ÎNTREBĂRI INEVITABILE LA A DOUA EDIȚIE LALESCU

Evenimentele culturale ale Băncii Naționale a României mi-au devenit familiare. Îi sunt recunoscător acestei instituții de elită pentru ospitalitatea pe care o arată față de opera şi personalitatea lui Traian Lalescu. Voi preciza însă de la început că, între înclinația spre o manifestare festivă, de automultumire, de superlative, deci de natură preponderent omagială, pe de o parte, şi preferința pentru o dezbatere care pune întrebări multă vreme evitate, care ridică probleme, care încearcă, prin critică şi aşezare în context istoric şi cultural, să înțeleagă evenimentele la care ne referim, personalitatea pe care o marcăm azi, pe de altă parte, voi alege cea de a doua variantă. 

 

Personajul principal: Raportul la Proiectul de buget

Această a doua ediție a Operelor lui Traian Lalescu aduce, ca noutate, contribuția Profesorului Florin Georgescu, Prim Vice Guvernator al Băncii Naționale, iar faptul că dezbaterea de azi are loc chiar la Banca Națională a României şi a fost deschisă prin cuvântul Academicianului Mugur Isărescu, Guvernatorul acesteia, ne îndeamnă să acordăm o atenție specială acelei contribuții prin care Lalescu a atras în mod special atenția Băncii Naționale a României şi specialiştilor noştri în economie şi finanțe: Raportul la Proiectul de Buget pe anul 1925. La acest Raport se referă şi contribuția Profesorului Daniel Dăianu, Membru al Academiei Române, deci putem spune că Raportul în cauză este personajul principal al dezbaterii de azi. 

 

De ce abia acum?

Dar imediat apare întrebarea: De ce abia în mileniul al treilea se acordă atenție acestui Raport, recunoscut de către contemporanii săi drept cel mai bun  de acest fel din întreaga istorie a  parlamentarismului românesc?  De ce a fost el ignorat, uitat timp de 80 de ani? Da, au fost anii de dictatură care nu l-au favorizat, dar şi atunci, în perioade de relativă liberalizare, se putea face referire la el, eventual cu unele rezerve ideologice; însă de ce nu a fost el luat în atenție nici în deceniul al patrulea al secolului trecut, nici în anii de după 1989? Imediat ne dăm seama că intrebarea nu este una de istorie recentă, ci vine dintr-un trecut mai îndepărtat.

Gheorghe Lazăr, victima a unei „uitări” asemănătoare

De ce timp de o sută de ani a stat nepublicat manuscrisul Trigonometriei lui Gheorghe Lazăr, un text de semnificație istorică, unul dintre primele prin care se demonstra că limba română nu e destinată să ramână un idiom folosit doar de ciobani, că ea poate fi şi o limba de educație şi cultură ştiințifică. A trebuit ca Traian Lalescu, la o sută de ani distanță, să-şi aplece atenția asupra acestui text, să-l editeze cu caractere latine şi să-l publice. Nu e o ironie amară faptul că, salvând de uitare textul lui Gheorghe Lazăr şi fiind primul care conturează portretul integral al personalității lui Lazăr, acest prim reper al său, Lalescu devine victima aceleiaşi uitări care-l lovise pe mentorul său? 

 

Întrebări asemănătoare pentru Eminescu şi Myller

Dar putem extinde întrebarea: De ce a fost nevoie de peste o sută de ani pentru înțelegerea importanței manuscriselor eminesciene şi realizarea reproducerii şi multiplicării lor facsimilate, în timp ce, pentru o situație asemenătoare (reproducerea facsimilată a Caietelor lui Paul Valèry), cultura franceză nu a avut nevoie decât de câțiva ani? De ce manuscrisul autobiografiei Academicianului Alexandru Myller, fost Rector al Universității Al. I. Cuza din Iaşi, a aşteptat, într-un sertar, vreo 50 de ani  până să devină o carte, abia în mileniul al treilea, în ciuda faptului că reprezenta un document inestimabil privind anii treizeci şi patruzeci ai secolului trecut?

 

Alte întrebări de acelaşi fel

De ce manuscrisul (avându-l ca autor pe N.N. Mihăileanu) Istoriei învățământului matematic la Universitatea din Bucureşti, de la înființare până la Al Doilea Război Mondial, a rămas în sertar zeci de ani, sub privirile indiferente ale tuturor decanilor şi rectorilor care s-au succedat şi nici acum nu este publicat? De ce avem o lege a drepturilor de autor care permite unor moştenitori de a împiedica abuziv publicarea memoriilor unui mare dispărut, cum este cel al Academicianului Gheorghe Vrânceanu?

 

O memorie culturală în suferință

Răspunsul nu este acelaşi la toate întrebările de mai sus, dar toate atestă un fapt indubitabil: Avem mari probleme cu memoria noastră culturală. Această memorie este în suferință. 

 

Oameni buni la toate

Să încercăm să înțelegem mecanismul ei, cel puțin în cazul Lalescu. Marile personalități ale secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, în Moldova, în Țara Românească şi în Transilvania, au fost oameni buni la toate, au început cu teologia, au continuat cu istoria, limba şi literatura, s-au dedicat problemelor de educație şi învățământ, s-au luptat pentru un învățământ în limba română, au contribuit la alcătuirea primelor manuale şcolare în limba română, de la matematică până la istorie şi de la fizică până la literatură. Acest scenariu poate fi observat la corifeii Şcolii Ardelene, Gh. Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, la Gh. Lazăr şi Gh. Asachi şi, în continuare, pe tot parcursul istoric până la începutul secolului trecut. 

 

Deplina concordanță cu natura sincretică a culturii

 Un atare comportament era la început în deplină concordanță cu natura sincretică a culturii la nivel mondial. Abia la început de secol XIX prind să se diferențieze disciplinele. Începând însă cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tendința de proliferare a disciplinelor se accentuează iar statutul profesional se identifică tot mai mult cu pregatirea într-o anumită disciplină. Cum disciplinele socio-umane beneficiau de o lunga tradiție a educației religioase, lingvistice şi literare, Spiru Haret trebuie să se lupte în Parlament pentru introducerea Secției Reale, care să asigure o pregătire în domeniul ştiințelor şi ingineriilor. 

 

Etichetat ca matematician, Lalescu ‘pierde’ o parte din opera sa

Apărând tocmai într-un astfel de moment, Lalescu este clasificat ca matematician, fapt care înseamnă, chiar dacă numai sub o formă implicită, că tot ceea ce el publicase sub forma de scrieri fără formule matematice nu mai beneficia de atenție, era considerat în zona sa neprofesională. Aşa se face că, deşi Raportul la Proiectul de Buget pe anul 1925 figura pe lista publicațiilor sale, el nu se mai afla în atenția matematicienilor. Să nu ne mire deci că la Centenarul naşterii sale, în 1982, sesiunile aniversare ce-i fuseseră consacrate neglijau aceasta bijuterie intelectuală care este Raportul la Proiectul de Buget. 

 

Dar economiştii de ce l-au ignorat?

Ne putem întreba cum de nu s-a transmis interesul pentru această lucrare din direcția economiştilor, finanțiştilor şi celorlalti specialişti despre care se poate presupune că preluaseră într-un fel sau altul tradițiile vieții parlamentare interbelice? Nu ştim să răspundem. 

 

O alta victimă: George Barițiu

Vom prezenta acum o altă victimă a istoriei, o altă întârziere majoră, care tot din deficitară memorie culturală provine. Este vorba de George Barițiu, despre care se ştie că este un participant la Revoluția de la 1848, un luptător important pentru drepturile românilor din Transilvania, pentru identitatea lor națională şi în acelaşi timp autorul unei opere remarcabile de istoric, gazetar, publicist şi educator. Ceea ce nu s-a ştiut însă sau daca s-a ştiut, nu i s-a dat atenția cuvenită este un lucru esențial: faptul că Barițiu, prin studiile sale şi prin activitatea sa în domeniul economic, financiar şi comercial, a adăugat o dimensiune nouă luptei românilor din Transilvania: nevoia ca aceasta luptă să fie dublată de un proiect politic, economic şi social corespunzător. 

 

 

Istorie, publicistică, dar şi un proiect economic

Barițiu ar fi trebuit să intre de mult în atenția celor care scriu istoria economiei, comerțului şi finanțelor la români, deoarece el a sprijinit, a fost consilier şi mintea cenuşie la crearea primei bănci româneşti, Banca Albina, pentru agricultură. A dezvoltat la Braşov un învățământ economic, financiar şi comercial pentru români, a înființat Fabrica de hartie de la Zărneşti şi a trecut personal prin toate ocupațiile posibile, de la filolog, publicist şi istoric la profesor de fizică, de latină, dar şi de economie şi contabilitate; deci economist, finanțist, om de afaceri, director de fabrică şi om de bancă. S-a pregătit în acest scop mergând la studii în țări ale Europei Centrale.  

 

Barițiu ia cuvântul la proiecte de buget în Parlamentul Austriei

Într-adevar, Baritiu a fost unul dintre cei care, din partea provinciei transilvane,  au reprezentat revendicarile  românilor în Parlamentul de la Viena, în perioada 1863-1865. Era acolo singurul cu profesia de economist, director de fabrică iar numirea sa ca deputat s-a facut prin decret imperial. Tot ceea ce vă spun despre Barițiu îmi era necunoscut la momentul lansării primei ediții Lalescu. Dar numai mie îmi era necunoscut? Dicționarul membrilor Academiei Române, instituție la care Baritiu a funcționat la un anumit moment ca Preşedinte, îl ignoră pe Barițiu ca parlamentar la Viena. Tot aşa, mai toate celelalte dicționare şi enciclopedii. Într-un singur dicționar am găsit consemnată această activitate a lui Barițiu, dar într-un sfert de frază şi fără nicio explicație. Cum se explică acest fapt? În acelaşi fel în care am explicat ‘uitarea’ care l-a lovit pe Lalescu, 60 de ani mai târziu. 

 

Economistul Barițiu nu avea loc în haina sa de istoric

Barițiu fusese „ştampilat” ca istoric, gazetar şi publicist şi în acest fel tot ceea ce nu intra în această nominalizare devenea automat exclus, exact cum, 60 de ani mai târziu, nominalizarea lui Lalescu drept matematician îl excludea pe economistul Lalescu.