Miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu
REVISTA REVISTELOR
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2012
OBSERVATOR CULTURAL 620
Săptămânal din 12 aprilie 2012. Bedros Horasangian aminte?te în „Trăim prost, dar bine!”, de „grijile intelectualității române pentru frumusețile culturale ?i, pe de altă parte, lipsa totală de interes pentru grijile gloatei”. Într-un an electoral în care „Arătarea pisicii ?i ?antajul cu trimisul în judecată sînt arme redutabile în România”. Subliniind că azi „Nu se poate trăi doar cu frică ?i resemnare, cu indiferență ?i fiecare-pentru-el-scapă-cine-poate”. În alte pagini: „După 40 de ani. Aktionsgruppe Banat” – Ai libertatea pe care ți-o asumi, spunea liderul acestuia, Richard Wagner. „Rămîne încă de cercetat influența exercitată de scrierile Aktionsgruppe Banat asupra autorilor români din acea vreme; solidaritatea şi fermitatea cu care şi-au susținut libertatea de gîndire şi de scris au rămas pînă acum neegalate de nici o altă grupare literară de la noi” (scrie Corina Bernic). În alte pagini continuă dezbaterea despre independența şi moralitatea criticii „de întîmpinare“. Răspund Daniel Cristea-Enache, Bogdan Crețu şi Alex Goldiş la întrebările orientative: Cît de puternice pot fi presiunile asupra unui critic literar, încît să-l oblige să-şi pună între paranteze obiectivitatea? Are criticul literar, indiferent de nume, puterea să judece doar cartea recenzată, dincolo de ierarhii instituționale? Este critica literară parazitată de conflicte de interese? Interviu cu Marta Petreu: „Sîntem o cultură a morții, noi, cei din cultura românească – poate de-aia ne place aşa de mult filozofia germană a vieții… Dintotdeauna am vrut să scriu proză. Dar, cum începeam să scriu, ieşea din mine poezie. Ieşeau versuri. De-a gata făcute, ca şi cum mi le-ar fi dictat cineva. Iar eseurile şi studiile, cum să spun... ele țin de-o altfel de logică a documentării împletite cu intuiția... Ai o sumă de cunoştințe, ai o ipoteză sau o intuiție şi apoi începi să cauți, descoperi ceva, faci fişe, te verifici în ipotezele tale cît de mult poți, apoi scrii. Cu proza e un pic altfel”. Eseu Claudiu Turcu?.
CONTEMPORANUL 4 / 2012
Directorul N. Breban, despre cultul victimizării ?i fatalismului la români, descoperit în „Miorița”: „Să fie cariera formidabilă a acestei balade un semn al caracterului ascuns ?i real al Românului – de pretutindeni ?i oricând? Mai mult chiar – o profeție, un semn că nu putem altfel, o consemnare printr-o metaforă genială, cea a cosmicizării morții, a blestemului spiței ?i neamului nostru în istorie ?i pe pământ? Ceva care răspunde acelui suntem sub vremi al lui Miron Costin ?i atâtor ?i atâtor altora, mai mici sau mai mari grămătici care s-au plâns ?i au afurisit prin vremuri, tulburând ?i ațâțând nu puține minți tinere sau naive… Va trebui să-l a?teptăm la nesfâr?it, răbdători ?i vag ?i poetic imbecilizați de efluvii pan-naturiste, pe cel care ne va ucide pentru a ne deposeda de avutul, dar ?i de credința noastră, cum au făcut-o Ru?ii sovietizați. Să fie oare acel baci anonim, autor al acestei balade, mai inspirat, cu adevărat profet sau preot în ce prive?te firea ?i destinul nostru?”. În alte pagini semnează Bogdan Crețu, Alex ?tefănescu, Maria-Ana Tupan, ?tefan Borbely, Răzvan Voncu, Aura Christi, Bedros Horasangian, Magda Ursache. „Romane în dezbatere”.
DACIA LITERARĂ 3-4 / 2012
Alexandru Zub: Norocul românilor, dacă se poate spune aşa, în sensul evocat şi de Mircea Vulcănescu, e că, în pofida unei istorii agitate şi precare, au putut constitui oarecum un bloc etnocultural, acea „masivitate” pe care o menționează şi Călinescu, în monumentala-i sinteză ca suport al unei creații demne de stima lumii. La această operă contribuția alogenilor nu e deloc nesemnificativă, lucru subliniat şi de autor în analiza specificului național: „O rasă e un veşnic proces, ca şi limba, care îşi găseşte noi şi noi echilibre şi s-ar zice că e cu atât mai perfectă, cu cât au intrat în pastă mai multe elemente” (Istoria literaturii române). Diversitatea fortifică… Alogenii joacă, de aceea, un rol pozitiv, stimulând anume deschiderea, dialogul, critica. Specificul național e un echilibru dinamic şi instabil, a cărui definire nu e de aşteptat decât în timp şi numai provizoriu, pe măsură ce se înfiripă, dincolo de atâtea vechi clişee, conştiința de sine la nivel etnocultural. În alte pagini: Svetlana Paleologu-Matta, „Neantul ?i contradicția la un anti-filozof” (la Emil Cioran) ?i Cristian Sandache, „Ziaristul Tudor Arghezi – schiță de portret”. Interviu cu Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național din Sibiu, actor: „Poezia a fost întotdeauna temelia a tot ce am făcut”.
JURNALUL LITERAR 1-6 / 2012
Redactorul-?ef N. Florescu (Aristarc): „În Piața Universității din Bucure?ti, dar, desigur, ?i în protestele înregistrate acum în celelalte ora?e ale țării ?i nu numai, a răsărit a?a, dintr-odată, ca o lumină a vieții, emblema primordială a terminării postcomunismului, de acum încolo definitiv condamnat, fiindcă sistemul politic ca atare iese din timp ?i dispare, indiferent de îndărătnicia nevolnică a grupărilor alogene… Se vor fi minunat, probabil, de ceea ce a vrut să spună printr-un slogan sărman tânărul venit în Piața Universității alături de ceilalți protestatari împotriva unui regim criminal nu ca să cer?ească revendicări de ordin material, ci ca să impună degeneraților cocoțați în fruntea țării astăzi sensul profund al spiritualității noastre: OPRI?I ISTORIA, COMBORÂM LA PRIMA!”. Tot pe prima pagină, în aceea?i idee, semnează Alexandru Herlea un rechizitoriu intitulat: „Manifestațiile din iarna 2012 ?i necesitatea creării unei alternative politice”. La „Restituiri” – Vintilă Horia, la ”Accent” – Monica Lovinescu, la „Meditații ortodoxe” – Lidia Stăniloaie, la „Procesul comunismului” – Instituția cenzurii comuniste în România (Liliana Corobca).
ARGE? 3 / 2012
Dumitru Ungureanu: În țările din jur, cum ar fi Polonia şi Ungaria, scrie Caraion: „s-au petrecut nişte acute divorțuri între Conducerea de partid şi scriitori. La noi încă nu” (pag. 210, din volumul Cazul „Artur” şi exilul românesc). Scriitorimea la noi este „păcătoasă, plină de numeroase metehne, dar de peste 30 de ani susține cu condeiul său politica oficială.” Datată 14.11.1980, nota respectivă e o mărturisire concisă, ce înlătură mitul rezistenței prin cultură, vehiculat ulterior de mulți autori, cine ştie câți dintre ei colaboratori benevoli ai „Organului”. Evident, scriitorii nu erau naivi: „Realitatea e de privit în față: mult-puțina fidelitate a majorității scriitorilor dovedită Partidului nu izvorăşte mereu din convingere, ci şi din interes. Este o alianță rezultată din privilegii şi avantaje: ei mai mint, mai adulează, mai împodobesc zornăitor nişte realități pentru că sunt ori au fost mai bine plătiți şi s-au bucurat şi se bucură de satisfacții care altor pături sociale şi profesii nu li-s date” (pag. 180). Ofițerul care a primit delațiunea, la data de 25.10.1977, lămureşte: „Materialul a fost luat pentru cunoaşterea stării de spirit din rândul scriitorilor”. Despre dispariția modelelor morale scrie ?i Magda Grigore. În alte pagini, semnează N. Oprea, Al. Cistelecan, Luca Pițu, ?erban Foarță, Dumitru Augustin Doman, N. Georgescu, ?tefan Ion Ghilimescu, Horia Dulvac.
CONTA 9
Revistă trimestrială, martie 2012. Adrian Alui Gheorghe: Caragiale s-a retras, în ultimii ani ai vieții, în Germania. De aici l-a vizitat pe Octavian Goga, care vrînd să-i învețe pe ardelenii din Ardeal că sînt români, a ajuns “chiriaş” al închisorilor ungureşti din Budapesta. Şi acolo, pe pămînt străin, Caragiale i-a dat o lecție amară: „Ți-am spus de-atîtea ori, nu te mai bate cu proştii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viață? Pe urma deştepților? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. (…) Nimic mai greu decît să cîrmuieşti proştii… Ei au un instinct de împotrivire organică”… Mircea A. Diaconu: „I.L. Caragiale, materie ?i sens”. La anchetă: Generația `80 față în față cu „propria oglindire”. Generațiile (mai) noi despre optzeci?ti ?i optzecism (răspund Radu Pavel Gheo, Horia Gârbea, Flavius Lucăcel, Daniel D. Marin, Silvia Mihăilă, N. Strâmbeanu, Horia Dulvac, Octavian Mihalcea, Adrian G. Romila, Paul Gorban, Robert Şerban). Dialog cu Lucian Alecsa. Trei evenimente editoriale din anul 2011comentate de Emil Nicolae (Eminescu şi enigmele Caietului vienez de Cristian Livescu; George Bacovia, Opere. Poezie şi proză, o ediție de Constantin Călin; Aurel Dumitraşcu, Carnete maro, I şi II, ediție de Adrian Alui Gheorghe – ?i „Luna Zadar”).
HYPERION 1-2-3 / 2012
Gellu Dorian contestă existența altor premii naționale decât cel consacrat deja la Boto?ani: De?i există consacrat un Premiu Național de Poezie „Mihai Eminescu”, care se acordă de peste douăzeci de ani, în fiecare an, unui poet român pentru Opera Omnia, au mai apărut între timp ?i alte „premii naționale pentru poezie”: Arghezi, la Târgu Cărbune?ti, ?i, recent, la Bacău, Premiul Național de Poezie „George Bacovia”. N-ar fi exclus să mai fie ?i alte premii naționale pentru poezie pe te miri unde, care nu fac altceva decât să ducă în banalitate acest fapt. Astfel ar urma să apară, în timp, unii poeți care pot lua vreo două sau trei premii naționale, ceea ce, desigur, n-o să vedem că se petrece în altă parte… Nu am observat ca, de exemplu, Franța, pe lângă Premiul Hugo, considerat premiu național, să mai acorde ?i un premiul Balzac sau un altul, tot național, Baudelaire, a?a cum Germania nu acordă ?i alte premii naționale pe lângă Goethe, fie Novalis sau Holderlin, precum Spania nu acordă scriitorilor merituo?i decât Premiul Cervantes, ori Italia, doar Premiul Dante… Ion Mircea, în interviul acordat după primirea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, la Boto?ani (prima parte a revistei e dedicată laureaților acestui premiu național, inclusiv Opera Prima): „Se cuvine să spunem de la bun început că sintagma de poet național e defectivă de plural, nu există mai mulți poeți naționali în sânul unui popor. Blaga nu e poet național, nici Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia sau Nichita Stănescu”... În alte pagini: interviu cu Matei Vi?niec, eseuri despre Eminescu: Valentin Co?ereanu, Antonio Patra?, Vasile Spiridon, Geo Vasile.
STEAUA 2-3 / 2012
În numărul 1 pe acest an, redactorul-?ef Adrian Popescu scria: „Asistăm, nu doar la noii veniți în breasla scriitorilor la un autism literar, provocator de cecitate intelectuală. Numai ?i numai propria, modesta, mediocra lor însăilare îi interesează pe ace?ti pseudo-autori, doar pomenirea numelui lor în varii contexte exegetice. Tristețe uria?ă, nu poți dialoga cu ei decât despre opera lor, nimic altceva nu intră în raza privirii lor nombriliste. Scriu în ne?tire față de ce apare în alte țări, traducerile la Humanitas sau Polirom abundă, slavă Domnului, nu citesc revistele literare de la noi, dacă nu publică ei în?i?i… Autismul, când nu e boala cu acest nume, ignoră senin toate aceste conexiuni cu suficiență… Autismul distruge, autodistruge în fapt specificul creației literare autentice”… Interesant, în numărul 2-3 al Stelei apare un ciclu amplu cu titlul „22 de poeți tineri”, cu un cuvânt înainte: „Intrăm în anul apocaliptic 2012 cu siguranța unui nou început – cel puțin în poezie a?a se arată… Avem în cele ce urmează 22 de tineri autori talentați ?i proaspeți, un veritabil comando care, încet, se va infiltra printre rândurile răzlețite ale douămii?tilor, pe lângă infanteria nouăzecistă, pe sub zidul optzecist”(semnat inițiale V.M.M., îmi imaginez că el e a adunat poemele antologate – nu-mi dau seama cine e). De remarcat în revistă: Titu Popescu, Irina Petra?, Ion Pop.
BUCOVINA LITERARĂ 1-2 / 2012
„Invitatul revistei”: Lucian Vasiliu. Îl întreabă redactorul-?ef Constantin Arcu: ”Ai fost acuzat de colaborare cu Securitatea, altfel spus că ai fost informator. S-a scris în presă că dosarul tău ar fi fost ars în 22 decembrie 1989. Despre ce-i vorba?”. Răspunde Lucian Vasiliu: „Pentru detalii, analiză, diagnostic a se vedea pe Internet răspunsul oficial al CNSAS (unde există câteva semne de întrebare, pentru care am cerut precizări: sunt în a?teptare). Verdictul instituției abilitate este clar: „Nu i se poate atribui calitatea de lucrător / colaborator al Securității”. În rest, sunt speculații, intoxicări, discreditări… Răspicat: cred că dosarul meu de urmărire există, din 1983 încoace – l-am văzut cu ochii mei… Eu însumi deranjez în continuare, de aceea se încearcă discreditarea. Mercenari sunt pe toate drumurile”… Semnează în alte pagini Gh. Grigurcu, Matei Vi?niec, Ioan Holban, Petru ?i Magda Ursache, Mircea A. Diaconu, Radu Aldulescu, Adrian Alui Gheorghe, Adrian Dinu Rachieru, Liviu Antonesei, Al. Cistelecan, Leo Butnaru, Luca Pițu, Th. Codreanu.
PRO SAECULUM 1-2 / 2012
Redactorul-?ef Mircea Dinutz: „Stăm pe un munte de maculatură… Nimeni nu poate repro?a cuiva că scrie mult, că scrie prea mult: dacă asta simte, asta face, în dorința lui de a atinge desăvâr?irea! Numai că nu despre asta e vorba – se publică mult, mult prea mult, cam fără discernământ din cauza unui ego dilatat mai peste marginile fire?ti, la in?i lipsiți de un elementar simt autocritic ori, cel puțin atrofiat după un succes sau două (reale / aparente)”. Semnează în acest număr D.R. Popescu, Irina Mavrodin, Varujan Vosganian, Tudor Cicu, Mircea Popa, N. Gheran.
Săptămânal din 12 aprilie 2012. Bedros Horasangian aminte?te în „Trăim prost, dar bine!”, de „grijile intelectualității române pentru frumusețile culturale ?i, pe de altă parte, lipsa totală de interes pentru grijile gloatei”. Într-un an electoral în care „Arătarea pisicii ?i ?antajul cu trimisul în judecată sînt arme redutabile în România”. Subliniind că azi „Nu se poate trăi doar cu frică ?i resemnare, cu indiferență ?i fiecare-pentru-el-scapă-cine-poate”. În alte pagini: „După 40 de ani. Aktionsgruppe Banat” – Ai libertatea pe care ți-o asumi, spunea liderul acestuia, Richard Wagner. „Rămîne încă de cercetat influența exercitată de scrierile Aktionsgruppe Banat asupra autorilor români din acea vreme; solidaritatea şi fermitatea cu care şi-au susținut libertatea de gîndire şi de scris au rămas pînă acum neegalate de nici o altă grupare literară de la noi” (scrie Corina Bernic). În alte pagini continuă dezbaterea despre independența şi moralitatea criticii „de întîmpinare“. Răspund Daniel Cristea-Enache, Bogdan Crețu şi Alex Goldiş la întrebările orientative: Cît de puternice pot fi presiunile asupra unui critic literar, încît să-l oblige să-şi pună între paranteze obiectivitatea? Are criticul literar, indiferent de nume, puterea să judece doar cartea recenzată, dincolo de ierarhii instituționale? Este critica literară parazitată de conflicte de interese? Interviu cu Marta Petreu: „Sîntem o cultură a morții, noi, cei din cultura românească – poate de-aia ne place aşa de mult filozofia germană a vieții… Dintotdeauna am vrut să scriu proză. Dar, cum începeam să scriu, ieşea din mine poezie. Ieşeau versuri. De-a gata făcute, ca şi cum mi le-ar fi dictat cineva. Iar eseurile şi studiile, cum să spun... ele țin de-o altfel de logică a documentării împletite cu intuiția... Ai o sumă de cunoştințe, ai o ipoteză sau o intuiție şi apoi începi să cauți, descoperi ceva, faci fişe, te verifici în ipotezele tale cît de mult poți, apoi scrii. Cu proza e un pic altfel”. Eseu Claudiu Turcu?.
CONTEMPORANUL 4 / 2012
Directorul N. Breban, despre cultul victimizării ?i fatalismului la români, descoperit în „Miorița”: „Să fie cariera formidabilă a acestei balade un semn al caracterului ascuns ?i real al Românului – de pretutindeni ?i oricând? Mai mult chiar – o profeție, un semn că nu putem altfel, o consemnare printr-o metaforă genială, cea a cosmicizării morții, a blestemului spiței ?i neamului nostru în istorie ?i pe pământ? Ceva care răspunde acelui suntem sub vremi al lui Miron Costin ?i atâtor ?i atâtor altora, mai mici sau mai mari grămătici care s-au plâns ?i au afurisit prin vremuri, tulburând ?i ațâțând nu puține minți tinere sau naive… Va trebui să-l a?teptăm la nesfâr?it, răbdători ?i vag ?i poetic imbecilizați de efluvii pan-naturiste, pe cel care ne va ucide pentru a ne deposeda de avutul, dar ?i de credința noastră, cum au făcut-o Ru?ii sovietizați. Să fie oare acel baci anonim, autor al acestei balade, mai inspirat, cu adevărat profet sau preot în ce prive?te firea ?i destinul nostru?”. În alte pagini semnează Bogdan Crețu, Alex ?tefănescu, Maria-Ana Tupan, ?tefan Borbely, Răzvan Voncu, Aura Christi, Bedros Horasangian, Magda Ursache. „Romane în dezbatere”.
DACIA LITERARĂ 3-4 / 2012
Alexandru Zub: Norocul românilor, dacă se poate spune aşa, în sensul evocat şi de Mircea Vulcănescu, e că, în pofida unei istorii agitate şi precare, au putut constitui oarecum un bloc etnocultural, acea „masivitate” pe care o menționează şi Călinescu, în monumentala-i sinteză ca suport al unei creații demne de stima lumii. La această operă contribuția alogenilor nu e deloc nesemnificativă, lucru subliniat şi de autor în analiza specificului național: „O rasă e un veşnic proces, ca şi limba, care îşi găseşte noi şi noi echilibre şi s-ar zice că e cu atât mai perfectă, cu cât au intrat în pastă mai multe elemente” (Istoria literaturii române). Diversitatea fortifică… Alogenii joacă, de aceea, un rol pozitiv, stimulând anume deschiderea, dialogul, critica. Specificul național e un echilibru dinamic şi instabil, a cărui definire nu e de aşteptat decât în timp şi numai provizoriu, pe măsură ce se înfiripă, dincolo de atâtea vechi clişee, conştiința de sine la nivel etnocultural. În alte pagini: Svetlana Paleologu-Matta, „Neantul ?i contradicția la un anti-filozof” (la Emil Cioran) ?i Cristian Sandache, „Ziaristul Tudor Arghezi – schiță de portret”. Interviu cu Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național din Sibiu, actor: „Poezia a fost întotdeauna temelia a tot ce am făcut”.
JURNALUL LITERAR 1-6 / 2012
Redactorul-?ef N. Florescu (Aristarc): „În Piața Universității din Bucure?ti, dar, desigur, ?i în protestele înregistrate acum în celelalte ora?e ale țării ?i nu numai, a răsărit a?a, dintr-odată, ca o lumină a vieții, emblema primordială a terminării postcomunismului, de acum încolo definitiv condamnat, fiindcă sistemul politic ca atare iese din timp ?i dispare, indiferent de îndărătnicia nevolnică a grupărilor alogene… Se vor fi minunat, probabil, de ceea ce a vrut să spună printr-un slogan sărman tânărul venit în Piața Universității alături de ceilalți protestatari împotriva unui regim criminal nu ca să cer?ească revendicări de ordin material, ci ca să impună degeneraților cocoțați în fruntea țării astăzi sensul profund al spiritualității noastre: OPRI?I ISTORIA, COMBORÂM LA PRIMA!”. Tot pe prima pagină, în aceea?i idee, semnează Alexandru Herlea un rechizitoriu intitulat: „Manifestațiile din iarna 2012 ?i necesitatea creării unei alternative politice”. La „Restituiri” – Vintilă Horia, la ”Accent” – Monica Lovinescu, la „Meditații ortodoxe” – Lidia Stăniloaie, la „Procesul comunismului” – Instituția cenzurii comuniste în România (Liliana Corobca).
ARGE? 3 / 2012
Dumitru Ungureanu: În țările din jur, cum ar fi Polonia şi Ungaria, scrie Caraion: „s-au petrecut nişte acute divorțuri între Conducerea de partid şi scriitori. La noi încă nu” (pag. 210, din volumul Cazul „Artur” şi exilul românesc). Scriitorimea la noi este „păcătoasă, plină de numeroase metehne, dar de peste 30 de ani susține cu condeiul său politica oficială.” Datată 14.11.1980, nota respectivă e o mărturisire concisă, ce înlătură mitul rezistenței prin cultură, vehiculat ulterior de mulți autori, cine ştie câți dintre ei colaboratori benevoli ai „Organului”. Evident, scriitorii nu erau naivi: „Realitatea e de privit în față: mult-puțina fidelitate a majorității scriitorilor dovedită Partidului nu izvorăşte mereu din convingere, ci şi din interes. Este o alianță rezultată din privilegii şi avantaje: ei mai mint, mai adulează, mai împodobesc zornăitor nişte realități pentru că sunt ori au fost mai bine plătiți şi s-au bucurat şi se bucură de satisfacții care altor pături sociale şi profesii nu li-s date” (pag. 180). Ofițerul care a primit delațiunea, la data de 25.10.1977, lămureşte: „Materialul a fost luat pentru cunoaşterea stării de spirit din rândul scriitorilor”. Despre dispariția modelelor morale scrie ?i Magda Grigore. În alte pagini, semnează N. Oprea, Al. Cistelecan, Luca Pițu, ?erban Foarță, Dumitru Augustin Doman, N. Georgescu, ?tefan Ion Ghilimescu, Horia Dulvac.
CONTA 9
Revistă trimestrială, martie 2012. Adrian Alui Gheorghe: Caragiale s-a retras, în ultimii ani ai vieții, în Germania. De aici l-a vizitat pe Octavian Goga, care vrînd să-i învețe pe ardelenii din Ardeal că sînt români, a ajuns “chiriaş” al închisorilor ungureşti din Budapesta. Şi acolo, pe pămînt străin, Caragiale i-a dat o lecție amară: „Ți-am spus de-atîtea ori, nu te mai bate cu proştii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viață? Pe urma deştepților? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. (…) Nimic mai greu decît să cîrmuieşti proştii… Ei au un instinct de împotrivire organică”… Mircea A. Diaconu: „I.L. Caragiale, materie ?i sens”. La anchetă: Generația `80 față în față cu „propria oglindire”. Generațiile (mai) noi despre optzeci?ti ?i optzecism (răspund Radu Pavel Gheo, Horia Gârbea, Flavius Lucăcel, Daniel D. Marin, Silvia Mihăilă, N. Strâmbeanu, Horia Dulvac, Octavian Mihalcea, Adrian G. Romila, Paul Gorban, Robert Şerban). Dialog cu Lucian Alecsa. Trei evenimente editoriale din anul 2011comentate de Emil Nicolae (Eminescu şi enigmele Caietului vienez de Cristian Livescu; George Bacovia, Opere. Poezie şi proză, o ediție de Constantin Călin; Aurel Dumitraşcu, Carnete maro, I şi II, ediție de Adrian Alui Gheorghe – ?i „Luna Zadar”).
HYPERION 1-2-3 / 2012
Gellu Dorian contestă existența altor premii naționale decât cel consacrat deja la Boto?ani: De?i există consacrat un Premiu Național de Poezie „Mihai Eminescu”, care se acordă de peste douăzeci de ani, în fiecare an, unui poet român pentru Opera Omnia, au mai apărut între timp ?i alte „premii naționale pentru poezie”: Arghezi, la Târgu Cărbune?ti, ?i, recent, la Bacău, Premiul Național de Poezie „George Bacovia”. N-ar fi exclus să mai fie ?i alte premii naționale pentru poezie pe te miri unde, care nu fac altceva decât să ducă în banalitate acest fapt. Astfel ar urma să apară, în timp, unii poeți care pot lua vreo două sau trei premii naționale, ceea ce, desigur, n-o să vedem că se petrece în altă parte… Nu am observat ca, de exemplu, Franța, pe lângă Premiul Hugo, considerat premiu național, să mai acorde ?i un premiul Balzac sau un altul, tot național, Baudelaire, a?a cum Germania nu acordă ?i alte premii naționale pe lângă Goethe, fie Novalis sau Holderlin, precum Spania nu acordă scriitorilor merituo?i decât Premiul Cervantes, ori Italia, doar Premiul Dante… Ion Mircea, în interviul acordat după primirea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, la Boto?ani (prima parte a revistei e dedicată laureaților acestui premiu național, inclusiv Opera Prima): „Se cuvine să spunem de la bun început că sintagma de poet național e defectivă de plural, nu există mai mulți poeți naționali în sânul unui popor. Blaga nu e poet național, nici Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia sau Nichita Stănescu”... În alte pagini: interviu cu Matei Vi?niec, eseuri despre Eminescu: Valentin Co?ereanu, Antonio Patra?, Vasile Spiridon, Geo Vasile.
STEAUA 2-3 / 2012
În numărul 1 pe acest an, redactorul-?ef Adrian Popescu scria: „Asistăm, nu doar la noii veniți în breasla scriitorilor la un autism literar, provocator de cecitate intelectuală. Numai ?i numai propria, modesta, mediocra lor însăilare îi interesează pe ace?ti pseudo-autori, doar pomenirea numelui lor în varii contexte exegetice. Tristețe uria?ă, nu poți dialoga cu ei decât despre opera lor, nimic altceva nu intră în raza privirii lor nombriliste. Scriu în ne?tire față de ce apare în alte țări, traducerile la Humanitas sau Polirom abundă, slavă Domnului, nu citesc revistele literare de la noi, dacă nu publică ei în?i?i… Autismul, când nu e boala cu acest nume, ignoră senin toate aceste conexiuni cu suficiență… Autismul distruge, autodistruge în fapt specificul creației literare autentice”… Interesant, în numărul 2-3 al Stelei apare un ciclu amplu cu titlul „22 de poeți tineri”, cu un cuvânt înainte: „Intrăm în anul apocaliptic 2012 cu siguranța unui nou început – cel puțin în poezie a?a se arată… Avem în cele ce urmează 22 de tineri autori talentați ?i proaspeți, un veritabil comando care, încet, se va infiltra printre rândurile răzlețite ale douămii?tilor, pe lângă infanteria nouăzecistă, pe sub zidul optzecist”(semnat inițiale V.M.M., îmi imaginez că el e a adunat poemele antologate – nu-mi dau seama cine e). De remarcat în revistă: Titu Popescu, Irina Petra?, Ion Pop.
BUCOVINA LITERARĂ 1-2 / 2012
„Invitatul revistei”: Lucian Vasiliu. Îl întreabă redactorul-?ef Constantin Arcu: ”Ai fost acuzat de colaborare cu Securitatea, altfel spus că ai fost informator. S-a scris în presă că dosarul tău ar fi fost ars în 22 decembrie 1989. Despre ce-i vorba?”. Răspunde Lucian Vasiliu: „Pentru detalii, analiză, diagnostic a se vedea pe Internet răspunsul oficial al CNSAS (unde există câteva semne de întrebare, pentru care am cerut precizări: sunt în a?teptare). Verdictul instituției abilitate este clar: „Nu i se poate atribui calitatea de lucrător / colaborator al Securității”. În rest, sunt speculații, intoxicări, discreditări… Răspicat: cred că dosarul meu de urmărire există, din 1983 încoace – l-am văzut cu ochii mei… Eu însumi deranjez în continuare, de aceea se încearcă discreditarea. Mercenari sunt pe toate drumurile”… Semnează în alte pagini Gh. Grigurcu, Matei Vi?niec, Ioan Holban, Petru ?i Magda Ursache, Mircea A. Diaconu, Radu Aldulescu, Adrian Alui Gheorghe, Adrian Dinu Rachieru, Liviu Antonesei, Al. Cistelecan, Leo Butnaru, Luca Pițu, Th. Codreanu.
PRO SAECULUM 1-2 / 2012
Redactorul-?ef Mircea Dinutz: „Stăm pe un munte de maculatură… Nimeni nu poate repro?a cuiva că scrie mult, că scrie prea mult: dacă asta simte, asta face, în dorința lui de a atinge desăvâr?irea! Numai că nu despre asta e vorba – se publică mult, mult prea mult, cam fără discernământ din cauza unui ego dilatat mai peste marginile fire?ti, la in?i lipsiți de un elementar simt autocritic ori, cel puțin atrofiat după un succes sau două (reale / aparente)”. Semnează în acest număr D.R. Popescu, Irina Mavrodin, Varujan Vosganian, Tudor Cicu, Mircea Popa, N. Gheran.