Generozitate amicală şi admirație reală

Liviu Grăsoiu şi-a adunat unele dintre tabletele critice într-un volum intitulat „Poeți şi poezie” (Editura Bibliotheca). Cu cîteva excepții, textele sînt scrise şi publicate după 1990 în periodice diferite, iar cîteva au fost prezentate la radio, unde autorul a lucrat multă vreme. Concluzia autorului este că „poezia [românească a] ultimeleor şase decenii se situează la un nivel excepțional” şi regretul său e să ea şi-a pierdut spațiul la posturile de radio şi TV. În numele părerii sale bune despre ce s-a scris la noi în genul liric, Liviu Grăsoiu găseşte îndreptățiri şi are cuvinte bune şi pentru poeți situați pe alte rafturi decît cel dintîi. El se ocupă cu admirație de autori precum Cezar Baltag, Constanța Buzea, Nicolae Prelipceanu, Dan Laurențiu, dar nu-i ocoleşte şi găseşte merite şi unor poeți ca ?erban Codrin, Carolina Ilica, Petre Got, Nicolae Neagu, Adrian Munțiu care n-au prea fost răsfățați cu elogii critice, ba chiar descrie volume ale unor autori care au rămas în cataloagele bibliotecilor, dar mai puțin în conştiința cititorilor şi exegeților: Aura Muşat, Daniel Constantin, Emil Stănescu, Mihai Pompiliu Constantinescu, Nicolae Breb Popescu, nume care spun prea puțin sau deloc chiar şi celor atenți la fenomenul literar. Cu un poet ca M.P. Constantinescu, nepot al criticului omonim, Liviu Grăsoiu a copilărit şi legătura sentimentală e de înțeles, dar „poemul definitoriu” citat nu ajută invitația la „lectură detaşată” a criticilor care l-au ignorat. Daniel Constantin ar putea avea avea o „dispoziție ludică susținută de inteligență”, dar nu în versurile citate de exegetul său, care arată mai curînd contrariul. Generos cu toți, Liviu Grăsoiu găseşte tonul potrivit atunci cînd scrie cu finețe despre cei care îi solicită justificat admirația, precum regretatul Cezar Baltag prin volumul „Euridice şi umbra” (1988).