Centenar Ion Şugariu.

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2014

Pe 6 iunie, la Muzeul Național al Literaturii Române, s-a marcat centenarul naşterii poetului-erou Ion Şugariu (1914-1945), printr-o masă rotundă, moderată de Lucian Chişu; au participat cu abordări personale, documentate, despre viața şi opera celui evocat, în ordine, Ion Dumitu „Verlag”, editorul lui Şugariu de la Munchen, Liviu Vişan, bibliotecar la Biblioteca Centrului Militar, Marian Drăghici şi George Neagoe. Din cauza vârstei înaintate şi a stării de sănătate, văduva poetului Şugariu, doamna Lucia Soreanu-Şugariu, nu a fost prezentă, salutul domniei sale fiind adus de îndatoritorul poet-editor Ion Dumitru.

Poet, jurnalist, critic literar şi eseist, traducător, Ion Şiugariu s-a născut la Băița, aproape de Baia Mare, „sub Domnescul Gutin”, a studiat la Bucureşti Litere şi Filozofie, s-a consacrat în cercul revistei Gândirea, a publicat trei volume de versuri antume – Trecere prin alba poartă, Paradisul peregrinar şi Țara de foc –, până la plecarea pe front, în mai 1944; rănit grav în bătălia de la Brezno, din Slovacia de azi, a murit la 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața. Avea 31 de ani. Şugariu a lăsat în urmă material pentru încă nouă volume – versuri, critică literară, publicistică – dar şi amintirea unui tânăr excepțional înzestrat pentru cariera de scriitor. Singura editare sub comunism, Carnetele unui poet căzut în război, 1968, i se datorează grijii lui Laurențiu Fulga. Merite însemnate în editarea scrierilor lui Ion Şugariu se cuvin recunoscute Editurii Militare, dar mai ales, sub îndrumrea Doamnei Lucia Soreanu-Şugariu, lui Alexandru Husar şi Ion Dumitru, acesta din urmă publicând la Jon Dumitru Verlag, München, încă din 1985, o primă selecție din opera poetului, cu titlul Sete de ceruri. În prefața acelei antologii, Horia Vintilă ni-l prezintă pe autorul Paradisului peregrinar în tuşe memorabile: „Ion Şugariu era, printre noi, un fel de lumină încărcată cu poesie, antagonic şi complementar, ca raza soarelui, făcut dintr-o continuitate ondulatorie, care era tradiția la Gândirea, din care i se trage întreaga inspirație, şi dintr-o ruptură crepusculară şi revoluționară, care-l aducea, în mod logic, alături de noi.”

Cea mai recentă carte de Şugariu, tot o antologie, intitulată simplu Poeme, Editura Fundația Culturală Memoria, 2012, a făcut subiectul unei ample analize în VR, numărul 9-10-2013. În prefața sa la Poeme, Ion Dumitru lansase o provocare mereu valabilă: „Pentru că, la 6 iunie 2014, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Ion Şugariu, este de datoria cercetătorilor, criticilor şi istoricilor literari să zăbovească mai mult asupra scrierilor sale, pentru a-i redefini, cum se cuvine, locul în cadrul literaturii române şi pentru a-l dărui atenției publice în adevărata sa lumină.” O asemenea încercare, de redefinire nuanțată, a însemnat şi masa rotundă de centenar de la MNLR, contribuțiile vorbitorilor la tema discuției regăsindu-se contrase într-o concluzie limpede formulată de tânărul cercetător George Neagoe: Ion Şugariu, un poet de plan secund, care poate sta foarte bine în raft în spatele unor Blaga sau Bacovia…

Şi asta nu e deloc puțin.