Ceremonial şi realitate

Privită uneori cu acea curiozitate pe care europenii o manifestă față de numeroase aspecte ale culturii asiatice, iar alteori citită exclusiv prin raportare la grila exotismului, literatura japoneză contemporană nu încetează să surprindă, rămânând una dintre experiențele (şi deopotrivă provocările!) estetice ce marchează secolul XX. Fenomenul e cu atât mai dificil de abordat, cu cât cel mai adesea cititorul tinde să rămână la un cadru oarecum exterior şi să aibă în vedere exclusiv vârfurile, extremele sau petele de culoare – locală şi nu numai. S-a vorbit, astfel, adesea, despre Yasunari Kawabata, considerat „ultimul nume mare” în ceea ce priveşte atitudinea pe care acesta, ca autor, a avut-o față de tradiția niponă şi ajuns rapid la o celebritate mondială după încununarea operei sale cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1968 – la exact o sută de ani de la începuturile Epocii Meiji, perioada niponă a porților deschise către cultura occidentală. Alteori, scriitorii aduşi în discuție de către cei pasionați (ori doar interesați) de universul japonez au fost cei consacrați, în timpul vieții, prin atitudinile lor şocante sau, în orice caz, neobişnuite ori mai greu de înțeles în adevăratele lor implicații de către cititorul occidental, adesea prea grăbit sau prea atras de aparențe, fie ele şi ieşite din comun. Căci acțiunile şi modul de viață al lui Yukio Mishima, „ultimul samurai al literaturii japoneze”, au părut uneori a-i umbri activitatea literară, receptată, în unele cercuri, mai cu seamă prin prisma discursurilor ținute cu diferite ocazii sau a suicidului care a tulburat lumea literară (si nu numai) în anul 1970. Iar apropierea lui Shusaku Endo de credința creştină şi de valorile spirituale occidentale i-a făcut pe unii cititori sau critici să nu mai evalueze corect valoarea estetică a operei sale, excelent studiu al raporturilor fluctuante între Orient şi Occident.
În acest context, numele lui Nagai Kaf? (1879 – 1959) este mai degrabă necunoscut cititorului occidental, în ciuda faptului că tocmai el este cel care, prin intermediul întregii sale creații, a reuşit să realizeze o vastă frescă a societății nipone de la începutul secolului XX şi să surprindă multe dintre adevărurile – nu o dată dureroase – ale lumii gheişelor. Faptul este evident mai cu seamă în romanul Komayo. Povestea unei gheişe (foarte frumos tradus în limba română de către Anca Focşeneanu, dedicată cercetătoare a fenomenului cultural nipon).
„O carte nostalgică şi lirică, dar în egală măsură o creație modernă, cu accentuate note sociale, încercând – şi reuşind – să spună câteva dintre adevărurile dure ale vieții de gheişă”, astfel a caracterizat critica literară textul acesta. Având acțiunea plasată în jurul anului 1912, la Tokyo, cartea spune povestea protagonistei, frumoasa Komayo, fostă gheişă, care crede că odată cu căsătoria va abandona definitiv lumea caselor de plăceri. Soțul său moare după doar câțiva ani, iar ea, încă tânără şi incapabilă să-şi întrevadă viitorul într-un cătun dintr-un colț îndepărtat de țară, revine în Capitală, reluându-şi vechea ocupație: „Oricât s-ar fi străduit, nu se putea vedea pe ea, o fată crescută la oraş, trăind până la moarte în provincia îndepărtată, înconjurată numai de membrii familiei bogate a soțului ei, care erau atât de diferiți de ea. Dacă ar fi rămas, ar fi trebuit să renunțe practic la a trăi, pentru că a rămâne era ca şi cum ar fi intrat la o mânăstire.” La puțină vreme, îl reîntâlneşte pe Yoshioka, un fost client de care o legase o puternică afecțiune, dar bărbatul o trădase plecând pe neaşteptate în străinătate. Întâlnirea aceasta îi dă lui Komayo speranța că va reuşi să ducă în scurt timp o existență lipsită de griji, numai că, mult mai precaută, acum, evită să se implice sentimental în această relație. Insă, tot încercând să fie atentă la ceea ce simte pentru Yoshioka, apariția altui bărbat în viața ei o prinde cu garda jos, iar Komayo încalcă cea mai importantă regulă din codul nescris al gheişelor: se îndrăgosteşte de frumosul actor Segawa.
Dincolo, însă, de linia strictă a subiectului, romanul lui Nagai Kaf? nu e nicidecum o dulce ori palpitantă poveste de dragoste plasată în contextul lumii japoneze a primelor decenii ale secolului XX. Desigur, pasiunea există, dar scriitorul ştie cum să abordeze, în acea lume a porților închise, şi problema sexului, care devine, nu în puține momente, moneda de schimb cu ajutorul căreia se pot obține multe: avantaje materiale, influență, siguranța zilei de mâine. Iar gheişele ştiu asta mai bine decât oricine. De aici rivalitățile dintre ele – şi tot de aici permanenta stare de competiție şi, adesea, de suspiciune ce domneşte în cartierul Shimbashi. În plus, discrepanța dintre aparență şi esență domină textul – şi, implicit, această lume: nici chiar sentimentul care părea la început reciproc şi care dădea senzația că-i va lega de-a pururi pe Komayo şi Segawa, nu va rezista testului timpului şi tentației materiale căreia tânărul şi nestatornicul actor îi cedează, neezitând s-o abandoneze pe mult iubita sa Komayo pentru o femeie lipsită de gust şi de rafinament, însă, din fericire pentru dorința ei de a-şi găsi rapid un soț, plină de bani.
În acest fel, Nagai Kaf? îşi fascinează cititorul încă din primele capitole, făcându-l deopotrivă să accepte ca atare magia exercitată de faimoasele case de gheişe ca pe o veritabilă evadare din rutina şi din lipsa de grație a realității cotidiene, dar şi să perceapă, exact în aceste case, o replică în miniatură a conflictelor şi tensiunilor ce definesc realitatea deloc împodobită a celei mai dure existențe. În aceasta constă forța estetică a acestui roman, câtă vreme, dincolo de elegantele şi delicatele descrieri ale dansurilor gheişelor sau ale talentului muzical al unora dintre ele, adevărate purtătoare de cuvânt ale unui mod de viață ce-şi trăieşte ultimele clipe, se întrevede lupta pe care fiecare gheişă trebuie să o ducă pentru supraviețuire. O luptă pe care aparent vulnerabilele ființe o poartă cu toți cei din jur (mai ales cu toate cele din jur!), dar şi cu ele însele, cu propriile sentimente sau dorințe, pe care trebuie să le ignore în mod deliberat, dacă vor să reuşească să aibă o viață liniştită în momentul în care, fatalmente, vor fi silite să renunțe la această ocupație care, în paranteză fie spus, nu durează deloc mult... Romanul devine, astfel, implicită meditație asupra destinului omenesc, asupra fragilității sentimentelor umane atunci când sunt confruntate cu dura realitate, dar şi studiu social, vizând situația femeii într-o lume prea puțin dispusă să-i asculte până la capăt problemele. Personajele feminine sunt mereu folosite de cei din jur, dar răspunsul lor e pe măsură, căci gheişele încearcă la rândul lor să se folosească de admiratorii pe care-i au sau de clienții statornici pe care-i pot dobândi.
Cartea evaluează consecințele rivalităților dintre gheişe, dar le şi explică – fără a le pune vreodată în lumina decorativului, sentimentalismului şi cu atât mai puțin a exterioarei culori locale – nepierzând din vedere nici dezamăgirile pe care le suferă personajele şi nici tehnicile de manipulare în care multe dintre ele excelează. Dacă gheişele se află în perpetuă competiție pentru clienții cu bani (unele dintre ele, cum ar fi Ranka, nedându-se în lături de la comportamente indecente, iar Hanasuke depăşeşte handicapul lipsei de frumusețe prin arta de a se lăsa dominată de toți cei din jurul său), aceştia vor să se distreze din plin, fără a ține seama de altceva în afara propriului scop. Formalitățile sunt mereu respectate, întregul ritual e îndeplinit fără greş, dar datoriile financiare nu sunt niciodată uitate, cu atât mai puțin şterse, iar obligațiile de toate felurile trebuie îndeplinite, altfel şantajul ori amenințarea pot oricând distruge o reputație fără pată.
Komayo, încercând pe de o parte să-şi asigure viitorul, dar şi să-şi găsească pasiunea, încalcă grav regulile acestei lumi, iar prețul pe care-l va plăti este mare. Dragostea o face vulnerabilă, iar răzbunarea lui Yoshioka, cel care se simte trădat, va fi amarnică. Până la catastrofă nu e decât un pas, însă Nagai Kaf? deține mijloacele de a o salva pe frumoasa sa protagonistă fără a transforma finalul cărții în happy-end sentimental. În plus, oricât de fascinante ar fi intrigile complicate cu care gheişele încearcă să-şi cucerească publicul, nu doar aceste amănunte fac deliciul lecturii romanului de față, ci şi digresiunile care, aparent, au prea puține legături cu desfăşurarea propriu-zisă a acțiunii. Descrierile grădinii lui Nanso, scriitor aplecat spre farmecul trecutului, ca şi meditațiile lui Komayo cu privire la realitatea relațiilor interumane şi la ireversibilitatea timpului şi a frumoşilor ani ai primei tinereți sunt pagini de mare literatură care fac din cartea aceasta nu doar o prezentare a universului gheişelor, ci şi un exemplu de observație atentă a lumii japoneze care, după 1868 şi începutul Epocii Meiji, făcea efortul de simbolică deschidere a porților spre o occidentalizare mai mult sau mai puțin forțată.
Adept declarat al valorilor tradițional nipone, Nagai Kaf? s-a lansat în proiectul deloc lipsit de dificultăți de conservare, la nivel estetic, a atributelor specifice spațiului cultural al Arhipelagului. Pe de altă parte, chiar dacă unii critici nu au ezitat să afirme că tema demimondenei e foarte frecventă în literatura occidentală (pe care, de altfel, Nagai Kaf? o cunoştea foarte bine, fiind traducătorul în limba japoneză a câtorva opere esențiale ale romantismului şi simbolismului francez), individualitatea specifică a acestei cărți e în afara oricărei indoieli. Scena de început a romanului, prezentând reîntâlnirea dintre Komayo şi Yoshioka, poate fi citită din perspectiva prozei lui Zola, care se folosise de procedee asemănătoare în Nana, text pe care, în paranteză fie spus, tocmai Kafu îl tradusese în japoneză. Apoi, coincidențele care abundă în carte, ca şi unele situații merită raportate la romanul erotic european al sfârşitului de secol XIX, însă, cu toate astea, Komayo rezistă atât la lectură, cât şi la o analiză critică. Poate mai ales prin capacitatea lui Nagai Kaf? de a-şi transforma discursul narativ într-un excelent exemplu de erotică a ficțiunii.
Scriitorul tematizează însuşi actul narării, dând, astfel, o replică în cheie niponă demersului întreprins, la acelaşi nivel, dar cu mijloace diferite, de reprezentanții modernismului european, mai cu seamă francez. Creațiile sale sunt, fiecare în parte, exemple de ficțiuni autonome şi pe deplin conştiente de virtuțile stilistice şi de atmosferă pe care autorul le deține. La fel ca şi marele său predecesor, Mori Ogai (1862 – 1922), Nagai Kafu cunoaşte perfect tehnicile occidentale ale povestirii ori dialogului, dar le practică într-un mod aparte, trecându-le întotdeauna prin filtrul sensibilității nipone. Accentul va trece, deci, de pe simpla relatare, pe vocea narativă, iar ulterior, pe protagonist, discursul ajungând ca, în momentele privilegiate, să devină veritabil metadiscurs, prefigurând, deci, opera marilor reprezentanți ai literaturii nipone a ultimelor decenii, de la Fumiko Enchi la Haruki Murakami. Lumea gheişelor, prezentată fără acele detalii menite a o înfrumuseța inutil, devine, pentru Nagai Kaf?, o metaforă a puterii masculine (dominantă în lumea niponă a acelor ani), iar legătura implicită a acestei lumi cu arta şi cu domeniul estetic, încercarea de depăşire a condiționărilor pe care gheişele erau silite să le respecte. Nu surprinde, deci, accentul pe care autorul îl pune pe punctul de vedere al femeilor, dar şi pe concluzia amară a multora dintre eroinele acestui roman, că până şi erosul stă sub semnul puterii banului.
Romanul, apărut mai întâi în foileton, iar apoi, în ediție completă, în anul 1917, pentru ca în anul următor dintr-o ediție de mare tiraj să fie excluse anumite pasaje considerate cam prea îndrăznețe pentru cititorii acelei epoci, va fi republicat integral abia în 1947. Textul demonstrează că, fără să fie neapărat frumoasă şi cu atât mai puțin perfectă, lumea gheişelor reprezintă, măcar parțial şi cel puțin în anumite date ale sale, o posibilă evadare a cititorului de atunci şi de acum (temporară desigur!) dintre grijile existenței cotidiene. În această lume, Komayo a făcut o greşeală, îndrăgostindu-se de cine nu trebuia, însă tocmai aceasta o umanizează şi o salvează, în plan estetic, transformând-o într-un personaj cu adevărat convingător. Dar cartea lui Nagai Kaf? spune, cu delicatețe, însă răspicat, şi câteva lucruri esențiale despre iubire şi pierderea ei, despre singurătate şi teama de viitor ori de trecerea timpului.