Cronica literară
Călin Stănculescu
FILMELE DE-ACUM DOUĂZECI DE ANI
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2009
Evenimentele din decembrie petrecute cu douăzeci de ani în urmă au provocat reacții radicale şi în domeniul cinematografiei, artă supusă în anii comunismului celor mai puternice presiuni din partea statului totalitar. Este suficient să amintesc interzicerea unor filme, începând cu Un film cu o fată fermecătoare, şi continuând cu Adio, dragă Nela, Dincolo de nisipuri, Reconstituirea şi De ce trag clopotele, Mitică?, Sezonul pescăruşilor, Cine are dreptate, Tinerețe frântă, Faleze de nisip, desființarea Festivalului internațional al filmului de animație de la Mamaia, eliminarea jurnalului de actualități din programele cinematografelor, precum şi a unor filme documentare sau chiar...de protecția muncii, dispariția de pe genericele filmelor a numelor de actori şi regizori care au emigrat mai mult sau mai puțin legal, dar şi a unor secvențe jucate de actori care au ales libertatea din filmele cineaştilor care au rămas să-şi exercite talentele utilizând cu mai puțină sau mai multă inspirație limbajul esopic.
Nu ar trebui uitate nici „capodoperele” dedicate iubiților conducători, care în fiecare ianuarie rulau câte două-trei zile cu sălile pustii sau chiar erau fluierate copios, cum s-a întâmplat la festivalul de la Costineşti din vara lui ‘89.
Din 21 decembrie 1989 cineaştii studioului de film documentar Alexandru Sahia au filmat strada şi primele manifestări ale revoltei populare din Bucureşti. Astfel, a apărut pe ecrane primul Jurnal liber, din păcate şi singurul rămas în istorie. Pe atunci încă studenți, Cătălina Fernoagă şi Cornel Mihalache dau lovitura cu inspiratul titlu al filmului De Crăciun ne-am luat rația de libertate, care surprinde cu concizia şi fluența genului documentar câteva reacții ale diferitelor categorii de cetățeni, în zilele imediat următoare fugii Ceauşeştilor. Documentarul „Ziua cea mai scurtă” realizat de regizorul Ştefan Gladin şi operatorul Traian Popescu înregistrează cu acribie mărturiile celor care au participat la ultimul drum al cuplului ceauşist. Filmul, considerat de critici drept „un moment cinematografic marcant al anului 1990” a fost apreciat la numeroase festivaluri internaționale. Filmul Te iubesc, libertate, semnat de Vlad Păunescu, Sorin Ilieşiu şi Vivi Drăgan Vasile este materializarea unui ecou întârziat al evenimentelor din decembrie, generat de fenomenul Piața Universității. Regizorul Mircea Moldovan propune spectatorilor filmul Procesul, care înregistrează mărturiile depuse de foştii membri ai CPEx, cu ocazia unei farse judiciare menite să liniştească spiritele, nu să facă dreptate.
O tentativă de a materializa o imagine-document a Revoluției o face şi regizorul Şerban Comănescu cu filmul Desprinderea, realizat cu sprijinul unui număr impresionant de operatori – douăzeci şi trei –, bazat însă pe multe elemente de montaj aplicate unui context metaforic. Din imensul material promis a fost finalizat doar un titlu terminat cu familiarul „fine del primo tempo”.
Un eseu cinematografic recompensat cu meritorii distincții internaționale este şi filmul de montaj Să facem totul semnat de Ştefan Gladin, operator Traian Popescu, decisiv pentru înțelegerea complicităților internaționale, la cel mai înalt nivel – preşedinți, prim-miniştri, capete încoronate, înalte academii din lume – care au validat prin noianul de distincții şi titluri regimul prăbuşit în decembrie 1989. Multe dintre aceste distincții au fost retrase după asasinarea cuplului ceauşist, dar nu toate. çntr-o cheie uşor parodică, acelaşi autor mai realizează filmul de montaj Cinematograful „Preşedintele”, ce evocă ascensiunea şi decăderea fostului cuplu prezidențial.
Un documentar deosebit este semnat de regretatul cineast documentarist Ovidiu Bose Paştina, Timişoara, film ce evocă începuturile revoltei populare şi sângeroasele represalii ordonate de Ceauşescu, într-un limbaj cinematografic experimental, care nu anulează deloc impactul emoțional şi forța narațiunii filmice.
Am rezumat câteva dintre cele mai importante creații cinematografice realizate, în marea lor majoritate, de către cineaştii studioului de film documentar Alexandru Sahia, studio ajuns astăzi, din nefericire, la stadiul unei case de comenzi pentru spoturi publicitare. Nu am inclus în această succintă evocare eforturile cineaştilor din Televiziunea Română, unde Lucia Hossu Longin a inaugurat un autentic monument al neuitării crimelor comuniste prin serialul Memorialul durerii, întreprindere de uriaşe proporții şi semnificații. De asemenea, nu am contabilizat nici încercările cineaştilor dedicați ficțiunii de a rememora sau a reconstitui, cu mai multă sau mai puțină inspirație, momentele fierbinți din decembrie 1989. Printre cei din urmă se numără Stere Gulea, Marius Theodor Barna, Sergiu Nicolaescu, Radu Mihăileanu, dar şi reprezentanții de frunte ai noului val, tinerii Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu sau Radu Muntean.
Filmografia „revoluției” poate fi de asemenea îmbogățită cu operele dedicate Pieții Universității, fenomen strâns legat de consecințele evenimentelor din decembrie 1989. Capitolul istoriei cinematografice a prăbuşirii comunismului în România rămâne însă deschis. Au trecut douăzeci de ani şi trecutul parcă ne bântuie şi astăzi. Doar cineaştii se pare că au obosit să rememoreze şi să cinstească memoria atâtor victime căzute pentru libertate.
Nu ar trebui uitate nici „capodoperele” dedicate iubiților conducători, care în fiecare ianuarie rulau câte două-trei zile cu sălile pustii sau chiar erau fluierate copios, cum s-a întâmplat la festivalul de la Costineşti din vara lui ‘89.
Din 21 decembrie 1989 cineaştii studioului de film documentar Alexandru Sahia au filmat strada şi primele manifestări ale revoltei populare din Bucureşti. Astfel, a apărut pe ecrane primul Jurnal liber, din păcate şi singurul rămas în istorie. Pe atunci încă studenți, Cătălina Fernoagă şi Cornel Mihalache dau lovitura cu inspiratul titlu al filmului De Crăciun ne-am luat rația de libertate, care surprinde cu concizia şi fluența genului documentar câteva reacții ale diferitelor categorii de cetățeni, în zilele imediat următoare fugii Ceauşeştilor. Documentarul „Ziua cea mai scurtă” realizat de regizorul Ştefan Gladin şi operatorul Traian Popescu înregistrează cu acribie mărturiile celor care au participat la ultimul drum al cuplului ceauşist. Filmul, considerat de critici drept „un moment cinematografic marcant al anului 1990” a fost apreciat la numeroase festivaluri internaționale. Filmul Te iubesc, libertate, semnat de Vlad Păunescu, Sorin Ilieşiu şi Vivi Drăgan Vasile este materializarea unui ecou întârziat al evenimentelor din decembrie, generat de fenomenul Piața Universității. Regizorul Mircea Moldovan propune spectatorilor filmul Procesul, care înregistrează mărturiile depuse de foştii membri ai CPEx, cu ocazia unei farse judiciare menite să liniştească spiritele, nu să facă dreptate.
O tentativă de a materializa o imagine-document a Revoluției o face şi regizorul Şerban Comănescu cu filmul Desprinderea, realizat cu sprijinul unui număr impresionant de operatori – douăzeci şi trei –, bazat însă pe multe elemente de montaj aplicate unui context metaforic. Din imensul material promis a fost finalizat doar un titlu terminat cu familiarul „fine del primo tempo”.
Un eseu cinematografic recompensat cu meritorii distincții internaționale este şi filmul de montaj Să facem totul semnat de Ştefan Gladin, operator Traian Popescu, decisiv pentru înțelegerea complicităților internaționale, la cel mai înalt nivel – preşedinți, prim-miniştri, capete încoronate, înalte academii din lume – care au validat prin noianul de distincții şi titluri regimul prăbuşit în decembrie 1989. Multe dintre aceste distincții au fost retrase după asasinarea cuplului ceauşist, dar nu toate. çntr-o cheie uşor parodică, acelaşi autor mai realizează filmul de montaj Cinematograful „Preşedintele”, ce evocă ascensiunea şi decăderea fostului cuplu prezidențial.
Un documentar deosebit este semnat de regretatul cineast documentarist Ovidiu Bose Paştina, Timişoara, film ce evocă începuturile revoltei populare şi sângeroasele represalii ordonate de Ceauşescu, într-un limbaj cinematografic experimental, care nu anulează deloc impactul emoțional şi forța narațiunii filmice.
Am rezumat câteva dintre cele mai importante creații cinematografice realizate, în marea lor majoritate, de către cineaştii studioului de film documentar Alexandru Sahia, studio ajuns astăzi, din nefericire, la stadiul unei case de comenzi pentru spoturi publicitare. Nu am inclus în această succintă evocare eforturile cineaştilor din Televiziunea Română, unde Lucia Hossu Longin a inaugurat un autentic monument al neuitării crimelor comuniste prin serialul Memorialul durerii, întreprindere de uriaşe proporții şi semnificații. De asemenea, nu am contabilizat nici încercările cineaştilor dedicați ficțiunii de a rememora sau a reconstitui, cu mai multă sau mai puțină inspirație, momentele fierbinți din decembrie 1989. Printre cei din urmă se numără Stere Gulea, Marius Theodor Barna, Sergiu Nicolaescu, Radu Mihăileanu, dar şi reprezentanții de frunte ai noului val, tinerii Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu sau Radu Muntean.
Filmografia „revoluției” poate fi de asemenea îmbogățită cu operele dedicate Pieții Universității, fenomen strâns legat de consecințele evenimentelor din decembrie 1989. Capitolul istoriei cinematografice a prăbuşirii comunismului în România rămâne însă deschis. Au trecut douăzeci de ani şi trecutul parcă ne bântuie şi astăzi. Doar cineaştii se pare că au obosit să rememoreze şi să cinstească memoria atâtor victime căzute pentru libertate.