Când oglindă am fost pentru tine

 Când oglindă am fost pentru tine

lasă-te purtată de poemele mele
cum te-ai lăsa purtată de aripile păsării

nu încerca să-ți vezi prăbuşirea cu ochii
privind pescăruşul deasupra Mării Egee

găseşte-mi în oglindă chipul
ce-ți creşte pe umăr
ca un ienupăr de munte

ai grijă sub genele mele te zbați
ca într-o colivie

lasă-mă să vin înspre tine
să deschid ochii, privindu-te
şi astfel să se-ntâmple minunea
ieşitului din mine


A crescut nivelul Mării Egee

cu ochii pietrificați de pândă
las orizontul să se plimbe
de la mal înspre larg
dinspre larg
înspre un şi mai îndepărtat larg

catargul crescător dă semne pe țărm
cu focuri aprinse şi mâini fluturate
a fericire regăsită,
a speranță pusă pe rănile sângerânde

sunt singurul
care nu-mi mai pot mişca ochii
brațele, tălpile
umbra nu mi se mai mişcă
fără a fi de piatră, fără a fi
ruină printre ruine

doar uimirea pe chipul meu mai aduce
a stâncă
a marmură dislocată din drum
doar neputința de a striga
din prea multă bucurie
mă face să fiu
ceea ce nu am fost niciodată
o statuie
ce şi-a pierdut semnificația
o apă curgătoare
ce şi-a pierdut albia
şi poate de aceea tu
doar tu
observi la colțurile ochilor mei
această apă fără albie
adăugându-se Mării Egee.

Poetul

haideți cu mine
ca şi cum ați merge cu voi
țineți ochii închişi
dar inima deschisă
mâinile întinse
dar paşii împietriți

mergeți în şir indian
sau în şirul numerelor prime
să nu fiți divizați
nu vă sfiiți să cădeți
chiar dacă nu aveți unde cădea

fiți voi înşivă
dar mergeți cu mine
fără a şti
că nu mai există o altfel de urmă
decât urma mea


haideți cu mine
poemul acesta este al vostru
chiar dacă eu îl semnez
lumea nu este perfectă
cum nici voi nu sunteți
cum sunt eu

eu nu pot fi
mai mult ca perfect
iubisem cândva
când vă iubiserăți unul pe celălalt
fără ca Poetul să fie
cineva dinte voi.

haideți cu mine
ca şi cum ați merge cu voi