CORVOADA GINGA?Ă (VIII)

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012

În cartea sa, Înaintea uitării, dorind să restabilească, în măsura posibilităților, adevărul despre contribuția mea la pregătirea, elaborarea ?i redactarea editorială a Scrierilor, adevăr denaturat de scornelile rău-voitoare ale d-nei Domnica Theodorescu (alias Mitzura Arghezi), fratele d-sale, Baruțu Arghezi, afirmă: „Fosta editură E.S.P.L.A. desemnase pe dl. Gheorghe Pienescu [...] să îngrijească editarea completă a tuturor scrierilor lui Arghezi, de la primele apărute în periodice până la ultimele tablete, poeme ori volume, sarcină de care s-a achitat complet, realizând astfel o adevărată operă de cercetare documentară, clasare ?i confruntare cu autorul... Dl. Pienescu a fost unica persoană acceptată de tata pentru întocmirea ?i eventuala corectare, completare sau definitivare a volumelor prevăzute drept «opere complete», cu un număr de 60 de apariții în timp. Dl. Pienescu îi citea aproape zilnic o serie de pagini, cărora tata, foarte adesea, le aducea unele ajustări, comentarii sau completări paralele lecturii ?i pe care acesta le nota cu asentimentul autorului. Desigur că aceste «note», publicate ulterior, ar fi întregit o serie de momente sau aspecte dintr-un trecut în care condeiul scriitorului fusese prezent, deci, martor de valoare pentru înțelegerea unor evenimente petrecute. Dintr-o inegalitate regretabilă de continuitate editorială ?i a responsabilității apariției integrale a «Scrierilor», ?i deci ?i a «notelor» pe marginea lecturii, cititorului de mai târziu îi va fi ceva mai greu de înțeles unele conjuncturi care ar fi determinat o opinie sau o atitudine din partea ziaristului ori a poetului Arghezi în diferitele momente ale lungii lui activități.”

Acestor „destăinuiri” citate de mine acum mi se pare că a treia oară integral, deci ?i cu sintagma obscură „dintr-o inegalitate regretabilă de continuitate editorială”, repetare impusă de conexiunile ideilor ?i relatărilor conjuncte, le adaug, din aceea?i carte (p.205), alte câteva rânduri despre ediția Scrieri: „La acea dată [neprecizată, dar din anul 1978] nu ?tiam că printre ruinele casei prăbu?ite se pierduseră ?i documentele de lucru privind revizuirea seriei de Scrieri – T. Arghezi, realizată de dl. G. Pienescu, redactor de carte, cu care autorul lucrase, luni de zile, în apartamentul din Bd. Aviatorilor, cât ?i în cel din str. Arhitect Cerchez, unde a ?i închis ochii.”

Apreciind cum se cuvine această „destăinuire” – eu prefer s-o numesc mărturie – ?i altele, dovedind, după cum am spus, voința lui Baruțu Arghezi de a restabili adevărul, trebuie, ca să nu mă abat de la legământul con?tiinței mele de a spune, în aceste „note din lăuntru”, adevărul ?i numai adevărul, a?a cum l-am perceput eu, a?a cum a rămas înscris în memoria mea de martor ?i totodată de participant activ, trebuie să adaug la rândurile citate câteva precizări:

1 – Eu nu am fost „desemnat” de E.S.P.L.A., respectiv de directorul editurii, Ion Bănuță, ca redactor responsabil al ediției Opere complete sau Opere, ediție devenită Scrieri, ci am fost acceptat de directorul editurii, în funcția numită, la cererea lui Tudor Arghezi. Scena cererii ?i acceptării s-a petrecut în holul apartamentului de la etaj al vilei de pe ?oseaua (Bulevardul) Aviatorilor, nr. 70, într-o după-amiază din primăvara anului 1960. În acea după-amiază – ca ?i într-alte după-amieze – îi citeam poetului câteva pagini din colecția mea de texte manuscrise, când, la sfâr?itul unei proze, Tudor Arghezi mi-a spus că, în cursul dimineții, Ion Bănuță îl anunțase că-i va face o vizită după-prânz. Presupunând cu cam ce subiecte vine-n tolbă directorul editurii (contraproiectul de 34 de volume, care îl contrariase – „cine oare crede el că-i va scoate atâtea volume?” –, eventual, totu?i, cu contractul de editare ?i clauzele lui, termenele de predare ?i de apariție ale primelor volume), pentru ca prezența mea să nu-l stingherească, pentru că nu-l prea făceam haz (?i nici el pe mine), mi-am zis că ar fi mai bine să nu fiu de față la întâlnire. Apropiindu-se ora sosirii lui, am început să-mi strâng lucrurile de pe masă ?i să le pun în servietă. Dar Tudor Arghezi m-a întrerupt, spunându-mi:

– Ce faci? Te rog să nu pleci. Să rămâi. ?i să ne vedem de treabă.

Nici Tudor Arghezi nu-l plăcea pe Ion Bănuță. Dar unele observații ?i replici ale directorului, incitându-i spiritul critic, îl amuzau. De pildă, la întrebarea convențională: „Ce mai faci, tovară?e Bănuță?”, directorul, în loc să răspundă convențional: „Vă mulțumesc de întrebare, bine”, replica, plin de importanță ?i cu gravitate: „Creez”.

Deci am rămas. Când a sunat la u?ă directorul, i-am deschis. Intrând, Bănuță s-a uitat la mine ponci?, întrebându-mă: „Ce faci aici?”. „Lucrez”, am răspuns cu respectuoasă indiferență. ?i am adăugat: „Maestrul vă a?teaptă”.

Intrând în hol, după câteva propoziții convenționale ?i după răspunsul stereotip al directorului la întrebarea: „Ce mai faci, tovară?e Bănuță?” – „Creez, maestre!”, lui Ion Bănuță neconvenindu-i prezența mea, l-a întrebat pe Tudor Arghezi, indicându-mă cu o mi?care cabalină a capului:

– Ce făceați?

– Lucram, i-a răspuns Tudor Arghezi, adăugând: i-am spus să rămână, ca să continuăm după plecarea dumitale.

La un moment dat, directorul, fără să se refere nici măcar aluziv la ce lucram, a intrat în ceea ce mi s-a părut a fi „partea a doua” a vizitei, întrebându-l pe Tudor Arghezi cu care din redactorii cunoscuți ai editurii – ?i a menționat numele a doi colegi din Redacția de literatură contemporană – preferă să lucreze la ediția Opere complete. Răspunzându-i, Tudor Arghezi a spus că s-a obi?nuit să lucreze cu mine încă de la colecția Pagini din trecut ?i că vrea să lucreze cu mine ?i la ediția Opere complete.

Directorul nu s-a opus ferm, însă a invocatca argument potrivnic organigrama redacțională a editurii. Eu nu făceam parte din colectivul Redacției de literatură contemporană, ci din Redacția de „clasici români” (cum i se zicea) ?i, deci, numirea mea ca redactor responsabil al ediției Opere complete ar fi fost considerată nepotrivită.

– Fă dumneata în a?a fel încât să se potrivească, i-a spus, surâzând, Tudor Arghezi.

Acesta este, pe scurt, adevărul adevărat despre „numirea” mea ca redactor responsabil al ediției de Opere complete, devenită curând ediția Scrieri.

2 – Pentru că ediția de Opere complete urma să fie, conform contractelor de editare „ediție de autor”, adică ediție îngrijită de autor, sarcina îngrijirii ei nu-mi putea reveni mie ?i nici altcuiva, decât cu anasâna, cum printr-o hotărâre politico-administrativă s-a ?i întâmplat, după plecarea Dincolo a poetului, ?i printr-o interpretare abuzivă a copyright-ului, – interpretare ?i hotărâre la care au participat d-na Domnica Teodorescu (alias Mitzura Arghezi), Ion Dodu Bălan, A. Martin, T. Vârgolici ?i alți absenți din definitivare împreună cu autorul, a textelor ediției Scrieri.

3 – Ediția de autor contractată în 1960, întemeiată pe contraproiectul de 34 de volume, nu urma să cuprindă toate scrierile lui Tudor Arghezi, versuri ?i proze. O asemenea ediție de „opere complete” ar fi trebuit să se bazeze pe bibliografia exhaustivă a scrierilor argheziene. Or, în 1960, nu exista o asemenea biobibliografie, care nu există nici acum, în 2012, după apariția optimei „biobliografii” Tudor Arghezi a d-lui D. Vatamaniuc. Parcurgând, până în 1960, după cum am spus, peste 80 de publicații periodice conduse de Tudor Arghezi sau la care colaborase Tudor Arghezi, nu reu?isem să adun în fi?ierul meu bibliografic toate informațiile necesare pregătirii unei asemenea ediții.

4 – La un moment dat, despre care va veni vorba mai departe, unii ?i altele au afirmat ?i au susținut cu pizmă împotrivă-mi că „editura” mi-ar fi creat condiții speciale de „documentare” ?i de colaborare directă cu Tudor Arghezi ?i, de asemenea, pentru toate operațiunile de redactare ?i de corectură necesare ediției Scrieri, scutindu-mă de orice alte sarcini redacționale. S-a bătut multă monedă pe această temă, ?i unii, nemulțumiți numai cu baterea acestei monede, au bătut ?i câmpii. Afirm, ?i adevărul afirmației mele poate fi lesne verificat prin consultarea casetelor tehnice ale cărților apărute la E.S.P.L.A., E.P.L. ?i Editura „Minerva”, între anii 1954 ?i 1970, când am părăsit Editura „Minerva”, ?i chiar în răstimpul dintre anul 1960, când am început să lucrez oficial cu Tudor Arghezi la ediția Scrieri, ?i anul 1970, când mi s-a interzis să mai lucrez la ediția citată. În această ultimă perioadă, concomitent cu travaliul redacțional complex pentru ediția Scrieri, am mai colaborat cu P. P. Panaitescu, Cella Delavrancea, Cella Serghi, Ani?oara Odeanu, G. Călinescu, Adrian Maniu ?i cu părintele Ion Agârbiceanu, utilizând, pentru publicarea cărților părintelui (Faraonii, 1961; Arhanghelii, 1962; Opere, ediție de autor, volumele 1-12, 1962-1985; Strigoiul, 1969), o metodă similară cu aceea folosită în editarea Scrierilor lui Tudor Arghezi, dar întrucâtva mai complicată, deoarece autorul locuia la Cluj.

Am folosit mai sus sintagma „travaliu redacțional complex”. Întrucât, într-o conjunctură de după plecarea lui Tudor Arghezi Dincolo, conjunctură la care mă voi referi mai detaliat atunci când îi va veni rândul subt vârful creionului, acest travaliu, pe care s-a întemeiat ediția Scrieri, a fost ignorat, fie din cinstită necunoa?tere, fie din pură prostie, fie din meschinărie, cred că e bine să lămuresc acum, în termenii ei generali, noțiunea de „travaliu redacțional complex”, travaliu prin care am realizat, în bună măsură, ?i ediția de autor Ion Agârbiceanu, Opere (vol.1-12), subiect al unui alt capitol al acestor Note din lăuntru.

Conform punctelor 2, 6 ?i 15 din „Contractul de editare-tip”, semnat de directorul editurii ?i de redactorul-?ef al sectorului căruia îi revenea răspunderea directă a editării cărților, ?i contrasemnat de autor, acesta î?i asuma următoarele obligații: să predea „lucrarea”, în formă definitivă, la o dată stabilită de comun acord, dactilografiată în două exemplare, pe pagini standard, cuprinzând 31 de rânduri a 65 de semne (litere ?i spațiile albe dintre cuvinte), numerotate. Totodată autorul trebuia să predea editurii ilustrațiile (dacă „lucrarea” urma să conțină ilustrații), cu indicarea paginilor ?i locurilor unde trebuiau să fie plasate. Prin acela?i contract (punctul 15), autorul se obliga să efectueze, la „cererea editurii”, corectura în ?palt sau în pagini.

Prin ceea ce am numit travaliu redacțional complex, i-am înlesnit lui Tudor Arghezi travaliul, luând asupra mea îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale menționate. Travaliul redacțional complex, pe care m-am străduit să-l îndeplinesc corect, a constat, pe lângă darul de texte cuprinse în colecția mea formată din 23 de caiete, ?i pe lângă dăruirea informațiilor bibliografice deținute de mine în 1960, utilizate la dactilografierea după publicații periodice a textelor pe care nu le copiasem manu propria, în:

1 – alcătuirea unui plan al dactilografierilor potrivit ritmului de lucru cu Tudor Arghezi ?i planului de apariție a cărților ediției;

2 – coordonarea dactilografierilor interne ?i externe, după volume, după caietele colecției proprii ?i după publicațiile periodice (din depozitul B.A.R.);

3 – verificarea textelor dactilografiate cu mătcile lor;

4 – citirea textelor din fiecare grupaj ?i din fiecare volum, à haute voix, în prezența poetului (după cum am specificat cu bună intenție, pentru dioptriile miopilor, dar pare-mi-se că, totu?i, de prea multe ori), ?i înregistrarea scrisă a tuturor modificărilor dictate de poet ?i a observațiilor sale;

5 – organizarea redactilografierii textelor lucrate cu Tudor Arghezi;

6 – colaționarea textelor redactilografiate cu mătcile lor;

7 – redactarea editorială a textelor, din fiecare grupaj ?i din fiecare volum, după definitivarea, împreună cu Tudor Arghezi, a cuprinsului fiecăruia, înainte de trimiterea versurilor ?i prozelor definitivate, cu viza „bun de cules”, la „forurile de aviz”;

8 – colaborarea cu tehnoredacția (Petre Vulcănescu, Ida Marcus, Mina Cantemir) pentru toate detaliile specifice ?i îndeosebi plasarea desenelor fotocopiate după manuscrisele poetului, în spațiile albe stinghere, inestetice, de la finele unor texte (versuri ?i proze), fotocopii realizate de regretatul Dan Eremia Grigorescu în timpul unei vizite făcute în Mărți?or, împreună cu Baruțu T. Arghezi, după cum am mărturisit în articolul Deocamdată..., apărut în Viața Românească (nr.5/2008);

9 – efectuarea corecturilor în ?palturi ?i pagini, în editură (cu ajutorul unei excelente corectoare, Jana Vaissglas) ?i, uneori, noaptea, în tipografie, pentru a grăbi apariția cărților;

10 – efectuarea ultimei corecturi în pagini ?i acordarea vizei „bun de tipar”.

Aproximativ ?i în linii mari, acestea au fost „operațiunile” cu care m-am îndeletnicit în cadrul travaliului redacțional complex pentru ediția Tudor Arghezi, Scrieri, între anii 1960 ?i 1970. Unele detalii ale acestui travaliu vor apărea în relatările despre corvoada ginga?ă pe texte.