DRUMUL UNEI STICLE CU ȚUICĂ (FĂRĂ NICI UN MANUSCRIS ÎNLĂUNTRU) SPRE ÎNALTA SOCIETATE

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2014

– Cum e cu nestatornicia limbii, îmi reaminti el, ca să mă umilească, iarăşi, sufleteşte; cuvintele sunt ca monedele, ca valurile, ca undele. Ei, ei!..., şi se opri, uituc şi zăpăcit, în sine?i, şi, cu mâna?i dreaptă şi boantă, îmi porunci, îmi dictă, cu plictis:

– Spune?mi o ştire, o poantă!... Aşa, ca şi când ai avea?o hodoronc?tronc, chiar acum, pe țeava puştii de vânătoare!... Zi?mi o veste cioantă, o ştire, o poantă boantă, pentru ziarele de mâine!...

– Ei, bine?!... Ei?...

– O tânără..., o femeie jună, am zis, asemenea mânzelor alezane, pe crestele hotarelor imperiale, alergând singură, prin lanuri de banane, o domniță tentantă, interesantă şi antrenantă, dar interetnică, însă nicidecum şovină, malvină, indecentă, sau iredentă, şi, culmea, nici măcar adulteră, a venit la noi, din Braşov, aici, în Capitala bucuriei şi a frumuseții, versată şi interesată de un sfert de uriaşă moştenire, lăsată în testament de un unchi, însă temându?se de vreo atmosferă inospitalieră, dar pasageră, ea a pus într?o sticlă ce semăna, după turnare, cu o cadână – o fetişcană, o frumoasă mânză ardeleană, o țărăncuță montană, a pus trei litri de țuică, de 46 de grade; din aceea, de?i zic ei palincă. A dus?o, prin îndelungi şi prelungi rugări subtile, la judecătorul cazului, prin persoane interpuse, bine induse... Acesta, din cauza pricinii unui ucaz; şi apoi, a unei poticniri, a dus?o, direct şi inocent, apoi aferent, la nişte domnişoare de onoare şi acestea, la judecătorul cel mare...

El n?a deschis?o! Şi, tacticos, a tras concluzia că e prea burtoasă şi arătoasă, ca să mai fie dată cadou cuiva; şi s?a gândit s?o dezvirgineze, să?i facă de petrecanie, adică să n?o consume singur, ci cu doamna sa, nurorile şi fiii săi. Însă, pupăză peste colac, şi judecătorul a dat peste un bucluc, pânditor, neştiut, şi a dus?o plocon. La cine credeți? Ia să vedem!... La judecătorul suprem!... Acesta, având afecțiuni tainice, a dus?o, de Crăciun, sau de un An Nou, prosper şi bun, la secretarul general al Monarhului.

Istorici secreți şi discreți spun că nici el nu a deschis sticla, ci a oferit?o unui mare ambasador strein, savant în botanică, prieten din tinerețe cu sirele, cunoscător şi de limbi vechi, cu siguranță străine, aproape imposibil de tradus, darmite de vorbit, de dinaintea erei noastre.

Acesta, fiind şi el în necaz, fiind maladiv şi costeliv, a dat?o celui mai vestit medic de plămâni, din sud?estul Europei şi care trebuia să?l opereze, de pulmonul stâng şi să i?l înlocuiască cu unul, drept, de vițel de lapte.

Fetița ardeleană, plină?ochi cu țuică năzdrăvană, adică cu palincă a tot călătorit, de la o persoană sus?pusă şi pioasă, către una şi mai simandicoasă şi onorabilă, apoi, la alta şi la alta, trecând cel puțin prin vreo 12 familii, alese şi nobile, urcând spre înalta societate.