UN OM CÂT TOȚI OAMENII

La Petrila apare o publicație unică poate în lume, numită paradoxal Nirvana socială ( cu subtitulatura „Ziarul de pe­­rete al celor puşi la perete”), rea­li­za­tă de Ion Barbu şi dedicată în între­gime memoriei altui om al lo­cului, scrii­to­rul Ion D. Sîrbu, fost deținut po­litc, care ar fi împlinit în iunie 90 de ani, dacă nu s-ar fi retras definitiv în istoria literaturii, acum 20 de ani. Re­vista gândită şi editată de artistul multimedia Ion Barbu, ajunsă acum la al treilea număr, nu are asemănare în toată presa, românească şi străină, pe care am văzut-o până acum, şi fa­ce din Ion D. Sîrbu, con­dam­nat de re­gi­mul comunist la 7 ani de detenție pentru „omisiune de de­nunț”, un scrii­tor cu o postumitate mai vie şi bo­gată decât antumitatea margi­na­li­ză­rii sale şi a frustrărilor de tot felul, umane şi literare. Publicația Nirvana so­cială, nr. 2, are 16 pagini, scrise foar­te viu şi la fel de pro­fesionist pre­zen­tate, grație oste­ne­lilor grafice şi foto­grafiilor inepui­zabilei Mihaela Şchiopu, elevilor desenatori de la şcoala generală „I. D. Sîrbu”, din Petrila (care i-au de­senat chipul scrii­to­rului cu puritatea liniei icoa­nelor pe sticlă româneşti), grozavelor por­tre­te caricaturale ale lui Cătălin Z­a­haria, imaginilor din filmul regi­zo­ru­lui şi cântărețului Hanno Hofer, Sîr­bu, tot pe loc, pe loc, pe loc, rea­lizat în­tre drumurile la festivalurile de film de la Cannes şi Cluj. Aproape în fie­care pagină a Nirvanei sociale, nr. 2, găseşti ceva de păstrat pentru totdeauna, ceva ce nu vei mai putea uita niciodată. Ion D. Sîrbu s-a ținut de cuvânt: a murit în 21 septembrie 1989 cu re­gimul de gât, dar nu i-a văzut chiar ulti­mele clipe de zvârcolire. çn schimb comu­nismul şi mai ales ce-a mai rămas în cultură din el îl văd pe Ion D. Sârbu reînviind cu tot mai ma­re strălucire, prin opera sa, dar şi prin ges­­turile unor oameni devotați valo­rii, asemenea lui Ion Barbu şi tuturor celor ce realizează Nirvana socială. E destul să privim desenul unei eleve din cls. a V-a, care ilustrează un edi­to­rial scris cu inima de Raluca Bu­nes­cu, în care Ion D. Sîrbu apare la Cina de Taină a unei familii din Petrila, ală­­turi de Mama, Tata şi Sora copi­lu­lui. Ce scriitor dintre cei care respiră în­că între vietățile literelor nu şi-ar do­ri să-i rămână amintirea pe pă­mânt, după ridicarea sa la ceruri, în mij­lo­cul unei famili obişnuite, ca şi cea a elevei Mădălina Ioana Veneciuc din Petrila? (Z.I.)