Salvatorii Bacăului, privighetori, nu guzgani: copiii zeletineni.

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2014

Bacău, 25-27 septembrie, Festivalul „Avangarda XXII”, concurs internațional de creație literară, ediția a treisprezecea, organizator Fundația Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, preşedinte poetul Victor Munteanu, director artistic pr. Cornel Paiu. Numai în pielea organizatorilor să nu fi la o asemenea manifestare cu amestecul a zeci de figuri scriitoriceşti, artistice, locale şi naționale, moldoveneşti, olteneşti, ardeleneşti, care de care – musai! nu-i aşa? – mai importante, mai originale. Urmăresc de nişte ani festivalul „lui Victor Munteanu”, de la o distanță aş zice respectuoasă, am chiar o corespondență, e drept sporadică, lacunară, cu încercatul poet congener, şi ştiu, deci, direct de la sursă câtă energie, câtă zbatere presupune buna desfăşurare a programului acestor zile, pentru care te pregăteşti practic, îți refaci nervii şi motivația, un an întreg. Istoria spune că, în 13 ediții, s-au perindat la Bacău, la zilele Avangardei XXII, zeci şi sute de scriitori de toate vârstele şi calibrele, poeți, prozatori, critici literari, au trecut prin şcoli şi licee, prin muzee şi biserici, ca şi la ediția de față, lansând noi volume, citind şi vorbind de/despre literatură şi artă, despre creație literară şi creştinism, despre rolul scriitorului în formarea spiritualității de azi şi mâine. Teme grele, teme de doctorat, de să-ți spargi capul în ele.

Prin inițiativa lui Victor Munteanu, conjugată cu „Toamna bacoviană”, a lui Dumitru Brăneanu, Bacăul se reafirmă continuu, anual, pe harta literară a țării, de fapt în mentalul public, nu doar ca fief, vai, al guzganilor prădători de avuție națională, ci, mai ales, ca oraş al lui Bacovia şi George Cancicov, al lui George Apostu şi Ovidiu Genaru, al lui George Bălăiță, Petru Cimpoeşiu şi Dan Perşa; este Bacăul sopranei Claudia Vasilache care ne-a încântat în biserica „Sfântul Ioan” cu o voce divină, este Bacăul Ceciliei Moldovan şi a lui Dan Bogdan Hanu, Bacăul lui Sergiu Adam şi Calistrat Costin, al lui Ion Lupu şi Petre Colăcel, al copiilor şi adolescenților-artişti, bunăoară, din ansamblul folcloric „Privighetorile Zeletinului”, o parcă nesfârşită revărsare, aceştia, de genius loci, în cântec şi dans, sub bagheta prof. Nicolae Popa. De un bun gust subțire cizelat, cu o coregrafie simplă şi expresivă, lipsită de kitshoasa ostentație festivistă atât de toxică, mizând, cu o încredere calmă mult exersată, pe înzestrarea firească, naturală, a vocilor şi mişcărilor, vestimentației tinerelor mlădițe, pe harul lor înnăscut, curat pus în scenă, maestrul Popa şi „privighetorile” sale de vârstă (pre)şcolară vădesc, într-un program instrumental-vocal-coregrafic de augurală prospețime, că avangarda, la Bacău, stă, paradoxal, în tradiție seculară şi folclor cules cu grijă, nestricat. Acesta este, în opinia mea, dar şi în intenția organizatorilor, cred, sentimentul de adâncime, caracterul Festivalului Avangarda XXII: o conjuncție între postmodernitatea globalizantă ce dă năvală de peste tot – prezentată în literatura scrisă, în artă –, şi spiritul locului, tradițional, renăscut cu fiecare generație, nou şi imuabil totodată, excepțional înzestrat, personificat în rapsozi, adevărate VIP-uri mediatice, ca Anton Achiței sau Maria Tătaru.

După mine, copiii zeletineni, parcă neverosimi de frumoşi, şi educatorul lor de minte, inimă şi frumusețe neistovită, sunt adevărații laureați ai ediției recente Avangarda XXII. Chiar dacă diplome, trofee şi laude au primit pentru volume Paul Aretzu, Dan Perşa, Simona Vasilache sau subsemnatul. Juriul – Gabriel Chifu preşedinte, Ioan Holban, Theodor Codreanu, Lucian Strochi, Victor Munteanu – şi-a făcut datoria, a împărțit premii scriitorilor. La ora aceasta, palmaresul ediției este de mult mediatizat. Cu premii, din partea unor reviste de prestigiu, au fost întâmpinate şi câteva nume noi în literatură, despre care vom mai auzi. Viața Românească a ales să acorde girul său talentatei poete şi scenariste Edith Negulici, secretar literar al Teatrului Evreiesc din Bucureşti, prezentă în paginile acestui număr cu un grupaj de versuri insolite. Speranțe, carevasăzică, sunt: chiar certitudini!