Dialog fascinant cu Petru Lucaci

Seria de întâlniri-dialog de la Muzeul Național de Artă Contemporană, ce au însoțit expoziția „Învățământul artistic bucureştean şi arta românească după 1950” a continuat, miercuri, 24 iunie (ca o coincidență, chiar de ziua de Sânziene şi a marii sărbători a Bisericii Ortodoxe, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul!), cu un eveniment deosebit: o discuție interesantă a gazdei, criticul Adrian Guță, cu invitatul său, artistul vizual Petru Lucaci, conferențiar-doctor la Universitatea de Artă şi preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. Lucaci (născut în 1956) – absolvent cu diplomă de merit al Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu, secția Pictură, Bucureşti (1982), doctor în Arte vizuale, membru al Grupului 8 Art +, alături de Vasile Tolan, Darie Dup, Gheorghe I. Anghel, Vladimir ?etran, Marcel Bunea, Napoleon Tiron ?i Florin Ciubotaru – este un „optzecist“ care s-a lansat în viața artistică românească spre sfâr?itul deceniului 9 al secolului trecut. Mai departe, interesant este parcursul expozițiilor sale în străinătate şi insistența remarcabilă cu care expune în spațiul european, cu precădere francez. Aşadar, amintim: 1990 – Genesis, Centrul Municipal Corintos (Grecia), 1991 – The cross, Galeria Gijzenrooi, Geldrop (Olanda), 1991 - Out of surface, Centrul Cultural Malmö (Suedia), 1992 – Out of surface, Galeria Itakeskus, Helsinki (Finlanda), 1992 – Out of surface I, Centrul Cultural Stockholm (Suedia), 1993 – Cinetique art, Cine-Video-Psy, Lorquin (Franța), 1993 – Confluance I, Galeria Jean-Yves Chevilly, Avallon (Franța), 1993 – Confluance II, Muzeul Sarrbourg, Sarrebourg (Franța), 1993 – Underground, Galeria Ettiene de Causans, Paris (Franța), 1994 – Sortie de la surface, La primavera, Auxerre (Franța), 1994 – Sortie de la surface I, Centrul Cultural Român, Paris (Franța), 1994 – Out of surface II, Galeria Brotdorf-Merzig (Germania), 1994 – Sortie de la surface II, Galeria Espace Suisse, Strasbourg (Franța), 1997 – Dialogues, Galeria Jacques Brel, Thionville (Franța), 1997 – Noctumbres, Centrul Cultural Român, Paris (Franța), 2000 – Noctumbres I, Galeria Art Présent, Paris (Franşa), 2006 – Noctumbres II , Galeria de Arta Phalsbourg (Franța), 2007 - Clarobscur I, Institutul Cultural Român Paris (Franța), 2008 – Et nous serons collage, Galeria Nicaise, Paris (Franța), 2008 – Clarobscur II, Galeria Paul Amarica, Paris (Franța). Discuția a ocazionat, totodată, şi expunerea unui şir de testimoniale ale artistului, care şi-a definit astfel câteva dintre trăsăturile credo-ului său. Pe urmele lui Lao-Tzî, Petru Lucaci consideră că un călător bun este acela preocupat mai mult de drumul însu?i, decât de „gândul de a ajunge“ undeva, la țel, la punctul terminus. Etapele lui de lucru ?i „popasurile“ expoziționale aduc surprize, confirmări, noi schimbări, ocolesc comoditatea. Opțiunile tematice, tehnice, stilistice ?i-au constituit un teritoriu în expansiune, de la pictură la obiect, fotografie ?i new media, de la tatonări ale relației figurativ-abstract la un neoexpresionism ce dialoga cu gestualismul abstract, de acolo la hiperrealism ?i iar la fertile topiri de granițe, de la explozia cromatică, la implozia spre negru ?i înapoi. Ramificațiile, revenirile, scurtăturile, trecerile de nivel pe drumul lui Petru Lucaci „desenează“ o concepție postmodernă de construcție a operei, în care fragmentul, colajul, alternarea relaxată între mai multe opțiuni sau combinarea lor contribuie la întreținerea vitalității creație. De pildă, remarcat inițial, în prima perioadă a picturii sale, pentru expresionismul abstract şi intens policrom, de câțiva ani, Petru Lucaci face, atât în concepție, cât şi în tehnică, un viraj brusc. Ca o periculoasă, dar nu mai puțin incitantă „coborâre în infern”. După o imersiune prelungită în universul ultra-senzorial şi exploziv al unui cromatism flamboaiant ?i expansiv, artistul trece, aşadar – odată cu seria Noctumbre, de la începutul anilor 2000 ?i până la Clarobscur – la un impredictibil experiment, cu serioase excrescențe nihiliste. Un fel de „abluțiune” în abisurile insondabile ale unei singure culori (sau, mai degrabă, absență a acesteia!): negrul. Negrul perfect, negrul total, negrul profund, negrul abisal. Nudurile – fragmentate în colaje, gestualisme grafice sau clişee fotografice şi a căror senzualitate transparentă nu are nimic de-a face cu licențiosul sau vulgarul – provoacă privirea nu doar printr-o curiozitate mistuitoare ce promite, firesc, plăcere, ci şi prin inducerea certitudinii că ne aflăm în fața unei răsturnări spectaculoase în viziune. Ca o misterioasă tactilizare vizuală fulminantă – în mod sigur de sorginte expresionistă – a stratului de adâncime. Ca o disoluție în magma propriului infern al subconştientului. Cât despre biografia lui Petru Lucaci, au existat, fără îndoială, şi momente tensionate, pe muchie de cuțit, la fel ca-n viața oricărui creator „optzecist”. Care, însă astăzi, se circumscriu lejer, mai degrabă unei semantici anecdotice. Iată, de pildă, un moment povestit de artist! În 1988, pictorul a reuşit să-şi deschidă prima expoziție personală, intitulată „Geneza”. O sumă de complicități şi găselnițe – de complexitate şi dificultăți greu de înțeles pentru cei care n-au trăit timpul acela – i-a precedat vernisajul. Mai întâi, instituția cu rol de minister al culturii nu i-a aprobat catalogul prefațat de Andrei Pleşu. În obținerea vizelor, s-a implicat atunci direct sculptorul Horia Flămând, nu atât în calitatea sa de vicepreşedinte al UAP, cât de cumnat al lui Ion Ursu, membru al CPEX al PCR. Tot atunci, ataşatul cultural al Ambasadei SUA la Bucureşti a cumpărat aproape toată expoziția tânărului pictor şi, apoi, l-a invitat la reşedința sa, ca să vadă cum a aşezat tablourile. „A doua zi – îşi aminteşte pictorul – m-au vizitat „băieții”. „Vrei să pleci? Nicio problemă. Te ajutăm.”, mi-au zis. Am fost foarte speriat.” În primăvara lui ’89, a pregătit vernisarea expoziției la Timişoara. Criticul de artă Coriolan Babeți – pe atunci, preşedinte al Comitetului Județean de Cultură şi Educație Socialistă Timiş – nu a obținut însă acordul şefilor secției de propagandă. A fost nevoie de intervențiile de culise ale celebrului doctor timişorean Virgil Feier, consăteanul şi protectorul adolescenței lui Petru Lucaci. Prezentată la Timişoara de poetul Ştefan Foarță şi de sculptorul Victor Gaga, „Geneza” a devenit astfel un reper al evenimentelor culturale din an, consacrându-l pe autor. Întâlnirile cu artiştii – organizate de MNAC şi ocazionate de sărbătorirea celor 150 de ani de învățământ artistic românesc – reprezintă atât un fast prilej de a cunoaşte „pe viu” elita artelor contemporane, cât şi temeiul relaxant al unor adevărate, dacă se poate spune aşa, „şezători” culturale. Savuroase, utile, benefice.