Cronica plasticii
Florin Toma
MONOLOG DESPRE PROLOG
Articol publicat în ediția Viața Românească 7 / 2015
Un reînceput – numeşte recenta expoziție, de la Galeria Romană, maestrul Paul Gherasim, decanul de vârstă şi părintele-fondator al grupului. Un reînceput de Logos şi de Timp – am adăuga noi. Un nou debut al unei emoționante şi frumoase aventuri a picturii româneşti contemporane. „Pare de la sine înțeles, astăzi – scrie Paul Gherasim în prefața albumului omagial – că rostul artistului, justificarea lui esențială, este exprimarea de sine. Fie că are modestia de a-şi restrânge competența la hotarele propriei inferiorități, fie că are orgoliul de a nu propune lumii altceva decât supremația personalității sale inconfundabile, artistul se resemnează sau se simte îndreptățit să vorbească mereu despre sine”.
Dar, oricum s-ar numi, perifrastic, această re-naştere a Grupului PROLOG, nu putem trece nepăsători peste o istorie îndrăzneață, `nsă, totodată, delicată (căci puține sunt simbolurile care ating suavul şi gingăşia, aşa cum o face „floarea de măr”!) a unuia dintre puținele grupuri remarcabile de artişti. Fiindcă, în general, anii ’80 nu erau chiar cei mai permisivi ani pentru constituirea de adunări la un loc ale unor oameni al căror spirit vibra la unison. Pe aceeaşi coardă sensibilă a unui concept doar în aparență milostiv cu sensurile ascunse, căci, în realitate, „floarea de măr” – titlul expoziției din 1985, de la Galeria Căminul Artei – se răsfăța în adâncurile sale cu destule noime a căror nuanță destul de subversivă nu atrăsese atenția cenzurii comuniste (deşi, să ne aducem aminte, erau vremurile în care adepții „meditației transcendentale”... las’ că unora dintre comisarii ideologici de atunci li se scrântea limba încercând să pronunțe corect acest cuvânt!... deci, adepții sau „cursanții” erau prigoniți, arestați, exilați). Floarea măr e simbolul cumințeniei virginale şi al curățeniei spirituale. Era exact opusul calibaneriei grobiene şi lătrătoare a comunismului, în general, osificat în consternare în fața artei ce slujeşte Frumosul şi Binele, îngemănate în idealul kalokagatheic. Non-violența, delicatețea, domolul, astâmpărul, quietudinea, ataraxia, liniştea sufletească – iată ce semnifică floarea de măr. Sau, de ce nu, şi continuitatea, germinația universală, gestația purității. „Bucură-te, floarea mărului / şi nu te speria de rod!” – strigă triumfător Lucian Blaga, în finalul poemului „Bunăvestire pentru floarea mărului” (din volumul „Nebănuitele trepte”– 1943).
Aşadar, la Galeria Romană a fost deschisă expoziția intitulată – uşor criptic şi încifrat – „90 x30 PROLOG”. Ceea ce s-a tradus prin menționarea a două aniversări concomitente: împlinirea a 90 de ani de viață ai pictorului Paul Gherasim şi 30 de ani de la înființarea grupării, numite iscusit „Prolog” (adică un început, un moment inițial care precede adevăratul Logos, Cuvântul în libertate... iată, prin urmare, alt palier subteran pe care cenzura comunistă de la acea vreme nu l-a intuit!) şi din care făceau parte, pe lângă Paul Gherasim: Constantin Flondor, Horea Paştina, Christian Paraschiv şi Mihai Sârbulescu. Cu mențiunea că, de-a lungul timpului, componența s-a schimbat, adăugându-se grupului şi alți artişti reprezentativi pentru această cvasi-mişcare, mişcarea florii de măr. La fel, mai trebuie spus că tot aşa, de-a lungul vremii – mai ales, după 1989 – grupul a mai apărut şi în alte expoziții (cu precădere, la Galeria Curtea Veche, care devenise chiar „sediul” tradițional al grupării!). Numai că, de astă dată, la Galeria Romană artiştii au beneficiat de un spațiu mult mai generos care a „luminat” mai bine şi mai elocvent opera lor. La această re-uvertură au participat, prin lucrările lor, vechi şi noi membri ai „mişcării” sau afiliați ai acesteia, pe lângă Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Christian Paraschiv şi Mihai Sârbulescu – într-un fel, cam asta este, în general, şi succesiunea ce s-a impus singură! – Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu, Afane Teodorescu, Vasile Varga, Gheorghe Berindei, Florin Niculiu, Ion Nicodim, Octav Grigorescu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Dan Mohanu sau Andrei Rosetti.
Atmosfera a fost una ca de familie ce se reuneşte – prin prezență sau prin „corespondența” operelor (în cazul celor nedrept dispăruți!) – la o aniversare prietenească, fără fireturi fastuoase la uniforma de gală, ci doar cu căldura gesturilor afectuoase şi a cuvintelor simple. Cunoscuta actriță Ioana Pavelescu – pe care am avut plăcerea s-o cunosc – spunea, nu doar ca nepoată a maestrului Paul Gherasim, dar şi ca un spirit sensibil şi apropiat artei, că, pe lângă puterea şi energia unchiului său, pe care, de unde-de neunde, acesta le-a regăsit şi le-a adunat, în ciuda vârstei înaintate, de a fi prezent la cele două sărbători, a impresionat-o încărcătura semantică a momentului inițial, a clipei ivirii acestei adunări de artişti perfect compatibili. Căci, cu modestie, Paul Gherasim remarca în cuvântul său: „În fond, câțiva pictori s-au întâlnit acum 30 de ani, într-o grădină cu meri pregătiți să dea în floare şi au încercat împreună o experiență neobişnuită: de a uita ce au învățat la şcoală. A fost încercarea de a re-deveni, de a fi la începutul meşteşugului lor, desenând, aporape uitând de ei, ramuri cu muguri în floare sau cu flori albe de măr stropite cu purpura şi roua dimineții. Această prospețime a vederii, a contemplării, o încercare aproape mistică, a fost o experiență importantă pentru ei”.
De 30 de ani, evoluția acestui grup e fascinantă. E aidoma unui roman. A unei scrieri în proză. Cu portrete de neuitat. Cu puneri în scenă dramatice. Cu suişuri, dar şi cu coborâşuri. Cu reuşite, dar şi cu eşecuri. Cu dispăruți, dar şi cu nou-veniți. Cu admiratori, dar şi cu detractori. Însă despre care s-a vorbit întotdeauna cu respect, şi mai puțin cu invidie. Istoria acestui nucleu de artişti e povestită de pictorul Mihai Sârbulescu – nu doar un artist remarcabil prin stilul său greu de confundat (duct laconic, cromatică puternică, pastă grea, detaliul obsedant etc.), ci şi un absolut surprinzător mânuitor al condeiului – în cele două cărți ale sale, Despre ucenicie şi Dosar Prolog. Pe care le-am primit cadou, culmea! tocmai de la München. (NOTĂ : Profit de ocazie să mulțumesc din suflet, pentru surpriza pe care mi-au făcut-o, făcând să ajungă la mine aceste două volume, omului de mare spirit şi colecționarului Georg Lecca, alături de, nu în ultimul rând, prietenei Veronica Kirchner. Cărora le păstrez o amintire frumoasă!). Ceea ce este interesant e că recuperările acestea ale lui Mihai Sârbulescu (precum şi convorbirile avute cu membrii grupului, apoi înregistrate şi transpuse în carte!) nu doar că surprind prin acuitatea observației şi prin chiar, uneori, dezvoltarea epică (precum în Dosar Prolog!), dar reuşesc cu adevărat să devină un pachet de documente viguros, inconturnabil şi indelebil despre formarea, viața şi dezvoltarea unuia dintre puținele grupuri pe care istoria artei româneşti contemporane le-a înregistrat în memoria sa.
Expoziția de la Galeria Romană a însemnat nu doar re-naşterea unui grup de artişti, dar şi dovada peremptorie că, prin strădanie, perseverență şi cinstirea adevărului, orice mit poate fi revitalizat. Spre a deveni permanență a unui prezent continuu. Mulțumim.
Dar, oricum s-ar numi, perifrastic, această re-naştere a Grupului PROLOG, nu putem trece nepăsători peste o istorie îndrăzneață, `nsă, totodată, delicată (căci puține sunt simbolurile care ating suavul şi gingăşia, aşa cum o face „floarea de măr”!) a unuia dintre puținele grupuri remarcabile de artişti. Fiindcă, în general, anii ’80 nu erau chiar cei mai permisivi ani pentru constituirea de adunări la un loc ale unor oameni al căror spirit vibra la unison. Pe aceeaşi coardă sensibilă a unui concept doar în aparență milostiv cu sensurile ascunse, căci, în realitate, „floarea de măr” – titlul expoziției din 1985, de la Galeria Căminul Artei – se răsfăța în adâncurile sale cu destule noime a căror nuanță destul de subversivă nu atrăsese atenția cenzurii comuniste (deşi, să ne aducem aminte, erau vremurile în care adepții „meditației transcendentale”... las’ că unora dintre comisarii ideologici de atunci li se scrântea limba încercând să pronunțe corect acest cuvânt!... deci, adepții sau „cursanții” erau prigoniți, arestați, exilați). Floarea măr e simbolul cumințeniei virginale şi al curățeniei spirituale. Era exact opusul calibaneriei grobiene şi lătrătoare a comunismului, în general, osificat în consternare în fața artei ce slujeşte Frumosul şi Binele, îngemănate în idealul kalokagatheic. Non-violența, delicatețea, domolul, astâmpărul, quietudinea, ataraxia, liniştea sufletească – iată ce semnifică floarea de măr. Sau, de ce nu, şi continuitatea, germinația universală, gestația purității. „Bucură-te, floarea mărului / şi nu te speria de rod!” – strigă triumfător Lucian Blaga, în finalul poemului „Bunăvestire pentru floarea mărului” (din volumul „Nebănuitele trepte”– 1943).
Aşadar, la Galeria Romană a fost deschisă expoziția intitulată – uşor criptic şi încifrat – „90 x30 PROLOG”. Ceea ce s-a tradus prin menționarea a două aniversări concomitente: împlinirea a 90 de ani de viață ai pictorului Paul Gherasim şi 30 de ani de la înființarea grupării, numite iscusit „Prolog” (adică un început, un moment inițial care precede adevăratul Logos, Cuvântul în libertate... iată, prin urmare, alt palier subteran pe care cenzura comunistă de la acea vreme nu l-a intuit!) şi din care făceau parte, pe lângă Paul Gherasim: Constantin Flondor, Horea Paştina, Christian Paraschiv şi Mihai Sârbulescu. Cu mențiunea că, de-a lungul timpului, componența s-a schimbat, adăugându-se grupului şi alți artişti reprezentativi pentru această cvasi-mişcare, mişcarea florii de măr. La fel, mai trebuie spus că tot aşa, de-a lungul vremii – mai ales, după 1989 – grupul a mai apărut şi în alte expoziții (cu precădere, la Galeria Curtea Veche, care devenise chiar „sediul” tradițional al grupării!). Numai că, de astă dată, la Galeria Romană artiştii au beneficiat de un spațiu mult mai generos care a „luminat” mai bine şi mai elocvent opera lor. La această re-uvertură au participat, prin lucrările lor, vechi şi noi membri ai „mişcării” sau afiliați ai acesteia, pe lângă Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Christian Paraschiv şi Mihai Sârbulescu – într-un fel, cam asta este, în general, şi succesiunea ce s-a impus singură! – Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu, Afane Teodorescu, Vasile Varga, Gheorghe Berindei, Florin Niculiu, Ion Nicodim, Octav Grigorescu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Dan Mohanu sau Andrei Rosetti.
Atmosfera a fost una ca de familie ce se reuneşte – prin prezență sau prin „corespondența” operelor (în cazul celor nedrept dispăruți!) – la o aniversare prietenească, fără fireturi fastuoase la uniforma de gală, ci doar cu căldura gesturilor afectuoase şi a cuvintelor simple. Cunoscuta actriță Ioana Pavelescu – pe care am avut plăcerea s-o cunosc – spunea, nu doar ca nepoată a maestrului Paul Gherasim, dar şi ca un spirit sensibil şi apropiat artei, că, pe lângă puterea şi energia unchiului său, pe care, de unde-de neunde, acesta le-a regăsit şi le-a adunat, în ciuda vârstei înaintate, de a fi prezent la cele două sărbători, a impresionat-o încărcătura semantică a momentului inițial, a clipei ivirii acestei adunări de artişti perfect compatibili. Căci, cu modestie, Paul Gherasim remarca în cuvântul său: „În fond, câțiva pictori s-au întâlnit acum 30 de ani, într-o grădină cu meri pregătiți să dea în floare şi au încercat împreună o experiență neobişnuită: de a uita ce au învățat la şcoală. A fost încercarea de a re-deveni, de a fi la începutul meşteşugului lor, desenând, aporape uitând de ei, ramuri cu muguri în floare sau cu flori albe de măr stropite cu purpura şi roua dimineții. Această prospețime a vederii, a contemplării, o încercare aproape mistică, a fost o experiență importantă pentru ei”.
De 30 de ani, evoluția acestui grup e fascinantă. E aidoma unui roman. A unei scrieri în proză. Cu portrete de neuitat. Cu puneri în scenă dramatice. Cu suişuri, dar şi cu coborâşuri. Cu reuşite, dar şi cu eşecuri. Cu dispăruți, dar şi cu nou-veniți. Cu admiratori, dar şi cu detractori. Însă despre care s-a vorbit întotdeauna cu respect, şi mai puțin cu invidie. Istoria acestui nucleu de artişti e povestită de pictorul Mihai Sârbulescu – nu doar un artist remarcabil prin stilul său greu de confundat (duct laconic, cromatică puternică, pastă grea, detaliul obsedant etc.), ci şi un absolut surprinzător mânuitor al condeiului – în cele două cărți ale sale, Despre ucenicie şi Dosar Prolog. Pe care le-am primit cadou, culmea! tocmai de la München. (NOTĂ : Profit de ocazie să mulțumesc din suflet, pentru surpriza pe care mi-au făcut-o, făcând să ajungă la mine aceste două volume, omului de mare spirit şi colecționarului Georg Lecca, alături de, nu în ultimul rând, prietenei Veronica Kirchner. Cărora le păstrez o amintire frumoasă!). Ceea ce este interesant e că recuperările acestea ale lui Mihai Sârbulescu (precum şi convorbirile avute cu membrii grupului, apoi înregistrate şi transpuse în carte!) nu doar că surprind prin acuitatea observației şi prin chiar, uneori, dezvoltarea epică (precum în Dosar Prolog!), dar reuşesc cu adevărat să devină un pachet de documente viguros, inconturnabil şi indelebil despre formarea, viața şi dezvoltarea unuia dintre puținele grupuri pe care istoria artei româneşti contemporane le-a înregistrat în memoria sa.
Expoziția de la Galeria Romană a însemnat nu doar re-naşterea unui grup de artişti, dar şi dovada peremptorie că, prin strădanie, perseverență şi cinstirea adevărului, orice mit poate fi revitalizat. Spre a deveni permanență a unui prezent continuu. Mulțumim.