În cer e altfel decât pe pământ.

Mai poate fi satul, în era internetului, generator de materie poetică pliabilă pe aşteptările Generației Facebook? Cartea lui Vasile George Dâncu Universul Mama, apărută la final de 2015 la Casa de Editură Max Blecher, dovedeşte că poate şi că simplitatea şi naturalețea fac casă bună cu poezia de fiecare dată când aceasta reuşeşte să sublimeze accidentul autobiografic şi să-l transforme în ceva ce ne priveşte pe toți şi în care ne recunoaştem toți.
Universul Mama, creația unui rural deghizat în citadin, stă foarte aproape de Poemele cu tătuca ale lui Claudiu Komartin, un citadin sută la sută, ceea ce mărturiseşte faptul că între două lumi care aparent s-au îndepărtat până la nerecunoaştere comunicarea încă funcționează, la fel ca sincronizarea şi ca atâtea alte compatibilități.
Nimic în această plângere a fiului care-şi invocă şi evocă mama dispărută nu este forțat şi, prin urmare, nu este fals. Formulări memorabile fulgeră din loc în loc, ca în cele două calupuri pe care le-am ales spre exemplificare: “Iisus a însemnat totul pentru tine/ vreau să cred că ți-a fost alături/ deşi eu nu L-am văzut sau simțit/ termin de dat varza pe răzătoare// pun ulei piper şi puțină sare/ dar nu mai pot mânca/ mă gândesc la tine/ cred că te afli acum lângă Iisus Hristos// avantaj tu/ dezavantaj eu// cobor în stradă/ mă roade foamea şi îmi pare rău/ că nu am mâncat varza/ vânt ploaie şi maşini cu şoferi isterici/ îmi spun că Iisus este alături de tine/ tu eşti a lui Iisus/ Iisus este al lui Dumnezeu/ eu sunt al nimănui// avantaj voi/ dezavantaj eu// în bucătăria mică şi dezordonată/ a unui apartament sărac dintr-un oraş provincial/ se veştejeşte o salată de varză/ ajuns la lucru îmi spun/ la treabă!/ tu cu cerurile eu cu munca/ tu cu Iisus eu cu Marx/ avantaj tu/ dezavantaj eu”, sau această veritabilă viziune apocaliptică, survenită în mijlocul relatării unor secvențe cât se poate de domestice: “cu busuiocul primit de la tine/ sfărmat în buzunarul blugilor/ am plecat să cuceresc lumea/ dragă Mamă/ mi-ai spus/ o să răzbeşti/ că nu eşti tu/ mai prost/ ca tătă lumea/ atunci n-am înțeles nimic din aceste vorbe/ voiam doar să fug de tine cât mai departe/ îmi plăcea plecarea// dar când am trecut pe sub părul din fața casei/ bluza de trening mă ardea în spate/ geamantanul de carton devenise foarte greu/ şi lumea parcă se răsturnase/ pământul era deasupra mea/ şi cerul sub mine/ iar eu mă temeam să nu calc în gol”.
Satul secolului XXI are încă multe poveşti de spus şi multe învățăminte de dat grăbitului călător prin universul virtual.