Oraşul ascuns sub pian

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012

În timp ce-mi fac rugăciunea, oraşul doarme

cu brațele sub cap,

gemete surde se aud sub pian,

Dumnezeu răscoleşte prin plăpumi solzii din nările

celor care sforăie,

Dumnezeu este înțelegător şi nu le aprinde lumina,

nu le fluieră în ureche,

nu le dă pe la nări cu pene de gîscă,

nu le pune la picioare poşte aprinse,

nu le strecoară o pisică udă în pat,

îmi ascultă rugăciunea,

mă aruncă sub pătură,

mă priveşte ca pentru prima dată,

în timp ce face acelaşi lucru cu toți ceilalți,

cînd sub pian pare a fi o lume pe care abia atunci o descoperă;

face asta de cînd se ştie

şi nu arată deloc plictisit…

Miza

Nu este nimic mai neadevărat ca lăbărțarea ei prin lume,

leneşă ca o bancnotă de o sută de lei în fața alteia de o sută de euro

se frăsuieşte cu mine de față

în buza unui stand la Mall,

gîfîie, cade apoi în brațele mele şi se face de cîrpă

pe care o storc pînă cînd spun

pas-parol, în speranța unui careu de aşi –

pînă la urmă, convoi de dame cu popă în față…

Trestii iarna pe un lac înghețat

Fumam liniştit în veceul liceului,

pauzele de zece minute se lăsau cu tuse clătite cu frunze de pătrunjel,

cea de douăzeci de minute ne intra în haine,

încît ora dintre unşpe şi doişpe devenea un calvar,

chilugi, scriam pe tabla neagră cu sîngele nostru alb scurs prin cretă

formulele lui Newton, algoritmi

care ne scoteau ochii pe uniformele fetelor din prima bancă

ale căror ecusoane îmi aminteau de Auschwitz,

iar turnul de la centrala termică fumega în cer

toate țigările ascunse în trupurile noastre

de holtei insurgenți –

trestii iarna pe un lac înghețat,

sub sticla căruia citeam poezii în ochii lui Georg Heym.

Trei sute de boi

Trei sute de boi înjugați la sănii, burți însetate, cîntece surde

printre copaci – am vîndut toată copilăria pe o turtă de halva

la colț de stradă, cînd flaşnetarul avea totul la el

şi nu-mi vindea decît iluzii,

trei sute de înjurături printre dinții tatei în chiar ziua cînd pielea boilor

stătea la uscat printre copaci,

iar fericirea înflorea peste răzoare

ca păpădia hepatică peste cîmpii –

dar toate astea stau acum ca rozariul în mîna unui călugăr

trecut prin Place Pigalle…