Stupide morți de domni şi doamne.

 Unde altundeva, decât la Paris?! De altfel, francezii au fost dintotdeauna interesați de moarte, dar nu de fasonul ei lugubru, filozofic, precum la nemți – nesfârşitul dangăt de clopot ale cărui vibrații fac s-o ia razna şi emoțiile, dându-le cu capul de toți pereții – ci de prezența ei în timpul vieții, e adevărat, nu prea atrăgătoare, dar, oricum, ghiduşă, anecdotică sau cel mult de şansonetă. Mai ales când nu e trecută în declarația de interese personale. Cum zice Sacha Guitry: Il n’y a pas de belle mort. Il y en a qui sont belles à raconter. Mais celles-là, ce sont les morts des autres...Deci, nu ale noastre! Ei bine, un sextet de autori erudiți şi ştrengari (David Alliot, Philippe Charlier, Olivier Chaumelle, Frédéric Chef, Bruno Fuligni şi Bruno Léandri) a trecut în revistă toate disparițiile bizare, năzdrăvane sau pur şi simplu incredibile ale unor personalități, de-a lungul istoriei. Din asta, a ieşit o carte interesantă (aflată la limita dintre curiozitate şi amuzament!), intitulată La Tortue d’Eschyle et autres morts stupides de l’Histoire, apărută acum o lună, la Editions Arènes, 200 de pagini, preț: 17 euro. Pentru că cele mai frumoase morți, continuându-l pe Sacha Guitry, sunt poate şi cele mai stupide, cei şase autori s-au apucat să le repertorieze şi să le povestească, în mici note cu aspect de necrolog, al căror efect este că declanşează, culmea! mai degrabă un surâs decât compasiune. Înainte de a veni în întâmpinarea curiozității dvs. cu un florilegiu, să mai amintim doar că titlul face referire la legenda privind moartea lui Eschil (525-456 d.C.), provocată, se spune, de o broască țestoasă. Un vultur zdravăn, zburând cu ea în cioc, a lăsat-o să cadă, confundând probabil craniul pleşuv al părintelui tragediei cu o stâncă, de care spera să se fărâme carapacea țestoasei...Aşadar, iată câteva telegrame de-a dreptul savuroase poate, dacă n-ar fi vorba de moarte! Frederic Barbarossa (1122-1190), de meserie împărat: mort înecat, fiindcă a făcut baie într-un iaz, îmbrăcat în armură. Monseniorul Daniélou (1905-1974), cardinal şi teolog: mort de apoplexie, la o prostituată pariziană. Isabelle Eberhardt (1877-1904), orientalistă: moartă înecată în deşert. Dumont d’Urville (1790-1842), navigator: revenit viu şi nevătămat din Antarctica, moare la periferia Parisului, în primul accident de tren din Franța. Féraud (1759-1795), deputat al Convenției: masacrat şi decapitat de mulțime, din greşeală însă, fiind confundat cu colegul său, Fréron. Jean-Baptiste Lully (1632-1687), compozitor: se loveşte singur, cu bastonul, la degetul mare de la picior şi moare în urma unei cangrene datorate lipsei de igienă. Maurice Berteaux (1852-1911), ministru de Război: la inaugurarea unui miting aerian, este decapitat de elicea unui avion. William Henry Harrison (1773-1841), preşedinte al SUA timp de o lună: a murit în urma unei pneumonii, după ce-şi pronunțase discursul de învestitură în frig. Şi acum, superlativele...Cea mai gurmandă – Adolph-Frédéric de Holstein-Eutin (1710-1771), rege al Suediei: la sfârşitul unui festin, n-a mai putut face față celei de-a 14-a bucăți de semla, tradiționala, dar uriaşa brioşă suedeză. Şi s-a prăbuşit. Cea mai înfierbântată – Louis III al Franței (863-882): aflat călare în urmărirea unei tinere recalcitrante, a ajuns-o în fine la domiciliul ei, dar, de emoție, a uitat să descalece, drept urmare, s-a lovit cu capul de buiandrug şi a murit. Cea mai sărbătorită – poetul Emile Verhaeren (1855-1916): fiind purtat în triumf de către admiratorii săi până la gara din Rouen, acolo s-a produs o busculadă, el a căzut, s-a rostogolit pe şine şi a fost tăiat de un tren care intra în gară. Cea mai celebră – Félix Faure (1841-1899), preşedinte al Republicii Franceze: a murit de plăcere în brațele faimoasei lui connaissance, planturoasa Meg Steinheil. Cea mai ghinionistă – marele dramaturg austriac Ödon von Horvath (1901-1938): merge el ce merge pe Champs-Elysées, când, o furtună scoate din rădăcini un castan. Care se prăbuşeşte, bineînțeles, peste el. Cea mai afumată – actorul Julien Carette (1897-1966), cunoscut mai ales pentru formidabilul său joc în La Règle du jeu, adoarme cu țigara aprinsă. Halatul îi ia foc. Şi el, de asemenea...Deocamdată, atât! Mai sunt, fără îndoială, altele şi altele în istoria acestei lumi. La fel de atrăgătoare, la fel de frumoase, la fel de bine de ştiut. Totul e să avem răbdare. Până atunci, însă faceți rost de această Carte a morților ciudate!