Cronica literară
Mihai Sorin Rădulescu
L’HISTOIRE DES FEMMES, O REEDITARE BINEVENITĂ
Articol publicat în ediția Viața Românească 8-9 / 2008
Cartea se înscrie într-o serie de reeditări istorice întreprinse de Fundația Gheorghe Marin Speteanu din Bucureşti, cea mai însemnată dintre ele fiind Istoria Bucureştilor a lui G.I.Ionnescu-Gion. La aceasta se adaugă publicarea unor lucrări de istoricul Constantin Rezachevici, precum şi a Juliei Hasdeu de Jenica Tabacu, muzeografă la Castelul Hasdeu de la Câmpina. Desigur, prima întrebare ar fi cine este cel al cărui nume îl poartă fundația, aceasta pentru a o scoate de sub suspiciunea unui anumit, să-i spunem, diletantism. Primejdia există şi nu poate fi minimalizată, căci alături de amintitele lucrări de specialitate au apărut şi unele lucrări care te duc cu gândul la aceasta. Gheorghe Marin Speteanu (1912 – 1994), licențiat al Academiei Comerciale din Bucureşti, a rămas în anonimat, şi inițiativa fiului său, dl. Viorel Gh.Speteanu, mi se pare un act de pietate filială. El sugerează totodată faptul că nu este neapărat nevoie de nume consacrate din cultură, pentru a avea inițiative pozitive şi că poate fi înfăptuit un act cultural şi în afara marilor edituri, consacrate şi de meritele lor, dar şi în bună măsură de mass media. în perioada interbelică, ca şi înaintea Primului Război Mondial, o sumedenie de înfăptuiri culturale se datorează unor edituri de mică anvergură şi nu neapărat personalităților de primă mărime. Toate aceste considerații mi se par necesare pentru o bună înțelegere a reeditării uneia dintre cele mai izbutite – dar uitate – cărți ale lui Constantin Gane. De ce nu au fost republicate, de pildă, scrierile sale la Editura Humanitas? Pentru că au fost considerate obsolete şi nepotrivite cu discursul istoriografie actual? Chiar dacă tonul lor sfătos, bătrânesc poate crea o asemenea senzație, C. Gane este un autor ce merită a fi restituit în contemporaneitate. Nu poate fi clasat în categoria grafomanilor netalentați şi depăşiți decât comițând o eroare majoră de judecată. Pentru a folosi un adjectiv foarte neacademic, C. Gane nu a produs literatură istorică “păşunistă”, ci merită mult interes; după cum releva şi editorul Amărâtelor şi veselelor vieți de jupânese şi cucoane (p.VI). C. Gane a făcut inteligibile pentru marele public chestiuni menite să rămână altfel într-un cerc restrâns.
C. Gane a rămas în conştiința unui public larg cu ale sale populare Trecute vieți de Doamne şi Domnițe, dar iată că revine în actualitate un volum pe care el l-a publicat chiar în vremea războiului, mai exact în anul 1943. Este penultima sa carte publicată. în acelaşi an, mai vârstnicul său coleg de generație Vasile Panopol (1881–1956), fiul natural al junimistului Vasile Pogor, îşi publica unica sa carte, intitulată Românce văzute de străini2. Este interesantă această sincronie şi ne putem întreba cine a influențat pe cine, fără a putea da un răspuns cert acestei chestiuni. Aceasta pentru că C. Gane publicase deja, în deceniul patru, Trecute vieți de Doamne şi Domnițe. Vasile Panopol a fost un genealogist boem, cu har al condeiului, dar pe care 1-a fructificat prea puțin, în vreme ce C. Gane a lăsat posterității foarte multe pagini scrise. Oricum ar fi, problema priorității ideii nu mi se pare foarte importantă în acest caz.
în Nota asupra ediției ar mai fi trebuit adăugat faptul că scriitorul a fost ministru plenipotențiar la Atena şi că a încetat din viață în închisoarea de la Aiud. De asemenea, în enumerarea scrierilor sale a fost uitat interesantul roman Rădăcini. Romanul Măcişenilor (1946), care se referă la controversata descendență modernă a Movileştilor. Ar trebui precizat şi faptul că nu este deloc sigur că familia din care provenea C. Gane pe linie masculină era din vechii boieri Găneşti (p.V). El descindea însă pe linie feminină din aceştia, mai exact din “Anica, noră gănească şi ea, căci fiica agăi Dumitrachi şi a Sevastiei s-a măritat cu o rudă îndepărtată a sa, Iordachi Gane, fiul stolnicului Pascal de la Bârlad. Ea era bunica autorului acestor rânduri” (p.298). Potrivit genealogistului bucureştean Ferdinand Bartsch – din a cărui arhivă personală dețin câteva piese, grație generozității fiicei sale –, Ştefan Gane, tatăl scriitorului, căsătorit cu Constanța născută Canano, era fiul lui Gheorghe Gani şsicț zis Grecul (1817 – 1884; oare aceste date de viață sunt juste ?), din Bârlad, postelnic şi al Anei, fiica lui Dumitrache Gane, unul dintre fiii banului Ioniță Gane de la Ciumuleşti (jud.Suceava), a cărui filiație din vechii boieri Găneşti nu pune probleme. Gheorghe Gani era fiul lui Pascal Gani (1775 – 1857), vornic de poartă, din a doua lui căsătorie. Pascal Gani era, la rândul său, fiul postelnicelului Toader Gani, fecior, la rândul lui, al unui alt Pascal Grecu zis Gani şi al soției sale pe nume Sanda născută Ibănescu. Pascal Grecu era, la rândul său, fiul lui Pavel Grecu. Obârşia elenică a spiței ar putea explica de ce C.Gane avea să fie trimis să reprezinte România la Atena, în anii celui de-al doilea război mondial. Sunt conştient că această departajare genealogică ar putea probabil deranja pe unii dintre urmaşii familiei Gane, dar Amiens Plato sed magis amicus veritas...
În Amărâte şi vesele vieți de iupânese şi cucoane se vede – ca şi în întreaga sa operă – preferința moldoveanului C.Gane pentru figurile boiereşti din Moldova. Astfel, dintre 15 figuri feminine, trei sunt muntence, două străine (Maria Rosetti şi Elena Racoviță), iar celelalte provin de la nord de Milcov. Aceasta şi pentru că competența istorico-genealogică a scriitorului se concentra pe familiile boiereşti din Moldova. In chestiunile legate de Țara Românească a făcut apel la erudiția deosebită a lui George D. Florescu (pp.9-12). Deşi este în bună măsură o carte de popularizare istorică, frapează pozitiv numeroasele referințe documentare şi bibliografia competentă pe care o citează. Ca şi în alte cărți ale sale, C.Gane nu a reluat doar lucruri cunoscute, ci a reconstituit viață trecută pe bază documentară.
Sunt şi chestiuni genealogice discutabile în această carte, cum ar fi de pildă aserțiunea privitoare la strălucita obârşie bizantină a familiei Canano (p.109). Pentru a înțelege această hiperbolizare, trebuie avut în vedere faptul că mama lui C.Gane era născută Canano, explicația fiind pur şi simplu exaltarea propriei origini.
în ceea ce priveşte aspectul material al cărții, dacă hârtia ar fi fost de calitate mai bună – la fel ca şi tehnoredactarea –, impactul cărții ar fi avut de câştigat. Coperta lucioasă nu compensează ținuta grafică cam pauperă, în oarecare contrast cu subiectul tratat. Cu toate observațiile şi criticile posibile, faptul de a fi redat în circulație, fie şi într-un tiraj nu prea mare, aceste pagini ce s-ar putea înscrie fără exagerare în ceea ce avea să fie numit “l’histoire des femmes”, merită a fi consemnat şi elogiat.
mihai sorin rădulescu
C. Gane a rămas în conştiința unui public larg cu ale sale populare Trecute vieți de Doamne şi Domnițe, dar iată că revine în actualitate un volum pe care el l-a publicat chiar în vremea războiului, mai exact în anul 1943. Este penultima sa carte publicată. în acelaşi an, mai vârstnicul său coleg de generație Vasile Panopol (1881–1956), fiul natural al junimistului Vasile Pogor, îşi publica unica sa carte, intitulată Românce văzute de străini2. Este interesantă această sincronie şi ne putem întreba cine a influențat pe cine, fără a putea da un răspuns cert acestei chestiuni. Aceasta pentru că C. Gane publicase deja, în deceniul patru, Trecute vieți de Doamne şi Domnițe. Vasile Panopol a fost un genealogist boem, cu har al condeiului, dar pe care 1-a fructificat prea puțin, în vreme ce C. Gane a lăsat posterității foarte multe pagini scrise. Oricum ar fi, problema priorității ideii nu mi se pare foarte importantă în acest caz.
în Nota asupra ediției ar mai fi trebuit adăugat faptul că scriitorul a fost ministru plenipotențiar la Atena şi că a încetat din viață în închisoarea de la Aiud. De asemenea, în enumerarea scrierilor sale a fost uitat interesantul roman Rădăcini. Romanul Măcişenilor (1946), care se referă la controversata descendență modernă a Movileştilor. Ar trebui precizat şi faptul că nu este deloc sigur că familia din care provenea C. Gane pe linie masculină era din vechii boieri Găneşti (p.V). El descindea însă pe linie feminină din aceştia, mai exact din “Anica, noră gănească şi ea, căci fiica agăi Dumitrachi şi a Sevastiei s-a măritat cu o rudă îndepărtată a sa, Iordachi Gane, fiul stolnicului Pascal de la Bârlad. Ea era bunica autorului acestor rânduri” (p.298). Potrivit genealogistului bucureştean Ferdinand Bartsch – din a cărui arhivă personală dețin câteva piese, grație generozității fiicei sale –, Ştefan Gane, tatăl scriitorului, căsătorit cu Constanța născută Canano, era fiul lui Gheorghe Gani şsicț zis Grecul (1817 – 1884; oare aceste date de viață sunt juste ?), din Bârlad, postelnic şi al Anei, fiica lui Dumitrache Gane, unul dintre fiii banului Ioniță Gane de la Ciumuleşti (jud.Suceava), a cărui filiație din vechii boieri Găneşti nu pune probleme. Gheorghe Gani era fiul lui Pascal Gani (1775 – 1857), vornic de poartă, din a doua lui căsătorie. Pascal Gani era, la rândul său, fiul postelnicelului Toader Gani, fecior, la rândul lui, al unui alt Pascal Grecu zis Gani şi al soției sale pe nume Sanda născută Ibănescu. Pascal Grecu era, la rândul său, fiul lui Pavel Grecu. Obârşia elenică a spiței ar putea explica de ce C.Gane avea să fie trimis să reprezinte România la Atena, în anii celui de-al doilea război mondial. Sunt conştient că această departajare genealogică ar putea probabil deranja pe unii dintre urmaşii familiei Gane, dar Amiens Plato sed magis amicus veritas...
În Amărâte şi vesele vieți de iupânese şi cucoane se vede – ca şi în întreaga sa operă – preferința moldoveanului C.Gane pentru figurile boiereşti din Moldova. Astfel, dintre 15 figuri feminine, trei sunt muntence, două străine (Maria Rosetti şi Elena Racoviță), iar celelalte provin de la nord de Milcov. Aceasta şi pentru că competența istorico-genealogică a scriitorului se concentra pe familiile boiereşti din Moldova. In chestiunile legate de Țara Românească a făcut apel la erudiția deosebită a lui George D. Florescu (pp.9-12). Deşi este în bună măsură o carte de popularizare istorică, frapează pozitiv numeroasele referințe documentare şi bibliografia competentă pe care o citează. Ca şi în alte cărți ale sale, C.Gane nu a reluat doar lucruri cunoscute, ci a reconstituit viață trecută pe bază documentară.
Sunt şi chestiuni genealogice discutabile în această carte, cum ar fi de pildă aserțiunea privitoare la strălucita obârşie bizantină a familiei Canano (p.109). Pentru a înțelege această hiperbolizare, trebuie avut în vedere faptul că mama lui C.Gane era născută Canano, explicația fiind pur şi simplu exaltarea propriei origini.
în ceea ce priveşte aspectul material al cărții, dacă hârtia ar fi fost de calitate mai bună – la fel ca şi tehnoredactarea –, impactul cărții ar fi avut de câştigat. Coperta lucioasă nu compensează ținuta grafică cam pauperă, în oarecare contrast cu subiectul tratat. Cu toate observațiile şi criticile posibile, faptul de a fi redat în circulație, fie şi într-un tiraj nu prea mare, aceste pagini ce s-ar putea înscrie fără exagerare în ceea ce avea să fie numit “l’histoire des femmes”, merită a fi consemnat şi elogiat.
mihai sorin rădulescu