Poezie
Valery Oişteanu

POEME

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2010

Tango Barcelona

Liniştea spartă
De panorama muzicii Barcelonei
trenuri rapide şi iahturi şi avioane
prin toate deodată se scurge creerul Minotaurului
automobile pline de călători frângând lumina
baruri tenebroase pline de bărbați tenebroşi
Sunetul chitarelor argentiniene
celule singuratice în Bar-celulona
Cine sunt eu acum?
Dali, Lorca, Gala?
Tango cu mustața lungă şi întoarsă-n sus
pe un tricou de marinar
Picasso în Bercelona
Incremenit pe Ramblas pentru 1000 de pesete
Arătând ca Dracula,
Columb sau legionar roman
cântând din nai
Barcelona pe acoperiş cu Roberto Llimos
Tango Bar-ce-lona: un pas, doi, înainte, înapoi
Tangoul lui Che Guevara la un automat cu vânzare nocturnă
de prezervative, țigări
Bar-ce-lonian? Barce-lunatic singuratic?

Nici o şansă
Singur în Barcelona?
Oamenii dau în tine,

Iti fură portofelul
apoi te invită la tango
în acest păienjeniş de artă şi poezie
Un port-selona conceptual de Joan Brossa
Un suprarealist în Barcelona ?
Dali, Buñuel, Granell
Miro-mirific pe zid
Mişcă-ți curul gras la cursul de Picasso
Barcelonia Gaudi-mania
La Pipas Club muzica explodează
Voci de slang de Buenos-Aires
amor y muerte, tabacumba, tabacumba
Aruncă-ți pipa, ia o țigară de foi
ține-ți bine valiza
Chitarele sunt sincronizate
cu un torero de duminică după amiază
Un bordel roşu plin cu frumoase negrese
Bar-ce-lo-nia, Babylonia
Tangoul Magic tocmai a început!


Vântul lagunei albastre

Cer cu perii cărunți în barbă
Uraganul suflă de-a curmezişul
ca un pirat mânios
apusul îşi pierde culoarea în ceaşca mea de ceai
beat din nou, beat de vid
Vânt furtunos fără răspunsuri
şi rare întrebări
Nimeni nu-i perfect strigă o fetişcana din Mexic
o orchestră de doişpe zguduie gemurile la Azucar
Clubul de noapte unde zece păpuşi Barbie şi bărbați cârnățoşi
dansează în sunete de salsa
peste tigve
Tigve albe grămadă, de o înălțime de templu
piramida ritualurilor de inițiere hedonistă
e timpul să sacrificăm o fecioară
In camera 239 un helicopter abandonat
târât aici de un luptător sumo herculean
ce-şi va tăia coaiele
şi le va trimite prin mesager iubitei
In rada lagunei albastre
pescarii îşi dau nevestele pentru peşte de Atlantic
şi tequila
In piețele comerciale plouă
Plouă cu gustări şi țigări
Kukulcan a fost odată un zeu maiaş faimos
acum e simbolul consumului demonstrativ
Adepții lui clădesc drumul spre avere rapidă
la dolce vita în stil mexican
Dar uneori ce-i mare e amar
Amica mea Carmen se-ndrăgosteşte de o femeie
şi o lasă gravidă
De vină e El Niño
Treizeci şi cinci de sateliți sunt în spațiu
pe orbitele inferioare ale Terei
dar pager-ii tot nu merg
şi nu-mi găsesc locul în centrul propriei vieți
vântul e cel ce îmi dezrădăcinează simțurile
în curând mă va duce la nebunie
vântul de lagună albastră nu se astâmpără niciodată.


Eclipsă de soare la New York

Cerul miraculos s-a întunecat la orele 14
Eclipsa parțială de soare pe Second Avenue
Oameni cu ochelari nostimi se uită spre cer
Luna acoperă soarele
şi maşinile se reped unele în altele

O femeie fără adăpost tremură lângă câinele ei
alergând spre Capela Sfântu-Marc
“Caritatea suntem noi” împarte cafea şi covrigi dulci
stafia lui Peter Stuyvensant iese din criptă
Femeile navajo aşezate în zăpadă
vând şiraguri de mărgele colorate

Copii strigând în olandeză
fac un om de zăpadă femeie
In curtea de est a Bisericii Sfântu-Marc in Bowery.
Eclipsa solară se întâmplă doar o dată la 300 de ani
Una a fost în 1701
Următoarea va fi în 2301

Zăpada muiată cade de pe streaşină
Prietenul meu Brian sare de pe streaşina
etajului cinci, aşa cum a visat.
Se trezeşte la realitate la spitalul St. Vincent
Ce mod minunat să începi un nou mileniu -
Oase sparte şi incoerență

Taică-meu cade şi-şi rupe degetul
Inceputul sfârşitului inevitabil
Mă lovesc la degetul de la picior, şi acum e vânăt
Patafizica vieții şi a morții
a fi şi a nu fi concomitent
Nu e o întrebare, doar că aşa simt
Crăciun 2000 în Mahattan!


Gellu Naum (1915-2001)

Unde ajung poemele nescrise după moartea poetului?
Un somnambul în sălile somnului nesfârşit?
Dau cu pocnitoare peste muştele de pe o pictură de Victor Brauner
şi gândurile-mi zboară la Comana, la grădina
Cu Gellu şi Ligia şi pisica Japonica
Nimic nu pare diferit decât liftul vrăjit
Care-i înalță pe oaspeți la nivelul viselor suprareale
La altitudinea de zbor a magicienilor.

In nori suprarealitatea este modul de viață
Ce sfidează sâcâieli gravitaționale
Gellu Naum a fost poetul inițiat în profeție
Dar n-a profețit niciodată
N-a făcut decât să creeze fantezii pe hârtie
Elevat ca un rar maestru
Orchestrând cuvinte necunoscute în simfonii încă nedescifrate
Te-au crezut nebun şi te-au drogat
Intr-o secție a spitalului de boli mintale
Nu mintea ci inima ți-era bolnavă

Ai abandonat toate cuvintele nescrise, nerostite, negândite
Odată cu poetul moare miraculoasa lui inspirație

În româneşte de Nadia Brunstein