CARTEA CU DRAG DE SILVIU

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

Pe Profesorul Silviu Lupaşcu (o să folosesc această sintagmă generală în sensul de învățător al cuiva, nu în cel de titlu de apogeu al parcursului academic unde, nu am nici o îndoială, Silviu va ajunge în curând, deşi cred că trebuia să fi ajuns demult) l-am cunoscut la Colegiul Noua Europă, aflând cu această ocazie că, deja, crescusem în destine paralele până atunci. Şi dânsul şi eu vom fi beneficiat, la data întâlnirii noastre, de bursa de cercetare de la Oxford University, dar, de asemenea, şi dânsul şi eu beneficiasem de o bursă Fulbright în Statele Unite. Ca unul care sunt, uneori, invitat să mă implic în acest proces de acordare a burselor Fulbright de către comisia din România, pot să îi asigur pe cei care nu ştiu deja acest lucru că acordarea acestei rare, deci cu atât mai prețioase burse nu a fost şi nu e, încă, lucru deloc uşor.

Perioada colegială de la NEC ne-a apropiat şi mai mult. Îmi amintesc, de pildă, că în 1999 a suplinit o vreme cursul dlui Profesor Andrei Pleşu la Facultatea de filosofie a Universității Bucureşti, aşa că, student fiind acolo la a doua facultate (şi, ulterior, la al doilea doctorat, terminat în 2002), am avut privilegiul de a fi eu însumi, cum ar veni, studentul dlui Lupaşcu. Aşa se face că, pornind eu colecția Spații Imaginate a Editurii Paideia în 1999, l-am rugat pe dl. Lupaşcu să ne dea un manuscris, ceea ce dânsul a şi făcut. Cartea Pelerinajul senzual a apărut, mă bucur că este menționată printre multele şi interesantele volume scrise de cercetătorul şi scriitorul Silviu Lupaşcu şi a rămas până astăzi una dintre cele mai stranii apariții ale colecției (alături, poate, de Vegheați de mister a lui David Walsh, de la Catholic University of America). Nu o spun doar eu: ştiu că şi directorul editurii, profesorul Ion Bănşoiu, crede la fel.

Aşa încât a fost natural să-l fi invitat pe dl. Profesor Lupaşcu să le predea studenților noştri de la Masterul de Antropologie a spațiului sacru de la UAUIM, master pe care l-am coordonat între 2001 şi 2009. Fascinația mai tinerilor mei colegi față de cursurile pd-lui Pofesor Lupaşcu era vizibilă şi durabilă. Acest lucru se datora în egală măsură cursurilor pe care domnia sa le ținea masteranzilor, cât şi modului în care o făcea, care schimba subiectele pe care le aborda în lucruri deopotrivă dezvăluite, dar şi, pe mai departe, misterioase. Cât timp masterul a funcționat, am beneficiat de prezența discretă – poate prea discretă public – a dlui Profesor Lupaşcu şi îi mulțumesc şi aici pentru aceasta.

Mai adaug, de asemenea, episodul şcolilor de vară ale Fundației HAR, de la Râmnicu Vâlcea. Combinând predarea de cursuri de către personalități din țară şi din străinătate cu activitatea practică legată de înțelegerea naturii materialelor de construcție (şi din arta plastică) în relație cu focul, cu apa, cu aerul, în formă edificată, aceste şcoli de vară au pus studenții în contact nemijlocit cu tradiția Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni / Râmnicu Vâlcea. Şcolile s-au desfăşurat sub egida Tradiție şi (post)Modernitate, iar motorul programului a fost prietenul nostru comun, sculptorul Alexandru Nancu. Din nefericire, Sandu ne-a părăsit de aproape doi ani şi, fără el, această mirabilă formă de întâlnire a dispărut şi ea. Dar cred că această sintagmă-titlu descrie, într-un fel de ecou îndepărtat, chiar tipul de relație temporală sub arcul căreia, tensionat, stă activitatea de cercetare, de predare şi de publicare a dlui Silviu Lupaşcu. Înțeleg, pesemne, foarte bine această tensiune, pentru că şi eu, la rândul meu, i mă supun în ceea ce fac, spun şi scriu.

Sunt, deci, un privilegiat.

Nu doar că ştiu relativ îndeaproape devenirea intelectuală a dlui Silviu Lupaşcu, dar am avut onoarea de a mă bucura şi de prietenia domniei sale. Din nefericire, timpul şi geografia – diferite – ale vieților noastre nu ne permit să ne întâlnim pe cât de des mi-aş dori. Acesta, însă, este un moment binecuvântat, în care am bucuria de a mărturisi public admirația intelectuală şi personală pe care o am pentru cadrul didactic, pentru cercetătorul, pentru autorul Silviu Lupaşcu: complexitatea destinului său este în sine impresionantă şi, fireşte, dânsul nu face nimic pentru a o simplifica. Dar asta face parte din şarmul dânsului, care potențează, augmentând-o, calitatea cu totul specială a operei pe care deja ne-a propus-o.