MULT BRAŞOV

Abia publicat albumul Athos. Arhitectura si Spatiu Sacru, Teofil Mihăilescu se îmbarcă într-un nou proiect. Foarte probabil, dată fiind cantitatea uriaşă de muncă, va fi fost deja demult îmbarcat în el, pe când noi povesteam despre Grădina Maicii Domnului. Acum, proiectul despre Braşov este gata să înfrunte comentariile.

Sunt un admirator al artei lui Kiraly Ioszef. Fotografiile lui sunt o formă de palimpsest: arhive ale stării unui loc, pe fragmente, în care o fotografie panoramică este nuanțată în diferitele articulații vizuale ale ei, de noi şi noi fotografii, luate din acelaşi punct (sau din proximitatea imediată a acestuia), care se adaugă în timp, uneori în durată lungă, ansamblului. Fiecare astfel de nod spațio-temporal poate fi investigat, dacă ai răbdare, pe verticala temporală. Senzația pe care o astfel de arhivă vizuală ne-o oferă este neliniştitoare: recunoaştem locul, dar el este, cumva, tot timpul altfel, aşa cum şi este, în realitate, chiar când schimbările sunt insesizabile. Fotografia, aşa cum o compune arheologic dl. Kiraly, este un soi de Nud coborând scara duchamp-ian. Vedem spațiul dar, cu nițică răbdare, putem intui şi prezența timpului, instabilitatea pe care acesta ne-o induce, când chiar îl vedem. 

Ceva de tipul acesta ne propune şi investigația vizuală a lui Teofil Mihăilescu. Arhivei vizuale vechi îi este contrapusă o arhivă vizuală nouă. Uneori, vechi înseamnă mai multe lucruri, i.e. ani diferiți de după jumătatea secolului al XIX-lea, dar şi, extrem de utili, ani interbelici (să nu uităm că 1918 este un an de cenzură drastică în destinul tuturor oraşelor Transilvaniei, deci şi al Braşovului). Dar, alteori, nou înseamnă mai multe lucruri, pentru că schimbările pe care le suferă oraşul în chiar timpul agregării acestui proiect exced capacitatea autorului de a ține pasul cu ele. Aşa încât, arhitectul şi fotograful se simt obligați să accelereze pulsul fotografierii şi la capătul contemporan al arhivei, aşa încât, avem un ieri, un alaltăieri, nu doar un perpetuu astăzi, opus lui odinioară.

Deci, albumul are câteva atribute ce trebuie obligatoriu enumerate. 

a) Caracterul arhival: găsim aici majoritatea covârşitoare a fotografiilor istorice care au drept obiect documentarea urbană a Braşovului. Întrebarea care se pune este dacă prima fotografie este ea în sine un reper temporal suficient de început al proiectului. Cu alte cuvinte, trebuia, poate, început cu orice fel de reprezentare, realistă sau simbolică, a localității? Convenția asumată de autor refuză o asemenea extindere, care, la capătul celălalt, ar trebui, poate, să consemneze şi proiecte de viitor, deja concepute, aflate în diferite stadii de avizare, care vor modifica Braşovul în anii ce vin, dublate, poate, de o adresă de unde să putem vedea live, în timp real, oraşul chiar acum, în acest moment al vorbirii (respectiv, al lecturii, în ceea ce vă priveşte). Plus, poate, un GIS al localității şi împrejurimilor, dimpreună cu o scanare în profunzime, care să ne reveleze dimensiunea încă invizibilă, nedescoperită arheologic, a urbei? Convenția însă este aceasta: cele mai vechi şi, apoi, celelalte fotografii ale cutărui loc, în oglindă cu imaginile cele mai noi. Şi ei îi datorăm o muncă enormă de explorare a arhivelor fotografice din Braşov. Ce se putea face mai mult decât atât? Poate, o convocare a fotografiilor de familie, care să aibă oraşul drept fundal generos, pentru acele porțiuni lipsă din arhivele oficiale sau pentru acei timpi lipsă? 

b) Caracterul memorial: pentru foarte multe dintre ipostazele trecute ale oraşului, fotografiile sunt, alături, poate, de relevee, sigurele dovezi ale existenței lor; între timp, au fost alterate sau distruse cu totul, ori participă la alte ipostaze urbane. Putem (re)descoperi instanțe trecute, azi absente, dar şi instanțe trecute, dar prezente astăzi în moduri care nu le erau proprii: atunci, realitatea prezentului părea să fie învingătoare şi definitivă; or, punerea în context temporal le arată drept ceea ce sunt cu adevărat: părți ale unui proces, mai degrabă decât instanțe definitive sau obiecte nepieritoare. Nu doar bietul om este sub vremi, cum credea cronicarul, ci şi toate motivele lui de trufie, de superbie, începând cu oraşul însuşi. 

c) Caracterul urbanistic: autorul procedează, cum altfel, ca un arhitect, iar albumul său nu ne dezvăluie doar ipostaze urbane, ci şi coerența de ansamblu, logica internă a urbei în ansamblul şi în părțile sale. Vedem un loc, apoi pe acesta fotografiat din alte trei unghiuri, inclusiv de vizavi. Pe rând, locurile de fotografiere sunt şi personaje centrale, dar şi repere pentru celelalte imagini. Înțelegem aici-ul, dar şi vizavi-ul, ca în bancul cu persoana care întreabă unde e vizavi, ca să afle că, peste stradă, i se spusese exact contrariul a ceea ce auzea acum. Această foarte sofisticată ordine interioară, în care sunt plasate fotografiile, întrețese un ansamblu încă o dată procesual, cu prezentări şi reprezentări, cu prezențe şi oglindiri ale prezențelor. 

d) Caracterul ataşant: arhitect, Teofil asumă, totuşi, cu prezența sa şi a familiei sale, destinul contemporan al oraşului, propunându-şi chiar propria biografia ca parte din țesătura de covor oriental (precum cele din Biserica Neagră) a albumului. Cu alte cuvinte, autorul nu este doar un cercetător, ci şi un cetățean implicat, cu profesia şi cu intimitatea familiei sale, în spectacolul devenirii oraşului său. Nu este un oraş denudat, zidărie şi rețele doar, ci unul viu, care pulsează, crescând prin naşteri şi descrescând prin morți. 

Nu cred că va trebui vorbit prea puțin despre acest proiect editorial remarcabil, care face, el singur, cât câteva istorii doar scrise ale Braşovului, din care, pesemne, nu sunt puține. În orice caz, cel puțin o istorie poate fi scrisă prin simpla parcurgere, filă cu filă, imagine cu imagine, această redare spațială (în cruce!) şi temporală (prin vârsta fotografiilor). Eu sunt un străin de oraş, cu o îndepărtată filiație paternă râşnoveană, dar sunt, în acelaşi timp, un iubitor al Braşovului, pe care îl văd în fiecare an. Până şi eu, deci, nu numai că am simțit această pulsație a urbei, mai ales în cei 25 de ani trecuți după 1989, dar acum o înțeleg mult mai bine ca fragment din fresca fotografică mult mai amplă, aşa cum mi-a explicat-o Teofil. Pentru acest dar, îi mulțumesc.

Îi mulțumesc, de asemenea, şi pentru un alt dar. De câțiva ani, din fonduri Regio, felurime de oraşe româneşti şi-au făcut cataloage şi albume de imagini turistice, de patrimoniu cultural îndeosebi. Experiențe culturale de neuitat în inima Transilvaniei, colecția de ghiduri despre care vorbesc aici, ce-mi pare una dintre cele mai complete, deşi nu sunt, încă, ghiduri precum cele occidentale. În format tipărit, dar şi cu un CD-Rom ataşat, ni se vorbeşte, pe rând, despre Mănăstiri din Țara Făgăraşului, despre Biserici fortificate din Țara Bârsei şi din zona Rupea, despre cetăți şi castele din Braşov, despre folclor, artă populară din Țara Bârsei, Rupea şi Țara Făgăraşului. Informația este serioasă, documentată în text şi în imagini (mult mai multe în formatul digital) şi sunt de folos degustătorilor, specialişti sau amatori. Deocamdată, doar celor din România sau celor care ştiu româneşte. Poate va urma şi o, la fel de utilă, versiune într-o limbă de circulație, dacă nu, aşa cum a făcut Teofil cu albumul său, şi în limbile națiunilor conlocuitoare, germani şi maghiari. Cine ştie?