Memoria revistei/august 2015

Într-un supliment anume editat, revista Argeş anunță, prin tastatura redactorului-şef Dumitru Augustin Doman, pregătirea jubileului, la anul urmând să serbeze 50 ani de existență, „cu bune şi cu faste, cu mai puțin bune”. Lăudabilă prezența de spirit, atenția continuă la mersul istoriei literaturii şi culturii locale, din partea dedicatului D.A.D., cel ce veghează cu o dăruire exemplară, am putea spune, vecină risipirii de sine, la strângerea rândurilor celor mai valoroşi condeieri argeşeni şi nu numai, lună de lună, în paginile revistei. Deci, ştie cel mai bine ce spune: “Până la jubileu, ne propunem să marcăm, preț de 12 numere, momente şi … schițe din istoria revistei, texte facsimilate, poze cu parfum de epocă, ecouri. Altfel zis, să ne amintim de cei ce au trudit o jumătate de veac la ieşirea în lume a publicației care a pus oraşul Piteşti pe harta culturală a țării.” Din cele 12 numere ale suplimentului Memoria revistei, au apărut deja trei, aşa încât am avut destul timp berechet să regăsim în paginile sale extrase din arhivă, cu poze în care se recunosc figurile unor scriitori-fondatori, cei care au imprimat Argeşului gloria de care se bucură încă şi astăzi: Florin Mugur, Cezar Ivănescu, Gheorghe Tomozei, Miron Cordun, până la echipa actuală cu, între alții, Doman, Nicolae Oprea, Mircea Bârsilă, Dumitru Ungureanu şi venerabilul Marin Ioniță, prozator şi memorialist de o prospețime şi vigoare care mă lasă, de fiecare dată când îl citesc, plăcut surprins. Dar să vedem cum sună un poem al lui Tomozei din Argeş, nr. 8, august 1971: “Când îmi curge pe umeri cămaşa de zale/ se coclesc fluturii rochiei tale/ cu lampa, cu albul din aripi o sting,/ degetele înfrigurate se împiedecă / de puful de piersică.// Rămâi. Fără cuvinte. Totu-i spus,/ rămâi cu ochii într-un blând apus,/ pe roți de sunet, pacea să-i cutreieri.../ Tăcerea ta e scriere cu greieri”. Acestui lirism pur, volatil, desigur datat, i se contrapune nemilos luciditatea unui text ales din regretatul Constantin Stan, pe o temă fierbinte a realității postdecembriste, publicat în august 2006, din care citez: “În măsura în care putem vorbi de funcția formatoare a artei – şi eu cred că putem vorbi fără a cădea în înțelegerea îngustă a acestei funcții, o înțelegere mecanicistă: aceeaşi cauză dând mereu acelaşi efect –, atunci mă întreb ce orizonturi pot stârni greşelile de limbă din textele manelelor, improvizațiile erotico-sexuale din şlagărele de pe post, vulgaritățile din diverse ‘războaie’ ale vedetelor puse la cale de o televiziune care propagă prostul-gust apelând, altfel, la teme şi subiecte majore, dar pe care le aduce la stadiul de mahalagisme. Este vorba de un orizont extrem de limitat care formează un public imens, atâta vreme cât cercetările dovedesc că aproape 90 la sută dintre români se culturalizează prin şi la televizor.” De la poezie la jurnalism, şi de aici la dogmatică-spiritualitate, caleidoscopul cultural argeşean e în linii mari conturat: „Cel ce face răul din plăcere nu-i creştin, el este o unealtă. Că şi diavolul are trimişii lui pe pământ, are şi el o tactică, o strategie. Sfinții Părinți spun că uneori diavolul se îmbracă în alb sau în negru, merge desculț, bate mătănii mari şi vorbeşte despre virtuțile creştinului, ca să atragă şi să smintească mai apoi. Sfântul Ioan Scărarul zice că ‘dracii slavei deşarte şi ai mândriei, pe cei slabi de minte îi face prooroci’, iar Apostolul Pavel ne arată că satana se preface în chip de înger al luminii, iar slujitorii nedreptății se prefac în chip de slujitori a dreptății.” (părintele Iustin Pârvu intervievat de Adrian Alui Gheorghe). Nu se poate spune că, gândită şi realizată ca magazin cultural, revista Argeş nu oferă cititorilor săi, număr de număr, “de toate pentru toți”.