Un colț din Raiul Artiştilor

Există locuri în această lume, care seamănă foarte mult cu Paradisul. Facem o paranteză şi ne amintim două splendide ziceri despre acest „loc”. Prima, a lui Oscar Wilde: „I don’t want to go to Heaven. None of my friends are there”. Fără comentarii. Şi a doua, a lui Marcel Proust: „Cele mai frumoase Paradisuri sunt paradisurile pierdute”!... Semnul întrebării! Şi totuşi, Paradisul există, în realitate. La Saint-Paul-de-Vence (în occitană, Sant Pau). Paradisul Artiştilor. Acolo, între mare şi munte, la 20 de km. de Nice şi doar 9 km. de Mediterana (se coboară direct la Cagnes-sur-Mer), se află magica aşezare ce a atras de-a lungul timpului zeci de artişti ai penelului, ai scenei, ai celuloidului, alături de cântăreți şi poeți. Ei l-au făcut renumit şi au creat pentru toți turiştii de mai târziu un fel de dependență stranie, un mit al Sudului foarte râvnit. Deşi prima lui denominare a apărut în sec. XVIII, Saint-Paul a devenit celebru între cele două Războaie Mondiale, când şansonetişti sau poeți i-au făcut fierbinți şi pasionale dedicații (să-i amintim aici doar pe Jacques Prévert (care a şi locuit aici!) cu faimosul său poem „C’est à Saint-Paul-de-Vence” sau pe Charles Trenet, cu „Nationale 7” ori „Paris devient la banlieu de Saint-Paul-de-Vence”, ceea ce, într-o vreme, chiar aşa şi era!). În Evul Mediu, regiunea era administrată de conții de Provence (în sec. XII, contele Charles II acordă o sumă de privilegii, printre care, şi cea de a organiza, o dată pe săptămână, un târg, astfel că, la începutul sec. XIV, Saint-Paul capătă o autonomie din ce în ce mai mare şi devine un orăşel prosper de comercianți şi notabili). Dar, în 1388, Nisa şi împrejurimile rupându-se de Provence şi alipindu-se la Savoia, Saint-Paul devine, pentru cinci secole de atunci încolo, datorită poziției sale strategice, o puternică fortificație la granița de est a Provenței. Am făcut această scurtă incursiune în istorie pentru a sublinia că Saint-Paul aşa arată şi azi. Tot la fel, ca în sec. XVI. Începând cu anii ’20, când primii artişti au venit aici, apoi, din anii ’60, odată cu inaugurarea Fundației Maeght, Saint-Paul îți regăseşte splendoarea, devenind, încet-încet, unul dintre cele mai importante şi valoroase situri ale patrimoniului artistic francez, un veritabil muzeu în aer liber. Urmele trecerii pe aici ale lui Marc Chagall, Pablo Picasso, Jacques Prévert, Yves Montand sunt peste tot. Seria contemporană de celebrități a fost deschisă în 1920, cu Modigliani. I-au urmat Picasso, Matisse, Braque şi Miró, care au locuit o vreme la Saint-Paul-de-Vence. Marc Chagall şi-a consumat aici ultimii 20 de ani din viață (în dreapta intrării din micul cimitir aflat în sudul cetății, se găsesc mormintele pictorului şi al soției sale, iar, după obicei, vizitatorii aşază o pietricică pe lespedea simplă, încrustată cu numele ultimului patriarh al picturii, pe Coasta de Azur!). Apoi, în anii ’40, s-au „refugiat” aici Gide, Giono, Baldwin, Cocteau, Prévert, devenit prieten al artistului André Verdet, originar chiar din Saint-Paul-de-Vence. Un pic mai târziu, în anii ’60, şi-au făcut apariția cineaştii, interesați de peisajele regiunii, precum Clouzot, Cayatte, Audiard, Blier, urmați de staruri franceze şi internaționale: Fernandel, Yves Montand şi Simone Signoret (a căror căsătorie aici, în 1951, a făcut mare vâlvă!), Jean-Paul Belmondo, Romy Schneider, Serge Reggiani, Sophia Loren, Marcello Mastroianni, Orson Welles, Tony Curtis, Roger Moore, Paul Newman, Peter Ustinov. Cum aveau o filmare pe Coasta de Azur, cum dădeau o raită la Saint-Paul, pentru un pahar de vin sau un joc de pétanque, în mica piață de la intrarea în oraş (istoria nu uită savuroasele partide dintre Yves Montand şi Lino Ventura, fiindcă jocul era însoțit de comentarii şi replici care au intrat în folclorul epocii!). La care se adăugau numeroşi artişti, pe vremea când erau mai puțin cunoscuți şi mai puțin bogați. Ei dormeau şi mâncau la celebrul han „Colombe d’Or”, aflat chiar la intrarea în cetate, unde-şi plăteau sejurul cu opere de artă devenite, astăzi, atractive colecții expuse chiar acolo... Cu sau fără legătură cu Proust, se poate spune că Saint-Paul-de-Vence este un splendid colț dintr-un Paradis. Al Artiştilor. Însă câştigat, nu pierdut!