SCRISORI CĂTRE EMIL BRUMARU

Venit, neguros şi jupuit, de la mare, vuitor ca o scoică, prin acest vuiet am citit gândurile Dumneavoastră, cum se citeşte o fuga de aripi, râsul unui fluture invizibil, fulgerul stelelor ziua. A fost delicios. Sărut pe bot motanul pudic, crinului cu ochi imen?i îi este pregătit, la mine, un mic altar de marmură albă, cu inscripții eterne.

Pentru detectivul Arthur, pentru Julien Ospitalierul şi pentru inenarabila Reparata, o cupă grea de visuri şi zâmbete.

Radu Petrescu

 

Bucureşti, 24 august 1973

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

Ieşit cu greu din dărâmăturile unui program hidos, unde rândurile Dumneavoastră m-au ajuns providențiale, lăsați-mă să trimit aceste vorbe să manifesteze sub ferestrele şnapancei boticelliene, la uşa arhivei unde țineți amprentele digitale ale îngerilor, la a cămării cu nori roz în rafturi. O, iubite doctor angelicus al poesiei române, de-am putea trăi în bura damigenelor cloş care, datorită Dumneavoastră, sprijină acum cerul nostru ca nişte cariatide. Cu acul de cuarț în cravată, dăruit de Dumneavoastră şi care este într-adevăr minunat, orbitor, am devenit un erou de legendă. Ce pot, la rându-mi, să vă ofer? Primiți această diademă de fluturi tropicali, pentru Marile Slujbe, şi toată dragostea lui

Radu Petrescu

 

Buc. 7 dec. 1973

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

Bănuesc că am pierdut ocazia de a o asculta citind din versurile ei pe eleva Tamara, însă ştiu cel puțin că nu a fost din vina mea, ci a bruiajului nervos care nu mă lasă să mă reculeg nici măcar pentru scris. Iubite Preşedinte al Republicii Dolhasca, Mareşal al Parfumurilor Rare Protector al Rezervației de Îngeri şi, în cer şi pământ, Mare Preot al Finelor Gustări Canibale, dacă acum trei ani am fost la premieri, am fost numai pentru că m-am simțit onorat să intru cu Dumneavoastră în gloriosul, începând de atunci, despărțământ al Debutanților.

Pe străzi şi pe coridoare, aici, iarna întinde şi retrage măşti şi mănuşi de gheață. Pe un trotoar mai umbrit încă se poartă càpele de zăpadă murdară. Librăriile, aproape goale. Când va intra în aceste gări sinistre expressul celest al cărții Dumneavoastră? O mulțime agitată îl aşteaptă, ca şi mine, pe peronul înghețat.

Cu cea mai adâncă plecăciune,

R.P.

 

Bucureşti, 15 februarie1974

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

Vă scriu de la Institut, hârtia aceasta alături de pagina din România Literară căreia poesiile Dumneavoastră îi fac un soclu divin. Am scuturat încă de la primirea ultimei scrisori din rezervația de îngeri, pentru eleva cu fermoare defecte şi mari note la engleză, ca şi cel care stă, întristat, în pat, un arbore de mentă. Vă doresc acum, umblând pe urmele stilului Dumneavoastră, un nor de praf de scorțişoară.

Radu Petrescu

 

Bucureşti, 10 august 1976

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

Neputând scrie versuri vă trimit fluturi.

Cu unul, Tenebras a intrigat-o pe Principesă, la balul ei mascat din lungile săli ale muzeului de istorie naturală, până la miezul nopții.

Radu Petrescu

 

Bucureşti, 14 noiembrie 1976

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

Scuzați-mă pentru pagina de gardă, sfâşiată în tipografie a exemplarului pe care vi-l trimit. Toate câte le mai am sunt aşa.

Întâlnirea cu Dumneavoastră, în compania admirabilului nostru Florin Mugur, a fost, pentru mine, o mare plăcere. După aceea au venit zile negre, când a trebuit să-mi las lucrul pentru treburi străine deşi acceptate cu satisfacția de a-mi face o datorie de recunoştință. Acum am ieşit, pentru un timp, din ele şi nu mai ştiu pe ce tărâm mă aflu, cum voi trece, şi cu ce bagaj, prin tabla zincată a orelor. Iarna de la uşă, care dă să intre în casă, m-ar pune pe goană, dacă n-aş ?ti că vom avea poeziile Dumneavoastră care o vor exorciza.

Din Jumătate plus unu, de Mircea Horia Simionescu, zilele acestea în librării:

„Lelia, Lelyon şi Lena înaintaşe în echipa de footbal feminin Plasa – Constanța, formație campioamă”

Al Dumneavoastră,

Radu Petrescu

 

 

 

Bucureşti, 23 decembrie1976

 

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

Rândurile Dumneavoastră din 17 s-au încrucişat pe drum cu telegrama mea din 18, în care vă mulțumeam pentru amabilitatea de a îmi fi trimis cele două exemplare din Cronica, vă spuneam cât de mult mi-au plăcut paginile realizate de Dumneavoastră şi vă întrebam ce s-a întâmplat cu textul Domnului Costache Olăreanu. Acum ştiu tot şi vă mulțumesc din nou pentru prietenia scrisorii Dumneavoastră, pe care o voi transmite.

Iubite Domnule doctor şi rar, înalt poet, ați dăruit istoriei revistelor noastre literare ce acestea nu au avut, din 1948 încoace, niciodată: două pagini de împăcare, de seninătate, de aer curat. În salonul Dumneavoastră, invitații s-au prezentat cu surâsul cel mai adevărat de care au fost în stare şi cu hainele cele mai cuviincioase pe care le-au avut. Miracolul îl puteți făptui numai Dumneavoastră. Ne-ați făcut tuturor cel mai frumos dar imaginabil.

Voi plăti o bandă de muzicanți să vă cânte sub fereastră Concertul pentru două trompete, de Vivaldi.

Radu.Petrescu

 

Bucureşti, 31 decembrie 1976

Mult Stimate Domnule Emil Brumaru

Am primit ieri cartea Dumneavoastră şi, de pe puntea ultimei zile a anului, vă mulțumesc. Poezia Dumneavoastră este flamura cea mai pură sub care 1976 (Jumătate plus unu, Palatul de toamnă, August,din Cartea fiului!) intră în spațiul viu al reculegerii şi bucuriei noastre şi a tuturor celor care vor veni. Pot telegrafia, ca naturalistul de altă dată, urbis et orbi, Littérature roumaine pas morte. Urmează scrisoare.” Miruit cu geniu, pe scurt cu semnul heraldic al celor trei sâni ai Reparatei (cum ați găsit acest nume imens ? Mi se pare că este o sfântă (italiană ? germană? Dar este imens ! ca şi desenul pe care-l privesc fără să-mi cred ochilor), ați binecuvântat timpul şi l-ați transformat în surâs şi eternitate. 1977 să vă aducă, Dumneavoastră şi familiei Dumneavoastră numai bucurii

Să ne urcăm în trenurile express,

Pentru necunoscute, mari adrese.

Radu Petrescu

 

Bucureşti, 12 ianuarie 1979

 

Iubite Domnule Emil Brumaru,

Scrisoarea Dumneavoastră mi-a făcut mare plăcere, aveam impresia că poşta a întrerupt pe veci drumul dintre Pitar Moş şi Cuza Vodă. Cu cele trei exemplare din Adio, Robinson Crusoe pe raftul bibliotecii din hol, în afară de celelalte două ale copiilor, mă pregăteam să fac față situației. De la începutul lui noiembrie aproape că nu mai ies din casă, trântit pe canapeaua neagră, de scai, cu capul sprijinit când din mâna dreaptă adusă din cot, când în cea stângă, alteori stând în capul oaselor şi cu picioarele încrucişate turceşte ori ridicate pe spătarul unui scaun apropiat în acest scop, fierb încet, la foc scăzut, îndeletnicindu-mă cu ce dă Dumnezeu, cu un text lung despre Dimitrie Stelaru, terminat acum câteva zile, de exemplu, şi acum, datorită Doamnei Sânziana Pop, persoană de câteva ori fatală pentru liniştea mea, cu unul, din fericire mult mai scurt, despre Alecu Russo. Îl iubesc pe Russo de când mă ştiu dar nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte să scriu despre el. Şi totuşi, iată. Dumneavoastră vă place Alecu Russo? În timpul acesta, Pentru buna întrebuințare a timpului zace într-o dactilogramă pe care nici nu am apucat să mă uit, pe care va trebui nu numai s-o citesc, ci şi să o completez cu vechi note de prin alte caiete, s-o redactilografiez şi să o dau prietenului nostru Florin Mugur, la 15 martie. Până atunci, voi pierde câteva zile cu prelungirea pensiei şi destule altele cu sâcâielile pe care le-am meritat când am dat Ce se vede editurii Eminescu.

M-am îndrăgostit, iubite Domnule Emil Brumaru, de Iaşi. Copoul lângă Biblioteca universitară, Domnişoara Culianu, duh nocturn al oraşului. Renard, despre pisică, a spus mai bine: „Sufletul mobilelor”(sau „al casei”?). Strada Cuza Vodă, Mitropolia, Trei Ierarhi, Teatrul Național cu străzile din jurul lui, noaptea în parcul Palatului Culturii, minunata Pufnei... Dacă oraşul ar avea rotile, l-aş trage lângă Bucureşti. Şi când mă gândesc că acolo a fost profesor G. Călinescu şi că acum scrieți Dumneavoastră.

Ce ați găsit în sacii de la Dolhasca? Când îi veți publica? Nu voi trăi încă şaptezeci de ani de aici înainte ca să am în bibliotecă toată opera Dumneavoastră edită şi inedită. Îl invidiez şi îl fericesc pe cititorul de atunci. Ce minune, să vezi opere pe care contemporanii lor calendaristici şi într-un sens nici autorii lor nu le-au văzut în rotunzimea plinătății, în splendoarea lor!

Răstignit pe canapea, o zi întreagă am citit toate cărțile Dumneavoastră, cu excepția primelor trei, pe care nu le am, primele două nu le-am găsit în librării şi pe a treia am fost constrâns să o dăruiesc.

Ați vrea să continuăm interviul început? Dacă da, întrebarea este aceasta: ce ați găsit în sacii de la Dolhasca? (Răspuns infinit)

R.P.

 

Bucureşti, 3 februarie1979

Mult stimate Domnule Emil Brumaru,

M-ați făcut fericit. Nu am mai văzut de mult Tribuna si cu siguranță mi-ar fi fost imposibil să ajung şi la numărul ăsta. Nu am mai văzut nici Echinoxul în care a apărut Doamna Tamara Pintilie, cum am aflat de la Mircea Horia Simionescu.

Tot ce publicați în acest număr din revistă este, în parte şi în ansamblu, genial, măsură dreaptă. Am recitit cu emoție, acum în tipar, De-aş avea o sumă fabuloasă. O poezie ca Defăimarea Reparatei se duce adânc, să ne privească de acolo, în lumea lui Ovidiu (programul din Marş este vergilian) sau în secolul XVI-lea(ori al XV-lea?) francez. Marea sugestie de baladă, din Poveste, vine perfect alături. Tânăra uria?e din Cântec naiv! Grecii nu au ascultat muzica unor sfere mai frumos împodobite ca acelea, verz (verdele lui Bosch), din Bagatelă. Lungilor cântece moi din Cântec, Elegie, le-ați contrapus virtuozitatea aspră a Bulionului şi arc-en-cielul din Bocet de adult pe ale căror culori trece, ca pe şine, trenul cu specialişti, până la disperare, ai mirosului zării.

Praful cu grumaz de rază!

Ați dat Tribunei cel mai frumos şi cel mai greu ansamblu de poezie din câte am văzut de vre-o treizeci de ani într-o revistă literară. Camera în loc de carnea, versurile amestecate din Marş, d-ul înlocuit cu altceva rămân să facă pentru cititorul de peste o sută de ani portretul epocii.

În ce priveşte greşelile de tipar, de orice fel, m-am obişnuit, înțeleg tot. Nu voi înțelege însă niciodată, când eu scriu Ion Ghica, să apară în tipar Ioan Ghica.

Cu dragoste şi admirație întrebându-vă încă o dată ce este în sacii pe care i-ați primit şi rugându-vă să prezentați din parte-mi cele mai respectuase omagii Doamnei. O îmbrățişez pe Pufnei.

R.P.

 

Bucureşti, 9 iunie 1979

Mult iubite Domnule Emil Brumaru,

Împrejurările mă copleşesc, je ne sais plus ou donner de la tête. Nici nu vă pot povesti. Legat de scaun pentru cartea pe care trebuia s-o dau la 15 martie şi pe care prietenul nostru Florin Mugur mi-a îngăduit să i-o aduc la 1 septembrie (dar ştiu eu dacă voi fi gata la 1 septembrie? La 20 august va trebui să încep o călătorie pe care am făcut nebunia să o accept), incapabil totuşi, măcar până acum, de ritmul de lucru necesar, capabil totuşi să mă întâlnesc la Viața Românească cu Domnul Ioanichie Olteanu şi să aflu că se va îngriji ferm de poeziile Doamnei Tamara Pintilie dar că până în decembrie are tot spațiul ocupat, după cum sunt capabil să mă bucur şi de volumul de poezii pe care Doamna Gabriela Scurtu mi-a făcut onoarea de a mi-l trimite( i-am scris, mulțumindu-i, şi nu ştiu dacă a primit scrisoarea mea) şi de asemeni, de marea prietenie care mi se arată de la Timişoara: Dumneavoastră ştiați de mult că Doamna Adriana Babeți, prietenă cu Şerban Foarță, îşi pregăteşte proiectul, acum văd.

Ce este cu voaiajul de care v-am spus mai sus. Un prieten, în vizită la Paris, mi-a făcut gluma de a mă recomnda unei Fundații şi acum o lună m-am pomenit cu o scrisoare de acolo anunțându-mă că mi s-a acordat o mică bursă pentru... Anglia. Vă imaginați. Am izbugnit într-un hohot de râs, am depus totuşi cererea de paşaport. Pentru acest document, în antractul ploii, m-am fotografiat şi Adela a spus că am „pozat” prea tare, urât.

Câte extravaganțe! Un sentiment de irealitate îmi ia, grăunte cu grăunte, nisipul de sub picioare.

Aceasta este starea jalnică în care vă scrie, rugându-vă să prezentați Doamnei Tamara Pintilie profunde omagii ca şi tuturor prietenilor din Iaşi,

Radu Petrescu

Bucureşti, 20 octombrie 1979

Iubite Domnule Emil Brumaru,

Sfârşit de oboseala drumului, de acum opt zile de când sunt în Bucureşti, încă nu îmi revin. Vă scriu abea acum. Mircea Horia Simionescu mi-a spus tot, că v-ați întâlnit în Bucureşti, că ați fost în Bulgaria. E minunat! Eu vin direct din muzee şi biblioteci. Aici marea expoziție de la Palat, a pictorului Florin Niculiu, eveniment artistic al anului. Aseară l-am ascultat pe Mihai Constantinescu cântând Dublu concert pentru vioară, de Bach, cu Gabriel Croitoru, un copil de patrusprezece ani, un geniu!

Ați primit Învățături pentru Delfin ? Ați văzut ce carte ?

La Londra, ieşind de la National Gallery, stăteam pe bancă în Trafalgar Square, la şase şi un sfert seara, sub un cer de lămâie din care se prăbuşeau stoluri de milione de vrăbii. Tamisa, în acest oraş de iarbă şi cărămidă aparentă, un bronz pulveros, moale, teribil! Apoi Sena, sticlindu-şi repede, printre cheiurile de piatră, viperele verzi. Tânărul care cântă din flaut muzică de Lully, în fața Notre Dameului! Între aripile imense ale Luvrului, m-am gândit o clipă la zidurile Goliei, la pictura verde şi aur din interior, la lumea noastră de lemn... Nu e rău de loc!

Dumneavoastră, în satul acela, cu arabii lui Mardus şi cu esența marii Franțe în Balzacul Dumneavoastră, trebuie să vă simțiti ca într-un Escorial, cu ziduri nesfârşite de aer, plafoanele pictate cu nori de Vânt, maestru suprem.

Sărutări de mâini respectoase Doamnei Tamara Pintilie (Presses Universitaires a scos recent o nouă ediție în text paralel a africanului pe care Dânsa intenționează să îl traducă), gândurile cele mai prieteneşti, dintr-o oboseală, care, până luni, trebuie să treacă pentru a putea relua Scutul lui Achile.

R.P.

 

Notă:

Îi mulțumim pe această cale doamnei Adela Petrescu pentru că ne-a oferit spre publicare aceste scrisori inedite ale scriitorului.