FNT-UL PE SĂRITE

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2013

Ediția de anul acesta a Festivalului Național de Teatru, având-o ca selecționer unic ?i director pe dna Alice Georgescu, s-a deschis la Odeon, cu spectacolul, absolut ie?it din comun, Troienele, după Euripide, pus la Opera Națională din Ia?i de Andrei ?erban. Încă din holul sălii Majestic, marele regizor ne-a prevenit că e a nu ?tie (?tia) câta, sperând să fie ultima, oară oară când pune acest text în scenă. Numai cei foarte tineri sau cei foarte uituci nu mai țineau minte peregrinările prin sălile vechiului (sic) TNB, din anul 1990, când trilogia antică a cuprins ?i acest text. Dar Troienele de la Opera din Ia?i nu este tot una cu spectacolul, sau cu partea de psectacol cu acest text, din 1990, întâi pentru că atunci actorii erau cei care cântau (să zicem), iar regizorul recunoa?te că ei mai ?i falsau, în timp ce acum actorii sunt chiar soli?ti de operă. Apoi pentru că de data aceasta textul rostit este cel original, atâta cât a fost păstrat, astfel încât spectatorul din seara de 25 octombrie a putut să audă vorbele lui Euripide, fire?te, în general, fără a înțelege mare lucru din ele, pentru că erau rostite în original, adică în greaca veche. În schimb mi?carea unor adevărate mase pe scenă, 40 de minute prin mijlocul spectatorilor, masați ?i ei acolo, a fost dirijată cu măiestrie de regizor ?i toate aceste scene ale sfâ?itoarei dureri a femeilor de la Troia, chinuite de acheii învingători, au avut loc alături de fiecare dintre noi, cortegiile de învingători care târau sclavele regale făcând cumva parte din lumea care asista la spectacol. Mi-e foarte greu să desprind un rol ?i să-l analizez, ?i asta pentru că spectacolul a fost, poate mai mult decât oricare altul, un tot, chiar dacă nu un monolit, tinzând să demonstreze ceea ce era de demonstrat (dacă într-o operă artistică e ceva de demonstrat, altceva decât însă?i arta). Muzica acestei opere este semnată de Elizabeth Swados, iar costumele, foarte expresive prin ele însele, de Doina Levința. Scenografia s-a numit, de data asta, spațiu scenic, totul constând într-un sistem complicat de podiumuri ?i poduri propriu zise, de lemn, scări pe care cortegiile de învin?i împin?i de învingători urcau ?i coborau, conform unui sistem complicat ?i de mare efect scenic conceput ?i semnat de acela?i Andrei ?erban. Mi-ar trebui cel puțin o pagină îndesată ca să transcriu numele tuturor celor care au jucat rolurile din această înscenare magnifică ?i impresionantă, de la Hecuba la Astyanax ?i până la corul femeilor troiene ?i al bărbaților greci, ca să nu mai vorbesc de faptul că rolurile principale au câte doi-trei interpreți, nefiind menționată nicăieri distribuția reală a serii respective, iar soli?tii ie?eni fiindu-ne, din păcate, necunoscuți.

Un spectacol de asemenea excepțional a fost cel regizat de Felix Alexa, cu Marius Manole în rolul principal, după Însemnările unui nebun de Gogol. Observi de la început, dacă n-ai mai observat până acum că acest mare scriitor de altădată a fost, probabil, întemeietorul absurdul, de n-ar fi decât celebra sa nuvelă Nasul, dar mai e ?i Însemnările unui nebun ?i, la urma urmei, ?i Suflete moarte. Marius Manole a avut în acest spectacol, secondat de violonistul Alexandru Bălănescu, de data asta ?i actor, o prestație absolut fantastică, astfel încât te trezeai chiar în locurile unde spunea Popri?cin că se află sau a fost, ba acasă la el, ba în biroul ?efului de departament, ba pe Nevski Prospect, chiar dacă n-ai călcat pe-acolo niciodată (?i cum ai fi putut să o faci?). Cu o scenografie absolut remarcabilă ?i ea, dar ?i foarte ingenios concepută, spectacolul se dezvoltă parcă dincolo de scena pe care se petrece, iar toată sudoarea vărsată de protagonist nu este decât semnul că el î?i trăie?te o altă viață, ?i anume aceea a eroului textului gogolian, acolo, în fața ta, spectator lipsit de condescendență față de el. Să nu uit, scenografia este semnată de Ruxandra Diana Ion, cu care Felix Alexa face de multă vreme tandem în spectacolele sale. Nu m-am uitat în jurul meu, la selecția acestui Festival Național de Teatru, dar cu Troienele, Însemnările unui nebun ?i, aveam să văd ceva mai târziu, cu Avarul de Moliere, în viziunea regizorală a lui Bocsárdi László, probabil ?i Adam ?i Eva pus în scenă de Alexander Hausvater (pe care n-am avut privilegiul să-l văd), a meritat osteneala celor care au venit chiar din alte ora?e să vadă producția stagiunilor trecute (că am avut ?i Lear(a) lui Andrei ?erban printre spectacolele anunțate, chiar dacă nu s-a mai putut ține).

Avarul lui Bocsárdi este un spectacol de umor debordant, regizorul ?i actorii au tratat textul drept ceea ce ?i este, o comedie dezlănțuită, cu multe pasaje de comedie bufă. L-am revăzut pe Tibor Pálffy, un actor cu un palmares ?i o dotare ie?ite din comun, care mi?că din loc orice rol, dar mai ales pe cele comice. Regizor experimentat, Bocsárdi László a ?tiut să facă din comedia lui Molière una cu accente moderne, împingând personajele în cel mai pur stil parodic ?i ținând astfel, tot timpul, trează sala. Personajele sunt construite minuțios, de regizor, dar ?i de excelenții săi actori de la Teatrul Tamási Áron din Sf. Gheorghe: Pálffy Tibor, Derzsi Dezsö, Szalma Hajnalka, Nagy Alfred, Benedek Agnés, Szakács László, Gajzagó Zsuzsa, Debreczi Kálman, Konyai-?tö Bencze; Erdei Gábor, Lázar József, Diószegy Attila. Efecte comice enorme au fost obținute ?i din comasarea unor posturi de servitori de către Harpagon, ceea ce a putut trimite anumiți spectatori la situația din lumea de azi, unde asemenea acțiuni sunt curente, de când cu criza. Or, Harpagon este tot timpul în criză. Decorul extrem de ingenios, generator parcă al mi?cării scenice, i-a aparținut lui Bartha József. A fost ?i unul dintre primele spectacole de teatru în sala de la TNB, renovată, care a servit multă vreme doar operetei, redeschisă în urma adevăratei reconstrucții căreia îi este supus Teatrul Național din Bucure?ti. Am auzit voci nemulțumite de programul festivalului din anul acesta. Am ales aici numai câteva dintre spectacolele de calibru greu care s-au perindat pe scenele festivalului, dar cei care au văzut mai mult pot depune mărturie că a fost o ediție interesantă ?i deloc fără evenimente de ținut minte.