Nicolae Constantin Tănase şi lumea liceenilor

Anii 1985-87 au fost marcați de fulminantul succes de public al filmelor Extemporal la dirigenție, Liceenii şi Declarație de dragoste, realizate de mediocrul tandem Nicolae Corjos – regia şi George Şovu – scenariul. Fără mari pretenții, destul de lejer pudrate ideologic, cu actori iubiți (Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru), filmele proiectau o idilică viață de licean, cu relații model, cu personaje insipide, cu rare licăriri de umor. După 1990, s-a încercat reeditarea succesului, fapt ce s-a dovedit un eşec total. Amatorii de remake-uri au fost Nicolae Corjos cu Liceeni rock’n roll în 1990, Mircea Plângău cu Liceenii în alertă, în 1992 şi Adrian Popovici cu Liceenii în 53 de ore şi ceva, în 2010 .
După trei decenii de la primul film din seria amintită, un tânăr autor, Nicolae Constantin Tănase, abordează (la 30 de ani) universul vieții dintr-un liceu, prin prisma unui moment din viața unei fete – Larisa, interpretată de Ana Maria Guran, confruntată cu alegeri definitorii pentru propriul destin.
Cu studii la Academia de Arte din Praga, dar şi absolvent al secției de regie film de la UNATC, N.C. Tănase a câştigat cu scurtmetrajul Blu importante premii la TIFF, la Best International Short Film din Portugalia şi Premiul Tânără Speranță la Festivalul Gopo. Dar şi filmul Lumea e a mea a început să adune premii, chiar înainte de premiera sa oficială din luna octombrie. Astfel, acest film a fost apreciat la Festivalul internațional de la Karlovy Vary, unde a obținut Mențiunea specială a juriului la secțiunea East of the West, a obținut trofeul Anonimul, la Festivalul omonim, iar la Festivalul internațional de film Transilvania a cucerit Premiul pentru cel mai valoros debut.
Incursiunea în lumea adolescenților din generația, să zicem, 2010, este susținută de un scenariu bine articulat, semnat de cineast şi de Raluca Mănescu, cu o bună documentare în mediul abordat, mai ales pentru langajul şi reacțiile personajelor, în care eroina, Larisa, este atent urmărită, pentru a i se devoala dimensiunea alegerilor eronate, impuse de temperament, de situații aproape fără rezolvare, de aspirații prost gestionate.
Dar care este, pe scurt, istoria liceenei care aspiră la dragoste, la prietenie, dar nu se sfieşte să mintă sau să-şi înşele cele mai bune prietene, pentru a participa la un party ce măsoară rangul social al unor eleve debusolate? Larisa trăieşte într-o familie săracă, unde trebuie să-şi îngrijească bunica bolnavă şi neputincioasă, când nu se ceartă cu o mamă aparent autoritară, dar total supusă unui amant despotic. Fata are două prietene în liceu, dar, în momentul confruntării cu o colegă care deține, se pare, monopolul erotic asupra unui găinar de cartier, acestea o cam lasă baltă. Orbită de pulsiuni amoroase, Larisa se lasă sedusă de fantele ce spală maşini, apoi ambiția de a fi prezentă la marele party o duce inexorabil la statutul de victimă, deloc inocentă, a perversității masculine.
Revolta contra colegei care îşi înscenează agresarea, împotrivirea față de brutalitatea unui tată surogat, ambiția de a fi recunoscută, chiar în circumstanțele pierderii afecțiunii celor apropiați, vor trimite eroina lui N. C. Tănase în rândul acelor tineri debusolați, care pendulează între naivitate şi orgoliu, între revoltă şi umilință, între energie şi emoție, fără a găsi măsura şi echilibrul, rectitudinea şi credința, respectul şi generozitatea.
Aproape întreg filmul lui N.C. Tănase stă pe umerii interpretei Larisei, Ana Maria Guran, aflată la debut în filmul de ficțiune de lungmetraj, performanță greu de susținut, dificilă, plină de capcane, dar şi de imense bucurii. Dincolo de premiile obținute până acum pe plan internațional, Lumea e a mea va mai cuceri, cel puțin până la sfârşitul acestui an, câteva premii la festivalurile la care este înscris. Nu mai vorbesc de distincțiile visate la competițiile naționale de anul viitor, Premiile UCIN şi GOPO. Cred că şi o difuzare inteligentă a acestui film despre liceenii zilelor noastre va promova, dincolo de popularitatea meritată, opera unui tânăr autor extrem de matur în expresia artistică, în opțiunea stilistică, în evidența alegerii unei imagini ce propune o poetică originală, cu accentele sale simbolice sau doar metaforice.
De altfel, Nicolae Constantin Tănase nu se sfieşte a apela la mai toată paleta limbajului cinematografic pentru a construi emoții şi a deconspira relații umane, pentru a marca nuanțe psihologice mai greu de sugerat prin metafore şi simboluri, pentru a-i oferi personajului central al poveştii evocate statutul plenar de eroină, surprinsă în dificilele ei momente de cumpănă existențială. Laitmotivele şi simbolurile acvatice (să nu uităm, eroina trăieşte într-un oraş de la malul mării), ralantiurile propuse de înzestratul director de imagine Daniel Kosuth, subliniază potențialitatea dramatică a trăirilor unei fete deloc ieşită din comun, dar care, prin natura temperamentului, îşi gestionează la limita eşecului mai toate opțiunile.
Filmul turnat în mai puțin de trei săptămâni la Constanța mai are pe generic pe actorii Crina Mureşan şi Mircea Rusu, mama şi tatăl vitreg al Larisei, pe Oana Rusu şi Ana Vătămanu, prietenele Larisei şi pe Iulia Ciochină, rivala Larisei, Ana.
Cu un discurs cinematografic original, Nicolae Constantin Tănase se îndepărtează şi de stilistica Noului Cinema Românesc, aşa cum îl ştim din operele lui Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Florin Şerban, Radu Muntean şi alții. Aplecat pe un personaj-cheie pe care îl urmăreşte consecvent de la declanşarea conflictului la un posibil deznodământ, Tănase se înscrie mai degrabă pe linia unui cinematograf clasic, cu tentații evidente către o stilistică originală, dar deloc departe de limbajul comun al artei ce împlineşte în această lună chiar 120 de ani. Poate ar mai fi o explicație. Debutantul nostru este fiul apreciatului director de imagine şi regizor Dinu Tănase şi al Oanei Serafim, critic de teatru.
Lumea e a mea este probabil cel mai bun debut al anului, în cinematografia românească.