REÎNTOARCEREA RELIGIEI

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2015

Marți, ?ase ianuarie anul curent, la ?tirile de seară de pe France 2, a apărut Michel Houellebecq. Era preziua lansării pe piața franceză a noului său roman, Soumission (Supunere, pe române?te). Motivul apariției sale într-un program de ?tiri la o oră de vârf era faptul că acest roman devenise, încă dinainte de apariția sa, unul controversat. Se scurseseră informații despre subiectul romanului, ba fusese ?i piratat pe internet. Problema era că povestea universitarului lui Houellebecq avea ca fundal (?i poate chiar mai mult) alegerile prezidențiale dintr-o Franță sleită, în 2022, la care, în finală, rămân candidata (eternă a) Frontului Național ?i candidatul unui partid islamic. Dilema pusă în fața alegătorului francez e limpede: să voteze extrema dreaptă sau pe candidatul musulman (cum a ținut să precizeze autorul la ?tirile de la France 2, evitând cuvântul islamic, folosit de intervievator). Finalmente se creează o alianță, cuprinzătoare ?i surprinzătoare, între PS, UMP ?i Frățiile musulmane, iar candidatul acestora din urmă câ?tigă cursa. Urmările sunt imediate: Universitatea Sorbona III, unde era profesor (maître de conférence) eroul nostru, devine universitate islamică, iar profesorii sunt păstrați numai cu condiția să se convertească la noua religie, dominantă, studentele să vină cu voal. Profesorii convertiți î?i iau noi neveste, până la patru cât se pare că admite Coranul. Un timp, personajul nostru este ținut deoparte, printr-o pensionare forțată, după care i se propune să revină, fire?te, trecând la religia cea nouă. De reținut fraza finală a cărții. După ce î?i enumeră ce s-ar întâmpla dacă ar accepta propunerea rectorului de a trece la islam, pentru ca să poată fi reintegrat în universitate, universitarul nostru conchide: „N-a? avea nimic de regretat.”

În cadrul scurtului interviu pe care David Pujadas i l-a luat scriitorului nărăva? Michel Houellebecq, acesta a ținut să reafirme, în final, când deja era presat de timp, că ateismul e tot mai greu de susținut ?i că avem de-a face, probabil, cu o reîntoarcere a religiei. (S-ar putea să gre?esc termenul folosit, dar acesta era sensul afirmației autorului Supunerii.) Nici o clipă, însă, cei doi nu s-au referit la o afirmație mai veche, mai cunoscută ascultătorilor români de Radio Europa Liberă, ?i anume la aceea atribuită lui André Malraux: Secolul XXI va fi religios sau nu va fi (deloc). De?i Malraux a negat mereu că ar fi pronunțat aceste cuvinte, se presupune ele ar fi un fel de rezumat al unui citat mai lung, care afirmă ceva apropiat: Cred că sarcina viitorului secol, în fața celei mai teribile amenințări pe care a cunoscut-o omenirea, va fi de a reintegra religiosul. Aceasta din urmă ne aduce înapoi la spusele lui Houellebecq, un scriitor de altfel prea dificil de apropiat de Malraux, dar care vorbea, ?i el, de reîntoarcerea religiei.

A?adar, o spune chiar autorul cărții care zguduia în clipa aceea – pentru că apoi a venit zguduirea lui Charlie Hebdo -- lumea, literară ?i nu numai, franceză, problema este a reîntoarcerii religiosului în societate. Îmi amintesc cu câtă convingere erau rostite cuvintele lui Malraux, sau atribuite lui, în debutul unei emisiuni de la Radio Europa Liberă, în ideea că peste secolul XXI se va pogorî Dumnezeul nostru, al cre?tinilor. Nici prin cap nu-i trecea cuiva, atunci, că Dumnezeu mai are ?i alte reprezentări, nu începuse încă jihadul, nici terorismul în numele unui alt portret al lui Dumnezeu, nu se striga încă în Europa Allah akbar, ne aflam abia într-un fel de martie al multiculturalismului, nu ca acum, în plină vară a lui, dacă nu chiar toamna, când se culeg roadele... În limba română comună circula cândva, pe când lumea se exprima ceva mai bogat, o vorbă, nu-i pentru cine se pregăte?te ci pentru cine se nimere?te. A?adar, cel care prevăzuse întoarcerea la Dumnezeu se referise la Dumnezeul său, dar iată că – nu numai în romanul lui Houellebecq – în Europa se întoarce (?) un alt fel de Dumnezeu. Sau acela?i sub altă înfăți?are? Fără să vrea, André Malraux predica în favoarea Islamului? Oare?

Dar cartea lui Michel Houellebecq este mai mult decât o demonstrație a acestui fel de reîntoarcere, ea are un côté geopolitic: noul pre?edinte al Franței, ales în 2022, visează realizarea unei Uniuni Europene care să reproducă, într-un fel destul de fidel, Imperiul Roman, scop în care se (va?) zbate să fie primite în UE-le actual, adică de la începutul mandatului său, Marocul, Algeria, Tunisia, Egiptul, Turcia. Un Imperiu Roman, fire?te, unde, ca ?i data trecută, cre?tinismul nu mai e dominant, dar asta nu se specifică în mod expres, subînțelegându-se, imperiu care să aibă iară?i în mijloc o mare nostrum, aceea?i Mediterană, numai că de data asta nostrum se referă la alții decât cei din vechime. ?i, fire?te, în fruntea acestei noi UE va fi nimeni altul decât Mohammed Ben Abbes, noul pre?edinte al Franței.

Pentru demonstrația noastră nu are nici o importanță cum se comportă universitarul din Soumission în fața noii încercări la care este supus, dar nu mă pot abține să observ că personajul lui Houellebecq, de aceea?i esență în mai toate romanele sale, cel puțin în acelea pe care le-am citit eu, pare o variantă a lui Meursault al lui Albert Camus, un autor pe care cel al Supunerii îl cam disprețuie?te, dacă ar fi să mă iau după o afirmație din romanul său recent. Chiar ?i apariția lui Michel Houellebecq la televiziune ne înfăți?a un fel de străin, cu aerul că e doar vag interesat de subiectul discuției, ?i asta abia spre sfâr?itul intervalului care-i fusese rezervat. ?i dacă ar fi să trec dincolo de subiectul acestor rânduri, dar să rămân în literatură, eroul său are ceva, acolo departe, unde se ascund esențele, din eternul personaj al unui alt celebru romancier francez, ?i anume Patrick Modiano. Amândouă aceste variante umane î?i caută o identitate, la Modiano mai activ, la Houellebecq cu un aer absent ?i o anume indiferență față de ceilalți dar ?i față de sine însu?i, î?i caută poate părinții care i-au părăsit, a?a cum li s-a întâmplat chiar autorilor în?i?i. Poate că Houellebecq a mers mai departe, ducând căutarea asta până la religie, un fel abstract de placentă comună tuturor, de?i romanul său enumeră, deloc agresiv, cu acela?i aer cvasi-indiferent sau mai degrabă absent, binefacerile noii variante de religie impuse occidentalilor cre?tini. ?i mai ales consecințele sociale ale acesteia, voalul, bi-, tri- sau cvadrigamia, rugăciunea obligatorie la anumite ore ale zilei ?i câte altele.

Nu cred că Michel Houellebecq a intenționat să polemizeze în vreun fel cu André Malraux, demonstrându-i, eventual, că secolul religios nu va fi chiar cum îl înțelegea ?i se a?tepta, poate, autorul Condiției umane, dar cartea sa nu e departe de asta. Cum puțină lume î?i mai aduce aminte de vreun citat mai vechi de cinci ani, nici nu poate fi vorba de vreo polemică, dar pentru cei care n-au uitat, e, totu?i, o polemică, ?i anume una implicită.

Mă întreb: terori?tii care au atacat Charlie Hebdo, unde scriitorul francez avea chiar un amic, autor al unei cărți dedicate lui, la 7 ianuarie, a doua zi după ce Michel Houellebecq ne vorbea la France 2 despre reîntoarcerea religiei, să fie ni?te vestitori pripiți ?i violenți ai fenomenului presimțit de Malraux? Că dacă da, mai bine rămânem cum suntem. A?a, semi-religio?i, dar cu frica lui Dumnezeu.