Valori şi valori literare

Valorile sînt invocate în ultima vreme mai ales atunci cînd se ajunge la concluzia că trăim o epocă în care sistemul de valori este falsificat, cînd se vorbeşte despre necesitatea restabilirii a unui adevărat sistem de valori ş.a.m.d. Se constată că în prim plan ajung persoane, acțiuni, rezultate ale acestor acțiuni care nu sînt cu adevărat valori, că societatea românească nu mai este centrată pe o autentică ierarhie axiologică, că locul valorilor a fost luat de pseudovalori, că, de pildă, persoane mediocre sau chiar nocive sînt văzute ca modele, iar oameni de care nu se poate îndoi nimeni, cercetători, muzicieni, scriitori, profesori universitari sînt ignorați... Aceasta este o constatare generală, pentru că nemulțumirile se prelungesc în fiecare domeniu în parte – de pildă, pentru a rămîne la un cadru mai apropiat nouă, apar semne de întrebare privind ierarhizarea operelor şi autorilor contemporani, se susține că aceste clasificări s-ar datora mai mult decît oricînd apartenenței la anumite grupuri de interese ş.a.m.d. Constatările de acest gen sînt numeroase, iar îngrijorarea privind orientarea societății către un sistem de valori viciat devine preocupantă.
Ceea ce este de observat este faptul că, dacă îngrijorările sînt împărtăşite fără probleme, de multă lume, în schimb nu întîlnim un interes special pentru relevarea resorturilor intime ale acestor procese. Or, simpla lor enumerare nu este suficientă, iar lipsa de înțelegere a lor subminează posibilele strădanii de îndreptare.
Discuțiile comune despre valori se poartă în sensul unei percepții substanțialiste a valorilor. Am avea acțiuni, opere, persoane care reprezintă un soi de realități în sine, valori, pe care le-am putea lua şi plasa acolo unde trebuie, acolo unde valorile lipsesc. În acest caz, s-ar putea crede, situația s-ar schimba radical, peste noapte. Dacă în locul merelor putrede, pe care le-am lua şi le-am îndepărta, plasăm mere sănătoase, criza ar fi depăşită şi am reveni pe loc la normalitate. Un exemplu de astfel de gîndire substanțialistă a valorilor ofereau acei oameni de litere, unii cu adevărat importanți pentru acea vreme, care susțineau, după căderea regimului din 1989, că pe noi, scriitorii, răsturnarea nu trebuie să ne afecteze prea mult, întrucît noi ştim care sînt adevăratele valori literare, iar schimbarea politică nu are de ce să ne schimbe convingerile. O concepție asemănătoare trădau şi cei care susțineau contrariul, că noua configurație generală îi obliga, pe cei care se considerau chemați să îndeplinească o astfel de misiune, să modifice totul în sistemul valorilor literare, să elimine ceea ce aparținuse epocii care se încheiase şi să plaseze în loc o nouă ierarhie, valori artistice noi…, democratice.
În realitate, valorile funcționează în altă manieră. Este vorba în primul rînd de obținerea şi întreținerea în cel care receptează lumea, operele etc. a sentimentului valorii. În constituirea acestui sentiment joacă roluri mai importante sau mai puțin importante, după context, dar joacă în mod indiscutabil un rol, un complex de factori dificil de cuantificat. N-o să folosim afirmația lui Georg Simmel, filosof de la sfîrşitul sec 19, începutul sec 20, pentru care natura nu are decît o calitate, aceea că există, calitatea ontologică, ea nefiind ceea ce îi atribuim noi. Pentru natură nu există locuri frumoase şi locuri urîte, locuri care creează plăcere şi plăcute stări de spirit sau altele care trezesc un efect de coşmar. Natura doar există, noi îi atribuim calitățile pe care le-ar avea, sistemul nostru de receptare suprapune peste această existență valori care în realitate nu există decît în noi. Fiind vorba de creații realizate în mediul social, ele au în structura lor, evident, calități care pot fi evaluate. Dar numai într-o anumită măsură. Sentimentul de valoare există în sensibilitatea noastră, în modul în care aceasta a fost educată, exersată. Ce vreau să subliniez e că pe lîngă calitățile pe care trebuie să le aibă o persoană, o acțiune, o operă ceea ce considerăm a fi valoros apare astfel şi datorită unui anumit climat, unui anumit context, care alimentează, stimulează capacitatea noastră de a privi lumea din perspectiva valorilor. O dovadă clară că aşa stau lucrurile este faptul că ceea ce la un moment dat părea fundamental, definitoriu etc., într-un cuvînt valoros, în etape ulterioare nu mai apare sub aceeaşi lumină. Şi nu este vorba doar de opere literare, în cazul cărora aprecierea corectă a valorilor se realizează fără ezitare abia la două sau trei generații după dispariția autorului. Acelaşi fenomen este prezent şi în cazul altor serii de valori – de pildă în aceea a valorilor politice. Dacă ne gîndim la aprecierea de care se bucurau în anii 90 anumiți politicieni şi acțiunile lor, considerate o vreme extrem de importante de către o copleşitoare majoritate a românilor şi vedem de cîtă trecere se mai bucură acei politicieni astăzi, cînd acțiunile lor nu numai că nu mai sînt considerate valoroase, ci de-a dreptul nocive, ei meritînd a fi evaluați de justiție, avem un bun exemplu pentru ceea ce înseamnă existența contextuală a valorilor. Dar revenind la arte, unde existența valorilor pare a fi mult mai calmă, în mod special la literatură, trebuie să constatăm discordanțele dintre ceea ce este configurația axiologică a fiecărui moment istoric şi moştenirea lăsată de acel moment literar în paginile istoriei literare. În fiecare moment istoric există aceeaşi configurație a vieții literare, aceleaşi poziții de ocupat; în fiecare epocă există „locuri” de mari scriitori, de scriitori fundamentali, definitorii sau cum vreți să le mai spuneți, de scriitori de mijloc, de scriitori modeşti. Iar aceste locuri sînt ocupate, în momentul istoric respectiv, de diverse nume de scriitori. Dacă vom compara fiecare din aceste prezenturi care abundă în scriitori mari şi foarte mari cu moştenirea literară de peste două generații, să spunem, constatăm că rămîn cu adevărat importanți unu, doi scriitori din mulțimea celor care păreau valoroşi altădată. Si nu întotdeauna aceştia sînt cei ridicați în slăvi de contemporani. O experiență interesantă este compararea verdictelor din presa literară a vremii cu istoriile literare. Nu se pot face predicții, dar e uşor să conchidem cîți dintre scriitorii apreciați şi supraapreciați astăzi vor rămîne în istoriile literare de peste două decenii.
Sigur că ne putem întreba, în fața unei asemenea constatări, care mai este rolul criticii literare. Rolul criticii de întîmpinare este important, este acela de a lămuri, pentru contemporani, ceea ce are calități literare şi ceea ce este lipsit de o asemenea calități. Ambițiile criticii merg însă mai departe, ea ar vrea să prezinte şi ierarhiile, să ne spună de pe acum care sînt marii scriitori şi care sînt cei mai puțin importanți. Această disjungere nu este însă în puterile ei. Doar posteritatea va stabili ierarhiile corecte. Astăzi este util să aflăm ceea ce nu are valoare literară şi ce are o astfel de valoare…
Componenta socială din compoziția valorilor este esențială. Iar ea depinde de modul în care tratează valorile, la un moment dat, societatea. Sigur că fiecare categorie socială are opțiunile ei estetice, că există diferențe după educație, după modul în care este pregătit sistemului de recepție şi evaluare. Dar o notă generală se poate desprinde. Iar această notă generală are o importanță decisivă în evoluția sistemului general de receptare. Ea va defini educația generației actuale în privința valorilor. A valorilor sociale, a valorilor spirituale, a valorilor artistice. Dacă majoritatea tinerilor de la vîrsta la care se formează personalitatea vor considera că realizarea unui individ se măsoară în banii de care acesta dispune, indiferent cum îi obține, că mare personalitate este acela care ajunge pe ecranele televizoarelor, că tineri de succes sînt progeniturile analfabete care primesc de la părinți maşini, vacanțe, voiaje etc., acesta este rezultatul sistemului de valori general, inculcat unei anumite generații. Sigur că întotdeauna există diferențe între categoriile de indivizi provenind din medii educate şi cei din medii puțin educate – dar atunci cînd lucrurile urmează o cale normală, de maturitate, de responsabilitate socială se acceptă, chiar de către consumatorii unor valori îndoielnice că există, totuşi, anumite valori superioare, pe care le recunosc chiar dacă acestea nu-i preocupă în mod special. Atunci însă cînd devine linie directoare, dominantă, lipsa de valoare, sau mai bine zis valorile negative, colectivitatea în cauză are probleme.
Valorile sînt repere care orientează sistemul de apreciere al fiecăruia, ele fac parte din acele constructe personale despre care vorbea G. A. Kelly, sistem care practic determină modul în care vom evalua societatea, viața, actele celor din jur, calitatea oamenilor şi a faptelor lor. Dacă acest sistem de constructe determină ignorarea adevăratelor valori şi promovarea, în schimb, a unor realități lipsite de valoare, constatăm o criză majoră. O criză care nu se poate îndrepta prin simpla schimbare, pe o planşă demonstrativă, aşa cum pot arăta lucrurile din prezentarea accepției substanțialiste, despre care am vorbit la început, a unor nonvalori prin valori. Lipsa de valoare devenită reper se fixează ca… valoare în sistemul de constructe al unor persoane formate într-un anumit moment istoric, într-o anumită cultură. Indreptarea unor asemenea stări de involuție durează, se realizează pe parcursul unor decenii, iar pentru un rezultat favorabil este nevoie de conjugarea eforturilor sistemului de învățămînt, a mediului familial, mass media, mediul academic etc. Căderile la nivelurile civilizației, decăderile sistemelor de valori sînt gave şi constituie crize îndelungate.
Un rol esențial în educarea valorilor unei colectivități îl joacă elitele. Elite bine constituite, de un înalt nivel al exigențelor vor determina, prin prestigiul de care se bucură, o influențare a componentelor societății de un nivel de cultură inferior. În societăți neevoluate, cum ar fi Rusia din sec 19, de pildă, au apărut elite care au dat scriitori, compozitori, gînditori, pictori extraordinari. Si era vorba de o societate în ansamblul ei feudală, puțin evoluată. Există şi situația contrară, cînd aşa zisele elite ale momentului ajung la un nivel inferior şi perpetuează non valorile celor de jos. Criza, în acest caz, este profundă şi, din cele spuse pînă aici se poate desprinde dificultatea şi timpul necesar înlăturării ei. Putem evalua criza valorilor prin care trecem evaluînd elitele societății noastre – elitele politice, elitele ştiințifice, elitele literare.