POEME

***
mai caut florile rare
de liliac
o după-amiază întreagă
îmi umplu sânul de dorințe
toate de dragoste
trei petale
jumulite
luna mai e pe
sfârşite
intra vara peste mine
intră moartea peste toate
şi toate se mută-n carte
trei petale şi un soare
şi viața nu mă mai doare

***
dragostea ta de pământ
te va ucide, tată
în timp ce aştepți ploaia pe sub copaci
trece viața ta toată

anotimpurile tale sunt porumbul şi prunii
iarba uscată şi strugurii copți
dacă din întâmplare nu e destul soare
spui că te-am părăsit toți

oasele tale sunt tot mai uşoare
ochii tot mai adânci
începi ziua în aşteptare
iar noi vom veni atunci

***
cum va fi
ultimul meu poem
nu voi mai şti
şi nici ultimul sărut
sau ultima bătaie a inimii
tu nu vei pune toate acestea
nici măcar într-un singur vers
ai să vezi
poemul fără cuvinte
care ne ține
la adăpost de moarte

***
brazi de fier străjuiesc
bulevardele
din crengi de fier cu nervuri electrificate
ne vine lumina la crăciunul acesta
întunericul pândeşte din copilăria mea cu păduri de brazi
din rafturi cade faină de cărți
de sub pământ se aude țipătul surd
al primului incest
pe care un bătrân matematician îl pune
între coperți de roman la gurile dunării
brazi de fier sufocă ajunul şi schimbă mersul istoriei
aşa cum pruncul născut din fecioară a scos de pe traiectorie
pentru o clipă de două mii de ani steaua asta gigantă
căreia i se sting pe rând luminile

***
regină
nu ai iubit atâția bărbați câți ai fi vrut
pe unii i-ai înecat în lacrimile tale
pe alții i-ai lăsat în larg
fără putință de-a atinge țărmul vreodată
capul tău stă mândru între cruci
şi se roagă la valuri

***
noaptea mă duce
în altă parte
fără să ştiu unde
aşa cum nu voi şti cum va fi
următorul meu vers
întunericul mă smulge de lângă tine
şi mă redă ochilor tăi în fiecare dimineață
tot mai leneşă
cum voi umple pagina goală a zilei te-ntreb
proza-i pentru dromaderi, nu-i pentru feline îmi răspunzi
ca un sărut pe frunte

***
azi n-am ajuns
unul la celălalt
am trimis numai cuvintele drept la țintă
să ciuruie ființa
eu am rămas în urmă
cu bagajul de mână
din care curgea
lenjeria mea intimă
nu-mi mai aminteam numele tău să te strig
toate cărările se înfundau într-o zi de luni

când nu ne mai iubim
Dumnezeu se uită în altă parte

***
seară de seară
mă plimb pe pajiştea înflorită
din spatele casei de lemn
rămân pe partea colorată a soarelui
torc până la orbire
pânza care va acoperi umbra mea
cât nimic este în toate cele
ar trebui să privim în fiecare zi
fotografiile cu cei plecați

***
mă repatriez şi zbor către limba mea
cu o bucată de scotch lipită de gură
aş fi putut să mă întorc pe mare
dar gemetele nu s-ar mai fi auzit până la cer
printre gemetele celor care merg spre sud
mă repatriez din civilizația curților constituționale
cu judecători absurd de bătrâni şi abject de politizați
mă întorc la pământul nimănui
unde cimitirele sunt gropi atât de comune
încât mă încap şi pe mine
mă repatriez din lumea aceasta

***
pun cuvinte ca sarea peste răni
îmi urlu durerea
toți mă privesc fără să mă audă
ca după o bombă detonată
între mine şi ei

***
senzații puse la index
cu sânge mai albastru decât al reginei
aştept să-mi fie validadtă legitimitatea
sau să-mi fie tăiat capul
nu mai găsesc nici nume
nici pseudonim
opera asta se scrie singură
eu sunt un accident

***
va fi un sfârşit
ca ploaia de noapte
va curge din cer
peste tancuri bătute cu pietre
una cu pământul copiii
vor rămâne numai cu armele
să păzească mormintele-gropi comune
până să se trezească celălalt capăt de lume
nisipurile vor fi înghițit
cadavrele-milenii

***
calc peste şoapte
în biblioteca buncăr
mă pot întoarce în urmă
doar cu o sută de ani
atât cântăreşte memoria țării mele
fii ei o preferă tânără
să se poată hârjoni cu ea
pe sub mesele europei
țara mea are farduri ieftine
culoarea roşie pentru obraji şi buze
a epuizat-o
rimelul expirat îi curge pe chip