CHEMARE 'MATEINĂ EVOCATIO MATTHAEI

Revăd ?i rechem din acest spațiu interior al aducerii aminte un dialog la Cluj, interludiu senin, cu tine, cu Ion la început de amiază – ultima dată !–. Era o cameră foarte simplă, dintr-un Gasthaus al Universității ?i tocmai aduceai vorba despre Craii de Curtea Veche, iar acum te văd, te aud, te cuget ?i se potrive?te făptura mateină de atunci ... de acolo... cu efigia lui Pantazi. 

Desigur, iată, vii de acolo, treci de „pragul neființei.” Ai trecut de nespusa încercare, Matei, cu cele două întruchipări ale făpturii tale, cum te-aduc ?i graiurile, nestricând pecețile.

VINE mai întâi un document de cercetare a cugetului, mărturia suferințelor din pragul neființei. De fapt se alege astfel, desemnat cu inițiala ‹M› – însemn al celor îndurate – Portretul unui alter ego, menit s-aducă solia tinereții efemere. A fost cu adevărat singura iluminare mai înainte de asfințit ?i tot el revine acum aidoma printre vii: angelus Domini.

Se adevere?te a?adar «povestea unei vieți /‹M›/ sau încercarea de a-i găsi sensul» ?i cum spune mai departe o dedicație pentru noi, pe un volum trimis de tine la 17 februarie 2004, a?a dă mărturie «acest tombeau al fiului meu, de la care am învățat atâtea».

AM RELUAT apoi ?irul meditației tale cuprinzătoare despre modernitate ?i labirintul „fețelor” ei –sau ‚ipostazele’ acestui fenomen –. Se întrezărise acolo pentru noi o cale deosebit de semnificativă, un drum al cunoa?terii. Filonul se continua cu Recitirea, dar eu rămîn la celălalt prag, unde tu ai dus mai departe o discuție lansată de H. R. Jauss; iar ea devine acum o interpelare a culturii din vremea noastră sau – altfel spus – ‚Kulturgeschichte’ als Provokation! Se impune tot mereu tot pe această cale necesitatea unei confruntări lucide cu devenirea culturală, privită de un lector obi?nuit să caute repere obiective din perspectiva ontologiei. De aceea mă întorc la fel ca tine – pe cărarea timpului –?i te văd cum delimitezi dintr-odată perimetrul nevralgic...

 

NE ÎNTREBAM, deci, dimpreună cu tine, ce mai înseamnă însă?i ideea de modernitate la vremea globalizării ? ?i atunci am recitit cu delectare cum ai regăsit acolo, prin hăți?ul de referințe, firul tors de Pascal: oamenii de azi, savanți sau ne?tiutori – expertul dintr-un laborator de prestigiu sau directorul de întreprinderi, junele praticant sau cine ?tie ce ‘spudeu’ mai bine intenționat – toți, fără să-?i dea vreunul seama, se urcă ?i stau, „pitici moderni”, pe umerii acelora de dinainte: uria?ii premergători din antichitate. Dar dintre contemporani prea puțini se mai preocupă de acest itinerar căci, cum ai arătat foarte bine, nici n-au încotro; fiindcă la scara peripețiilor din lumea literară se mi?că regizori, autori, poeți, dramaturgi, cu ceata lor de ființe fictive – câteva creaturi aievea, rodul invenției lor ?i mulți energumeni cu mă?ti de împrumut –. 

De aceea cu iscusință ne-ai explicat cum ?i-a făcut loc ideea de avangardă, pe măsură ce protagoni?tii unor mi?cări literare – rostindu-se mai ales cu autoritate critică – dau ordine, aidoma unor comandanți de o?tire; iar atunci, pe bună dreptate, trebuie să răstoarne canoane ?i opere, monumente sau chiar „lumea închipuirii cu-a ei visuri fericite”. Admirabil se va desfă?ura la tine – prin deconstrucții succesive – perspectiva dinamicii literare, văzută de un istoric al con?tiinței critice. Se ajunge în mod inexorabil ?i la noul prag – sau ‘a treia față’ a modernității–, a?a cum se strecoară un vierme al deprecierii în mărul sapienței. Prinde a?adar contur ideea de decadență, iar noi trebuie să ne resemnăm cu acest du-te vino, de?i credeam, naiv, că mai avem un prilej de speranță. Oricum, după ce se agitase contestația, publicul îi aplauda pe satirici ?i pe detractori, fiindcă se mai iviseră un perseverent Marcel Proust, un James Joyce, un Apollinaire sau acerbul Arghezi ?i melancolicul Jiménez.

Dar acum ?i ei se depărtează de contemporani tot mai mult... anagrafic... De-a lungul nostru s-au prefirat de la ei decenii – mai bine de un secol –. Deci se cuvine iar să ne uităm în preajma noastră. Ne tot străduim să vedem – cum ar fi zis un poet elin–, „ce avem dinaintea picioarelor [empodôn]”? Dăm roată cu privirea, dar în cele din urmă, tu ai dreptate : de jur împrejur biruit-a kitsch-ul, – sau ‘a patra față’ a modernității –, bufonul frumuseților, uneori capabil să ne ofere un teren al evaziunii.

Totu?i, vrednic explorator, în hronicul tău nu te limitezi la simptomele de vulgarizare a culturii, fenomen predominant (?i pe-alocuri amenințător)... A mai rămas mult aer de respirat ?i aduci vorba pe larg cu multă seninătate despre postmodernism – sau ‘a cincea față’ a modernității–. A? mai adăuga printre aceste iradieri minimalismul, atât de inventiv, care ?i-a făcut loc de asemenea în felurite demersuri ?tiințifice, iar astăzi salvează multe vieți ?i ne aduce diverse viziuni de microcosmos.

Vezi tu, Matei, mai stau mult de vorbă cu tine ?i la toate aceste mirabile virtuți din cărțile tale se adaugă mărturia suferințelor voastre pe care ai ?tiut s-o redai cu atâta nobilă sinceritate.

De aceea voi repeta stângaci ore singultibus pleno aceste cuvinte de liturghie: FIE-?I ÎNGERUL APROAPE!