Meridian
George Elliott Clarke
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2013
Unghi
În poezie,
mâna
poate fi şi ochi—
vezi
ce vreau să spun
când stiloul se sprijină
oblic pe pagină—
iubire divină—
o gură,
vorbind
ceea ce mâna zice
tu şi eu vedem…
Sextina: aprilie*
După zei, ne închinăm doar în fața celor iubiți.
Tânjind după frumusețea care-aducemereuîmplinire,
Afundându-ne în strălucirea unor patimi obscene,
În fiecare aprilie, în primăvara plină de tumult,
Consimțind la dulci crime—
O muzică de fildeş, indestructibil precum lumina soarelui.
În aprilie, ceva neştiut ne dăruieşte împlinire —
Chiar şi când carnea suferă din cauza unorpatimiobscene
Care-i duc până şi pe preoți spre tumult
Şi exaltare în mijlocul celor mai abjecte crime,
Comise cât mai departe de lumina soarelui
În vizuini rezervate pentru cei ce iubesc şi sunt iubiți.
Dar sacre sunt orele de noapte pline de patimi obscene
Când îndrăgostiții sădesc unul în celălalt tumult,
Indulcind păcate fără gust cu dulceața multor crime,
La lumina lunii, a răsăritului şi doar în aprilie la lumina soarelui.
Astfel, iubiții se poartă ca toți cei ce iubesc şi sunt iubiți,
Dăruindu-seunul altuiapână când ajung la-mplinire.
În aprilie, natura se-nvolburează plină de tumult:
Cu-o spumă albă care spală păcatele oricăror crime,
Clară precum oglinda apei în lumina soarelui,
Ingemănarea ideală pentru cei mai curați iubiți,
Care se despart doar după ce dragostea le dă-mplinire,
Doar după ce-au gustat bucuria unor patimi obscene.
În aprilie, cei tineri nu comit niciun fel de crime,
Pentru că sunt cinstiți şi direcți precum lumina soarelui,
Iubindu-se cu inocența celor ce iubesc şi sunt iubiți,
Descoperind, ca nişte sfinți, că păcatul poate aduce-mplinire,
Iertându-se unul pe-altul pentru orice patimi obscene,
În timp ce fiecare clocoteşte într-un adevărat tumult.
Care este luna iubirii şi a soarelui?
Intreabă-i pe toți cei ce-n aprilie se simt iubiți!
Treizeci de zile pline de prospețime le dau-mplinire,
Tuturor acelor poeți ai patimilor obscene,
Pentru care dorința e-al cărnii tumult,
Iar sărutările sunt nişte delicioase crime.
Spune tuturor celor ce iubesc şi sunt iubiți că pot găsi-mplinire
Doar în aprilie când patimi obscene duc la-un glorios tumult
Şi urmele dulcilor crime se dizolvă, contopindu-se cu lumina soarelui.
*Sextina este o poezie cu formă fixă, alcătuită din şase strofe şi jumătate, de şase versuri fiecare, în care aceleaşi cuvinte revin la sfârşitul versurilor într-o anumită ordine.
Poemele din acest grupaj fac parte din volumele Red (Roşu) şi Blue (Albastru), publicate de Gaspereau Press.
II.iii. Elegie albastră
Mă ia somnul. Autobuzul trece-n grabă
Pe lângă aleea curățată de zăpadă din fața casei notarului,
În timp ce adolesecente frumoase şi multiculturale din Québec—
Cu voci de vioară, fierăstruind înainte şi-napoi—
Suspină-n ritmul unui blues la modă
Sau strigă strident ca un claxon numele unui garçon
Sau murmură înspăimântate şoaptele plăcerii.
Vocile lor sună ca un cântec în noapte
Reverberând peste Maison de Biftek,
Soleil Plus, Motel Casino,
Unde se vor duce mai întâi pe post de chelnerițe,
Apoi de soții infidele, în cele din urmă ca femei de serviciu,
După orgii cu filme de desene animate şi telenovele
Şi Allô Police.
Priveşte de-aproape dedesubturile pline de sclipici; aminteşte-ți legenda
De la fillette qui était agressée sexuellement par un monstre.
Et qu’il l’avait ensuite jetée dans le fleuve.
Le corps de Dolores a été repêché des eaux du fleuve Saint-Laurent.
Apoi du-te să vezi Lolita lui Adrian Lyne,
Exact ce-aceste nimfe sugerează.
Un artist—un scriitor— le ştie bine pe-aceste fetişcane—
Creionul penetrând ascuțitoarea,
Vârful lui ascuțit înfundat în adâncuri—
Piciorul ei ridicat la verticală, răcoros ca tulpina lungă a unui pahar de martini.
Şi ai vrea să idealizezi
Femeia-copil plină de poezie şi neastâmpăr,
Un suflet atât de pur şi arămiu şi proaspăt şi plin de murdărie:
Ce poți face atunci când Muza te iubeşte?
Ia două pahare—doi sâni de aur—pline cu Scotch,
Savurează o pedofilie de celuloid.
Gândeşte-te la molii care se-ntrec să moară-n flacăra lumânării—
Aşternuturile—albăstrui—întrecându-se-n jurul trupului feciorelnic.
Adu-ți aminte că tragedia lui Humbert Humbert a fost doar
O proză onirică transformată-n realitate.
Şi una din inocentele pline de prospețime—
Cu uterul vinovat de-mbogățire ilicită—
Va da naştere unui copil însângerat şi tremurând
În toaleta publică din mall,
Va arunca bucata de carne încă scâncind pe fereastra de la etajul al doilea,
Si-apoi va şchiopăta, împleticindu-se şi suspinând, spre şcoală.
Marcia
(În stilul lui Chet Baker)
Aminteşte-ți parfumul tău de liliac pe care ploaia-l făcea mai intens,
Sărutul tău ca merele coapte—scortişoară de jur-mprejur,
Şi arcuirea de portocală a coapselor tale tari,
Trupul tău, fierbinte şi insolent ca o zi de iulie.
Aminteşte-ți trandafirul neiertător din părul tău negru—
Şi părul negru al rozei tale – Doamne, ai milă!—
Dulceață de coca-cola, moliciune de caşmir, aromă de cacao
Ne fura somnul unul lângă celălalt sub stele care erau... cercei de aur!
Acum, mă trezesc sub stele uscate ca semințele de floarea-soarelui,
Mânuind cuvinte pline de spini într-un întuneric cu prea puține pete de lumină.
Marcia, cum să nu dai
Doi bani pe-aceste metafore?
Bellisssima mia,
Am avut felul nostru de-a vorbi...
Când eram oneşti.
Taxi
Nu greşeau—mama cea blondă, fata cea blondă—
Să râdă: şoferul de culoare strălucea; glumea
Cu vioiciune, era seducător cu uşurință.
Politicos, prietenos, la locul lui, diplomat
Imprăştia vorbe de duh cu o siguranță diabolică
Rafinat ca o enciclopedie şi plin de lustru—
Cu paranteze savante şi-un simț al poantei impecabil,
Făcându-le să râdă la comandă
Ca să fie răsplătit, cel putin aşa spera, într-un mod mărinimos
Cu-un bacşiş sănătos (omagiul cel mai banal).
Când şoferul manierat şi cu tenul întunecat
A pretins că-are un fiu poet, aproape că s-au înduioşat.
Dar pasagerele au fost destul de politicoase
Să-şi mascheze dubiile cu zâmbete şi încuviințări,
Şi să se distreze doar după ce-au ajuns acasă
Pe seama şoferului plin de tupeu
Care se-aştepta ca ele să-l creadă-n stare pe el—
Un conducător auto oarecare, deşi cu vorba dulce
Şi ironii surprinzătoare—să aibă un fiu
Care-ar merita vreodată numele de poet.
El n-a aflat niciodată c-au râs şi nu l-au crezut
De fapt, se simțeau îndreptățite să facă glume pe seama lui:
Din câte ştiau, nu era deloc de-aşteptat de la un bărbat
A cărui viață e-un „du-te-ncolo, vino-ncoace” clişeu— un individ de culoare
Care transportă plin de dedicație doamne albe şi bagaje
La adresa indicată—
Să procreeze un bard.
Şi-au cerut scuze pentru această neînțelegere
Altminteri de-nțeles, aproape-nlăcrimate, dar foarte civilizate,
În timp ce le scriam o dedicație pe una din cărțile mele,
Şi le-am răspuns aproape cu aceeaşi gratie, într-adevăr grațios,
Cu care inegalabilul meu tată ar fi răspuns.
Prezentare şi traduceri de Diana Manole