FESTIVALURI MARI, FESTIVALURI MICI...

 Invazia tehnologiei electronice m-a îndemnat să consult pagina Wikipedia, rezervată festivalurilor de film existente în România. Surpriza nu mi-a fost mică atunci când înregistrarea acestora, în număr de 38, suferă de mari carențe de informație, dar ?i de metodică privind definiția acestor evenimente, competitive sau doar informative.

Astfel, sunt mixate evenimentele internaționale, realizate cu contribuția institutelor de cultură europene din Bucure?ti (Festivaluil filmului European), cu, de pildă, un festival dedicat mai degrabă artei culinare, cum este cel de la Cetate, sub patronajul lui Mircea Dinescu. Premiile Gopo devin festival, în timp ce evenimentul nu este decât o retrospectivă cu multe recompense, nu totdeauna justificate (?i datorită numărului de jurați, câteva sute). Laolaltă, ?i fără justificare, sunt puse evenimente ce aparțin fie unor inițiative private (Festivalul filmului românesc de la Londra), cu Festivalul Making Waves – New Romanian Cinema, realizat la New York de Institutul Cultural din vremea directoratului lui H. R. Patapievici. Dacă au fost uitate festivaluri competitive, care n-au durat prea mult, cum ar fi cel al filmului pentru copii de la Piatra Neamț (care ființa în urmă cu patru ani), ciudat este că speciali?tii paginii amintite de Wikipedia au uitat festivaluri care se desfă?oară curent cum ar fi MECEFF (director regizorul Radu Gabrea, ajuns la cea de a patra ediție), Festivalul filmului pentru copii DreamFest de la Slatina, nă?it de cel mai vechi festival cinematografic pentru copii din Europa ?i din lume, cel de la Giffoni Valle (Italia), sau festivalul itinerant EcoFest, Pentru sănătatea Pământului, profilat pe film ecologic, desfă?urat, la ediția din acest an, la Piatra Neamț. Nici Festivalul Document.Art, cu o existență de două decenii, respectiv 20 de ediții desfă?urate itinerant, cu profil dedicat filmului de artă, turistic ?i celui axat pe problemele mediului, nu este amintit de docta pagină de Wikipedia.

Dacă anul acesta vom reu?i , fără teamă de festivism, să marcăm 75 de ani de la prima recunoa?tere internațională a valorii filmului românesc, aceasta se datorează participării la Festivalul internațional de la Veneția, unde filmul ?ara Moților (regia Paul Călinescu, comentariul era rostit de Mihail Sado-veanu, iar muzica era semnată de Paul Constantinescu) primea primul premiu internațional al cinematografiei noastre.

Paul Călinescu va recidiva doi ani mai târziu, tot la Veneția, unde prime?te premiul pentru documentarul România în războiul contra bol?evismului. Vor mai trece 16 ani până la prima recunoa?tere de la Cannes, unde în 1957, Ion Popescu-Gopo lua Palme d’Or pentru Scurtă istorie, imitat fiind 12 ani mai târziu de documentaristul Mirel Ilie?u, care cucere?te Palme d’Or cu Cântecele Rena?terii, film dedicat corului Madrigal.

Revenind la Festivalul de la Veneția este interesant de remarcat că, în 1992, regizorul Dan Pița reu?e?te obținerea unui Leu de argint, pentru regia filmului Hotel de lux, operă confuză, dezlânată, aproape incoerentă, slujită doar de mari actori ca ?tefan Iordache, Valentin Popescu, Irina Petrescu. Aprecierile regizorului Jiri Menzel, aflat atunci în marele juriu din Capitala Dogilor, au cântărit greu în acordarea premiului înaripat (Leul cu aripi este simbolul Republicii Serenissime Veneția).

În zilele când țineți acest număr de revistă în mână, Festivalul de la Veneția, unde cinematografia românească a avut parte de numeroase recunoa?teri, se desfă?oară fără ca un film românesc să fie selecționat în diversele secțiuni ale evenimentului. Totu?i, o prezență onorantă este scriitorul Răzvan Rădulescu, regizor ?i scenarist, aflat în juriul secțiunii Opera Prima Luigi De Laurentiis. 

Desfă?urată între 27 august ?i 6 septembrie cea de a 71-a ediție a Mostrei venețiene aduce multe filme având drept tematică războiul. Printre cele mai importante titluri se numără Leopardi (regia Mario Martone), Suflete negre (Francesca Munzi), Inimi flămânde (Severio Constanzo), Pasolini (Abel Ferrara), Păsărarul (Alejandro Inarritu), Nopțile albe ale po?ta?ului (Andrei Mihalkov Koncealovski), Manglehorn (David Green) ?i Era de aur (Ann Hui), film care va închide Mostra.

Revenind, la încheierea acestor rânduri, la filmul laureat la Veneția cu trei sferturi de veac în urmă, trebuie să amintim că regizorul Paul Călinescu a filmat cu camera ascunsă pe bătrânii care îl cunoscuseră pe Avram Iancu (utilizând o formulă ce va intra în istorie cu filmele Jean Rouch, din anii ‘60), colaborarea cu cei doi mari clasici ai muzicii ?i literelor fiind hotărâtoare pentru calitățile operei.