Odalisca lui Ingres are 5 vertebre în plus.

 Este binecunoscută „La Grande Odalisque”, al lui Jean-Auguste Dominique Ingres, considerat unul dintre cele mai luminoase nuduri din arta sec. XIX şi, totodată, o „reprezentare idealizantă” a Femeii. Tabloul a fost pictat în 1814, Ingres aflându-se la Napoli, spre a imortaliza familia regală şi unde tânărul de 34 de ani întâlneşte o tânără fascinantă. Între cei doi se înfiripă o relație de dragoste, „niciodată consumată, dar idealizată prin pictură”. Este lucrarea care l-a inspirat pe scriitorul francez Adrien Goetz, în romanul său „La Dormeuse de Naples”. Tabloul reprezintă trupul unei femei gingaşe, de o frumusețe sfidătoare, elegant întinsă, cu spatele la noi, dar căreia i se vede chipul pe jumătate şi stă pe un pat cu țesături bogate, draperii grele din damasc, iar pe cap are un „turban” (ce-i „protejează integritatea”!). Corpul are linii cursive, luminoase, umerii şi capul ies în evidență. Fața are trăsături regulate, ochii mari, lipsiți de gene (tipic la Ingres!), trădează fie curiozitate, fie tristețe, fie „lascivitate diafană a privirii”. Toate aceste detalii transformă această femeie, spun specialiştii, dintr-un „simplu obiect al plăcerii, într-un simbol al senzualității”... Toate bune şi frumoase, numai că, nu se ştie din ce motive, Ingres a sacrificat proporțiile anatomice, în favoarea frumuseții, afirmând: „gâtul unei femei nu este niciodată prea lung”, deşi el a „lucrat” în altă parte. Şoldurile sunt prea late, sânul e poziționat cam sub axilă, piciorul strâns sub ea pare „legat bizar de restul corpului”, iar curbura spatelui (aici e-aici!) pare că nu se mai termină. Ceea ce i-a determinat pe aceiaşi specialişti (împreună cu diverse „cadre medicale”!) să stabilească un fapt aflat în afara oricărei discuții: pictorul a adăugat cu de la sine putere trei vertebre la coloana bietei femei. Coloana vertebrală la om (aici, lucrurile sunt clare!) numără 24 de vertebre, dintre care 7 cervicale, 12 dosale şi 5 lombare. Deci, dorsala femeii ar avea nu 12, ci 15 vertebre. Dr. Jean-Yves Maigne, practician la l’Hôtel-Dieu din Paris, iubitor de artă şi cunoscător al episodului controversat privind-o pe Marea Odaliscă a lui Ingres, a făcut un test – cu măsurători pe modele vii – şi a ajuns la concluzia că pictorul a adăugat celebrei sale femei de harem nu 3 vertebre, ci 5. „Într-o manieră absolut ştiințifică, ne-am amuzat să calculăm foarte serios marjele de eroare”, a declarat dr. Maigne, după ce a realizat acest studiu-experiment, cu ajutorul lui Gilles Chatelier, de la Spitalul Georges Pompidou. După măsurătorile efectuate pe mai multe modele-voluntare (având înălțimea între 1,74 m şi 1,82 m), a rezultat că lungimea capului este 21,8 cm, cu o marjă de eroare de 9 mm, spatele (de la baza gâtului până la fosetele renale) măsoară 53,4 cm (adică, de 2,46 ori lungimea capului), iar bazinul – 20,6 cm (adică de 0,95 ori lungimea capului). Aceste dimensiuni au fost comparate cu cele ale modelului lui Ingres, după ce silueta feminină a fost „descărcată” pe computer şi măsurată cu precizie micronică. A rezultat că Odalisca a „suportat” o alungire totală a dosului (cu bazinul inclus!) cu 15 cm (mai precis, de la 12,3 la 17,6, conform calculelor), ceea ce ar corespunde dimensiunilor însumate a 5 vertebre, şi nu a 3, aşa cum se ştia până acum. De altminteri, deformarea siluetei din tablouul lui Ingres este asociată unei înclinări a trunchiului şi unei rotații a bazinului, care n-a fost posibil să fie reproduse de către modelele medicului. Dar, tot dr. Maigne propune o ipoteză: Ingres ar fi vrut, alungind dosul, să marcheze la modul fizic o distanță între un bazin hipertrofiat – simbolizând corpul voluptuos dedicat „plăcerilor sultanului” şi chipul Odaliscăi – reflexia unei expresii enigmatice, distante, aproape triste. Ca şi cum ar fi fost marcată o separare netă între condiția de femeie şi gândurile ei cele mai intime. Se poate... Ia vedeți! De când n-ați mai deschis un album al lui Jean-Auguste Dominique Ingres?