez,
Petru Cârdu
P.S. Sărutări de mână Doamnei.

23 septembrie 1991

Stimate Domnule Țepeneag,

După cum am convenit la Paris, vă trimit contractul pentru romanul dv. Zadarnică e arta fugii care urmează să apară în sârbă la editura KOV în cursul anului. Vă rog să binevoiți a semna cele patru exemplare de contract (unul rețineți, trei exemplare veți restitui editurii).

Multă sănătate şi spor,
Petru Cârdu

23 oct. 91
Dragă Domnule Țepeneag,

«Toamnă fără sens» dixit Tsernianski, prozatorul.
Mulțumesc pentru revista închinată literaturii iugoslave, mulțumesc pentru contractul semnat. Vom scoate o carte de zile mari.
Dumineca viitoare (3 noiembrie ’91), postul de radio Belgrad (programul III) va radiodifuza un fragment din Zadarnică e arta fugii.
Foarte curând vă trimit textele promise. Mai am o zi până la începerea Târgului internațional de carte de la Belgrad, explodez de obligații.

Vă îmbrățişez,
Petru Cârdu