POZIȚII ARHITECTURALE

Am primit recent de la unul dintre co-editori, volumul Architectural Positions/Architecture, modernity and the public sphere, de Tom Avermaete, Klaske Havik ?i Hans Teerds (editori), de la TU Delft , volum apărut la SUN Publishers, Amsterdam, în 2009. Klaske Havik a participat la ?coala de vară Archipera a Fundației Soros ?i mi-a dăruit acest volum pentru biblioteca UAUIM. El colectează efortul unui departament întreg de a aduce dinainte studenților nu doar un număr uluitor de autori (pe unii chiar în persoană; pe alții, morți deja, doar prin proiectele ?i zicerile sau scrierile lor), ci ?i un număr de poziții în raport cu spațiul public. ?ase, mai explicit spus: definiții (ale spațiului public), percepție, monumentalitate, temporalități, imagine ?i (bune) practici ale acestei relații, deloc simple, dintre arhitectură ?i spațiul public. Este aproape un manual de documentare a proiectării ?i îl recomand oricui este interesat de subiect, nu pentru profunzimea studiilor publicate, ci pentru diversitatea aiuritoare a modurilor în care arhitecți celebri se raportează, cel puțin de la modernitate încoace, la această marotă a vieții sociale europene, care este spațiul public. Asta ?i pentru că spațiul public are prostul obicei de a scăpa nu numai definițiilor, ci ?i proiectării.

Tot pentru numărul de față, o altă publicație care se cite?te în mică parte, în mare parte fiind o colecție de documente. Se cheamă Repertoriu (de) patrimoniu rural Bucium ?i a fost produs de către asociația Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER-Ro), al cărei pre?edinte este dna dr. Ioana Bogdan Cătăniciu. O echipă tânără ?i entuziastă a făcut, printr-o universitate de vară condusă de prof.dr. Mihai Opreanu, ceea ce ar trebui făcut în toată zona rurală românească: a cartat ?i a relevat o comună (din Alba). Civilizația agrară rurală moare ?i, o dată cu ea, moare tot acest fond construit pe care se sprijinea, din motive pe care nu avem timp aici să le enumerăm, necum să le mai ?i cântărim, întreaga retorică a identității române?ti. Lumea rurală, aceea cântată de poeți ?i vizitată ?tiințific de Dimitrie Gusti et comp., dispare. A ?i dispărut deja, probabil odată cu colectivizarea, dar oricum, şi cu re-privatizarea bezmetică a pământului agricol.


În condițiile în care ?i casele care au adăpostit-o dispar fizic, asemenea documente devin singurul semn al trecerii lor prin vremuri. Poate că județul Alba a făcut mai mult decât altele pentru conservarea, prin relevee, a unui fond edificat disparent. Pe alocuri, s-au mai făcut ?i studii despre cum ar putea fi el nu numai păstrat, ci ?i ținut în viață prin (agro)turism. Față de hidoasele căsoaie cotate-n margarete, asemenea gospodării, de felul celor relevate cu atenție ?i acribie de mai tinerii mei colegi (o menționez doar pe d-na Loredana Brumă, care a fost sufletul asociației Case care plâng ?i care, iată, nu încetează să fie, de la bunul început al carierei d-sale un păstrător de patrimoniu), aduc cu ele ?i un potențial de ingenuitate. Unii turi?ti ar căuta mai degrabă asemenea locuri, zise autentice, de (adă)stat, ?i nu hoteluri cu aplecătoare-n loc de terasă peste hardughia fals decorată de către fal?i țărani.

La limită, experiența modului în care cineva de talia ?i de prestigiul Prințului de Wales face, nu-i a?a?, agroturism în Transilvania, restaurând în proces ?i satele, ar merita discutat mai serios de către colegii no?tri. Până să discutăm noi, însă, iată că tinerii ne-o iau înainte ?i se apucă de treabă serios. Nu îi pot deja felicita pentru efort ?i pentru rezultat: cineva, cândva, în viitor, se va putea gândi ?i de unde se poate începe (re)construirea unei lumi aflate, nolens-volens, într-o priză mai directă cu natura, orice va fi însemnând asta acum, sau orice va mai însemna asta atunci când ei se vor mai apuca de treabă, dacă o vor mai face vreodată…