Cronica literară
Elisabeta Lăsconi
PERSIDA SI PARVATI
Articol publicat în ediția Viața Românească 5 / 2009
Romane-reper
Cititorii români au putut descoperi un roman si un remarcabil autor indian, contemporan si rival al lui Rabindranath Tagore: Devdas de Saratchandra Chattipadhyay (traducere de Irina-Margareta Nistor, Editura Taj Books & Media, 2008). Scriitorul s-a nascut în 1876 într-o familie modesta de brahmani, într-un sat din Bengalul de vest, având parte de o educatie sumara, firea sa aventuroasa îl poarta însa pe drumurile ascetilor ratacitori, patrunde în lumea celor de jos si, probabil, trece printr-o scoala a vietii ce îl îmbogateste cu experiente de toate soiurile.
O sedere de zece ani în Burma se dovedeste profitabila pentru creatie: colaboreaza la principalele reviste literare ale vremii, îsi scrie capodoperele: Devdas, Parinita, Srikanta si Charitrahin. La patruzeci de ani dobândeste prin literatura si avere si faima. Revenit în tara, îsi îngaduie o viata prospera în conacul cumparat în Samtabed, la periferia Calcuttei, dedicându-si existenta scrisului pâna la stingerea din viata, în 1938. Ramâne pâna astazi cel mai popular prozator, iar personajul care da si titlul romanului Devdas – eroul cel mai iubit, atât de publicul larg cât si de cunoscatorii avizati.
Povestea, iubirile, personajele si relatiile lor cu societatea în care traiesc, alegerile pe care le fac trimit la un roman românesc, si el reper în istoria speciei în literatura româna: Mara lui Ioan Slavici. Scriitorul român are si el un traseu interesant: se formeaza într-un spatiu cultural bogat, studiaza dreptul întâi la Budapesta si la Viena, are privilegiul întâlnirii cu Eminescu si al prieteniei decisive pentru modelarea sa, intra în grupul junimist la Iasi si îi aplica programul prin revista Tribuna la Sibiu, se implica în publicistica si în educatie la Bucuresti.
Ca si în cazul prozatorului bengalez, Mara este primul sau roman, iar evolutia speciei îi confera valoare de reper fundamental. Cele doua romane au cu totul alt destin raportate la reactia marelui public. Mara nu s-a bucurat de popularitate, de la aparitie a declansat atât întrebari cât si reticente, poate si pentru ca a aparut întâi în revista Vatra, în 24 de numere (1894) iar în volum dupa 12 ani (1906) la o editura din Budapesta, contrazicând orizontul de asteptare al publicului si gasind critica literara a vremii complet nepregatita.
Relativ târziu, dupa trei sferturi de secol, critica poseda metodele adecvate interpretarii, si explorarile originale se succed: de la exegeza substantiala a Magdalenei Popescu (Slavici, 1977) la analizele lui Mircea Zaciu (Viaticum, 1983) si Vasile Popovici (Eu, personajul, 1988), de la abordarea consecventa a lui Cornel Ungureanu, din perspectiva modernitatii vieneze, pâna la una culturala, corelând identitate si alteritate folosita de Andreea Deciu (Nostalgiile identitatii, 2001).
Devdas s-a bucurat de o o primire fabuloasa din partea marelui public de la publicarea sa în 1917 si pâna astazi, probabil si datorita celor zece ecranizari în patru limbi: prima din perioada filmului mut, realizata în 1928 de Naresh Mitra, iar cea mai proaspata, în 2002, îi apartine lui Sanjay Leela Banshali si are inconfundabila marca Bollywood. Mara trece proba unei singure ecranizari, în 1975, cu titlul Dincolo de pod, scenariul si regia semnate de Mircea Veroiu.
Pasiuni sfidatoare
Ambele romane relateaza povestea unei iubiri devoratoare: criticii occidentali au vazut în Devdas un fel de "Romeo si Julieta a lumii indiene", criticii români au descoperit în Mara neobisnuita poveste de dragoste, indiferent de perspectiva – psihologica sau psihanalitica, filosofica sau culturala. Ambele cupluri ilustreaza iubirea interzisa de lumea proprie, lumi în care traditia si cutumele regleaza toate relatiile si experientele umane. Dar difera oare atât de mult cele doua lumi? Sau articulatiile profunde sunt aceleasi?
Devdas si Parvati fac parte din caste diferite: el apartine unei familii de brahmani, ea s-a nascut într-o familie de negustori. Vecinatatea familiilor si copilaria comuna, mersul la aceeasi scoala, întovarasirea în varii nazbâtii se transforma, când cei doi au atins pragul adolescentei, în piedici în calea casatoriei. Toate îi despart pe Natl si Persida, separati de barierele etniei, ale confesiunii si ale conditiei sociale: el este neamt, catolic, provenind dintr-o familie înstarita, ea este românca, ortodoxa (dar educata într-o manastire catolica) si fiica unei vaduve sarace.
Familiile sunt cele care impun respectarea cutumelor, stiind prea bine ca orice încalcare ar duce la dezordine si la haos. Dragostea celor tineri produce griji, mamele afla primele suferinta din dragoste, tatoneaza terenul, pun întrebari si se supun hotarârii barbatilor. Si lucrurile aici au similitudini izbitoare: familia lui Parvati hotaraste rapid ca a venit timpul s-o marite si îi aleg un sot, Mara încurajeaza pe Codreanu ca pretendent al fiicei ei, caci i-ar oferi o postura deosebita, de preoteasa.
Similitudinea se vede si în reactiile barbatilor: studii si calatorii îl îndeparteaza pe Devdas care petrece mult timp în Calcutta; la rândul sau, Natl calatoreste ca sa îsi poata înfaptui pregatirea de calfa si sa intre ca maestru în breasla macelarilor. Departarea însa are si alt rol, evita întâlnirile primejdioase, potoleste iubirea si reprima riscul de a o vedea cum se transforma în pasiune devastatoare. Treptat, evadarile încep sa semene tot mai mult cu fuga fiecaruia de sine însusi.
Cele doua iubiri evolueaza apoi diferit. Persida si Natl se casatoresc în taina, chiar si fara învoirea si binecuvântarea parintilor, fug la Viena si pastreaza secretul multa vreme dupa întoarcere (dezvaluirea l-ar incrimina probabil pe Codreanu, preotul care îi cununase), iar lumea continua sa creada ca traiesc în pacat. Parvati accepta casatoria hotarâta de familie cu un zamindar, mai vârstnic si vaduv, ea îsi depaseste astfel statutul social, atinge treapta pe care i-ar fi oferit-o casatoria cu Devdas. Însa tânarul nesabuit, care parca nici nu stie ce vrea, se rasfata în continuare.
Si totusi, cele doua cupluri par sa îndure aceeasi nefericire. Desi casatoriti, Persida si Natl ajung la certuri si batai, violenta are ca efect pierderea unei sarcini si hotarârea barbatului de a pleca, pentru a evita astfel raul. Nefericirea îi apasa si pe Davdas si Parvati, cei ce au acceptat cutumele propriei lumi. Fiecare intuieste suferinta celuilalt, oricât ar disimula-o. Bataile tin de vârsta copilariei, ele par sa prefigureze chinul de mai târziu la care Devdas o supune pe fata iubita. Cei patru îndragostiti din fiecare cuplu se trezesc în situatii fara iesire: nu pot trai nici unul cu altul, nici unul fara altul.
Femei puternice
Persida si Parvati au acelasi temperament aprins si aceeasi fire energica, se manifesta din copilarie prin ispravi de pomina: Persida sare în ajutorul fratelui ei Trica si cei doi agita întregul târg când trec Muresul într-o luntrita, Parvati îl însoteste pe Devdas când fuge de la scoala si îi sustine minciuna ca l-ar fi batut învatatorul. Ambele dovedesc de timpuriu inteligenta si ambitie, într-un fel stârnesc si teama în jurul lor având o personalitate foarte puternica.
Fata bengaleza se îndragosteste de rasfatatul Devdas, în cazul ei dragostea creste lent, îl cunoaste din copilarie, adolescenta nu face decât sa-i limpezeasca sentimentele. Persida însa cunoaste altfel de îndragostire, veritabil coup de foudre: vântul sparge o fereastra a manastirii si ea îl zareste pe tânarul din fata macelariei care, la rândul lui, o vede pe fata, iar frumusetea ei o sporesc si ziua de primavara si misterul recluziunii. Amândoua constata ca barbatul iubit este slab si rau: Natl ridica mâna asupra tatalui sau, Devdas se înstraineaza de toti, se deda placerilor lumesti. Persida alege întâi retragerea ca sa potoleasca iubirea despre care stie ca i-ar aduce nenorocire, fie în casa mamei ei, fie la manastire. Parvati traieste izolata în casa familiei. Când reprimarea sentimentului devine insuportabila, ele reactioneaza, dispuse chiar sa-si pateze reputatia ca sa-l salveze ori sa-i fie alaturi.
În ambele romane apare o scena principala în care tânara fata îsi dezvaluie sentimentele, cu orice risc, aproape sfidator. Iata scena plimbarii nocturne a îndragostitilor, dupa dansul de la crama, când Persida îsi demonstreaza îndrazneala: "Iata-ma, îi zise linistita; vezi ca nu ma tem de dumneata; vezi ca nu-mi pasa de nimeni; poti sa ma iei, sa ma duci, sa faci ce vrei cu mine. Haid' ia-ma în brate!" La rândul ei, Parvati se arata netamatoare când patrunde noaptea în odaia lui Devdas, ca sa-l convinga sa înfrunte vointa familiei lui pentru a se casatori, ea a lasat deoparte orice rusine si a venit ca sa-si aseze capul la picioarele barbatului iubit. Doar Devdas o poate apara de soarta pe care i-o rezerva familia ei, dar barbatul se dovedeste slab, neputincios, când ar trebui sa-si asume decizia clara. Pentru cele doua, fiecare pas facut în descoperirea afectiunii se însoteste cu dezvaluirea dureroasa: urâtenia de caracter si firea nehotarâta a barbatului iubit. "Urât om!" exclama Persida, întelegând ca Natl face din slabiciunea lui arma ca sa o domine. Parvati îl insulta pe Devdas, sanctionând întârzierea si ezitarile: "Haide, da-i bataie, strica-mi reputatia, continua ea cu o strâmbatura plina de amaraciune. Haide, ce mai astepti, spune-le tuturor ca am venit la tine singura în noaptea aceea. Sunt convinsa ca asta o sa-ti dea satisfactie."
O filosofie a iubirii
Substanta psihologica a romanelor o da confruntarea oarba a sexelor, a femeilor puternice si a barbatilor slabi, dar miza mai adânca, aproape filosofica, o dau dialogurile sustinute pe tema iubirii între personaje, ele reflecta modernitatea romanelor, de aici lecturile care nu contenesc sa descopere noi si noi secrete în Mara, asa cum generatii succesive recitesc Devdas cu alti ochi si farmecul se perpetueaza continuu.
O filosofie a iubirii formuleaza Burdea, prietenul lui Natl, discutând cu Persida, pledând pentru o descatusare a instinctelor. El joaca rolul unui ispititor, încercând sa o convinga sa dea frâu liber unui libido reprimat, pentru a-si regasi adevarata natura: "Domnisoara, omul vrea sa aiba femeia pe care o iubeste s-o strânga în brate, s-o sarute, s-o dezmierde: asa vrea firea, si e nebun cine se pune împotriva firii." Si mai brutal vorbeste cu Natl, care vede în Persida "icoana din altar", Burdea si denunta ipocrizia barbatului, conventia însusita si placerea macularii, a terfelirii, sfâsiind valurile cu care acesta îsi protejeaza impulsul erotic: "Parca însotirea omeneasca e ceea ce cautati voi? Parca popa si parintii au sa-si vâre si ei nasul în treburile voastre? Ai s-o prinzi o data într-un colt, si oameni sunteti amândoi."
În romanul bengalez, apare o ispititoare, curtezana Chandramukhi, dialogurile cu Devdas îi lumineaza întelegerea interioritatii: „Dar nu cred ca Parvati te-a înselat. Cred ca mai degraba te-ai înselat singur. s…t Daca te poti multumi doar iubind pe cineva în adâncul sufletului, atunci nu vrei sa încalci regulile, sa strici ritmul impus de societate.” Ea îl sileste sa recunoasca fata de sine suferinta, ca pret platit pentru ca a pus codul social mai presus de iubire. Curtezana este si ea sedusa de farmecul lui Devdas, stie din proprie experienta ce pasiune poate stârni el cu farmecul lui agresiv si nesabuit. Cât despre atractia ei fata de frumusetea lui Devdas, ea foloseste, ca sa fie înteleasa, comparatia cu o umbra ce se lasa peste inima si apoi la sfârsitul zilei arde ca un rug si devine cenusa.”
Iubirea capata chipul necrutator al fatalitatii în cele doua romane, rastoarna destinele, ca o stihie ravasind tot si careia nimeni nu i se poate împotrivi: „…iubirea e din alta lume si se iveste din senin, fara ca sa stii de ce, se da pe fata fara ca sa stii cum, si se duce fara ca sa stii unde”. Burdea nu face decât sa clarifice, datorita pozitiei lui detasate, ceea ce simtisera si Natl si chiar Codreanu vazând-o pe fata Marei: vapaie, foc, flacara. Dintr-o asemenea perspectiva, romanele au si alta pista de lectura, deschisa de întelegerea mitologiei culturale absorbita si a orizontului filosofic modelator pentru cei doi autori. Mara a fost investigata si ca expresia modernitatii vieneze, ca nostalgie a identitatii, expresie a complexului oedipian, fiecare abordare dezvelind alt strat al adâncimii romanului. Si prin comparatie, Devdas are, mai mult ca sigur, posibilitati de întelegere familiare cititorului si criticului din lumea orientala, pentru noi obscure si departate.
Ramâne din paralela propusa altceva: meditatia pe calea fictiunii asupra luptei universale între barbat si femeie, ca ilustrare a doua principii contradictorii, surpriza generata de cele doua lumi traditionale reglând la fel ordinea sociala prin cutume si legi nescrise, misterul celor doua personaje feminine extraordinare, Persida si Parvati, care iata ca au în comun si gingasia diminutivelor – Sidi si Paro.
Cititorii români au putut descoperi un roman si un remarcabil autor indian, contemporan si rival al lui Rabindranath Tagore: Devdas de Saratchandra Chattipadhyay (traducere de Irina-Margareta Nistor, Editura Taj Books & Media, 2008). Scriitorul s-a nascut în 1876 într-o familie modesta de brahmani, într-un sat din Bengalul de vest, având parte de o educatie sumara, firea sa aventuroasa îl poarta însa pe drumurile ascetilor ratacitori, patrunde în lumea celor de jos si, probabil, trece printr-o scoala a vietii ce îl îmbogateste cu experiente de toate soiurile.
O sedere de zece ani în Burma se dovedeste profitabila pentru creatie: colaboreaza la principalele reviste literare ale vremii, îsi scrie capodoperele: Devdas, Parinita, Srikanta si Charitrahin. La patruzeci de ani dobândeste prin literatura si avere si faima. Revenit în tara, îsi îngaduie o viata prospera în conacul cumparat în Samtabed, la periferia Calcuttei, dedicându-si existenta scrisului pâna la stingerea din viata, în 1938. Ramâne pâna astazi cel mai popular prozator, iar personajul care da si titlul romanului Devdas – eroul cel mai iubit, atât de publicul larg cât si de cunoscatorii avizati.
Povestea, iubirile, personajele si relatiile lor cu societatea în care traiesc, alegerile pe care le fac trimit la un roman românesc, si el reper în istoria speciei în literatura româna: Mara lui Ioan Slavici. Scriitorul român are si el un traseu interesant: se formeaza într-un spatiu cultural bogat, studiaza dreptul întâi la Budapesta si la Viena, are privilegiul întâlnirii cu Eminescu si al prieteniei decisive pentru modelarea sa, intra în grupul junimist la Iasi si îi aplica programul prin revista Tribuna la Sibiu, se implica în publicistica si în educatie la Bucuresti.
Ca si în cazul prozatorului bengalez, Mara este primul sau roman, iar evolutia speciei îi confera valoare de reper fundamental. Cele doua romane au cu totul alt destin raportate la reactia marelui public. Mara nu s-a bucurat de popularitate, de la aparitie a declansat atât întrebari cât si reticente, poate si pentru ca a aparut întâi în revista Vatra, în 24 de numere (1894) iar în volum dupa 12 ani (1906) la o editura din Budapesta, contrazicând orizontul de asteptare al publicului si gasind critica literara a vremii complet nepregatita.
Relativ târziu, dupa trei sferturi de secol, critica poseda metodele adecvate interpretarii, si explorarile originale se succed: de la exegeza substantiala a Magdalenei Popescu (Slavici, 1977) la analizele lui Mircea Zaciu (Viaticum, 1983) si Vasile Popovici (Eu, personajul, 1988), de la abordarea consecventa a lui Cornel Ungureanu, din perspectiva modernitatii vieneze, pâna la una culturala, corelând identitate si alteritate folosita de Andreea Deciu (Nostalgiile identitatii, 2001).
Devdas s-a bucurat de o o primire fabuloasa din partea marelui public de la publicarea sa în 1917 si pâna astazi, probabil si datorita celor zece ecranizari în patru limbi: prima din perioada filmului mut, realizata în 1928 de Naresh Mitra, iar cea mai proaspata, în 2002, îi apartine lui Sanjay Leela Banshali si are inconfundabila marca Bollywood. Mara trece proba unei singure ecranizari, în 1975, cu titlul Dincolo de pod, scenariul si regia semnate de Mircea Veroiu.
Pasiuni sfidatoare
Ambele romane relateaza povestea unei iubiri devoratoare: criticii occidentali au vazut în Devdas un fel de "Romeo si Julieta a lumii indiene", criticii români au descoperit în Mara neobisnuita poveste de dragoste, indiferent de perspectiva – psihologica sau psihanalitica, filosofica sau culturala. Ambele cupluri ilustreaza iubirea interzisa de lumea proprie, lumi în care traditia si cutumele regleaza toate relatiile si experientele umane. Dar difera oare atât de mult cele doua lumi? Sau articulatiile profunde sunt aceleasi?
Devdas si Parvati fac parte din caste diferite: el apartine unei familii de brahmani, ea s-a nascut într-o familie de negustori. Vecinatatea familiilor si copilaria comuna, mersul la aceeasi scoala, întovarasirea în varii nazbâtii se transforma, când cei doi au atins pragul adolescentei, în piedici în calea casatoriei. Toate îi despart pe Natl si Persida, separati de barierele etniei, ale confesiunii si ale conditiei sociale: el este neamt, catolic, provenind dintr-o familie înstarita, ea este românca, ortodoxa (dar educata într-o manastire catolica) si fiica unei vaduve sarace.
Familiile sunt cele care impun respectarea cutumelor, stiind prea bine ca orice încalcare ar duce la dezordine si la haos. Dragostea celor tineri produce griji, mamele afla primele suferinta din dragoste, tatoneaza terenul, pun întrebari si se supun hotarârii barbatilor. Si lucrurile aici au similitudini izbitoare: familia lui Parvati hotaraste rapid ca a venit timpul s-o marite si îi aleg un sot, Mara încurajeaza pe Codreanu ca pretendent al fiicei ei, caci i-ar oferi o postura deosebita, de preoteasa.
Similitudinea se vede si în reactiile barbatilor: studii si calatorii îl îndeparteaza pe Devdas care petrece mult timp în Calcutta; la rândul sau, Natl calatoreste ca sa îsi poata înfaptui pregatirea de calfa si sa intre ca maestru în breasla macelarilor. Departarea însa are si alt rol, evita întâlnirile primejdioase, potoleste iubirea si reprima riscul de a o vedea cum se transforma în pasiune devastatoare. Treptat, evadarile încep sa semene tot mai mult cu fuga fiecaruia de sine însusi.
Cele doua iubiri evolueaza apoi diferit. Persida si Natl se casatoresc în taina, chiar si fara învoirea si binecuvântarea parintilor, fug la Viena si pastreaza secretul multa vreme dupa întoarcere (dezvaluirea l-ar incrimina probabil pe Codreanu, preotul care îi cununase), iar lumea continua sa creada ca traiesc în pacat. Parvati accepta casatoria hotarâta de familie cu un zamindar, mai vârstnic si vaduv, ea îsi depaseste astfel statutul social, atinge treapta pe care i-ar fi oferit-o casatoria cu Devdas. Însa tânarul nesabuit, care parca nici nu stie ce vrea, se rasfata în continuare.
Si totusi, cele doua cupluri par sa îndure aceeasi nefericire. Desi casatoriti, Persida si Natl ajung la certuri si batai, violenta are ca efect pierderea unei sarcini si hotarârea barbatului de a pleca, pentru a evita astfel raul. Nefericirea îi apasa si pe Davdas si Parvati, cei ce au acceptat cutumele propriei lumi. Fiecare intuieste suferinta celuilalt, oricât ar disimula-o. Bataile tin de vârsta copilariei, ele par sa prefigureze chinul de mai târziu la care Devdas o supune pe fata iubita. Cei patru îndragostiti din fiecare cuplu se trezesc în situatii fara iesire: nu pot trai nici unul cu altul, nici unul fara altul.
Femei puternice
Persida si Parvati au acelasi temperament aprins si aceeasi fire energica, se manifesta din copilarie prin ispravi de pomina: Persida sare în ajutorul fratelui ei Trica si cei doi agita întregul târg când trec Muresul într-o luntrita, Parvati îl însoteste pe Devdas când fuge de la scoala si îi sustine minciuna ca l-ar fi batut învatatorul. Ambele dovedesc de timpuriu inteligenta si ambitie, într-un fel stârnesc si teama în jurul lor având o personalitate foarte puternica.
Fata bengaleza se îndragosteste de rasfatatul Devdas, în cazul ei dragostea creste lent, îl cunoaste din copilarie, adolescenta nu face decât sa-i limpezeasca sentimentele. Persida însa cunoaste altfel de îndragostire, veritabil coup de foudre: vântul sparge o fereastra a manastirii si ea îl zareste pe tânarul din fata macelariei care, la rândul lui, o vede pe fata, iar frumusetea ei o sporesc si ziua de primavara si misterul recluziunii. Amândoua constata ca barbatul iubit este slab si rau: Natl ridica mâna asupra tatalui sau, Devdas se înstraineaza de toti, se deda placerilor lumesti. Persida alege întâi retragerea ca sa potoleasca iubirea despre care stie ca i-ar aduce nenorocire, fie în casa mamei ei, fie la manastire. Parvati traieste izolata în casa familiei. Când reprimarea sentimentului devine insuportabila, ele reactioneaza, dispuse chiar sa-si pateze reputatia ca sa-l salveze ori sa-i fie alaturi.
În ambele romane apare o scena principala în care tânara fata îsi dezvaluie sentimentele, cu orice risc, aproape sfidator. Iata scena plimbarii nocturne a îndragostitilor, dupa dansul de la crama, când Persida îsi demonstreaza îndrazneala: "Iata-ma, îi zise linistita; vezi ca nu ma tem de dumneata; vezi ca nu-mi pasa de nimeni; poti sa ma iei, sa ma duci, sa faci ce vrei cu mine. Haid' ia-ma în brate!" La rândul ei, Parvati se arata netamatoare când patrunde noaptea în odaia lui Devdas, ca sa-l convinga sa înfrunte vointa familiei lui pentru a se casatori, ea a lasat deoparte orice rusine si a venit ca sa-si aseze capul la picioarele barbatului iubit. Doar Devdas o poate apara de soarta pe care i-o rezerva familia ei, dar barbatul se dovedeste slab, neputincios, când ar trebui sa-si asume decizia clara. Pentru cele doua, fiecare pas facut în descoperirea afectiunii se însoteste cu dezvaluirea dureroasa: urâtenia de caracter si firea nehotarâta a barbatului iubit. "Urât om!" exclama Persida, întelegând ca Natl face din slabiciunea lui arma ca sa o domine. Parvati îl insulta pe Devdas, sanctionând întârzierea si ezitarile: "Haide, da-i bataie, strica-mi reputatia, continua ea cu o strâmbatura plina de amaraciune. Haide, ce mai astepti, spune-le tuturor ca am venit la tine singura în noaptea aceea. Sunt convinsa ca asta o sa-ti dea satisfactie."
O filosofie a iubirii
Substanta psihologica a romanelor o da confruntarea oarba a sexelor, a femeilor puternice si a barbatilor slabi, dar miza mai adânca, aproape filosofica, o dau dialogurile sustinute pe tema iubirii între personaje, ele reflecta modernitatea romanelor, de aici lecturile care nu contenesc sa descopere noi si noi secrete în Mara, asa cum generatii succesive recitesc Devdas cu alti ochi si farmecul se perpetueaza continuu.
O filosofie a iubirii formuleaza Burdea, prietenul lui Natl, discutând cu Persida, pledând pentru o descatusare a instinctelor. El joaca rolul unui ispititor, încercând sa o convinga sa dea frâu liber unui libido reprimat, pentru a-si regasi adevarata natura: "Domnisoara, omul vrea sa aiba femeia pe care o iubeste s-o strânga în brate, s-o sarute, s-o dezmierde: asa vrea firea, si e nebun cine se pune împotriva firii." Si mai brutal vorbeste cu Natl, care vede în Persida "icoana din altar", Burdea si denunta ipocrizia barbatului, conventia însusita si placerea macularii, a terfelirii, sfâsiind valurile cu care acesta îsi protejeaza impulsul erotic: "Parca însotirea omeneasca e ceea ce cautati voi? Parca popa si parintii au sa-si vâre si ei nasul în treburile voastre? Ai s-o prinzi o data într-un colt, si oameni sunteti amândoi."
În romanul bengalez, apare o ispititoare, curtezana Chandramukhi, dialogurile cu Devdas îi lumineaza întelegerea interioritatii: „Dar nu cred ca Parvati te-a înselat. Cred ca mai degraba te-ai înselat singur. s…t Daca te poti multumi doar iubind pe cineva în adâncul sufletului, atunci nu vrei sa încalci regulile, sa strici ritmul impus de societate.” Ea îl sileste sa recunoasca fata de sine suferinta, ca pret platit pentru ca a pus codul social mai presus de iubire. Curtezana este si ea sedusa de farmecul lui Devdas, stie din proprie experienta ce pasiune poate stârni el cu farmecul lui agresiv si nesabuit. Cât despre atractia ei fata de frumusetea lui Devdas, ea foloseste, ca sa fie înteleasa, comparatia cu o umbra ce se lasa peste inima si apoi la sfârsitul zilei arde ca un rug si devine cenusa.”
Iubirea capata chipul necrutator al fatalitatii în cele doua romane, rastoarna destinele, ca o stihie ravasind tot si careia nimeni nu i se poate împotrivi: „…iubirea e din alta lume si se iveste din senin, fara ca sa stii de ce, se da pe fata fara ca sa stii cum, si se duce fara ca sa stii unde”. Burdea nu face decât sa clarifice, datorita pozitiei lui detasate, ceea ce simtisera si Natl si chiar Codreanu vazând-o pe fata Marei: vapaie, foc, flacara. Dintr-o asemenea perspectiva, romanele au si alta pista de lectura, deschisa de întelegerea mitologiei culturale absorbita si a orizontului filosofic modelator pentru cei doi autori. Mara a fost investigata si ca expresia modernitatii vieneze, ca nostalgie a identitatii, expresie a complexului oedipian, fiecare abordare dezvelind alt strat al adâncimii romanului. Si prin comparatie, Devdas are, mai mult ca sigur, posibilitati de întelegere familiare cititorului si criticului din lumea orientala, pentru noi obscure si departate.
Ramâne din paralela propusa altceva: meditatia pe calea fictiunii asupra luptei universale între barbat si femeie, ca ilustrare a doua principii contradictorii, surpriza generata de cele doua lumi traditionale reglând la fel ordinea sociala prin cutume si legi nescrise, misterul celor doua personaje feminine extraordinare, Persida si Parvati, care iata ca au în comun si gingasia diminutivelor – Sidi si Paro.