UN DOMN NEPERECHE

E o banalitate aproape inscuzabilă a spune: nu cred că Domnul Mihai Şora împlineşte 95 de ani! Tot aşa nu am crezut nici la 90! Pentru că spiritual, intelectual, ba chiar şi fizic e mult mai tânăr şi viguros decât mulți dintre noi, cei care avem cu treizeci şi mai bine de ani mai puțin decât Domnia Sa.
Mă bucur de prietenia – ce înalt privilegiu! – acestui mare om de mai bine de 30 de ani, şi dragostea pe care i-o port e concurată poate numai de profunda mea admirație. Cunoscându-l, nu poți să nu-l iubeşti, citindu-l şi auzindu-l vorbind e imposibil să nu-l admiri! Şi asta pentru că emană o bunătate şi o deschidere fundamentale şi, în ciuda faptului că e un Mare Ştiutor, nu complexează pe nimeni, nu face nici urmă de paradă, este în stare să abordeze teme filosofice dintre cele mai complexe într-un limbaj limpede şi pe înțeles. Nu are nimic profesoral sau pedant, se oferă natural, genuin dialogului. Iar dialogul cu Domnul Mihai Şora e întotdeauna un rar regal! În miezul ideatic al dialogului, de altfel, stă imensa generozitate a acestui om şi gânditor la care nimic nu e vreodată ordinar, ci doar, încetul cu încetul, extra-ordinar, ieşit din comun, dar este vorba de, dacă se poate spune aşa, un extraordinar firesc!
„Fiecare eu deschis, implicat în relația fundamentală eu-tu, îi recunoaşte deci din plecare celui căruia îi spune tu, calitatea hotărâtoare de a fi el însuşi eu în toată puterea cuvântului. Şi tocmai aici, în această reciprocă şi universală recunoaştere a eu-rilor egale în demnitate, care-şi spun tu unul altuia şi care pun astfel bazele unui dialog generalizat şi unei reale comuniuni, rezidă principiul însuşi al unui noi care să nu mai fie închis asupră-şi şi să poată, în sfârşit, spune voi cu gura plină, în exact acelaşi fel în care, deschizându-se, eu poate spune tu.” (Firul ierbii, Scrisul Românesc, 1998).
Sunt mulți ani de când Domnul Şora mi-a zis pentru întâia oară să-i spun tu, se întâmpla la Paris, în 1986, eu aşteptam azilul politic pentru America, Domnia Sa venise pentru vreo zece zile. Ne-am întâlnit şi revăzut după mai bine de un an, la Gare Montparnasse, în fața statuii mobile a lui Calder... Apoi ne-am plimbat prin Ile Saint-Louis vorbind despre Pascal (adică, eu ascultând cu încântare). E adevărat că ulterior, în decursul anilor, am uzat de dreptul ce mi se dăduse de a-i spune tu şi Mihai. Astăzi, însă, înțelepțit de vreme şi în fața unei atât de extraordinare aniversări, voi reveni oarecum la cuviința dinainte de tu.
Aşadar, La Mulți Ani, iubite Domnule Şora!
Şi la cât mai mulți, dragă Mihai!