FESTIVALURILE VERII ŞI SECETA DE SPECTATORI

Mai, iunie, iulie, august sunt cele câteva luni ce polarizează festivalurile internaționale de film din țara noastră, unele cu mai vechi tradiții altele aflate la doar primii paşi.
Ediția a doua a BFF-Bucharest Film Festival cu tema Filme grele desfăşurat la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie a beneficiat de selecțiile efectuate de Manuela Cernat, Vlada Sesici şi criticul englez de film Neil Young. Cu toată prezența unui nume greu în juriul concursului şi anume, Mauritz De Hadeln, fost director al festivalurilor de Berlin, Locarno, Veneția sau Nyon, selecția a dezamăgit copios şi specialiştii aflați la locul faptei- cinematografele Studio şi Eforie , precum şi terasa La Motor, dar şi puțin numerosul public aflat în sălile de proiecție. De fapt, de multe ori în sală se aflau mai mulți membri ai echipei tehnice decât spectatori. Şi asta nu pun pe socoteala concurenței cu Campionatul european de fotbal, ci cu proasta publicitate făcută unei manifestări internaționale, care organizată la alți parametri ar fi putut chiar avea succes. La capitolul filme a rămas remarcabilă impresia lăsată de cineaştii din China, care au atacat cu curaj, dar şi cu instrumente artistice perfect adecvate teme de mare dramatism extrase din viața unui mare popor, care se confruntă \n anumite regiuni cu un divorț dramatic față de exigențele civilizației contemporane.
Filmul Micuța Molie realizat de Peng Tao relatează povestea unei fetițe de unsprezece ani, care nu poate să meargă şi este vândută pentru a fi exploatată ca cerşetoare. Nu mai puțin dramatic este şi destinul tinerei studente Bai Yuemei care este vândută pentru a deveni soția unui țăran dintr-o regiune aproape pustie, unde legalitatea şi sinceritatea relațiilor interumane lipsesc cu desăvârşire. În urma unui tratament inuman, violată şi bătută, folosită ca sclavă sexuală pentru a aduce pe lume copii într-o lume fără speranță, eroina noastră încearcă în repetate rânduri să evadeze. Deznodământul, nu prea greu de anticipat, ne aduce în pragul unei reînnoite drame. Autorul Li Yang, câştigător al Ursului de Argint de la Berlin este considerat drept unul dintre cei mai de viitor cineaşti chinezi.
Unul dintre alte puține din păcate filme remarcabile a fost Refugiatul, regia şi scneariul Reis Celik, eminent documentarist şi autor de filme de ficțiune. Inspirat din fapte reale, filmul cineastului turc atacă cu multă sensibilitate tema existenței emigrantului într-o lume plină de adversități, marcată obsesiv şi de diferențierile etnice, prezente într-un lagăr de refugiați din Germania. Procesul de descoperire a alternativelor existențiale, singurătatea şi dorul de țară sunt câteva laitmotive ce conferă filmului Refugiatul forță şi sensibilitate, emoție şi credibilitate într-un univers filmic marcat de violență, sexualitate şi comercialism á tout prix.
Festivalul BIFF aflat,cum spuneam, de abia la a doua ediție, încă nu
şi-a cucerit maturitatea de a fi un magnet pentru publicul interesat de cele mai noi tendințe existente în prezent în cinematografia mondială.
Un alt Festival important al verii a fost Anonimul, ajuns la cea de a cincea ediție, cu Marcel Iureş director onorific şi marele regizor polonez Krzisztof Zanussi, preşedinte de juriu. Cum la ora redactării acestor rânduri festivalul se află în plină desfăşurare, nu mă pot pronunța decât asupra evidentei secretomanii afişate de organizatori apropo de bugetul festivalului, numărul de spectatori estimați a fi prezenți la Sf. Gheorghe, precum şi din nou o curiozitate, avem şi aici a face cu un selecționer străin de filme care n-a reuşit să vadă decât un film românesc pentru a-l califica la secțiunea lungmetraj ficțiune.
De menționat, aici o nouă secțiune dedicată filmelor realizate de actori, secțiune ce reuneşte o serie de foarte interesante filme realizate de Isabella Rossellini,Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Gael Garcia Bernal, Joseph Fiennes, Ben Affleck şi Sean Penn. Să sperăm că aceste filme alături de cele premiate de juriu se vor afla şi la cinematograful Studio din Bucureşti la sfârşitul lunii septembrie pentru a-i recompensa pe cinefilii absenți la Sf.Gheorghe.
Un Festival tradițional,cel al filmului turistic şi-a desfăşurat ostilitățile la mijlocul lunii iulie la Câmpulung Muscel, gazdă primitoare pentru cele 40 de filme şi peste 3o de invitați din străinătate, regizori, producători, distribuitori, operatori sau scenarişti. Aflat la cea de a 12-a ediție, Festivalul internațional al filmului turistic a recompensat cu Marele premiu un valoros regizor spaniol care cu Guadelupe, Luz de Extremadura a oferit spectatorilor o strălucită miniatură filmică – de doar şapte minute – extrem de convingătoare asupra bogățiilor culturale, prezente în geografia spirituală a Spaniei contemporane.
Aflat la cea de a treia ediție a fost şi Festivalul Internațional al Producătorilor de Film desfăşurat la Mamaia , care şi-a propus o panoramă a producției ultimului an, şi în acelaşi timp să educe o nouă generație de tineri producători. Printre cele 12 de avanpremiere înregistrate cu prilejul acestui festival s-au numărat Călătoria lui Gruber de Radu Gabrea, Dincolo de America de Marius Barna, Elevator de Gheorghe Dorobanțu, Tache de Igor Cobileanschi, Întâlniri încrucişate de Anca Damian, titluri care vor avea întâlnirea cu publicul începând din luna septembrie. Câştigător al acestui festival a fost declarat filmul Restul e tăcere de Nae Caranfil, titlu care a fost propus şi pentru selecția din acest an a filmelor străine candidate la Premiul Oscar. Cu patru voturi din şapte filmul lui Nae Caranfil ne va reprezenta, cred că cu minime şanse, la populara competiție americană. çn lume anual au loc peste o mie de festivaluri cinematografice, naționale, dar mai ales internaționale.
Acest lucru nu împiedică dezvoltarea acestui gen de manifestări, care se bucură,de sprijinul administrațiilor locale, de generozitatea mânuitorilor de fonduri publice şi care de multe ori, cheltuiesc fără nici un temei aceste fonduri pentru scopuri obscure. De altfel, într-o convorbire avută cu distinsul critic şi istoric de film Mauritz De Hadeln, acesta a deplâns nu numai imposibilitatea selecționerilor de la Festivalul Internațional Bucureşti de a găsi ceva filme româneşti pentru secțiunea de ficțiune lungmetraj, dar a şi afirmat foarte clar că genul acesta de festivaluri a devenit o afacere de familie în care se pierd foarte mulți bani publici pe interese de familie, deloc în interesul publicului spectator, deloc în interesul publicului specializat alcătuit din studenți la facultățile de arte, critici sau istorici de film. Aceştia ar trebui să fie primii invitați la asemenea festivaluri, a încheiat Domnia sa, o discuție desfăşurată, cu prilejul acordării premiilor la BIFF, unde publicul din sală nu depăşea numărul membrilor din cele trei sau patru jurii alese să cântărească valoarea peliculelor din concurs.
Seceta spectatorilor la festivalurile organizate în România rimează de fapt şi cu locul modest pe care îl ocupă publicul de cinematograf într-un clasament european. Ne aflăm doar cu puțin înaintea Bulgariei un spectator din România mergând o dată la zece ani într-o sală de cinematograf. Este drept că televiziunile au acaparat mult din interesul şi aşa needucat al spectatorului de film – în absența unei literaturi bogate de specialitate,în absența unor publicații de profil,educative şi informative de calitate – dar, prezența spectatorului \n sala de cinema are încă multe variabile greu de cuantificat. Soluția festivalieră,deocamdată, nu este o soluție pe termen scurt, mediu sau lung. Avem festivaluri, avem şi filme prost selecționate de selecționeri străini, avem şi bani de aruncat pe fereastră – fiindcă politica bugetelor festivalurilor este un subiect straşnic apărat la orice nivel de toți organizatorii – dar nu prea avem public de film, nu prea avem antrenori culturali dăruiți a forma un astfel de public.
Călin Stănculescu