Athanor

Unii dintre cei mai vechi, să le zicem, discipoli ai săi sunt poetul Sebastian Reichmann ?i poetul ?i artistul plastic Dan Stanciu. Îi regăsim încă din primele pagini ale acestui volum elegant ?i extrem de interesant. Dan Stanciu prezintă o inedită a lui Gellu Naum, intitulată să punem capul pe o scîndură ?i textul Poezie, memorie genezică, scriere automată, apaținând poetului, din care spicuim: „...mai am timp să spun că poezia, o zonă a clarității haotice, o zonă mereu limitabilă ?i penetrabilă, este un domeniu de tranziție, nelăsînd să treacă decît ce poate trece, separînd ?i unind deopotrivă ce este dincolo ?i ce este dincoace de ea. Dincolo sau dincoace, poetul devine ori nu devine mag sau vrăjitor, dar încetează a mai fi poet.” ?i în final: „Mai adaug că în dimineața aceea m-am trezit mic ?i rotund ca o piatră ?i că am plutit, în poziția fetusului, pe deasupra pădurii.” La rândul său, Sebastian Reichmann încredințează Athanorului o Convorbire cu Gellu Naum, apărută în revista Canal, la Paris, în 1977. Iată prima întrebare ?i răspunsul marelui poet la ea: 

„Ce reprezintă pentru dvs, astăzi,care e imaginea pe care o păstrați despre anii când ați descoperit, cînd ați întîlnit suprarealismul?

A? răspunde spunînd că am uitat perioada aceea.

Mai stăruie ceva ca o stare de spirit, o senzație. Mi-a rămas gustul unor grave erori, care au reu?it să falsifice, se devieze poezia de la traiectoriile sale. Desigur, pe atunci eram atra?i de un anumit număr de puncte explozive ?i subterane pe care le conținea suprarealismul, pe care încă le mai conține ?i pe care nu le-am renegat niciodată. Dar ele au fost îngropate  de ni?te puncte de contact aparent, puncte artistice, plastice, sociale etc., care nu făceau decît să le acopere pe celelalte. În mod curios, în ciuda faptului că nu-mi plac deloc viziunile sau perspectivele istorice, am impresia că odată cu trecerea anilor, legate de suprarealism ?i în jurul suprarealismului, s-au dezvoltat tocmai acele false contacte, de suprafață, cele conținute de lopețile groparilor. A? mai spune că lucrul acesta a fost posibil mai ales din cauza activității teoretice, începută încă din primii ani ai suprarealismului ?i care mai apoi s-a dezvoltat ca o gangrenă, ca o ciupercă maladivă, sufocantă. Aceasta e starea de spirit, senzația pe care mi-o dă amintirea acelei perioade. Dar, în general, nu-mi pasă de amintiri, ele nu mă interesează cîtu?i de puțin.”

În sumar sunt mulți dintre cei pe care-i regăsim ?i în albumul foarte frumos ?i melancolic prezentat de Dan Stanciu: „Fotografiile din paginile ce urmează reconstituie ?i  restituie un chip dispărut în vreme, o înfăți?are care a pierit…”.Ace?tia sunt pe lângă autorul  prezentării, poetul Sebastian Reichmann, Gheorghe Rasovszky, pe Sanda Ro?escu,  Oana Lungescu, Simona Popescu, Sasha Vlad, cărora li se alătură Daniel Ion, Marieva Ionescu, Brându?a Dragomir, Cristina E?ianu, Iulian Tănase. S-ar mai putea cita multe lucruri, de pildă din interviurile pe care ?i le iau, pe rând, Dan Stanciu Simonei Popescu ?i invers, fire?te, despre poet, încercând fiecare să-l reconstituie pe Gellu Naum al său, cel pe care l-a cunoscut, personajul absolut fermecător, artistul inegalat care a fost acest om. Ca ?i textele inedite ale poetului sau jocurile poetice la care participă Gellu Naum, alături de copiii săi, Sebastian Rechmann, Dan Stanciu ?i alții. O carte rară, ?i ca apariție, dar mai ales ca substanță pe care nu o găse?ti în fitece revistă cu periodicitate anunțată. Cândva, probabil, vom citi ?i numărul 4 al acestor Caiete ale Fundației „Gellu Naum”, acum la numărul 3, cu titlul binecunoscutei cărți a poetului, Athanor.