Miscellanea
Florin Toma
Teatrul ECHINOX cu Nichita.
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2012
Ştim, da, cunoaştem că există o autentică instituție a presei literare din România, la Cluj, intitulată „Echinox” (care, iată, cu acest prilej ne aducem aminte că a împlinit 44 de ani!), dar, de astă dată, nu vom vorbi despre publicația ce a creat un spirit cultural, un stil al discursului poetic şi, în general, o mişcare în literele româneşti contemporane. Ci despre paronimul său, EQUINOX, din Ploieşti.
O inițiativă – mai întâi un teatru de amatori, apoi o atitudine culturală a întregului oraş – ivită atunci parcă din nimic (nimic nu prevedea o astfel de ecloziune, era anul 1980, când începea să se lase înghețul oricărui gând peste România, când surâsul era ascuțit cu briciul, zâmbetul avea să devină rictus, iar foamea o obişnuință necesară, precum respirația!).
O acțiune însuflețită de patimă, un curent pasional al formelor, un pârjol al ideilor (un turbion, un vortex, dacă vreți, un sorb al spiritului în care se melanjau teatrul cu literatură şi cu artele vizuale şi filmul cu dansul şi cu muzica), un pojar al poeticii libere, neconstrânse de nimic şi de nimeni, grup condus pe atunci de tânărul – eheu! fugaces labuntur anni, zice taica Horatiu – un tânăr entuziast şi ros pe dinăuntru de doi demoni: unul al convenției de pe scenă şi celălalt al poeziei murmurate. Mihai Vasile.
Cu vremea, adolescenții conduşi pe scenă de acest apucat al textului, de acest posedat al mişcării coregrafice (ajunsese să facă şi ateliere de mişcare pe un vers dat!), de acest obsedat de muzică, au întinerit, adică s-au maturizat, apoi au venit alții şi alții în locul lor...Şi apoi alții. Astfel că, în cei 32 de ani, câți au trecut de la prima evoluție, ținând nestinsă flacăra „spiritului de Teatru EQUINOX”, ziditorul, mentorul, dirijorul, inima, sufletul şi rațiunea de a fi a acestei frumoase adunări de oameni pasionați, Mihai Vasile, a purces, împreună cu lucrarea sa culturală, pe drumul instituționalizării. EQUINOX a devenit un reper cultural în oraşul Ploieşti.
Dar, fiindcă urbea aparține atât Teatrului, cât şi Poeziei, trăind atât pe spinarea condeiului lui Caragiale, cât şi apropierea de energia frunții blonde a lui Nichita, ei bine, EQUINOX a luat inițiativa, în anul 2005, de a organiza la Ploieşti Festivalul Artelor NICHITA STĂNESCU LA ECHINOCȚIU (cu un „accroche vraisemblable”, totuşi, având în vedere că Poetul s-a născut la zece zile după echinocțiul de primăvară!). Acesta se desfăşoară în fiecare an, între 20 şi 31 martie şi cuprinde expoziții, spectacole, proiecții, sesiuni de muzică, aniversări sau celebrări ale unor mari artişti.
Ediția a şaptea a cuprins, ca în fiecare an, spectacole pe versurile lui Nichita, proiecții de filme semnate de Dumitru Solomon şi Mihai Vasile, adaptări ale unor piese de teatru cunoscute („Pescăruşul” de Cehov), în viziunea unor tineri regizori, apoi lansări de carte, expoziția de grafică şi desen a Liceului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, omagierea Zilei Mondiale a Teatrului şi a Zilei Francofoniei (cu un colaj teatral din operele lui Nichita Stănescu şi Jacques Prévert)...
Bref, douăsprezece zile şi nopți de intensă trepidație culturală. Şi unde? Chiar la Ploieşti, un oraş care şi-a făcut un țel din „dinamitarea” prejudecății că actul de cultură aparține doar elitelor. Iar Grupul EQUINOX este realmente unul dintre artizanii cei mai activi ai acestui veritabil sabotaj al confortului provocat de cultura în fotoliu şi-n papuci.
O inițiativă – mai întâi un teatru de amatori, apoi o atitudine culturală a întregului oraş – ivită atunci parcă din nimic (nimic nu prevedea o astfel de ecloziune, era anul 1980, când începea să se lase înghețul oricărui gând peste România, când surâsul era ascuțit cu briciul, zâmbetul avea să devină rictus, iar foamea o obişnuință necesară, precum respirația!).
O acțiune însuflețită de patimă, un curent pasional al formelor, un pârjol al ideilor (un turbion, un vortex, dacă vreți, un sorb al spiritului în care se melanjau teatrul cu literatură şi cu artele vizuale şi filmul cu dansul şi cu muzica), un pojar al poeticii libere, neconstrânse de nimic şi de nimeni, grup condus pe atunci de tânărul – eheu! fugaces labuntur anni, zice taica Horatiu – un tânăr entuziast şi ros pe dinăuntru de doi demoni: unul al convenției de pe scenă şi celălalt al poeziei murmurate. Mihai Vasile.
Cu vremea, adolescenții conduşi pe scenă de acest apucat al textului, de acest posedat al mişcării coregrafice (ajunsese să facă şi ateliere de mişcare pe un vers dat!), de acest obsedat de muzică, au întinerit, adică s-au maturizat, apoi au venit alții şi alții în locul lor...Şi apoi alții. Astfel că, în cei 32 de ani, câți au trecut de la prima evoluție, ținând nestinsă flacăra „spiritului de Teatru EQUINOX”, ziditorul, mentorul, dirijorul, inima, sufletul şi rațiunea de a fi a acestei frumoase adunări de oameni pasionați, Mihai Vasile, a purces, împreună cu lucrarea sa culturală, pe drumul instituționalizării. EQUINOX a devenit un reper cultural în oraşul Ploieşti.
Dar, fiindcă urbea aparține atât Teatrului, cât şi Poeziei, trăind atât pe spinarea condeiului lui Caragiale, cât şi apropierea de energia frunții blonde a lui Nichita, ei bine, EQUINOX a luat inițiativa, în anul 2005, de a organiza la Ploieşti Festivalul Artelor NICHITA STĂNESCU LA ECHINOCȚIU (cu un „accroche vraisemblable”, totuşi, având în vedere că Poetul s-a născut la zece zile după echinocțiul de primăvară!). Acesta se desfăşoară în fiecare an, între 20 şi 31 martie şi cuprinde expoziții, spectacole, proiecții, sesiuni de muzică, aniversări sau celebrări ale unor mari artişti.
Ediția a şaptea a cuprins, ca în fiecare an, spectacole pe versurile lui Nichita, proiecții de filme semnate de Dumitru Solomon şi Mihai Vasile, adaptări ale unor piese de teatru cunoscute („Pescăruşul” de Cehov), în viziunea unor tineri regizori, apoi lansări de carte, expoziția de grafică şi desen a Liceului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, omagierea Zilei Mondiale a Teatrului şi a Zilei Francofoniei (cu un colaj teatral din operele lui Nichita Stănescu şi Jacques Prévert)...
Bref, douăsprezece zile şi nopți de intensă trepidație culturală. Şi unde? Chiar la Ploieşti, un oraş care şi-a făcut un țel din „dinamitarea” prejudecății că actul de cultură aparține doar elitelor. Iar Grupul EQUINOX este realmente unul dintre artizanii cei mai activi ai acestui veritabil sabotaj al confortului provocat de cultura în fotoliu şi-n papuci.