LIMBA ROMANA E GREA

 Am vrut o vreme să uit greşelile de limbă română care se abat asupra noastră mai ceva decât ploile dintr-o primă parte a acestei veri. Dar, tot ascultându-i şi citindu-i pe ipo­chimenii diverşi ai politicii şi comentării ei vorbind sau scriind, nu m-am putut abține şi am mai notat câteva barbarii de limbă sau expresii folosite aiurea, altele decât acelea pe care l-am mai semnalat cândva, în această rubrică. Îmi amintesc ce indignat a fost un amic, prozator Dumnezeu să-l ierte, când i-am atras atenția asupra pleonasmului implicit al expresiei, pe care o folosise, „acum câțiva ani în urmă”. Or, asta era la fel de frecventă ca şi, între timp, „avem decât”. Numai că da­că în cea de-a doua lipsea ceva, negația inițială, în prima erau comasate două posi­bi­lități de a spune acelaşi lucru: „acum câțiva ani” şi „cu câțiva ani în urmă”. Dl ministru Gh. Pogea, de la Finanțe, mai pune de un asemenea, să-i zicem pleonasm, deşi nu e tocmai aşa ceva, în care fuzionează două expresii posibile cu acelaşi sens. D-sa zice, la un moment, într-o de­cla­rație tele­vizată (cum altfel?): „să ne punem de co­mun acord”, când este limpede pentru orice vor­bitor cu oarecare practică a românei co­recte, că ajungea ori „să ne punem de acord”, ori „de comun acord”, cu verbul du­pă: vom face, vom propune, vom decide (du­pă specificul postului) etc. Un alt mi­nistru, dna Elena Udrea, se duce undeva, la secui, în Covasna sau Harghita, şi le spune celor care n-au altă treabă decât să o asculte: „zona dvs. este prima la nivelul țării ca­re…” nu ştiu ce face, are sau reprezintă. Că „prima din țară” nu putea să spună, i se pă­rea prea popular, banal, simplu. Toți aceştia, ajunşi într-o lume cu pretenții (nejustificate de bună seamă) au impresia că nu mai pot vorbi ca mamele lor sau măcar ca bunicile lor, dacă mamele vor fi vorbit şi ele, săra­cele, ca ei. Prețioşii ridicoli umplu astăzi „câmpul şi roiesc ca la un semn”, numai că nu mai „bat cu scările de lemn” „în caii lor sălba­tici”, ci dimpotrivă, bat cu piciorul pe accelerațiile automobilelor de lux. În limba română frumoasă, aşezată, literară, se spunea când era vorba de ceva care, pe de o parte este aşa, dar privită din altă parte se înfățişează altfel: „pe de altă parte”. Ei bine, nu, acum se spune sau mai ales se scrie: „pe de cealaltă parte”. Nu zic că nu e corect, adică nu se înțelege ce vor să spună autorii articolelor care cuprind această inovație, nu­mai că ajungea să spună „de cealaltă parte”. Probabil că „pe”-ul adăugat acolo cam ca nuca-n perete e rămas de la acuzativul cu prepoziție care şi-a cam pierdut-o. Adică de la „hotărârile (pe) care le-am luat”, cum spunea deseori chiar dl Tăriceanu, ca să nu mai zic de succesorii domniei sale pe la guvern, care-l depăşesc, căci liberalul mai nimerea şi câte un „hotărârile pe care le-am luat”. Cât despre perechile de tip „fie…fie”, astea sunt despărțite demult şi ar trebui, poate, o lege pentru reîntregirea familiei lor. Cel mai des auzi sau vezi scris; „fie asta sau cealaltă”, ceea ce, în logica limbii române co­recte, literare, ar presupune încă un ele­ment; „fie asta sau cealaltă, fie aceea sau altele”. Mă opresc aici, nu înainte de a mai semnala şi barbara pro­nunție „prevèderi”, care a fost nemurită de Ni­colae Ceauşescu şi ai săi, şi pe care o auzim, azi, chiar de la persoane tinere, care nu par a-l fi ascultat vreodată pe dictatorul împuşcat, de la care ne vine şi titlul de mai sus; cineva a pronunțat, în glumă, auzindu-l vorbind, această formulă. (N. Pr.)