Eseu
Traian D. Lazăr
Exilul românesc şi reînnoirea gândirii
Articol publicat în ediția Viața Românească 4/2016
Locurile natale constituie, indiferent de avatarurile existenței, o permanență în afectivitatea noastră. Iată motivul, necesar şi suficient, pentru ca domnul Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, fizician teoretician şi om de litere reputat, fondator al transdisciplinarității, să depună un set consistent de documente personale (din arhiva personală) la Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale din Ploieşti, urbea sa natală. Sub îngrijirea subsemnatului şi a directorului SJPhAN, Raluca Andreescu, o parte a acestor documente a fost publicată în volumul Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu, la Editura Curtea Veche, în 2015. Cartea conține pe lângă documente, bogate note şi comentarii pentru facilitarea înțelegerii acestora, precum şi un caiet fotografic cu imagini inedite.
Documentele aflate la SJPhAN Ploieşti în fondul Basarab Nicolescu şi volumul menționat constituie o sursă bogată de informații privind diferite aspecte din istoria culturii româneşti.
În cele ce urmează, vom valorifica informațiile privind contribuția unora dintre personalitățile exilului românesc (Mircea Eliade, Ştefan Lupaşcu, Horia Stamatu, Vintilă Horia şi, desigur, Basarab Nicolescu) la înnoirea gândirii (filozofice, ştiințifice şi artistice).
Cu o gândire formată, prin educație, în copilărie şi adolescență, în spiritul pozitivismului, personalitățile menționate au sesizat, în activitatea profesională ulterioară, neajunsurile şi limitele acestei paradigme şi au căutat soluții şi căi de îmbunătățire a gândirii şi cunoaşterii umane. Tendința era generală, în lumea filozofică, ştiințifică şi artistică a celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Aflați în Occident, în centre culturale active, unde căutările şi mişcarea de înnoire a gândirii se bucurau de libertate, exilații români au urmat dinamica mediului cultural în care se aflau, iar unii au adus contribuții originale ori au descoperit direcții noi de primenire a gândirii.
Mircea Eliade, pe parcursul specializării în studierea religiilor, a aprofundat cunoaşterea şi dezvăluirea, în opera sa ştiințifică, a practicilor gândirii religioase, mistice, magice, simbolice, inițiatice, începând din antichitate şi prelungite până în epoca modernă în diferite zone ale lumii. A folosit apoi (concomitent) aceste achiziții în opera sa literară. Într-o scrisoare adresată lui Basarab Nicolescu, Mircea Eliade spunea: Într-adevăr, întreaga mea literatură „realist-fantastică” (aşa cum prea bine spui) a fost scrisă în afara tradiției hermetice familiare cititorului occidental. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că n-am utilizat (adesea fără să-mi dau seama), elemente dintr-un patrimoniu mult mai vast, mai arhaic, abia de curând accesibil Occidentalilor(1). Urmând paradigma eliadescă, au făcut-o, în mod voit, adăugăm noi, şi alți scriitori, occidentali şi români. În literatura română s-a creat o şcoală de epică fantastică, ai cărei reprezentanți de marcă sunt Şt. Bănulescu şi D.R. Popescu.
Horia Stamatu, fără a nega aportul gândirii raționale în procesul cunoaşterii, susținea ideea superiorității cunoaşterii poetice, față de cunoaşterea rațională. ...Orice poate lipsi în poezie în afară de „metafizic”(2), scria el. Basarab Nicolescu aprecia că Horia Stamatu e un practician al adevărului revelat prin magia poeziei(3).
Vintilă Horia formula, încă din 1956, în antologia Poesia românească nouă, ideea eficacității poeziei ca modalitate de cunoaştere: Poesia, privilegiat instrument de cunoaştere, apare ca un „efort”, ca o „permanentă căutare” în vitalul „dialog între om şi mister”(4).
Aflându-se în căutarea unei alternative la gândirea exclusiv pozitivistă, Vintilă Horia frecventa un cerc interdisciplinar de intelectuali din Paris numit Amis de Nouvelle Acropole, ce aveau preocupări (obiective) asemănătoare. Cercul era atras de gândirea simbolică, printre ai cărei precursori se număra Mircea Eliade(5). Aici l-a cunoscut, în 1979, pe Basarab Nicolescu şi constată o anume identitate de orientare a gândirii şi o complementaritate a preocupărilor. Cred că am avea multe să ne spunem, îi scria el. Şi: urmărim acelaşi vânat, fiecare cu armele lui(6). Vânatul era reînnoirea gândirii.
Discuțiile şi corespondența dintre Vintilă Horia şi Basarab Nicolescu i-au ajutat să sesizeze similitudinea (apropierea) dintre modul lor de a gândi, o gândire interdisciplinară, sistemică. Ambii aveau antecedente în preocupările de lărgire-depăşire a gândirii exclusiv pozitiviste .
După 1964, Vintilă Horia s-a situat în avangarda cercetării viitorului cunoaşterii umane în calitate de director al revistei Futuro Presente (Viitorul prezent), organ al Societății de Futurologie şi Cibernetică din Spania. Într-o lucrare de epistemologie literară, publicată în 1976, el stabilea o relație între literatură şi fizică(7), între modalitățile de cunoaştere-gândire artistică şi ştiințifică, între calea afectivă şi calea rațională a cunoaşterii.
În 1968, când publicase Cosmologia Jocului Secund, Basarab Nicolescu îşi probase capacitatea (predispoziția) de a înțelege ermetismul poeziei lui Ion Barbu. Dispunea, în acest scop, de o dotare nativă şi dobândită prin educație. Era, după opinia lui Solomon Marcus, o personalitate complexă, de fizician teoretician familiarizat cu matematica superioară, om de o vastă cultură umanistă şi cititor de poezie de o mare sensibilitate. Volumul era cel mai competent, mai profund şi mai complet studiu întreprins până astăzi asupra poeziei lui Ion Barbu(8). Ajuns în exil, şi-a etalat din nou calitățile, prin descifrarea ezoterismului din literatura lui Mircea Eliade. Eram fascinat de textele lui literare, în care vedeam forma de exprimare a unui inițiat(9), scrie Basarab Nicolescu. Pătrunzând tipul de gândire eliadesc a reuşit să descifreze, mai bine decât alții, mesajul, subteranele nuvelei Pe strada Mântuleasa. Mircea Eliade îi elogiase perspicacitatea scriindu-i, în 1974: Eşti primul cititor care a „văzut” structura şi destinul de Mare Zeiță al Oanei(10).
Cu experiența sa de fost diplomat, Vintilă Horia susținea că politica (oamenii politici, factorul politic) împiedică (tulbură), prin măsurile sale, evoluția, dezvoltarea normală a ştiinței. După opinia lui, evoluția ştiinței, artei, filozofiei şi religiei în secolul al XX-lea demonstra eforturile disperate ale omului de a scăpa din capcana pozitivistă a secolului precedent. Pentru a asigura orientarea politică propice dezvoltării culturii şi a elabora o nouă paradigmă a gândirii, el a înființat, în 1979, Institutul pentru Cultura Occidentală(11), şi a invitat, în 1980, pe cei ce îi împărtăşeau convingerile, să i se alăture. A solicitat şi colaborarea lui Basarab Nicolescu. Întrucât proiectul nu s-a realizat, cei doi şi-au continuat căutările, menținând contactele.
Cu o viziune mai largă decât a lui Stamatu, Vintilă Horia se plasează pe poziția că nu doar poezia, ci literatura în întregime, cu toate ramurile ei, este o cale de cunoaştere. Literatura e o tehnică a cunoaşterii ca şi celelalte, inclusiv fizica, scria el lui Basarab Nicolescu(12). În consens cu această orientare Vintilă Horia s-a folosit de prietenia cu Basarab Nicolescu pentru a-şi aprofunda cunoştințele de fizică cuantică, făurindu-şi o nouă viziune asupra lumii şi a istoriei, ce transpare în romanul Prigoniți-l pe Boețiu (Salvarea de ostrogoți). Spirit integrator, Vintilă Horia a coagulat în căutările sale pe alți oameni de cultură din exilul românesc înființând, în 1983, Fundația Culturală Româno-Italică din Spania (Grupul de la Madrid).
Basarab Nicolescu era preocupat, în continuare, de aspectele ezoterice ale poeziei lui Ion Barbu(13). El făcea parte, împreună cu Ştefan Lupaşcu, dintr-un Grup de studii constituit în jurul revistei 3e Millénaire de la Paris (1982-1985), direcția sa principală fiind dialogul între ştiință şi spiritualitate(14).
Există câteva acțiuni comune ale lor, ce atestă deschiderea către formele de gândire alternative pozitivismului. Vintilă Horia şi Basarab Nicolescu frecventau Cercul de Studii Tradiționale din Paris, condus de scriitorul Theodor Cazaban, al cărui congres din 1979 a avut ca temă renaşterea gândirii simbolice în Occident(15). Inițiau, amândoi, proiecte comune. Basarab Nicolescu l-a atras pe Vintilă Horia să colaboreze la revista 3e Millénaire şi a lansat ideea de a uni eforturile grupului de studii de la Madrid cu cel de la 3e Millénaire(16). Puțin timp după aceea, Vintilă Horia, având speranțe în reapariția revistei sale Futuro presente, scria lui Basarab Nicolescu: M-ar interesa să combinăm într-un fel eforturile noastre fie pe planul revistei, fie pe acela al unui cerc de studii hispano-franco-italian, care există deja, dar care ar ieşi foarte întărit dacă planurile mele se împlinesc(17).
Solange de Mailly-Nesle, membră a grupului de la 3e Millénaire, a publicat, în 1985, la editura Flammarion cartea L’Etre Cosmique, dialogue entre l’astrologie et la science (Ființa Cosmică, dialog între astrologie şi ştiință), care Basarab Nicolescu şi Ştefan Lupaşcu au participat cu interviuri, iar Vintilă Horia a comentat-o în presa spaniolă şi la Radio Europa liberă(18). Volumul reabilita astrologia cu ajutorul ştiinței.
Gândirea lui Basarab Nicolescu a evoluat pe o direcție nouă sub impactul logicii nearistotelice a lui Ştefan Lupaşcu, pe care a cunoscut-o direct de la sursă. Era şi în situația de a o înțelege şi aplica, întrucât dispunea de cunoştințele necesare în fizica cuantică. În articolul Şt. Lupaşcu şi geneza realității fizice , publicat în 1982, Basarab Nicolescu arăta că sursele gândirii lupasciene erau logica deductivă şi intuiția. Expunând evoluția în timp a gândirii filozofice a lui Şt. Lupaşcu, Basarab Nicolescu scria că aceasta se situează în continuitatea Tradiției, a structurii ascunse a gândirii umane. Noutatea ei consta în faptul că oferea o nouă perspectivă a principiilor (principiului) antagonismului. Pe lângă principiul heterogenizării, care guverna materia vie şi principiul omogenizării, care guverna materia fizică macrocosmică, Şt. Lupaşcu adăugase (descoperise) un principiu al concilierii, al echilibrului, numit starea T, care caracteriza lumea microfizicii şi psihică. Structura binară (omogenitate, heterogenitate) era înlocuită cu structura ternară(19).
Basarab Nicolescu se afla în legătură şi cu oameni de cultură din țară, precum Solomon Marcus, practicanți ai interdisciplinarității, posibili parteneri pe calea spre o nouă raționalitate. Cum era posibil ca un om din România ceauşistă să fie afin în această căutare, să aibă o asemenea deschidere? Se pare că dogmatismul inițial al regimului democrat popular şi apoi socialist din România se estompase. Unii susțin chiar că devenise antimarxist, ceea ce e o exagerare. Nu mai era internaționalist, devenise naționalist, dar partizan al comunismului rămăsese. Pe de altă parte un regim politic, oricât de represiv ar fi, poate sugruma-controla exprimarea liberă a gândirii, dar nu şi libertatea gândirii. Practicând discipline mai puțin impregnate ideologic (analiză matematică, lingvistică matematică, poetică matematică, aplicații ale matematicii în biologie, psihologie, sociologie etc.), având frecvente deplasări în Occident ca visiting profesor etc., Solomon Marcus a avut posibilitatea să-şi cultive propria gândire liberă şi să cunoască progresele, căutările, gândirii libere din Vest.
Solomon Marcus, ne spune Basarab Nicolescu, era foarte interesat de filozofia lui Stéphane Lupasco şi m-am bucurat când, în cele din urmă, am putut mijloci o întâlnire între Stéphane Lupasco şi Solomon Marcus. Solomon Marcus s-a arătat, de asemenea, deosebit de interesat de revista 3e Millénaire, în al cărui comitet de redacție eram şi eu, şi Stéphane Lupasco(20).
În 1985, Basarab Nicolescu şi-a concretizat acumulările şi căutările de reînnoire a gândirii în cartea Nous, la particule et le monde (Noi, particula şi lumea), ed. Le Mail. Era, după opinia lui Michel Camus, o cheie care reuneşte într-o singură intuiție fundamentală fizica şi metafizica. Totul era privit şi analizat prin logica nearistotelică a lui Şt. Lupaşcu, logica terțului inclus.
Vintilă Horia a comentat elogios lucrarea lui Basarab Nicolescu în presa românească din exil şi în presa spaniolă. S-a oferit să netezească, prin relațiile sale, traducerea şi publicarea acestei cărți în America de sud(21). Horia Stamatu a apreciat cartea lui Basarab Nicolescu drept o contribuție însemnată la realizarea complementarității dintre ştiință şi tradiție în procesul cunoaşterii. Captiv al concepțiilor sale religioase, Horia Stamatu se pronunța pentru coexistența activă a dialecticii ternare din lumea fizică şi triadei tradiției (Sfânta Treime)(22).
În martie1986, Basarab Nicolescu a jucat un rol însemnat în redactarea Declarației de la Veneția, document elaborat în cadrul unui colocviu organizat de Fundația Cini sub egida UNESCO şi în care era expusă o nouă concepție asupra educației, se dădea o nouă orientare acțiunii instituțiilor prin care se realiza cunoaşterea de către tineri. Basarab Nicolescu a reafirmat şi întărit această nouă orientare prin organizarea colocviului Spre o nouă raționalitate, la Paris în octombrie1986(23).
Vintilă Horia a apreciat textul foarte important al Declarației de la Veneția şi validitatea ideilor expuse. Dar, formația şi experiența sa de diplomat îl făceau să privească suspicios colaborarea dintre o Fundație privată, cu obiective ştiințifice, şi o instituție politică. El interpreta acest fapt ca o încercare a factorului politic de a-şi perpetua, pe o cale ocolită, prioritatea în raporurile cu oamenii de ştiință, astfel încât aceştia să nu aibă, ca şi în trecut, controlul asupra aplicațiilor descoperirilor ştiințifice(24).
Direcția adoptată de Basarab Nicolescu pentru reînnoirea gândirii s-a bucurat de asentimentul lui Solomon Marcus. Acesta a reacționat imediat la materialele primite de la mine în legătură cu colocviul internațional de la Veneția Ştiința şi limitele cunoaşterii organizat între 3 şi 7 martie 1986 de UNESCO şi Fundația Cini şi m-am bucurat când am văzut că a publicat un articol în Viața studențească despe acest colocviu animat de mine(25). (Solomon Marcus, Declarația de la Veneția, în Viața studențească, 5 august 1987)
În anii următori, preocupările lui Vintilă Horia şi ale lui Basarab Nicolescu de reînnoire a gândirii au rămas pe făgaşul comun deschis de concepțiile fizicii cuantice şi filozofia ternară a lui Ştefan Lupaşcu. Dar nu s-au mai materializat în proiecte comune pe acest domeniu. Vintilă Horia îi scria lui Basarab Nicolescu: mă interesează foarte mult tot ce e în legătură cu fizica cuantică şi voia să scrie un Journal de la fin du cycle, în care îmi dau pe față pasiunea pentru acest fel de cunoaştere(26).
Basarab Nicolescu va fi implicat în cercetările ştiințifice de la CERN (Consiliul European pentru Cercetare Nucleară)(27) şi va continua drumul înnoirii gândirii prin fundamentarea transdisciplinarității, având între parteneri pe Solomon Marcus(28).
Documentele aflate la SJPhAN Ploieşti în fondul Basarab Nicolescu şi volumul menționat constituie o sursă bogată de informații privind diferite aspecte din istoria culturii româneşti.
În cele ce urmează, vom valorifica informațiile privind contribuția unora dintre personalitățile exilului românesc (Mircea Eliade, Ştefan Lupaşcu, Horia Stamatu, Vintilă Horia şi, desigur, Basarab Nicolescu) la înnoirea gândirii (filozofice, ştiințifice şi artistice).
Cu o gândire formată, prin educație, în copilărie şi adolescență, în spiritul pozitivismului, personalitățile menționate au sesizat, în activitatea profesională ulterioară, neajunsurile şi limitele acestei paradigme şi au căutat soluții şi căi de îmbunătățire a gândirii şi cunoaşterii umane. Tendința era generală, în lumea filozofică, ştiințifică şi artistică a celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Aflați în Occident, în centre culturale active, unde căutările şi mişcarea de înnoire a gândirii se bucurau de libertate, exilații români au urmat dinamica mediului cultural în care se aflau, iar unii au adus contribuții originale ori au descoperit direcții noi de primenire a gândirii.
Mircea Eliade, pe parcursul specializării în studierea religiilor, a aprofundat cunoaşterea şi dezvăluirea, în opera sa ştiințifică, a practicilor gândirii religioase, mistice, magice, simbolice, inițiatice, începând din antichitate şi prelungite până în epoca modernă în diferite zone ale lumii. A folosit apoi (concomitent) aceste achiziții în opera sa literară. Într-o scrisoare adresată lui Basarab Nicolescu, Mircea Eliade spunea: Într-adevăr, întreaga mea literatură „realist-fantastică” (aşa cum prea bine spui) a fost scrisă în afara tradiției hermetice familiare cititorului occidental. Asta nu înseamnă, bineînțeles, că n-am utilizat (adesea fără să-mi dau seama), elemente dintr-un patrimoniu mult mai vast, mai arhaic, abia de curând accesibil Occidentalilor(1). Urmând paradigma eliadescă, au făcut-o, în mod voit, adăugăm noi, şi alți scriitori, occidentali şi români. În literatura română s-a creat o şcoală de epică fantastică, ai cărei reprezentanți de marcă sunt Şt. Bănulescu şi D.R. Popescu.
Horia Stamatu, fără a nega aportul gândirii raționale în procesul cunoaşterii, susținea ideea superiorității cunoaşterii poetice, față de cunoaşterea rațională. ...Orice poate lipsi în poezie în afară de „metafizic”(2), scria el. Basarab Nicolescu aprecia că Horia Stamatu e un practician al adevărului revelat prin magia poeziei(3).
Vintilă Horia formula, încă din 1956, în antologia Poesia românească nouă, ideea eficacității poeziei ca modalitate de cunoaştere: Poesia, privilegiat instrument de cunoaştere, apare ca un „efort”, ca o „permanentă căutare” în vitalul „dialog între om şi mister”(4).
Aflându-se în căutarea unei alternative la gândirea exclusiv pozitivistă, Vintilă Horia frecventa un cerc interdisciplinar de intelectuali din Paris numit Amis de Nouvelle Acropole, ce aveau preocupări (obiective) asemănătoare. Cercul era atras de gândirea simbolică, printre ai cărei precursori se număra Mircea Eliade(5). Aici l-a cunoscut, în 1979, pe Basarab Nicolescu şi constată o anume identitate de orientare a gândirii şi o complementaritate a preocupărilor. Cred că am avea multe să ne spunem, îi scria el. Şi: urmărim acelaşi vânat, fiecare cu armele lui(6). Vânatul era reînnoirea gândirii.
Discuțiile şi corespondența dintre Vintilă Horia şi Basarab Nicolescu i-au ajutat să sesizeze similitudinea (apropierea) dintre modul lor de a gândi, o gândire interdisciplinară, sistemică. Ambii aveau antecedente în preocupările de lărgire-depăşire a gândirii exclusiv pozitiviste .
După 1964, Vintilă Horia s-a situat în avangarda cercetării viitorului cunoaşterii umane în calitate de director al revistei Futuro Presente (Viitorul prezent), organ al Societății de Futurologie şi Cibernetică din Spania. Într-o lucrare de epistemologie literară, publicată în 1976, el stabilea o relație între literatură şi fizică(7), între modalitățile de cunoaştere-gândire artistică şi ştiințifică, între calea afectivă şi calea rațională a cunoaşterii.
În 1968, când publicase Cosmologia Jocului Secund, Basarab Nicolescu îşi probase capacitatea (predispoziția) de a înțelege ermetismul poeziei lui Ion Barbu. Dispunea, în acest scop, de o dotare nativă şi dobândită prin educație. Era, după opinia lui Solomon Marcus, o personalitate complexă, de fizician teoretician familiarizat cu matematica superioară, om de o vastă cultură umanistă şi cititor de poezie de o mare sensibilitate. Volumul era cel mai competent, mai profund şi mai complet studiu întreprins până astăzi asupra poeziei lui Ion Barbu(8). Ajuns în exil, şi-a etalat din nou calitățile, prin descifrarea ezoterismului din literatura lui Mircea Eliade. Eram fascinat de textele lui literare, în care vedeam forma de exprimare a unui inițiat(9), scrie Basarab Nicolescu. Pătrunzând tipul de gândire eliadesc a reuşit să descifreze, mai bine decât alții, mesajul, subteranele nuvelei Pe strada Mântuleasa. Mircea Eliade îi elogiase perspicacitatea scriindu-i, în 1974: Eşti primul cititor care a „văzut” structura şi destinul de Mare Zeiță al Oanei(10).
Cu experiența sa de fost diplomat, Vintilă Horia susținea că politica (oamenii politici, factorul politic) împiedică (tulbură), prin măsurile sale, evoluția, dezvoltarea normală a ştiinței. După opinia lui, evoluția ştiinței, artei, filozofiei şi religiei în secolul al XX-lea demonstra eforturile disperate ale omului de a scăpa din capcana pozitivistă a secolului precedent. Pentru a asigura orientarea politică propice dezvoltării culturii şi a elabora o nouă paradigmă a gândirii, el a înființat, în 1979, Institutul pentru Cultura Occidentală(11), şi a invitat, în 1980, pe cei ce îi împărtăşeau convingerile, să i se alăture. A solicitat şi colaborarea lui Basarab Nicolescu. Întrucât proiectul nu s-a realizat, cei doi şi-au continuat căutările, menținând contactele.
Cu o viziune mai largă decât a lui Stamatu, Vintilă Horia se plasează pe poziția că nu doar poezia, ci literatura în întregime, cu toate ramurile ei, este o cale de cunoaştere. Literatura e o tehnică a cunoaşterii ca şi celelalte, inclusiv fizica, scria el lui Basarab Nicolescu(12). În consens cu această orientare Vintilă Horia s-a folosit de prietenia cu Basarab Nicolescu pentru a-şi aprofunda cunoştințele de fizică cuantică, făurindu-şi o nouă viziune asupra lumii şi a istoriei, ce transpare în romanul Prigoniți-l pe Boețiu (Salvarea de ostrogoți). Spirit integrator, Vintilă Horia a coagulat în căutările sale pe alți oameni de cultură din exilul românesc înființând, în 1983, Fundația Culturală Româno-Italică din Spania (Grupul de la Madrid).
Basarab Nicolescu era preocupat, în continuare, de aspectele ezoterice ale poeziei lui Ion Barbu(13). El făcea parte, împreună cu Ştefan Lupaşcu, dintr-un Grup de studii constituit în jurul revistei 3e Millénaire de la Paris (1982-1985), direcția sa principală fiind dialogul între ştiință şi spiritualitate(14).
Există câteva acțiuni comune ale lor, ce atestă deschiderea către formele de gândire alternative pozitivismului. Vintilă Horia şi Basarab Nicolescu frecventau Cercul de Studii Tradiționale din Paris, condus de scriitorul Theodor Cazaban, al cărui congres din 1979 a avut ca temă renaşterea gândirii simbolice în Occident(15). Inițiau, amândoi, proiecte comune. Basarab Nicolescu l-a atras pe Vintilă Horia să colaboreze la revista 3e Millénaire şi a lansat ideea de a uni eforturile grupului de studii de la Madrid cu cel de la 3e Millénaire(16). Puțin timp după aceea, Vintilă Horia, având speranțe în reapariția revistei sale Futuro presente, scria lui Basarab Nicolescu: M-ar interesa să combinăm într-un fel eforturile noastre fie pe planul revistei, fie pe acela al unui cerc de studii hispano-franco-italian, care există deja, dar care ar ieşi foarte întărit dacă planurile mele se împlinesc(17).
Solange de Mailly-Nesle, membră a grupului de la 3e Millénaire, a publicat, în 1985, la editura Flammarion cartea L’Etre Cosmique, dialogue entre l’astrologie et la science (Ființa Cosmică, dialog între astrologie şi ştiință), care Basarab Nicolescu şi Ştefan Lupaşcu au participat cu interviuri, iar Vintilă Horia a comentat-o în presa spaniolă şi la Radio Europa liberă(18). Volumul reabilita astrologia cu ajutorul ştiinței.
Gândirea lui Basarab Nicolescu a evoluat pe o direcție nouă sub impactul logicii nearistotelice a lui Ştefan Lupaşcu, pe care a cunoscut-o direct de la sursă. Era şi în situația de a o înțelege şi aplica, întrucât dispunea de cunoştințele necesare în fizica cuantică. În articolul Şt. Lupaşcu şi geneza realității fizice , publicat în 1982, Basarab Nicolescu arăta că sursele gândirii lupasciene erau logica deductivă şi intuiția. Expunând evoluția în timp a gândirii filozofice a lui Şt. Lupaşcu, Basarab Nicolescu scria că aceasta se situează în continuitatea Tradiției, a structurii ascunse a gândirii umane. Noutatea ei consta în faptul că oferea o nouă perspectivă a principiilor (principiului) antagonismului. Pe lângă principiul heterogenizării, care guverna materia vie şi principiul omogenizării, care guverna materia fizică macrocosmică, Şt. Lupaşcu adăugase (descoperise) un principiu al concilierii, al echilibrului, numit starea T, care caracteriza lumea microfizicii şi psihică. Structura binară (omogenitate, heterogenitate) era înlocuită cu structura ternară(19).
Basarab Nicolescu se afla în legătură şi cu oameni de cultură din țară, precum Solomon Marcus, practicanți ai interdisciplinarității, posibili parteneri pe calea spre o nouă raționalitate. Cum era posibil ca un om din România ceauşistă să fie afin în această căutare, să aibă o asemenea deschidere? Se pare că dogmatismul inițial al regimului democrat popular şi apoi socialist din România se estompase. Unii susțin chiar că devenise antimarxist, ceea ce e o exagerare. Nu mai era internaționalist, devenise naționalist, dar partizan al comunismului rămăsese. Pe de altă parte un regim politic, oricât de represiv ar fi, poate sugruma-controla exprimarea liberă a gândirii, dar nu şi libertatea gândirii. Practicând discipline mai puțin impregnate ideologic (analiză matematică, lingvistică matematică, poetică matematică, aplicații ale matematicii în biologie, psihologie, sociologie etc.), având frecvente deplasări în Occident ca visiting profesor etc., Solomon Marcus a avut posibilitatea să-şi cultive propria gândire liberă şi să cunoască progresele, căutările, gândirii libere din Vest.
Solomon Marcus, ne spune Basarab Nicolescu, era foarte interesat de filozofia lui Stéphane Lupasco şi m-am bucurat când, în cele din urmă, am putut mijloci o întâlnire între Stéphane Lupasco şi Solomon Marcus. Solomon Marcus s-a arătat, de asemenea, deosebit de interesat de revista 3e Millénaire, în al cărui comitet de redacție eram şi eu, şi Stéphane Lupasco(20).
În 1985, Basarab Nicolescu şi-a concretizat acumulările şi căutările de reînnoire a gândirii în cartea Nous, la particule et le monde (Noi, particula şi lumea), ed. Le Mail. Era, după opinia lui Michel Camus, o cheie care reuneşte într-o singură intuiție fundamentală fizica şi metafizica. Totul era privit şi analizat prin logica nearistotelică a lui Şt. Lupaşcu, logica terțului inclus.
Vintilă Horia a comentat elogios lucrarea lui Basarab Nicolescu în presa românească din exil şi în presa spaniolă. S-a oferit să netezească, prin relațiile sale, traducerea şi publicarea acestei cărți în America de sud(21). Horia Stamatu a apreciat cartea lui Basarab Nicolescu drept o contribuție însemnată la realizarea complementarității dintre ştiință şi tradiție în procesul cunoaşterii. Captiv al concepțiilor sale religioase, Horia Stamatu se pronunța pentru coexistența activă a dialecticii ternare din lumea fizică şi triadei tradiției (Sfânta Treime)(22).
În martie1986, Basarab Nicolescu a jucat un rol însemnat în redactarea Declarației de la Veneția, document elaborat în cadrul unui colocviu organizat de Fundația Cini sub egida UNESCO şi în care era expusă o nouă concepție asupra educației, se dădea o nouă orientare acțiunii instituțiilor prin care se realiza cunoaşterea de către tineri. Basarab Nicolescu a reafirmat şi întărit această nouă orientare prin organizarea colocviului Spre o nouă raționalitate, la Paris în octombrie1986(23).
Vintilă Horia a apreciat textul foarte important al Declarației de la Veneția şi validitatea ideilor expuse. Dar, formația şi experiența sa de diplomat îl făceau să privească suspicios colaborarea dintre o Fundație privată, cu obiective ştiințifice, şi o instituție politică. El interpreta acest fapt ca o încercare a factorului politic de a-şi perpetua, pe o cale ocolită, prioritatea în raporurile cu oamenii de ştiință, astfel încât aceştia să nu aibă, ca şi în trecut, controlul asupra aplicațiilor descoperirilor ştiințifice(24).
Direcția adoptată de Basarab Nicolescu pentru reînnoirea gândirii s-a bucurat de asentimentul lui Solomon Marcus. Acesta a reacționat imediat la materialele primite de la mine în legătură cu colocviul internațional de la Veneția Ştiința şi limitele cunoaşterii organizat între 3 şi 7 martie 1986 de UNESCO şi Fundația Cini şi m-am bucurat când am văzut că a publicat un articol în Viața studențească despe acest colocviu animat de mine(25). (Solomon Marcus, Declarația de la Veneția, în Viața studențească, 5 august 1987)
În anii următori, preocupările lui Vintilă Horia şi ale lui Basarab Nicolescu de reînnoire a gândirii au rămas pe făgaşul comun deschis de concepțiile fizicii cuantice şi filozofia ternară a lui Ştefan Lupaşcu. Dar nu s-au mai materializat în proiecte comune pe acest domeniu. Vintilă Horia îi scria lui Basarab Nicolescu: mă interesează foarte mult tot ce e în legătură cu fizica cuantică şi voia să scrie un Journal de la fin du cycle, în care îmi dau pe față pasiunea pentru acest fel de cunoaştere(26).
Basarab Nicolescu va fi implicat în cercetările ştiințifice de la CERN (Consiliul European pentru Cercetare Nucleară)(27) şi va continua drumul înnoirii gândirii prin fundamentarea transdisciplinarității, având între parteneri pe Solomon Marcus(28).